Contestație decizie de pensionare. Decizia 28/2010. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 28

Ședința publică de la 18 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valerica Niculina Grosu

JUDECĂTOR 2: Doru Octavian Pîrjol

Judecător

Grefier

************************************

La ordine au venit spre soluționare recursul promovat de reclamantul și recursul promovat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, îndreptate împotriva sentinței civile nr.933 din 28.05.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat recurentul-reclamant și consilier juridic pentru recurenta-pârâtă.

Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Nemaifiind alte excepții și cereri de ridicat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Consilier juridic având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond să se aibă în vedere că dispozițiile legale pe care s-a bazat prima instanță, sunt nefondate.

Recurentul-reclamant s-a adresat cu cerere de înscriere la pensie în anul 2008, dată la care erau aplicabile dispozițiile Legii 19/2000. Recurentul îndeplinea vârsta standard de pensionare și stagiul de cotizare.

Faptul că a desfășurat o activitate în grupa I de muncă și că nu a înțeles să-și valorifice perioada lucrată în această grupă pentru reducerea vârstei standard de pensionare, este problema recurentului-reclamant.

Recurentul îndeplinea vârsta standard de pensionare după data nașterii sale în 2003. Calculul punctajului se face conform art.77 și urm. din Legea 19/2000, iar dispozițiile legale privind deschiderea dreptului de pensie sunt dispozițiile art.41 din Legea 19/2000.

Solicită așadar admiterea recursului și menținerea deciziei de pensionare.

Recurentul-reclamant având cuvântul în susținerea recursului său, precizează că a lucrat 18 ani și 10 luni în gr. I de muncă fapt ce îi dă dreptul la o reducere cu 10 ani a vârstei de pensionare.

La art. 78 alin.8 din Legea 19/2000 se precizează că trebuie majorat punctajul de pensionare pentru perioada lucrată după vârsta standard de pensionare.

Depune concluzii scrise la dosar.

Consilier juridic pentru recurenta-pârâtă precizează că față de perioada de 18 ani lucrată în grupa I de muncă, există trei beneficii acordate de lege. Astfel, se acordă un stagiu de cotizare de 6 luni vechime la un an ca spor de grupă.

Recurentul nu as beneficiat de reducerea vârstei de pensionare, iar anterior datei de 01.04.2001 erau alte condiții de pensionare.

S-au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 933 din 28 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr- s-a admis în parte contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII.

A fost anulată în parte decizia nr. -/ 08.05.2008 și obligată intimata să emită o nouă decizie prin care să acorde contestatorului pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, drepturile de pensie urmând a fi calculate având în vedere un stagiu suplimentar de 14 ani și plătite începând cu 20.03.2008. Cu opinia separată a domnului asistent judiciar în sensul respingerii contestației ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a avut în vedere următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Bacău și înregistrată sub nr.4683/25.06.2008 d-l a chemat în judecată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B contestând decizia nr.-/2008.

În motivarea cererii sale, a arătat contestatorul că potrivit art.1671alin.1 din Legea 19/2000 beneficiază pentru activitatea desfășurată în grupa I de muncă în baza Legii 3/1977 de reducerea vârstei standard de pensionare cu 10 ani și 10 luni și nu doar cu 4 ani așa cum s-a reținut în decizie. Reducând cu 10 ani și 10 luni vârsta standard de pensionare, contestatorul a îndeplinit condițiile de pensionare la 20.11.1992, la vârsta de 51 de ani și 5 luni, astfel încât după această vârstă a contribuit suplimentar la sistemul public de pensii timp de 15 ani și 4 luni (până la data de 20.03.2008), însă potrivit deciziei contestate nu a beneficiat de majorarea prevăzută de lege decât pentru un stagiu suplimentar de 4 ani și 5 luni, contrar fiind și celor reținut de Curtea Constituțională prin decizia nr.652/2007.

S-a arătat, de asemenea, în motivarea contestației că la determinarea drepturilor de pensie nu au fost valorificate stagiile asimilate și nici contribuția suplimentară la sistemul public de pensii.

Motivând în drept contestația, d-l a invocat dispozițiile art.78 alin.8, art.87 și 1671din Legea 19/2000 iar în dovedirea susținerilor sale a depus la dosar înscrisuri și a solicitat administrarea probei cu interogatoriul intimatei.

întâmpinare prin reprezentanții săi legali, CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII Bas olicitat respingerea contestației ca nefondată cu motivarea că, fiind născut la 20.06.1941, în cazul contestatorului vârsta standard de pensionare este de 62 de ani și 3 luni cu realizarea unui stagiu de cotizare de 30 ani și 3 luni. În consecință, reclamantul a îndeplinit condițiile de obținere a unei pensii pentru limita de vârstă din luna septembrie 2003. Având în vedere faptul că solicitarea privind înscrierea la pensie de limită de vârstă s-a făcut cu depășirea termenului legal de 90 de zile de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, drepturile au fost stabilite cu data solicitării acestora prin cererea nr. 14870/20.03. 2008 așa cum prevede art. 83 alin. 4 din Legea 19/2000.

Potrivit art.167 alin.1 din Legea 19/2000 într-un interval de 10 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, (01.04.2001) persoanele care au desfășurat activități încadrate in grupa I de munca, conform legislației anterioare, pot solicita pensie pentru limita de vârsta cu reducerea vârstelor standard de pensionare, conform tabelului nr. 4. Prin nedepunerea unei cereri prin care sa solicite drepturi de pensie pentru limita de vârsta in termenul legal stabilit de Legea 19/2000, reclamantul a înțeles sa nu se folosească de prevederile art. 167 al 1 din Legea 19/2000.

În ceea ce privește stagiul suplimentar, a arătat intimata că în mod corect a fost calculat un stagiu suplimentar de 4 ani și 5 luni având în vedere că din înscrierile făcute în carnetul de muncă si precum și din adeverința privind stagiul de cotizare emis pe numele reclamantului rezultă faptul că în perioada 20.09.2003-20.02.2008 acesta a avut încheiat un contract de muncă pentru care s-au calculat și achitat contribuții de asigurări sociale, condițiile de pensionare fiind îndeplinite începând cu data de 20.09.2003 respectiv vârsta standard de pensionare de 62 de ani și 3 luni și stagiul complet de cotizare de 30 ani și 3 luni.

Intimata a depus la dosar documentația în baza căreia a emis decizia contestată, alte înscrisuri.

În cauză a formulat cerere de intervenție în interes alăturat contestatorului Sindicatul Independent "AVIAS" din B, cerere respinsă de instanță prin încheierea din 16.01.2009.

Examinând înscrisurile aflate la dosar, tribunalul a reținut următoarele:

D-l P este născut la data de 20.06.1941, iar otrivit p. Ordinului nr. 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare (anexa nr.9), contestatorul îndeplinea condițiile de pensionare în septembrie 2003, vârsta standard de pensionare fiind de 62 de ani și 3 luni, cu un stagiu complet de cotizare de 30 de ani și 3 luni.

Potrivit art.1671din Legea 19/2000 d-l beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 10 ani și 10 luni, având peste 18 ani de muncă în grupa I, astfel cum se reține și în cuprinsul deciziei contestate, dispoziții legale a căror incidență este recunoscută și de către intimată prin întâmpinare, astfel încât contestatorul putea cere acordarea drepturilor de pensie încă din noiembrie 1992, atunci când avea vârsta de 51 de ani și 5 luni.

Cum, însă, în noiembrie 1992 contestatorul nu avea stagiul complet de cotizare cerut de anexa nr.9 din Ordinul nr.340/2001, de 30 de ani și 3 luni, instanța constată incidente dispozițiile art.441din același act normativ, dispoziții potrivit cărora persoanele care au desfășurat activități încadrate în grupa I de muncă conform legislației anterioare pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare conform tabelului nr. 4 de la art. 167^1 din lege. În acest caz reducerea se face din vârsta standard a anului, respectiv a lunii în care se deschide dreptul de pensie pentru limită de vârstă, în condițiile realizării stagiului complet de cotizare corespunzător anului, respectiv lunii de deschidere a dreptului.

În consecință, contestatorului i se cuvin drepturile de pensie din momentul în care a realizat stagiul complet de cotizare, adică începând din martie 1994, cu recunoașterea stagiului suplimentar de cotizare realizat de la acea dată, respectiv de 14 ani și nu de doar 4 ani și 5 luni (având în vedere data începerii activității - decembrie 1963 și stagiul total de cotizare realizat, de 50 de ani, 5 luni și 20 de zile), în temeiul art.78 alin.(8) din Legea 19/2000 și a dispozițiilor Ordinului nr.340/2001, modificate de Ordinul nr.129/2008, chiar dacă cererea de înscriere la pensie a fost formulată abia în martie 2008, în acest sens fiind și decizia nr.652/2007 a Curții Constituționale.

Împrejurarea că cererea de înscriere la pensie a fost formulată abia în martie 2008 nu poate avea semnificația renunțării de către contestator la aplicarea dispozițiilor art.1671din Legea 19/2000, cum în mod eronat a susținut intimata ci doar pe aceea a acordării drepturilor cuvenite începând cu această dată, potrivit art.83 alin.(4) din Legea 19/2000.

În ceea ce privește valorificarea stagiului de cotizare asimilat, tribunalul a constatat că prin decizia nr.-/8.05.2008 contestatorului i s-a recunoscut un astfel de stagiu de 8 luni și 2 zile, perioada nefiind contestată, astfel încât nemulțumirea exprimată cu privire la acest aspect nu a fost reținută ca fiind justificată.

În cauză a fost exprimată o opinie separată care a avut în vedere următoarele:

Contestatorul, născut în 20.06.1941 a solicitat înscrierea la pensie pentru limita de vârstă la data de 20.03.2008, dată la care realizase un stagiu de cotizare de 18 ani si 9 luni în grupa I de muncă și 22 ani și 13 zile în condiții normale de munca.

Susținerile contestatorului precum că vârsta de pensionare redusă ar fi de 51 ani și 5 luni nu au fost primite, întrucât pe anexa 3 la lege nu se poate stabili direct vârsta standard de pensionare, ci această anexă este detaliată în funcție de data nașterii în anexa 9 la Normele metodologice ale legii pensiilor - Ordinul nr. 340/2001.

În acest sens pct. 3 din secțiunea II din normele metodologice precizează că vârstele standard de pensionare și stagiile minime sau complete de cotizare sunt prevăzute în anexa 3 la lege, detaliată în funcție de data nașterii în anexa nr. 9 la norme.

Astfel, contestatorul, născut în 20.06.1941 a îndeplinit vârsta standard de pensionare la 62 de ani și 3 luni, respectiv în data de 20.09.2003.

Potrivit art. 1671alin 1 din Legea 19/2000 " într-un interval de 10 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care au desfășurat activități încadrate în grupa I de muncă, conform legislației anterioare,potsolicita pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare, conform tabelului nr. 4".

După cum se poate observa, aceasta reducere a vârstei standard de pensionare reprezintă unbeneficiuacordat salariaților care au realizat stagii de cotizare în grupa I de muncă, pe care îl pot solicita ori nu.

Întrucât nu a înțeles să se folosească de acest beneficiu, reclamantul a ieșit la pensie începând cu data formulării cererii, respectiv 20.03.2008.

Potrivit art. 78 pct. 8 din Legea nr. 19/2000 "asigurații care,după îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă, reglementate de prezenta lege, contribuie o anumită perioadă la sistemul public, regăsindu-se în una dintre situațiile prevăzute laart. 5, beneficiază de majorarea punctajului realizat în această perioadă cu 0,3% pentru fiecare lună, respectiv cu 3,6% pentru fiecare an suplimentar".

Aceste dispoziții sunt reluate și în pct. 26, cap. B din Ordinul 340/2001- Normele metodologice ale legii pensiilor, unde se arară că "beneficiată de majorarea punctajului prevăzut la art. 78 alin 8 din lege persoanele care, după îndeplinirea cumulativă a condițiilor de pensionare pentru limita de vârstă prevăzute de lege, contribuie o anumită perioadă la sistemul public de pensii.

Această majorare se aplică numai punctajului corespunzător perioadei de stagiu de cotizare, realizată după împlinirea cumulativă acondițiilor de pensionarepentru limită de vârstă".

Condițiile cumulative de pensionare sunt cele prevăzute în art. 41 din legea pensiilor, respectiv vârsta standard de pensionare și stagiul complet de cotizare.

Având în vedere că legiuitorul a înțeles să facă trimitere doar la condițiile de pensionare pentru limită de vârstă, nu și la beneficiile realizării stagiului de cotizare în condiții grupei I de muncă, rezultă că, majorarea punctajului prevăzută de art. 78 pct. 8 din Legea nr. 19/2000 nu poate fi acordată decât după îndeplinirea vârstei complete de pensionare, fără reducerea acordată de art. 42 din lege.

În speță, având în vedere data îndeplinirii vârstei standard de pensionare, respectiv în data de 20.09.2003 și data formulării cererii de pensionare, rezultă că stagiul suplimentar de 4 ani si 5 luni a fost reținut corect de intimată.

Actualmente, în urma modificării Legii pensiilor, prin OUG nr. 209 din 4 decembrie 2008, se pare că legiuitorul a înțeles să acorde o majorare a punctului de pensie și în funcție de grupele de muncă lucrate, însă această modificare este ulterioară deciziei contestate.

Împotriva sentinței civile mai sus menționate, a declarat în termen legal recurs pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, pentru următoarele motive:

- prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, întrucât a făcut o interpretare greșită a legii, Legea nr.19/2000 a intrat în vigoare la 1.04.2001, iar în anul 1992, reclamantul beneficia de drepturile de pensie potrivit Legii nr.3/1977, calculând greșit vârsta de pensionare a acestuia.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs și contestatorul, întrucât instanța nu a respectat dispozițiile legale, Tribunalul pronunțând o deciziei nelegală și netemeinică, solicitând ca instanța de recurs să caseze sentința și să oblige CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII la emiterea unei decizii legale cu plata retroactivă a drepturilor de pensie.

Analizând sentința civilă recurată, în baza motivelor de recurs invocate și din oficiu, în temeiul art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Contestatorul, născut în 20.06.1941 a solicitat înscrierea la pensie pentru limită de vârstă la data de 20.03.2008, dată la care realizase un stagiu de cotizare de 18 ani și o lună în grupa I de muncă și 22 de ani și 13 zile în condiții normale de muncă.

În urma soluționării cererii, înregistrate sub nr. 14870/2008 la CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, s-a emis decizia nr. -/08.05.2008 prin care contestatorul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă începând cu 20.03.2008.

Instanța de fond nu a calculat corect vârsta de pensie a contestatorului, întrucât nu a ținut cont de dispozițiile art. 41 din Legea nr.19/2000 coroborate cu art. 1671din același act normativ, apreciind greșit că în cauză sunt incidente dispozițiile art.441din Legea 19/2000.

Dispozițiile art.44 din Legea 19/2000 la care instanța face trimitere sunt aplicabile în cauză, ele nu au legătură cu speța dedusă judecății, aceste dispoziții sunt aplicabile doar persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiții speciale după data de 01.04.2001 potrivit art.20 din Legea 19/2000.

În situația intimatului activitatea desfășurată este realizată în grupa I de muncă potrivit Ordinului 50/1990, situație pe care /2000 o reglementează în cuprinsul art.167 din Legea 19/2000.

Potrivit art.167.1 din aceeași lege, într-un interval de 10 de la data intrării acesteia în vigoare - 1.04.2001- persoanele care au desfășurat activități încadrate în grupa I de muncă, conform legislației anterioare, pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare, conform tabelului nr.4.

Față de aceste reglementări, se poate observa în mod clar faptul că vârsta standard de pensionare este stabilită pentru fiecare persoană în parte, raportat la data nașterii, iar faptul că o persoană a beneficiat printr-o lege specială, în speță Ordinul 50/1990, de anumite beneficii, respectiv de încadrare în grupa I de muncă,legea conferă beneficiul ca acea persoană să solicite sau nu înscrierea la pensie pentru limită de vârstă, mai devreme de împlinirea vârstei standard de pensionare.

Întrucât contestatorul nu a formulat o cerere prin care să solicite drepturi de pensie pentru limită de vârstă în termenul legal stabilit de Legea nr.19/2000, înseamnă că acesta nu a înțeles să se folosească de prevederile art.167 alin.1 din acest act normativ. Astfel, în această situație vârsta standard de pensionare a contestatorului este cea prevăzută la art.41 din Legea 19/2000.

Având în vedere că legiuitorul a înțeles să facă trimitere doar la condițiile de pensionare pentru limită de vârstă, nu și la beneficiile realizării stagiului de cotizare în condiții grupei I de muncă, rezultă că, majorarea punctajului prevăzută de art. 78 pct. 8 din Legea nr. 19/2000 nu poate fi acordată decât după îndeplinirea vârstei complete de pensionare, fără reducerea acordată de art. 42 din lege.

În speță, având în vedere data îndeplinirii vârstei standard de pensionare, respectiv în data de 20.09.2003 și data formulării cererii de pensionare, rezultă că stagiul suplimentar de 4 ani si 5 luni a fost reținut corect de intimată.

Actualmente, în urma modificării Legii pensiilor, prin OUG nr. 209 din 4 decembrie 2008, se pare că legiuitorul a înțeles să acorde o majorare a punctului de pensie și în funcție de grupele de muncă lucrate, însă această modificare este ulterioară deciziei contestate.

Față de cele mai sus reținute, Curtea în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul contestator și va admite recursul declarat de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, potrivit dispozitivului prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.933 din 28.05.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței civile nr.933 din 28.05.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Modifică în tot hotărârea recurată în sensul că respinge ca nefondată contestația.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 18.01.2010.

Președinte,

- - -

Judecător,

- - -

Judecător,

Grefier,

Red. /

Red.

Tehn. AA 5 ex. 04.02.2010

Com la părți la 04.02.2010

Președinte:Valerica Niculina Grosu
Judecători:Valerica Niculina Grosu, Doru Octavian Pîrjol

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de pensionare. Decizia 28/2010. Curtea de Apel Bacau