Conflict de muncă. Decizia 73/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 73
Ședința publică de la 12 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Smaranda
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI împotriva sentinței civile nr. 1381 din 29.111.2007 a Tribunalului Vaslui (dosar nr-), intimați fiind și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen și că s-a solicitat judecata în lipsă de către recurenta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI.
Instanța constată recursul formulat în termen și motivat. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă de către recurent, mai constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vaslui, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României solicitând obligarea acesteia la plata primei de concediu aferente anului 2003, reactualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în perioada 1993-2003, fost salariata pârâtei pe funcția de grefier la Colegiul Jurisdicțional din cadrul Camerei de Conturi V, iar în anul 2003 nu a beneficiat de dreptul prevăzut de art. 41 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, aplicarea acestei dispoziții legale fiind suspendată succesiv, contrar dispozițiilor constituționale.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Curtea de Conturi a invocat prescripția dreptului la acțiune al reclamantei, în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
Pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice solicitând ca, în cazul în care se admite acțiunea reclamantei, chematul în garanție să fie obligat să asigure fondurile necesare pentru plata primelor de concediu.
Prin întâmpinarea formulată, arătând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60-63 Cod proc. civilă, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție.
Prin sentința civilă nr. 1381 din 29 noiembrie 2007, Tribunalul Vasluia respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta Curtea de Conturi a României și a admis acțiunea formulată de reclamanta, pârâta fiind obligată să plătească acesteia prima de concediu aferentă anului 2003, reactualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.
A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată. Având în vedere dispozițiile art. 3 din nr.OG 33/2001 raportat la dispozițiile art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2004, art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004, art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005, plata primelor de concediu a fost suspendată succesiv până la 1 ianuarie 2007, dată la care s-a născut dreptul la acțiune, care a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 4 octombrie 2007, în termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanta a îndeplinit funcția de grefier la Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi V până la data de 14.11.2003, iar în anul 2003, în luna iulie, a beneficiat de 23 zile concediu de odihnă, dar nu și de prima de concediu prevăzută de art. 411alin. 1 din legea nr. 50/1996 modificată și completată prin nr.OG 83/2000.
Este adevărată susținerea pârâtei că, prin decizia nr. XXIII/12 decembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu putere obligatorie, conform art. 329 alin. 3 Cod proc. civilă, că primele de concediu pentru magistrați și personalul auxiliar se cuvin numai pentru anii 2001 și 2002, întrucât, de la 1 ianuarie 2003, acest drept a fost abrogat.
Dar tot Înalta Curte de Casație și Justiție, prin încheierea din 21 mai 2007, îndreptat eroarea materială, în sensul că se înlătură mențiunea "și personalul auxiliar de specialitate", acest drept existând, nefiind înlăturat de legiuitor nici prin dispoziția nr. 50 alin. 2 nr.OG 177/2002, acest text referindu-se la abrogarea unor drepturi pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate juridică, fără vreo referire la personalul auxiliar de specialitate, așa încât acțiunea reclamantei este întemeiată.
Cererea de chemare în garanție va fi respinsă. Între Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există nici o relație de subordonare, ordonatorul principal de credite al reclamantei fiind Curtea de Conturi a României, care, pe baza titlurilor executorii, trebuie să le includă în bugetul propriu, iar cu ocazia propunerilor de buget sau de rectificare bugetară acestea se aprobă de ministerul Economiei și Finanțelor potrivit art. 35 alin. 1 din legea nr. 500/2002.
Rolul Ministerului Finanțelor este de constituire și gestionare generală a resurselor financiare publice, printr-un sistem complex de bugete: buget de stat, asigurări sociale de stat, al trezoreriei statului și al altor instituții cu caracter autonom.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, se susține, în primul rând, că prescripția nu putea fi întreruptă, ci cel mult suspendată, ceea ce nu-i împiedica pe reclamanți să-și exercite drepturile prevăzute de art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii. Prescripția putea fi întreruptă numai prin formularea unei acțiuni în justiție, conform art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Mai susține recurenta că instanța de fond a interpretat greșit prevederile Legii nr. 50/1996, ale nr.OUG 33/2001 și nr.OUG 177/2002. Până la intrarea în vigoare a nr.OUG 177/2002, care prevede expres la art. 50 alin. 2 că se abrogă toate dispozițiile Legii nr. 50/1996 referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, în care se încadrează și reclamanții, plata primelor de concediu era suspendată.
În ceea ce privește neconstituționalitatea textelor de lege invocate, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii, reținând că nu a fost încălcat nici art. 53 și nici art. 41 alin. 2 din legea fundamentală.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XXIII din 12.12.2005.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate probe noi și nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 283 alin. 1 lit. c Cod proc. civilă, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Contrar susținerilor recurentei, instanța de fond nu a reținut că termenul de prescripție a fost întrerupt, în condițiile art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, sau suspendat. .-se pe actele normative succesive prin care a fost suspendată plata primelor de concediu, instanța de fond a stabilit data la care s-a născut dreptul la acțiune al intimatei reclamante, respectiv data de 1.01.2007, iar în raport de această dată a calculat termenul de 3 ani și a constatat că intimata a formulat cererea în termen, respingând excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de recurentă.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta consideră că intimata face parte din categoria personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, așa încât, începând cu data de 1.01.2003, data intrării în vigoare a nr.OUG 177/2002, nu a mai beneficiat de prevederile art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996.
Și această susținere a recurentei este nefondată. Intimata a ocupat și ocupă funcția de grefier, iar grefierul nu face parte din categoria personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, ci din categoria personalului auxiliar de specialitate, față de care au continuat să fie aplicabile dispozițiile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești și ulterior datei de 1.01.2003.
De asemenea, instanța de fond nu a constatat, în contradicție cu deciziile Curții Constituționale, încălcarea art. 53 și art. 41 alin. 2 din Constituție, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a îndreptat eroarea materială- din 12. 12 2005, în sensul înlăturării mențiunii "și personalul auxiliar de specialitate".
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge ca nefondat recursul și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinței 1381/29.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12. 02.2008
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.C/
2 ex.
25.02.2008
Tribunalul Vaslui:
-
-
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Smaranda
| ← Contestație decizie de pensionare. Decizia 9080/2008. Curtea... | Conflict de muncă. Decizia 83/2008. Curtea de Apel Iasi → |
|---|
