Contestație decizie de pensionare. Decizia 187/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.187/

Ședința publică din 09 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Benone Fuică

JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel

JUDECĂTOR 3: Gabriela Valentina

GREFIER

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul, domiciliat în G, str. -, -D,.198, împotriva sentinței civile nr.828/26.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. Rj/-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, cu sediul în G,-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimata consilier juridic, în baza delegației depusă la fila 11 dosar, lipsă fiind recurentul - contestator.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că în cauză s-au formulat cereri de abținere de către doamnele judecător și, cereri ce au fost soluționate în ședința din Camera de Consiliu din 09.02.2009.

S-a dat citire încheierii de ședință pronunțată în Camera de Consiliu din data de 09.02.2009 prin care s-au admis cererile de abținere formulate de judecătorii și, completul de judecată fiind compus cu participarea judecătorilor din planificarea de permanență, încheindu-se în acest sens proces verbal care s-a atașat la dosar.

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.

Reprezentantul intimatei, pentru motivele arătate în întâmpinare, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.

CURTEA

Asupra recursului civil de față.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.828/26.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr.-, a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr- din 29.06.2007, astfel cum a fost modificată, contestatorul, a solicitat în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, anularea deciziei și pensionare nr. -/09.05.2007, recalcularea drepturilor de pensie și plata diferenței de drepturi de pensie pe perioada 24.02.2004-24.02.2007.

Motivându-și în fapt contestația, a arătat că intimata prin decizia contestată, i-a recalculat pensia în mod greșit, în sensul că aceasta nu a respectat dispozițiile Legii nr. 3/1977, HG 565/1996 și a Legii nr. 19/2000 cu modificările ulterioare și nu a avut în vedere sporul de vechime în muncă de 25% și sporul pentru condiții deosebite, aferent perioadei 01.05.1993 - 01.01.1994.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, ca nefondată.

A precizat, că în urma recalculării punctajului mediu anual determinat, contestatorul a obținut 1,14140 puncte, față de 1,07531 puncte anterior recalculării.

Întrucât pensia aferentă punctajului mediu anual recalculat, în sumă de 338 lei, fiind mai mare decât pensia aflată în plată, în sumă de 318 lei, noile drepturi au fost acordate începând cu data de 01.12.2005 potrivit prevederilor HG nr. 1456/2005.

De asemenea, intimata a susținut că drepturile recalculate, au fost stabilite cu respectarea disp. art. 4 alin.3 din OUG nr. 4/2005, pe baza documentației depuse de contestator, respectiv copia carnetului de muncă cu noile înscrieri efectuate de către fostul angajator SC SA G, în temeiul SC nr. 8854/2006 pronunțată de Judecătoria Galați.

Prin sentința civilă 1790/26.06.2008 a Tribunalului Galați, s-a respins ca nefondată contestația și capătul de cerere privind obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii de pensionare.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatorul, iar prin decizia civilă 312 /R/05.05.2008 a Curții de apel, s-a admis recursul, s-a casat sentința, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, întrucât minuta nu a fost semnată de către toți membrii completului de judecată.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. Rj/-.

Analizând și coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța a reținut următoarele:

Contestatorul este beneficiarul unei pensii, începând cu data de 01.09.1997.

Prin decizia nr. -/09.05.2007 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii G, s-a recalculat punctajul mediu anual al contestatorului pe baza ultimelor documente prezentate de acesta, respectiv copia carnetului de muncă cu noile înscrieri efectuate de către fostul angajator SC SA G, în temeiul sentinței civile nr. 8854/2006 pronunțată de Judecătoria Galați, potrivit OUG nr. 4/2005, cu respectarea principiilor prevăzute de Legea 19/2000.

De asemenea, din datele privitoare la activitatea în muncă a contestatorului, instanța a reținut că intimata a avut în vedere la recalcularea drepturilor de pensie ale acestuia, sporul de vechime și sporul pentru condiții deosebite de 15%. În ceea ce privește sporul de vechime, din adeverința depusă de contestator, eliberată de SC SA, rezultă că în perioada 01.07.1987-01.05.1992, procentul de vechime era de 12%, în perioada 01.05.1992-01.07.1992, de 20%, iar după această dată era de 25%. Din buletinele de calcul, se observă că pentru anumite perioade contestatorului i s-au înregistrat chiar procente mai mari decât cele cuvenite, aspect ce nu poate fi remediat în propria cale de atac(01.03.1992 - 01.04.1992, 15% în loc de 12%, 01.05.1992-01.07.1992, 25%, în loc de 20%). Nu se poate avea în vedere raportul de expertiză, pentru că intimata nu a fost parte în acel dosar, ci doar adeverințele eliberate de angajator, conform OUG 4/2005.

Din cuprinsul deciziei contestate, instanța a mai reținut că întrucât, pensia aferentă punctajului mediu anual recalculat, în sumă de 338 lei, este mai mare decât pensia aflată în plată, în sumă de 318 lei, noile drepturi au fost acordate potrivit HG nr. 1456/2005, începând cu data de 01.12.2005.

Sentința civilă 8854/2006 a Judecătoriei Galați nu produce nici un efect direct asupra Casei de Pensii, în baza acestei sentințe, angajatorul a efectuat mențiunile cuvenite și, cu noile înscrieri, contestatorul s-a prezentat la Casa de pensii, care a emis decizia de recalculare începând cu data 01.12.2005, conform legii. Nu are relevanță, din acest punct de vedere, data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței civile 8854/2006, întrucât pentru contestator nu sunt stabilite nici un fel de drepturi bănești pe ultimii trei ani, s-a constatat doar că în carnetul de muncă sunt erori ce trebuie îndreptate de angajator. Casa de pensii nu are nici o culpă în faptul că în carnetul de muncă al contestatorului sunt înscrieri eronate. Dreptul său începe să curgă de la data când a depus noile dovezi la Casa de Pensii.

Urmare a faptului că din 01.12.2005, pensia a fost recalculată în baza OUG 4/2005, după alte principii decât anterior (cu puncte de pensii), modificarea unor elemente din baza de calcul nu puteau produce efecte anterioare acestei date. Toate deciziile ulterioare trebuie raportată la decizia de recalculare din luna decembrie. că trebuia verificat dacă, la nivelul acelei date prin modificările produse, pensia aflată în plată era mai mare decât cea rezultată, pentru că după 01.12.2005, nu s-a produs decât o creștere a valorii punctului de pensie. De aceea s-a trecut valoarea punctului de pensie din decembrie 2005 și nu din ianuarie 2007, cum solicită contestatorul.

Susținerile contestatorului referitoare la termenul de prescripție nu reprezintă decât enunțarea unei instituții de drept care nu are relevanță în cauză.

Adresa -/25.05.2006 emisă de Casa de pensii și depusă în recurs, nu are nici o legătură cu prezenta cauză, ci vizează o altă decizie, din data de 25.05.2006.

Pentru aceste considerente, s-a reținut că drepturile de pensie ale contestatorului au fost recalculate pe baza actelor doveditoare prezentate de acesta și acordate cu respectarea dispozițiilor art. 6 alin. 5 din OUG nr. 4/2005, sens în care a fost respinsă ca nefondată contestația împotriva deciziei nr. -/09.05.2007.

Ca urmare a respingerii contestației împotriva deciziei sus-arătate, instanța a respins ca nefondat și capătul de cerere privind obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii de pensionare.

Împotriva sentinței civile a declarat recurs contestatorul, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:

Greșita aplicare a legii întrucât instanța de fond a fost investită cu verificarea deciziei de pensie nr.-/9.05.2007, anularea acesteia și plata diferenței drepturilor de pensie pe perioada 24.02.2004 - 24.02.2007.

Recalcularea trebuia dispusă în baza dispozițiilor art. 10 din Legea nr.3/1977 și a nr.565/1996.

Modificarea din carnetul de muncă este referitoare la veniturile realizate stabilite potrivit sentinței civile nr.8854/2006 a Judecătoriei Galați și face parte din baza de calcul a pensiei.

În concluzie, nu sunt aplicabile dispozițiile OUG nr.4/2005 ci cele ale Legii nr.3/1977 și ale nr. 565/1995 astfel cum au fost aplicate prin decizia de pensie nr.-/19.10.2004 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii

A solicitat admiterea recursului și în rejudecare admiterea contestației ca fiind fondată, invocând și faptul că instanța de judecată nu a ținut seama nici de indicațiile date cu ocazia casării și trimiterii spre rejudecare.

Prin întâmpinare, instanța Casa Județeană de Pensii Gas olicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală.

Examinând recursul astfel declarat potrivit motivelor invocate și dispozițiilor legale incidente, sub toate motivele de fapt și de drept în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, curtea îl apreciază ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile formulate de recurentul - contestator vizează greșita aplicare a legii, invocându-se ca temei de drept aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 10 din Legea nr.3/1977 și ale nr.565/1996.

De precizat că obiectul judecății îl reprezintă contestația formulată împotriva deciziei de pensie nr.-/9.05.2007, emisă de intimata Casa Județeană de Pensii G la cererea contestatorului înregistrată sub nr.17495/17.04.2007, pe baza aplicării prevederilor nr.OUG4/2005, ale nr.HG1550/2004 și ale nr.HG1456/2005.

Prin dispozițiile art.1 și urm. din nr.OUG 4/2005 a fost prevăzută recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea prevederilor Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.

Prin decizia de pensie nr.-/09.05.2007 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii G, recurentul - contestator a beneficiat de evaluarea punctajului mediu anual stabilit la 1,14140 puncte față de 1,07531 puncte anterior recalculării, aceste drepturi fiindu-i acordate începând cu data de 01.12.2005 în conformitate cu prevederile nr.HG 1456/2005.

În ceea ce privește luarea în considerare a dispozițiilor sentinței civile nr.8854/15.12.2006 a Judecătoriei Galați, așa cum a solicitat recurentul - contestator prin cererea adresată sub nr.17495/17.04.2007 intimatei Casa Județeană de Pensii G, rezultă că au fost avute în vedere cu ocazia emiterii deciziei de pensie a noilor înscrieri efectuate în carnetul de muncă de către angajatorul SC SA

Din punct de vedere procedural, dispozițiile art. 4 din nr.OUG 4/2005 și ale nr.HG1550/2004 stabilesc pentru casele teritoriale de pensii determinarea punctajului mediu anual pe baza documentației aflată în păstrarea acestora iar sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare se dovedesc prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii eliberate de angajatori, care poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea și corectitudinea acestora.

Prin urmare, în mod corect a reținut prima instanță că intimata Casa Județeană de Pensii G putea proceda la recalcularea drepturilor de pensie numai după ce angajatorul a efectuat noile înscrieri în carnetul de muncă, pe baza dispozițiilor înscrise în sentința civilă nr.8854/15.12.2006 a Judecătoriei Galați.

Ca atare, dispozițiile art. 10 din Legea nr. 3/1977 invocată de recurentul - contestator nu-și au aplicabilitate în cauză fiind, pe de o parte, abrogate prin dispozițiile art. 198 din Legea nr.19/2000 începând cu data de 01.04.2001 iar, pe de altă parte, prin dispozițiile nr.OUG4/2005 s-a prevăzut în mod imperativ recalcularea pensiilor provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat cu respectarea prevederilor Legii nr.19/2000.

În același sens și prevederile nr.HG565/1996 invocate au fost abrogate prin aceleași prevederi, recalcularea dreptului de pensie fiind dispusă în conformitate cu dispozițiile consacrate de nr.OUG4/2005 și HG nr.1150/2004.

Conform dispozițiilor art. 7 al.5 din nr.OUG4/2005, plata drepturilor se face de la data recalculării (01.12.2005) cu respectarea termenului general de prescripție, calculat începând cu luna înregistrării cererii.

În ceea ce privește cele dispuse cu ocazia casării în primul ciclu procesual și trimiterii cauzei spre rejudecare, se observă faptul că motivul casării l-a constituit nesemnarea minutei de către unul dintre asistenții judiciari iar obligația de a judeca din nou instituită primei instanțe prin dispozițiile art. 315 al.3 Cod procedură civilă a fost îndeplinită.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 al.1 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr.828/26.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. Rj/-.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul, domiciliat în G, str. -, -d9D,. 198, împotriva sentinței civile nr.828/26.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. Rj/-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 Februarie 2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

: /09.03.2009

:DC/2 ex/10.03.2009

Asistenți judiciari:/

Asistenți judiciari:C-tin /

Președinte:Benone Fuică
Judecători:Benone Fuică, Marioara Coinacel, Gabriela Valentina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de pensionare. Decizia 187/2009. Curtea de Apel Galati