Contestație decizie de pensionare. Decizia 1225/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 1225

Ședința publică de la 11 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marian Lungu

JUDECĂTOR 2: Marin Panduru

JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu

Grefier - -

xxxx

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D împotriva sentinței nr.4683 din 8 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă C, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, iar recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă în baza art.242 pct.2 Cod pr. civilă.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr.4683 din 08 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, a fost admisă în parte contestația formulată de contestatoarea C, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

S-a anulat decizia nr.-/25.01.2007 de recalculare a pensiei și decizia nr.-/19.03.2007 de debit, ambele emise de intimata pârâtă.

A fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensie cu luarea în considerare a veniturilor realizate în perioada 1.06.1968 - 1.01.1973 de 250 lei și în perioada 1.01.1973 - 31.08.1974 de 450 lei, conform adeverinței nr.98/11.12.1990, emisă de Școala.

Pronunțându-se astfel, instanța de fond a reținut că C beneficia de pensie pentru vechime incompletă în sistemul asigurărilor sociale pentru agricultori, conform deciziei nr. - / 31 10 1996 și de pensie pentru vechime incompletă în sistemul asigurărilor sociale de stat, conform deciziei nr. -/20 11 1995.

In baza prevederilor HG 1550/2004 și OUG 4/2005, petentei i-au fost evaluate drepturile de pensie, a fost emisă decizia de pensie nr. -/31.08. 2005, rezultând un punctaj de 0,60436 puncte, din care pentru stagiul din sectorul agricol un punctaj de 0,900 puncte, punctaj care a fost pus în plată.

Ulterior, la reverificarea dosarului s-a constatat că se stabilise eronat punctajul și s-a emis decizia de revizuire -/25.01.2007 pentru un punctaj mediu anual de 0,55449 puncte, din care 0,10252 puncte în sectorul agricol, punctaj mai mic decât cel inițial.

Intimata a constatat că punctajul mediu eronat s-a datorat faptului că s-au luat în considerare veniturile realizate în perioada 01 06 1968 - 31 08 1974 dovedite cu adeverința nr. 98/11 12 1990 emisă de Școala din comuna, precum și din înscrierea greșită a următoarelor date: perioada 01 08 1978 - 03 05 1979, în loc de 01 08 1979 - 01 03 1979; perioada 03 05 1979 - 01 10 1980, în loc de 01 03 1979 - 01 10 1980 și a salariului de 1470 lei în loc de 1295 lei; perioada 01 07 1994 - 01 11 1994, în loc de 01 07 1994 - 01 04 1995; suprapunerea STAT + AGRICULTURA în perioada 01 11 1994 - 01 05 1995 și a salariul de 48500 lei, în loc de 01 04 1995 - 01 05 1995 și salariul de 65000 lei; perioada 01 05 1995 - 01 11 1996 și a salariul de 48500 lei, perioadă care se suprapune STAT și AGRICULTURA, omiterea perioadei 01 01 1982-23 01 1982.

In baza notei de constatare nr. 8241/13 03 2007 și în temeiul dispozițiilor art.187 din Legea nr.19/2000, s-a emis decizia de debit nr.-/19 03 2007 prin care s-a constituit un debit de 112 RON în sarcina contestatoarei, reprezentând suma încasată necuvenit de aceasta în perioada 01 01 2006 - 01 02 2007, ca urmare a punerii în plată a unui punctaj mai mare decât cel corect.

Instanța a constatat că la emiterea deciziei -/25 01 2007, în mod greșit intimata nu a mai luat în calcul veniturile realizate de contestatoare în perioada 01 06 1968 - 31 08 1974 dovedite cu adeverința nr. 98/11 12 1990 eliberată de Școala.

Nu există nici o neconcordanță între aceasta și mențiunile din fișa de pensie, perioadele și veniturile realizate fiind identice.

In adeverința nr. 98/11 12 1990 se menționează că a fost eliberată pentru completarea carnetului de muncă, completare pe care a făcut-o Voința la care era angajată în decembrie 1990, conform dispozițiilor Decretului nr. 92/1976, iar în fișa de pensie se menționează expres că înscrierile de la pozițiile 1 și 2 s-au făcut pe baza adeverinței nr. 98/11 12 1990, nicidecum că adeverința s-a emis de Voința.

Faptul că Caf ost angajata Școlii, a fost confirmat de această unitate școlară și în adeverința nr. 244/31 05 2007.

In plus, nu există neconcordanță nici între veniturile realizate și valoarea salariului minim pe economie în acea perioadă, având în vedere că din adeverința nr. 98/1990 rezultă că a lucrat și a fost plătită pentru normă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Casa Județeană de Pensii D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În acest sens arată că instanța nu aținut cont de apărările formulate de recurentă și nici de probele administrate în cauză, iar asupra neconcordanțelor existente între adeverințele nr.98 din 11 decembrie 1990 și 244 din 31.05.2005 emise de Școala, instanța nu s-a pronunțat.

Instanța a fost în eroare de fapt, referitor la înscrierea în fișa de pensii și carnetul de muncă a perioadei 1.06.1968 - 31.08.1974, ca fiind desfășurate la Școala, astfel că s-a reținut greșit că înscrierile s-au făcut de Voința în baza adeverinței nr.98 din 11 decembrie 1990.

În privința timpului lucrat, rezultă din aceeași adeverință că a desfășurat activitate de o pătrime de normă la Școala, fără ca adeverința să fie semnată sau ștampilată de unitatea emitentă, iar semnătura este indescifrabilă și în adeverința nr.244 din 31.05.2007 se menționează că a desfășurat activitatea ca îngrijitor cu o J de normă, salariul fiind de 250 lei pe lună, mai mic decât J din salariul minim pe economie, din aceeași perioadă - 1.06.1968 - 31.08.1974.

Aceste contradicții nu au fost soluționate de instanța de fond, astfel că au fost încălcate dispozițiile OUG nr.4/2005, de care a beneficiat reclamanta

Solicită admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii contestației.

În cauză nu a fost formulată întâmpinare asupra motivelor de recurs invocate.

Recursul se respinge, pentru considerentele care se vor expune:

Din examinarea sentinței prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și din oficiu, conform art. 3041Cod pr. civilă, Curtea constată că aceste critici nu pot fi primite, în cauză neexistând motive de casare sau modificare a sentinței.

Astfel, nu este întemeiată susținerea că există neconcordanțe între adeverințele nr.98 din 11.12.1990 și nr.244 din 31.05.2007, în condițiile în care acestea se coroborează cu cele înscrise în fișa de pensie - fila 53 dosar fond - și datele privitoare la activitatea în muncă - fila 64 dosar fond, perioadele și veniturile realizate fiind identice.

Cu atât mai mult, nu prezintă relevanță juridică împrejurarea că într-una din adeverințe s-a menționat că a desfășurat activitatea cu normă și-n cealaltă cu o J de normă, întrucât instanța a făcut o interpretare și aplicare corectă a prevederilor art. 164 alin. 1 din Legea nr.19/2000, dispunând echitabil ca recurenta pârâtă să ia în considerare veniturile realizate de 250 și respectiv 450 lei, așa cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei.

Nu se poate reține că instanța a încălcat prevederile OUG nr.4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, în condițiile în care, cele înscrise în adeverințe se coroborează cu alte acte relevante în cauză, după cum s-a menționat anterior, iar în temeiul art. 4 alin. 3 "sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare prevăzute la alineatul 2, se dovedesc prin înscrisurile din carnetele de muncă, sau prin adeverințe întocmite conform legii, eliberate de angajatori care poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea și corectitudinea acestora".

Celelalte critici invocate nu se pot încadra în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 304 Cod pr. civilă și neexistând nici motive de ordine publică, care în temeiul art. 306 alin. 2 Cod pr. civilă pot fi puse în dezbaterea părților din oficiu, în temeiul art. 312 Cod pr. civilă recursul se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D împotriva sentinței nr.4683 din 8 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.Judec.-

Tehn./2 ex.

28.03.2008

Jud.fond.

Președinte:Marian Lungu
Judecători:Marian Lungu, Marin Panduru, Ioana Moțățăianu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de pensionare. Decizia 1225/2008. Curtea de Apel Craiova