Contestație decizie de sancționare. Decizia 744/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 744

Ședința publică de la 22 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Camelia Viziteu

JUDECĂTOR 2: Doru Octavian Năstase Pîrjol

: -

GREFIER:

***********************************************

La ordine a venit spre soluționare contestația în anulare promovată de SC " SERV " - SUCURSALA DE ÎNTREȚINERE ȘI SERVICII ENERGETICE " M " ÎMPOTRIVA DECIZIEI CIVILE NR.626.09.2008, PRONUNȚATĂ DE Curtea de Apel în dosarul nr-.-

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru contestatoare consilier juridic și avocat pentru intimata.-

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Reprezentantul contestatoarei depune la dosar cerere de renunțare la contestația în anulare.-

Nemaifiind alte cereri, instanța, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri cu privire la cererea de renunțare la judecată.-

Reprezentantul contestatoarei solicită a se lua act că se renunță la judecata contestației în anulare.

Avocat pentru intimată cere a se lua act de renunțarea la judecata contestației în anulare, cu obligarea la cheltuieli de judecată.-

Reprezentantul contestatoarei solicită a se respinge cererea de cheltuieli de judecată, întrucât la data formulării contestației nu se cunoștea motivarea hotărârii împotriva căreia s-a formulat contestație. Când s-a luat cunoștință de motivarea hotărârii s-a constatat că nu mai subzistă motivul contestației acela de eroare materială, așa încât nu s-au depus eforturi în cauză și deci nu se justifică cheltuielile de judecată.- Solicită a se avea în vedre prev.art.246 alin.3 cod procedură civilă.-

Avocat solicită a se respinge punctul de vedere al contestatoarei, motivat de faptul că cererea de renunțare nu a fost făcută înainte de formularea cererii de contestație în anulare deci nu subzistă art.246 alin.3 cod procedură civilă iar cu privire la eforturile depuse de avocat precizările nu sunt întemeiate, atâta timp cât a fost formulată o contestație în cauză.-

S-au declarat dezbaterile închise.-

CURTEA

- deliberând -

Asupra contestației în anulare de față,constată următoarele;

FISE - SERV. SA - Sucursala de Întreținere și Servicii Energetice M " a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.626 din 15.09.2008, pronunțate de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-.-

Contestația în anulare nu a fost motivată în fapt, iar în drept contestatoarea a invocat dispozițiile art.317 și următoarele Cod procedură civilă.-

La primul termen de judecată contestatoarea a depus adresa nr.8514/21.10.2008 prin care arată că renunță la judecarea contestației în anulare.-

Contestatoarea și-a justificat renunțarea la judecată pe faptul că în temeiul art.319 alin.2 Cod procedură civilă contestația în anulare a fost depusă anterior redactării deciziei contestate și că motivul contestației avut în vedere nu mai subzistă după redactarea hotărârii. -

Față de poziția contestatoarei, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art.246 și următorii din Codul d e procedură civilă și va lua act de renunțarea la judecată.

Privitor la cheltuielile de judecată solicitate de intimată, curtea va cenzura cuantumul onorariului de avocat de la 3500 lei la 300 lei având în vedere pe de o parte prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial cuvenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse iar pe de altă parte faptul că onorariul de avocat, convertit în cheltuieli judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.-

Opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport de convenția avocațială este consecința însușirii sale de instanță prin hotărâre judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.-

În același sens este și practica O care investită cu soluționarea pretențiilor de rambursare a cheltuielilor de judecată, ce cuprind și onorariile de avocat a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost făcute în limita unui cuantum rezonabil. -

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de renunțarea la judecarea contestației în anulare promovată de pârâta FISE " SERV " A - SUCVURSALA DE ÎNTREȚȚINERE ȘI SERVICII ENERGETICE " M " împotriva deciziei civile nr.626/2008 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-. -

Admite în parte cererea de cheltuieli de judecată și obligă contestatoarea să plătească intimatei 300 lei cheltuieli de judecată. -

Irevocabilă.-

Pronunțată în ședință publică azi 22.10.2008.-

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

Red.dec.CV/10.11.2008

Tehn.red.20.11.2008

Ex.2

Președinte:Camelia Viziteu
Judecători:Camelia Viziteu, Doru Octavian Năstase Pîrjol

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de sancționare. Decizia 744/2008. Curtea de Apel Bacau