Contestație decizie de pensionare. Decizia 83/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 83
Ședința publică de la 4 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Pașcan
JUDECĂTORI: Elena Pașcan, Camelia Liliana Viziteu Petrina
- - -
GREFIER -
La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N împotriva sentinței civile nr. 858/05.12.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul,lipsă fiind recurenta.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Curtea constată recursul declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru.
Intimatul se legitimează cu seria - nr. - eliberat de Poliția Tg. N la data de 02.06.1992. La solicitarea instanței precizează că adeverința a fost eliberată de centru și nu se unitatea care l-a angajat. Arată că unitatea nu mai exista la data emiterii adeverinței iar centrul avea personalitate juridică. Prezintă instanței dispoziția nr. 7/1993 din care rezultă că a primit spor pentru condiții deosebite. Depune la dosar concluzii scrise.
Curtea procedează la verificarea dosarul și constată că această decizie se află la dosarul de fond la fila 61. Nefiind alte cereri de formulat și/sau excepții de invocat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul intimatului.
Intimatul, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii de la prima instanță, ca fiind temeinică și legală. Solicită a fi avute în vedere concluziile scrise depuse la dosar.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin Sentința civilă nr. 858/C din 05.12.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosar nr-, s-a admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii N, vizând Decizia de pensionare nr. -/ 7.08.2008, și, în consecință, s-a anulat decizia și a fost obligată intimata să procedeze la emiterea unei noi decizii de pensionare cu luarea în considerare a perioadei de 7 ani 7 luni și 24 de zile ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă în procent de 100% conform adeverinței 4577/20.12.2004 emisă de Centrul de Recuperare și Reabilitare a tinerilor cu handicap din com., jud.
În motivarea acestei soluții instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul - din data de 02.09.2008, contestatorul, domiciliat în comuna, jud. N, a chemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii N, cu sediul în municipiul PN, -, jud. N, pentru ca în contradictoriu cu aceasta și pe baza probelor administrate să se dispună anularea deciziei de pensionare nr. -/07.08.2008 emisă de intimată, precum și emiterea unei decizii de pensionare în care să fie luată în calcul o perioadă de 7 ani, 7 luni și 24 de zile ca fiind lucrată în grupa a doua de muncă.
În fapt, petentul a arătat că a promovat prezenta acțiune fiind nemulțumit de faptul că în decizia de pensionare mai sus menționată o perioadă de 7 ani, 7 luni și 24 de zile nu a fost luată în calcul ca fiind lucrată în grupa a doua de muncă., iar acest fapt a avut implicații asupra reducerii vârstei standard de pensionare, a numărului de luni de anticipare, a stagiului de cotizare, a punctajului calculat, a procentului de diminuare a pensiei și implicit a cuantumului pensiei diminuate.
Petentul a aratat că a desfășurat activitate la Căminul Spital de copii cu handicap neuropsihic sever, jud. N în funcția de inspector de specialitate - director. A arătat că în cadrul locului de muncă se lucra efectiv cu un număr mare de copii cu handicap neuropsihic sever. Activitatea prestată a fost în mod direct cu copiii în ateliere lucrative, în săli de terapie ocupațională, în grupe de grădiniță speciale. A mai arătat că pe lângă medici sau cadrele sanitare, lângă acești copii mai lucrau și asistenți sociali, psihologi, ergoterapeuți educatori și pedagogi, tot acest personal beneficiind de muncă încadrată în grupa a doua de muncă.
În drept, petentul și- întemeiat acțiunea pe prevederile Ordinului 50/1990, dispozițiile Decretului Lege 68/1990 precum și pe actele anexate în copie prezentei acțiuni, respectiv: decizia nr. -/07.08.2008, adeverința nr. 4577/2004 emisă de Centrul de Recuperare și Reabilitare a cu Handicap din comuna, jud. N și extrase din actele normative invocate.
Intimata a depus întâmpinare și o serie de acte în susținerea acesteia. Prin întâmpinare a solicitat respingerea contestației motivat de faptul că drepturile de pensie ale petentului au fost calculate în mod corect, iar încadrarea în grupele de muncă a fost făcută prin decizia de pensionare conform legii. Intimata a susținut că funcția de director nu se regăsește printre muncile care se încadrează în grupa a doua de muncă, și mai mult de atât în carnetul de muncă al petentului nu este trecută grupa a doua de muncă, singurul act care îl încadrează pe petent în grupa a doua de muncă fiind adeverința 4577/2004 emisă de Centrul de Recuperare și Reabilitare a cu Handicap din comuna, jud. N.
Au fost depuse în copie: decizia contestată, carnetul de muncă al petentului, adeverința 4577/2004.
Petentul a mai depus o serie de obiecțiuni la întâmpinarea intimatei și o serie de acte privind încadrarea locurilor de muncă în grupele de muncă.
Instanța analizând actele depuse la dosarul cauzei urmează a reținut următoare situație de fapt și de drept: Petentul a fost încadrat la Centrul de Recuperare și Reabilitare a cu Handicap din comuna, jud. N în funcția de director - inspector de specialitate. Pentru perioadă de 7 ani, 7 luni și 24 de zile lucrată la locul de muncă intimata nu a luat în calcul grupa a doua de muncă, motiv pentru care fiindu-i afectate drepturile de pensie, petentul a promovat prezenta acțiune. Instanța a constatat că grupa a doua de muncă este întemeiată a fi acordată petentului motivat de prevederile Ordinului 50/1990 punctul 99 - 100 din anexa 2. Petentul se încadrează în locurile de muncă prevăzute de punctele 99 - 100 în sintagma ˝alt personal superior de specialitate ˝. Mai mult decât atât există acte emise de către locul de muncă, în speță adeverința 4577/2004, prin care se atestă faptul că pentru petent s-au plătit contribuții la stat aferente grupei a doua de muncă și mai mult decât atât că locul de muncă al petentului se încadrează în grupa a doua de muncă.
Trebuie arătat că adeverința respectivă este un act care vine în completarea carnetului de muncă, nu s-a făcut dovada că această adeverință ar fi nelegală, mai mult decât atât pentru cele consemnate în acea adeverință există răspundere juridică prin semnarea ei. Astfel nu pot fi reținute susținerile intimatei cum că în carnetul de muncă nu este trecută grupa a doua de muncă, adeverința fiind singurul act care dovedește grupa de muncă. Tocmai Legea 19/2000 prevede posibilitatea ca stagiile de cotizare și condițiile de muncă să fie dovedite atât cu carnetul de muncă cât și cu alte acte care să completeze carnetul de muncă. Chiar intimata în stabilirea drepturilor de pensie ale pensionarilor, ia în calcul la dosarele de pensie și alte înscrisuri nu numai carnetul de muncă (adeverințe, precizări sau comunicate ale CNPAS ).
Atât timp cât s-a plătit contribuție pentru grupa a doua de muncă pentru petent, neacordarea grupei de muncă duce la încălcarea principiului contributivității, principiu consacrat de legea 19/2000, lege ce guvernează sistemul asigurărilor sociale.
De asemenea exista acte care dovedesc că locul de muncă în care petentul și-a desfășurat activitatea a fost încadrat în loc de muncă cu condiții periculoase, fapt stabilit de expertizarea locurilor de muncă (file 52-54). Ordinul 50/1990 stabilește încadrarea în grupa a doua de muncă în conformitate cu locul de muncă și nu în conformitate cu funcția pe care o deține un salariat.
Față de cele expuse mai sus instanța a constatat că petentul a prestat activitate în grupa a doua de muncă în cei 7 ani, 7 luni și 24 de zile, motiv pentru care a obligat intimata să emită contestatorului o nouă decizie de pensionare cu luarea în calcul a acestei grupe de muncă pentru perioada mai sus menționată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen, motivat și legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru, s-a declarat recurs de către Casa Județeană de Pensii N, înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr-.
Criticând hotărârea primei instanțe, recurenta a invocat ca motiv de modificare încadrabil în cazul prev. art. 304 pct.9 pr.civ.: încălcarea dispozițiilor legale în materie de asigurări sociale, sub aspectul greșitei rețineri a perioadei cuprinse între 1.02.1993 - 25.09.2000 ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă conform Ordinului 50/1990, în condițiile în care:
- activitatea contestatorului - economist și contabil șef - nu se regăsește nominalizată în anexele 1 și 2 ale Ordinului 50/1990 ca făcând parte dintre activitățile desfășurate în grupa a II-a de muncă;
- activitatea acestuia de director ( absolvent al Facultății de Drept ) nu a presupus o muncă efectivă le locurile de muncă încadrate în grupa a II-a și nici nu poate fi considerată ca fiind de specialitate;
- adeverința 4577/2004 a fost emisă în lipsa unei hotărâri a Consiliului de Administrație și după abrogarea Ordinului 50/1990, fapt ce denotă lipsa temeiului legal;
- fără nici o justificare, la încetarea raporturilor de muncă, angajatorul în loc să verifice mențiunile din carnetul de muncă și deci să îl completeze cu eventuala perioadă lucrată în grupa a II-a de muncă - deși era obligat conform art. 20 alin.4 din Decretul 92/1976 - eliberează o adeverință ce nu menționează procentul de încadrare în grupă.
- unitatea angajatoare nu a respectat dispozițiile alin.I,pct. 4 lit."d" din Ordinul 136/1976 pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă.
Totodată s-a mai arătat că principiul contributivității nu poate avea relevanță în cauză din moment ce nu s-a probat plata efectivă a contribuțiilor pentru grupa a II-a și, oricum, încadrarea în respectiva grupă nu a fost dovedită potrivit reglementărilor legale în materie
Legal citat, intimatul contestator s-a prezentat și a formulat concluzii de respingere a recursului ca nefondat întrucât:
- hotărârea s-a pronunțat în baza documentelor emise în condițiile legii;
- lipsa înscrierii în carnetul de muncă a perioadei lucrate în grupa a II-a de muncă nu poate echivala cu pierderea unui drept conferit de lege;
Examinând recursul în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, precum și față de dispozițiile art.300, 3041, 312.pr.civ. constată că acesta este nefondat justificat atât de considerentele ce se vor dezvolta.
Sub aspectul încălcării dispozițiilor legale - analizat prin prisma particularităților cauzei -, se constată că hotărârii recurate nu-i este incidentă o astfel de critică;
* Astfel, cum a reținut și prima instanță, Casa Județeană de Pensii - investită cu soluționarea unei cereri de pensionare a unei persoane - nu este competentă a verifica dacă angajatorul/angajatorii a/au aplicat sau nu corect dispozițiile unui act normativ ori dacă a/au făcut corect mențiuni în carnetul de muncă al persoanei respective, ci aste ținută, conform dispozițiilor art.24 lit."d" din HG13/2004 cu ref. la art. 160 alin. 5, 6 din Legea 19/2000 - modif. a certifica stagiul de cotizare și punctajul asiguratului, prin preluarea datelor din actele doveditoare ( ențiunile din carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau din alte acte prevăzute de lege ce îndeplinesc condițiile prev. de art. 40 din Ordinul 340/2001 ).
* Mai mult, Casa județeană de Pensii nu poate nici refuza recunoașterea unei situații probată cu acte ( prevăzute de lege și valabile până la dovedirea falsului ) pe motiv că s-a sesizat din oficiu că o mențiune făcută de unitatea angajatoare este nelegală, pentru că o atare poziție ar depăși competențele sale, intrând în sfera puterii judecătorești.
C mult, în situația în care ar fi sesizat inadvertențe ori situații contradictorii din documentele depuse ori între mențiunile acestora, Casa Județeană de Pensii avea posibilitatea (deși neprevăzută expres, această posibilitate nu este nici interzisă de lege și, oricum este în concordanță cu spiritului legii 19/2000, cu deontologia profesională și cu principiile CEDO privind echitatea și justa proporție între valorile protejate și dreptul încălcat ) de a solicita lămuriri titularului drepturilor de asigurări sociale respective ori emitentului - fost angajator -, pentru a soluționa în cunoștință de cauză dosarul, ori de a sesiza organele în drept a constata, după caz, nulitatea sau falsul; Procedând altfel, s-ar ajunge - ca și în speță - la situația nefirească de a impune persoanei ce nu are nici o culpă în completarea carnetului de muncă și în emiterea de adeverințe - să se adreseze instanței pentru ca aceasta să efectueze probatorii menite să lămurească și să înlăture tocmai dubiile emitentei; de asemenea nu este nici rezonabil să i se impună tot petentului să suporte consecințele unor acte ce nu-i sunt imputabile
* Chiar legiuitorul a acceptat existența situațiilor când carnetele de muncă nu reflectă fidel situația reală a activității angajaților, și pentru a nu prejudicia interesele acestora, a instituit posibilitatea dovedirii vechimii în muncă, etc. și cu alte acte, gen adeverințe - conf. Ordinului 340/2001. Prin urmare, susținerile de nelegalitate ale sentinței pe motiv că angajatorul nu a completat carnetul de muncă cu grupa a II-a, nu vor fi reținute ca întemeiate.
* Nici susținerile privind emiterea adresei în baza unui act normativ abrogat și cu încălcarea termenului prev. de art. 15 alin. 2 din Ordinul 50/1990, nu atrag reformarea soluției primei instanțe, întrucât sunt nefondate.
Astfel, termenul prev. de art. 15 alin. 2 din Ordinul 50/1990 deși procedural, nu este un termen imperativ, întrucât nu atrage nici una din sancțiunile specifice (decăderea sau nulitatea ); mai mult, a interpreta altfel ar însemna a accepta că legiuitorul a lăsat la latitudinea exclusivă și subiectivă a angajatorilor, posibilitatea de a stabili doar într-un timp limitat drepturi ale anumitor categorii de angajați, fapt de neacceptat.
De asemenea, faptul că actul contestat s-a întemeiat pe un text normativ abrogat la data emiterii sale, nu-i afectează valabilitatea, întrucât acesta nu face decât să ateste situații cărora li s-au aplicat respectivele norme cât au fost în vigoare; a nu se mai aplica acele dispoziții ( ale Ordinului 50/1990 ),angajaților care au lucrat în condițiile și pe perioada vizată de acestea, doar pentru lipsa de diligență a angajatorului ar însemna crearea unor situații discriminatorii în raport de alți angajați care au beneficiat de respectivele norme prin diligența propriilor angajatori, precum și a-i sancționa fără nici o culpă procedurală.
* Nici susținerea că nu s-a dovedit de către contestator că perioada 1.02.1993 - 25.09.2000 a fost lucrată în grupa a II-a de muncă conform Ordinului 50/1990, nu poate fi primită întrucât partea nu avea o astfel de obligație; singurele obligații - îndeplinite - erau cele prev. de art. 28 lit."a" din normele de aplicare a Legii 19/2000, iar cu actele depuse ( fl. 7, 26-46, 51- 56 fond ), conform și prevederilor art. 15 din Ordinul 50/1990, aceasta a dovedit perioada de activitate desfășurată în locurile de muncă prevăzute de punctele 99-100 din Anexa 2 la Ordinul 50/1990.
În acest moment al analizei, trebuie punctată diferența făcută de chiar legiuitor - la emiterea Ordinului 50/1990 - între activitatea desfășurată în locuri de muncă expres prevăzute și activități și categorii profesionale; Ori încadrarea activității contestatorului în grupa a II-a s-a justificat pentru desfășurarea sa într-un loc de muncă încadrat în respectiva grupă, și nu pentru că se regăsea între cele menționate de respectivul text sau că făcea parte dintr-o anumită categorie profesională; deci și criticile vizând calificarea și funcția contestatorului vor fi înlăturate.
* Referitor la nemenționarea procentului de încadrare în grupă, acesta nu constituie un impediment în valorificarea dreptului constatat de adeverința 4477/2004, atât timp cât raportarea la timpul efectiv lucrat în locul de muncă încadrat în grupa I sau II nu era o obligație necesară decât pentru faza prealabilă - a încadrării de către angajator în grupa a II-a de muncă conform punctului 7 din Ordinul 50/1990 - și nu pentru cea ulterioară - a atestării situației în care se găsea angajatul.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, constatând că susținerile recurentei nu se confirmă ca fiind întemeiate, și că nu sunt alte motive care să fie analizate din oficiu, recursul său va fi respins ca nefondat.
Se va lua act și că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N împotriva sentinței civile nr. 858/05.12.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- ca nefondat.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi,04.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Elena Pașcan, Camelia Liliana Viziteu Petrina
GREFIER,
red. sent. /
red.dec.
tehnored. /2 ex.
11.02.2009
Președinte:Elena PașcanJudecători:Elena Pașcan, Camelia Liliana Viziteu Petrina
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 744/2008. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 2242/2009. Curtea... → |
|---|
