Contestație decizie de pensionare. Decizia 9080/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 9080

Ședința publică de la 20 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ionela Vîlculescu

JUDECĂTOR 2: Marin Covei

JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței civile nr.3277/08.05.2008, pronunțată de tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata contestatoare, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata contestatoare, lipsind recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care,

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față.

Intimata contestatoare, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de tribunalul Dolj.

CURTEA

Asupra recursului de față:

La 27 11 2007 a formulat contestație împotriva decizii 27292 / 16 10 2007, emisă de intimata Casa Județeană de Pensii D, prin care i s-a respins cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, solicitând anularea deciziei și obligarea intimatei să emită o nouă decizie cu luarea in considerare a anilor de muncă în grupa a II-

In motivarea contestației a arătat că și-a desfășurat activitatea in cadrul care are ca obiect de activitate - construcții montaj.

A desfășurat activități ce se încadrau in grupa a II-a de muncă confirmate prin adeverința pe care a prezentat-o și nu a luat - o în considerare.

A depus copie de pe adeverința 3464/13 08 2007, emisă de SC SA Sucursala C, copie de pe decizia criticată.

Prin întimpinare, intimata solicită respingerea contestației ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Prin decizia 27292 / 16 10 2007, s-a respins cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 41 alin 1 din Legea nr. 19/2000.

Adeverința 3464 / 13 08 2007, nu poate fi luată în considerare întrucât temeiul legal pentru care s-a acordat grupa a II-a de muncă este incorect și nu se referă la activitățile desfășurate de către contestatoare în perioadele contestate.

Din carnetul de muncă rezultă că, contestatoarea și-a desfășurat activitatea in funcțiile de muncitor necalificat, operator mașini de contabilizat, facturat, arhivat și muncitori pază.

Activitatea desfășurară de reclamantă nu este prevăzută in anexa 2 din ordinul 50 / 1990, și nu poate fi considerată în grupa a II-a de muncă.

Mai învederează că reclamanta nu face dovada că a fost nominalizată de către conducere și sindicate ca persoană care a desfășurat activitate in condiții de muncă nocive, grele sau periculoase de pe șantierele de construcții montaj așa cum prevăd dispozițiile HG 1223 / 1990.

Contestatoarea nu a depus la dosarul cauzei fișa postului din care să rezulte atribuțiile de serviciu și condițiile specifice in care aceasta și-a desfășurat activitatea și nici determinările de noxe prevăzute de pct. 5 din ordinul 50 / 1990.

Prin sentința nr.3277 din 8 mai 2008 pronunțată de tribunalul Dolj în dosarul nr-, a admis contestația formulată de . S-a anulat decizia 27350/21.01.2008 emisă de intimată.

S-a dispus emiterea unei noi decizii cu luarea în considerare a adeverințelor nr. 3464/13 08 2007 și nr. 549/08 02 2008 emise de SA Sucursala.

S-a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 82 alin 2 din Legea 19/2000 "cererea de pensionare împreună cu actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege se depun la Casa Teritorială de Pensii în raza căreia se află domiciliul asiguratului.

Contestatoarea a depus adeverința 3464/13 08 2007 și Hotărârea nr. 1 / 28 12 2990.

Punctul III alin 1 din ordinul 50/1990 privind sintagma alte categorii de personal asimilează și persoana contestatoarei care și-a desfășurat activitatea în meseria operator mașini calcul și muncitor pază.

Aceeași asimilare rezultă și din dispozițiile pct. III alin 2 din Ordin când legiuitorul folosește sintagma " personalul muncitor din construcții montaj ".

Nominalizarea contestatoarei in executarea dispozițiilor prevăzute de punctul 6 din Ordin, nu mai este necesară cât timp HG nr. 1223 /1990 abilitează consiliile de administrație împreună cu sindicatele libere să efectueze această operațiune.

In executarea acestei abilitări, aceste autorități prin hotărârea nr. 1 / 28 12 1990, decid că "întreg personalul muncitor și din cadrul grupului, șantierelor, secții și ateliere de producție industrială, mecanizare, depozite,laboratoare, care este in activitate și care a contribuit la realizarea tuturor obiectivelor prevăzute in planul unității, începând cu data de 18 03 1999 până în prezent și in continuare, să beneficieze cu 100% de gradul II de muncă, in vederea pensionării ".

Hotărârea este semnată de Președintele Consiliului de Administrație ca și de Sindicatului, fiind, așadar, îndeplinite condițiile prevăzute de actul normativ.

In consecință, intimata nu este abilitată să cenzureze opțiunea autorităților desemnate de actul normativ ( Consiliul de administrație pe de o parte și sindicat pe de altă parte ) in luarea hotărârii nr. 1, hotărâre care este in ființă, nefiind anulată de vreo autoritate și care produce efecte depline.

Împotriva sentinței a formulat recurs intimata Casa Județeană de Pensii D pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că, activitatea desfășurată de contestatoare nu poate fi încadrată în grupa a II a de muncă întrucât prin natura meseriilor exercitate, în perioada contestată, nu a desfășurat activitate, conform condițiilor prevăzute de HG nr. 1223/1990.

Adeverința nr. 3464/13.08.2007 greșit a fost avută în vedere deoarece nu se referă la activitățile desfășurate de contestatoare în perioadele contestate.

În perioada cât a desfășurat activitate contestatoarea a îndeplinit funcțiile de muncitor necalificat, operator mașini de contabilizat, facturat, arhivar și muncitor pază care nu presupune lucrul în condiții deosebite.

A arătat recurenta intimată că în cauză nu s-au făcut dovada achitării cotei CAS aferente grupei a II a de muncă.

Recursul este nefondat.

Din actele depuse în dosarul cauzei, adeverința nr.3464/13.08.2007 eliberată de SC SA - Sucursala C se constată că, în perioadele 08.10.1973 - 20.05.1992, 04.09.1995 - 01.12.1996, 01.08.1998 - 03.12.1999, 21.02.2000 - 15.08.2007 contestatoarea a lucrat în meseria de operator mașini calcul și muncitor pază, locuri de muncă care se încadrează în grupa a II a de muncă conform Ordinului nr.50/1990 și HG nr.1223/1990.

În același act se menționează că unitatea a reținut și virat CAS corespunzător grupei a II a de muncă.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din HG nr.1223/1990 prin care au fost completate prevederile Ordinului nr. 50/1990 privind încadrarea în grupe de muncă, "personalul care este în activitate și care a lucrat la locurile de muncă sau activitățile cu condiții de muncă nocive, grele sau periculoase de pe șantierele de construcții montaj, grupurile de șantiere și întreprinderile șantier, inclusiv unitățile de deservire ale acestora, bazele de producție, depozitele, laboratoarele, unitățile de mecanizare se încadrează în grupa a II a de muncă în vederea pensionării, pentru întreaga perioadă efectiv lucrată după 18 martie 1969".

Art. 2 din actul normativ sus menționat prevede că, "nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa a II a de muncă se face de consiliile de administrație, împreună cu sindicatele libere din unități".

În concordanță cu dispozițiile HG nr. 1223/1990, prin Hotărârea nr. 1/28.12.1990 Consiliul de administrație al - Grupul de Șantiere Cas tabilit că, "întreg personalul muncitor și din cadrul grupului, șantierelor, secțiilor și atelierelor de producție industrială, mecanizare, depozite, laboratoare, care este în activitate și care a contribuit la realizarea tuturor obiectivelor prevăzute în planul unității, începând cu data de 18.03.1969 până în prezent și în continuare, să beneficieze 100% de gradul II de muncă în vederea pensionării."

Hotărârea nr. 1/28.12.1990 a fost semnată de Președintele Consiliului de Administrație și Sindicatului, potrivit dispozițiilor HG nr.1223/1990.

Contestatoarea a fost nominalizată, în adeverința nr. 4394/15,10,2007, emisă de, între persoanele a cărei activitate desfășurată se încadrează în grupa a II a de muncă.

Or, câtă vreme actul emis de, unitate unde contestatoarea a lucrat, în perioada contestată, care atestă că activitatea desfășurată de aceasta se încadrează în grupa a II a de muncă și că a fost virat CAS corespunzător, nu a fost modificată sau anulată, această își produce efecte, cu privire la stabilirea pensiei.

Criticile formulate de intimată în recurs cu privire la faptul că activitatea desfășurată de contestatoare nu se încadrează în grupa a II a de muncă sunt neîntemeiate deoarece conform adeverinței nr. 549/08.02.2008, emisă de angajatorul, "prin Hotărârea nr. 1/28.12.1990 s-a stabilit că întreg personalul muncitor și să beneficieze de încadrarea în grupa a II a de muncă", iar contestatoarea, conform aceluiași act, a desfășurat activitate, în perioada contestată, în cadrul acestei unități.

Potrivit adeverințelor nr.3464/13.08.2007 și nr. 549/08.02.2008, depuse în dosarul cauzei, angajatorul a reținut și virat CAS corespunzător grupei a II a de muncă, așa încât susținerea intimatei recurente sub acest aspect este neîntemeiată.

Față de cele prezentate recursul este nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței civile nr.3277/08.05.2008, pronunțată de tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata.

Decizie irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 20 Octombrie 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.-/29.10.2008

Tehn.2 ex

Președinte:Ionela Vîlculescu
Judecători:Ionela Vîlculescu, Marin Covei, Daniela Vijloi

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de pensionare. Decizia 9080/2008. Curtea de Apel Craiova