Contestație decizie de pensionare. Decizia 381/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 381
Ședința publică de la 08 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș
JUDECĂTORI: Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu Camelia Drăghin
: - -
GREFIER: - -
*******************************************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de pârâta Casa județeană de pensii N împotriva sentinței civile nr.915 din 16.12.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Nemaifiind alte cereri și văzând că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.915 din 16 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr- a fost admisă contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa județeană de Pensii N și a fost anulată decizia nr.56380 din 25.04.2008 și obligată intimata să recalculeze pensia de urmaș cuvenită contestatoarei în raport de drepturile salariale și perioadele înscrise în adeverința nr. 179/7.03.2008 eliberată de Ministerul Apărării - Unitatea Militară nr.02405 Pitești privind pe autorul -
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr- contestatoarea a formulat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii N, contestație împotriva deciziei de pensionare nr.56380/25.04.2008 și a solicitat obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii care să respecte cerințele Legii nr.19/2000.
Contestatoarea arată că beneficiază de pensie de urmaș și a depus la Casa Județeană de Pensii Noa deverință privind veniturile soțului decedat anterior datei de 1.01.1963, în vedere recalculării pensiei. Susține că datele cuprinse în decizia contestată, eliberată în baza adeverinței, nu respectă prevederile art.161 al.3 din Legea nr.19/2000 republicată potrivit cărora, în cazul în care veniturile nu sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt inferioare venitului mediu pe economie, se calculează un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare, intimata recalculând pensia în raport cu salariul minim sau salariul realizat inferior salariului mediu, fapt ce a determinat obținerea unui punctaj mult mai mic decât cel cuvenit, respectiv de 1 punct pentru fiecare lună de cotizare.
În dovedire, contestatoarea a depus în copie decizia nr.56380/25.04.2008, un extras din Legea nr.19/2000, adeverința privind salariul mediu anual al autorului și buletinul de calcul al pensie.
Intimata Casa Județeană de Pensii Naf ormulat întâmpinare solicitând respingerea contestației. În motivare intimata arată că, potrivit deciziei nr.6380 din 11.08.1983 emisă în baza Legii nr.3/1977 contestatoarea beneficiază de pensie de urmaș.
După intrarea în vigoare a nr.HG1550/2004 și a nr.OUG4/2005, pensia a fost evaluată în vederea recalculării, conform dispozițiilor Legii nr.19/2000 și a rezultat un punctaj mediu anual de 0.51837, mai mare decât cel aflat în plată la data începerii operațiunilor de evaluare, respectiv 0.43706.
În urma modificării și completării Legii nr.19/200 prin nr.OUG19/2007, s-a procedat la modificarea elementelor în baza de date și s-a eliberat decizia nr.56380/1.07.2007.
La data de 4.04.2008 contestatoarea a depus o adeverință eliberată de Ministerul Apărării privind activitatea desfășurată de soțul său - cadru militar și a solicitat recalcularea pensiei, în urma acestei cereri eliberându-se decizia nr.56380/25.04.2008 cu un punctaj mediu anual de 0.54138, cuantumul pensiei de urmaș s-a stabilit prin aplicarea a 50% asupra punctajului mediu anual realizat autor, conform art.71 al.2 lit.a din Legea nr.19/2000.
A mai arătat intimata că, alături de decizia contestată a comunicat contestatoarei și decizia nr.56380 în care este menționat un punctaj mediu anual de 0.-, asupra căruia s-a aplicat 50%, rezultând 0.08636. La momentul punerii în plată a pensiei recalculate
s-au însumat cele două punctaje, rezultând un punctaj mediu anual de 0.62774.
Intimata susține că punctajul mediu anual de 0.08636 nu se regăsește în decizia contestată, dar este adăugat separat la momentul punerii în plată și că aceasta este modalitatea legală de calcul și punere în plată ce se va aplica și pe viitor, în cazul în care contestatoarea va depune noi dovezi privind veniturile salariale ale autorului.
În dovedire, intimata a depus toate piesele dosarului de pensie al contestatoarei.
Contestatoarea a formulat un răspuns la întâmpinarea intimatei și a arătat că a doua decizie invocată de aceasta a fost emisă ulterior deciziei contestate, respectiv la data de 7.08.2008, după depunerea contestației și nici această ultimă decizie nu este legală. Astfel, potrivit nr.OUG19/2007, pentru perioada anterioară datei de 1.01.1963 se stabilește un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare doar în cazul în care veniturile nu sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt inferioare venitului mediu pe economie. În situația în care se face dovada veniturilor și acestea sunt mai mari decât venitul mediu pe economie, punctajul se calculează la nivelul acestor venituri dovedite, în cazul de față trebuia a fi avut în vedere salariul soțului în cuantum de 4800 lei.
Cu toate acestea, intimata a luat în calcul suma de 205 lei, rezultatul fiind un punctaj cu mai mult mic decât cel cuvenit.
Față de răspunsul formulat de contestatoare, intimata a arătat că a făcut aplicarea dispozițiilor nr.OUG19/2007, stabilind 1 punct pentru fiecare lună de stagiu cotizat aferent perioadei 1 septembrie 1947-31 decembrie 1962 întrucât, în carnetul de muncă al autorului contestatoarei nu au fost înregistrate drepturile salariale, iar acestea nu au fost dovedite în alt mod prevăzut de lege.
A mai arătat intimata că punctajul mediu anual aferent perioadei 1935-1962 este de 0.1727 calculat prin diferența dintre punctajele anterioare adoptării nr.OUG19/2007 și cele stabilite conform acestui act normativ, o altă modalitate de calcul conducând la acordarea atât a punctajului raportat la salariul minim pe economie, cât și a unui punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare. Totodată, susține intimata că s-au emis două decizii de pensie întrucât, la baza fiecăreia au stat acte normative diferite, respectiv nr.OUG4/2005 și nr.HG1550/2004, pe de o parte și nr.OUG19/2007.
Analizând probatoriul administrat în dosarul cauzei, tribunalul a constatat că prezenta contestație este întemeiată și a fost admisă pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
Contestatoarea este beneficiara unei pensii de urmaș având calitatea de soție supraviețuitoare a defunctului G, care și-a desfășurat activitatea în cadrul Ministerului Apărării în perioada 1938-1969. Începând cu data de 1.08.1983 s-au stabilit drepturile de pensie în baza Legii nr.3/1977, prin decizia nr.56380/11.08.1983.
Modificarea actelor normative în materie a impus evaluarea pensiei în vederea recalculării conform prevederilor Legii nr.19/2000.
La momentul evaluării au fost avute în vedere dispozițiile art.161 din Legea nr.19/2000 așa cum a fost modificată prin OUG nr.19/2007.
În acest sens se constată că potrivit art.161 al.2 din lege, "În condițiile în care pentru o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale, asiguratul poate prezenta acte doveditoare ale acestora. În caz contrar, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul minim pe țară, în vigoare la data respectivă".
Alineatul 3 al acestui articol exceptează aplicarea prevederilor de mai sus și stabilește utilizarea unui punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele anterioare datei de 1 septembrie 1947, indiferent de nivelul drepturilor salariale înregistrate în carnetul de muncă, dovedite sau neînregistrate în carnetul de muncă, utilizarea unui punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioada 1 septembrie 1947-31 decembrie 1962 și pentru care în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale și nu sunt dovedite, precum și utilizarea unui punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare pentru perioada 1 septembrie 1947 - 31 decembrie 1963 în cazul în care, prin valorificarea drepturilor salariale din actele doveditoare rezultă, pentru fiecare lună de stagiu de cotizare, un număr de puncte mai mic decât cel prevăzut anterior.
Analizând dispoziția legală potrivit căreia, pentru perioada anterioară datei de 1 septembrie 1947 se utilizează un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare indiferent, chiar dacă drepturile salariale înscrise în carnetul de muncă sau dovedite determină stabilirea unui punctaj mai mare, văzând și criticele aduse de contestatoare deciziei contestate, tribunalul constată că modificarea adusă Legii nr.19/2000 republicată, prin nr.OUG19/2007, încalcă principiile generale stabilite de Legea nr.19/2000, prevederile constituționale referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și evitarea oricărei stări de discriminare, precum și prevederile art.1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, potrivit art.2 din Legea nr.19/2000 republicată, sistemul public de pensii se organizează și funcționează având ca principii de bază, printre altele, principiul egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege, precum și principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Stabilirea, cu titlu de lege, a acestor principii de bază a rezultat din intenția legiuitorului de a alinia toate reglementările în domeniul vast și complex al sistemului public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale la prevederile constituționale și la prevederile
Astfel, potrivit art.16 al.1 din Constituția României, "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări", iar potrivit art.1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Este evident că, prin stabilirea unui punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare pentru perioada anterioară datei de 1 septembrie 1947 cu ignorarea veniturilor salariale dobândite și dovedite, al căror cuantum justifică acordarea unui punctaj mai mare, este contrară prevederilor mai sus arătate și creează contestatoarei un prejudiciu ce nu are nici un suport legal.
Potrivit adeverinței nr. 179 în 7.03.2008 - fila 26, autorul contestatoarei a obținut anterior datei de 1 septembrie 1947 venituri salariale compuse din 4100lei salariu de bază și 700 lei indemnizație activitate, iar contribuția la fondurile de asigurări sociale s-a stabilit în raport cu aceste venituri conform legislației în vigoare din acea perioadă.
Prin urmare, s-a constatat că modificarea adusă art.161 din Legea nr.19/2000 de nr.OUG19/2007 în sensul mai sus arătat, contravine în primul rând principiilor de bază stabilite prin art.2 din lege, normelor constituționale și prevederilor
Contestatoarea este privată de dreptul său de proprietate asupra fracțiunii din patrimoniu constituit prin plata contribuțiilor la sistemul asigurărilor sociale, privare ce nu este justificată de vreun scop legitim și creează o vădită stare de discriminare în raport cu alți contribuabili din acea perioadă care, nefăcând dovada veniturilor salariale, ar fi avantajați prin utilizarea unui punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare.
Mai mult, s-a constatat că s-a creat contestatoarei o situație defavorizată chiar față de prevederile Legii nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale, în vigoare la data dobândirii dreptului de pensie, care prin art.3 și art.21 stabilea că la calcularea pensiei se au în vedere contribuțiile la fondul de asigurări sociale de stat și retribuția tarifată de încadrare.
Totodată, tribunalul a constatat că, în analizarea cererii prin care contestatoarea solicită recalcularea pensiei, intimata Casa Județeană de Pensii N avea obligația să asigure respectarea principiilor enunțate anterior, a prevederilor constituționale și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât, potrivit art.11 al.1 și 2 din Constituție - Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună - credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern, iar Protocolul nr.1 a fost ratificat prin Legea nr.30/18.05.1994.
Tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată și critica adusă de contestatoare cu privire la modalitatea de emitere a deciziilor de pensie, respectiv la emiterea a două decizii de pensie de către intimată.
Astfel, potrivit art.86 din Legea 19/2000 republicată, admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, decizie care cuprinde toate temeiurile de fapt și de drept pe baza cărora se admite sau se respinge cererea de pensionare.
Orice modificare a cuantumului pensiei determinată de schimbarea elementelor care au stat la baza calculului, schimbare intervenită prin acte normative sau prin dovezile invocate de beneficiarul pensiei, trebuie să se regăsească tot într-o singură decizie de pensionare pentru ca acesta să poate verifica legalitatea datelor din decizie.
de ordin tehnic invocate de intimată nu justifică emiterea mai multor decizii de pensionare - două în cazul de față, emise în baza a două acte normative succesive. Intimata are obligația legală de a-și adapta mijloacele tehnice de așa natură încât toate drepturile stabilite la un moment dat să fie clare, ușor de verificat atât în fapt, cât și în drept de către beneficiar.
În cauza de față, intimata trebuia să emită o singură decizie de pensie în care să se regăsească toate datele privitoare la perioadele și drepturile salariale dovedite de contestatoare, cu aplicarea dispozițiilor art.161 alin.3 din Legea 19/2000 republicată, așa cum s-a arătat mai sus.
Față de cele constatate, tribunalul a admis contestația, a anulat decizia de pensionare contestată și a obligat intimata să recalculeze pensia de urmaș cuvenită contestatoarei în raport cu datele înscrise în adeverința nr. 179/7.03.2008.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs intimata Casa județeană de Pensii N, și în motivare se arată că instanța a aplicat greșit dispozițiile OUG nr.19/2007, art. -
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă Curtea reține că aceasta este temeinică și legală.
Luarea în calcul la stabilirea punctajului a sumelor reprezentând solda de bază și îndemnizația de activitate din perioada 01.12.1943 - 01.03.1946, denominate s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.161 pct.4 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii. -
salariilor trebuia efectuată pentru perioada ulterioară datei de 31 august 1947 și nu anterioară acestei perioade, cum greșit a procedat intimata.-
La emiterea mai multor decizii de pensionare pentru o singură persoană se dovedește a fi nelegală, impedimentele de ordin tehnic invocate de intimată nelegitimând o asemenea soluție.
Așa fiind și văzând și considerentele hotărârii primei instanțe, recursul se găsește a fi nefundat și în baza art.312 Cod procedură civilă va fi respins.-
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul promovat de pârâta Casa județeană de pensii N împotriva sentinței civile nr.915 din 16.12.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 8 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
- -
RED.SENT.,
Red.dec.JG/28.04.2009
Tehn.red.EG/05.05.2009- ex.2
Președinte:Jănică GioacășJudecători:Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu Camelia Drăghin
← Contestație decizie de pensionare. Decizia 245/2009. Curtea de... | Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... → |
---|