Contestație decizie de sancționare. Decizia 10251/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 10251

Ședința publică de la 27 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dorina Stoichin Președinte Secție

JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora Vicepreședinte Instanță

JUDECĂTOR 3: Elena Stan Judecător

Grefier

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 1618/09.09.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul -, în contradictoriu cu intimat - SRL, având ca obiect contestație decizie de sancționare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant reprezentat de avocat, a lipsit intimatul - SRL.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Avocat reprezentantul recurentului reclamant solicită să se ia act de renunțare la judecarea recursului, depune și în scris.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți -Secția Conflicte de muncă și Asigurări Sociale sub numărul -, reclamantul, a chemat în judecată pârâta SRL pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea deciziei contestate, reintegrarea reclamantului pe postul de agent vânzări deținut anterior, plata drepturilor salariale de care a fost lipsit de la data de 30 iunie 2007 când i-a expirat concediul medical, până la data reintegrării efective; anularea modificării unilaterale din funcția de agent vânzări în funcția de manipulant mărfuri, începând cu data de 1 ianuarie 2007; plata diferenței de salariu de care a fost lipsit dintre funcția de agent vânzări și funcția de manipulant mărfuri pe perioada 1 ianuarie 2007 până la data reintegrării efective; plata drepturilor bănești reprezentând indemnizație CO pe anii 2005, 2006 și 2007; plata orelor suplimentare prestate în perioada 1 iulie 2005 - 24 mai 2007 actualizate cu indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii a arătat că a fost salariatul pârâtei în funcția de agent vânzări ( care cuprindea și munca de șofer ), de la 1 iulie 2005 până la data de 24 mai 2007 când a fost internat la secția cardiologie a Spitalului Județean unde a fost internat pana la 31 mai 2007 si a fost externat cu recomandarea "se interzice eforturile fizice și condus automobil timp de 3 luni" și a rămas în continuare în concediu medical până la 30 iunie 2007; după externare a prezentat pârâtei certificatele medicale și biletul de recomandare menționat mai sus și a solicitat să fie trecut pe un post corespunzător stării de sănătate; i s-a promis că va fi trecut pe un alt post care nu impunea eforturi fizice mari, dar acest lucru nu s-a întâmplat si atunci a solicitat concediul de odihna pe perioada iunie 2005- iulie 2007, însă nici această cerere nu i s-a aprobat și pârâta a angajat o altă persoană pe postul său, iar la expirarea celor 3 luni a solicitat din nou să i se rezolve problema locului de muncă, însă nu s-a rezolvat nimic; la data de 5 octombrie 2007 primit prin poștă carnetul de muncă completat din care rezulta că la data de 10.09.2007 i-a încetat contractul de muncă în condițiile art.55 lit.b din Codul Muncii; a mai arătat ca nu a solicitat niciodată încetarea contractului individual de muncă prin acordul părților și nici nu i s-a comunicat decizia de încetare a contractului individual de muncă; pârâta nu poate dispune unilateral o măsură, pentru care legea prevede ca acea măsură să fie luată prin acordul de voință a părților și pentru care a avut drept consecință înlăturarea nelegală din muncă a sa.

De asemenea, a mai precizat că începând cu data de 1 ianuarie 2007 pârâta i-a schimbat funcția din agent de vânzări în manipulant mărfuri, schimbare ce nu s-a făcut cu acordul său și nici nu a fost urmată de o modificare a atribuțiilor postului astfel modificarea nu s-a făcut în condițiile legii fiind dispusă cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 41 CM care prevăd că contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților, iar în urma acestei schimbări pârâta i-a menținut salariul la 470 lei și a fost prejudiciat întrucât cu data de 1 ianuarie 2007 salariile agenților de vânzări au fost majorate la 528 lei lunar; a mai arătat că de la angajare până în prezent nu a efectuat niciodată concediul de odihnă și nici indemnizațiile în bani nu i-au fost achitate.

Prin întâmpinare, pârâta solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr.1618 din 09 septembrie 2008, Tribunalul Mehedinția admis acțiunea și a anulat decizia nr. 29/10.09.2007 emisă de - SRL, cu consecința reintegrării reclamantului pe postul de agent de vânzări deținut anterior emiterii deciziei.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma netă actualizată la data de 31.03.2008 în cuantum de 4.430 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite pentru perioada 30 iunie 2007-30.04.2008, precum și drepturile salariale aferente funcției de agent vânzări începând cu data de 1.05.2008 până la data reintegrării efective, suma netă actualizată la data de 31.03.2008, în cuantum de 244 lei reprezentând diferențele dintre drepturile salariale nete cuvenite acestuia pentru funcția de agent vânzări și drepturile salariale de care a beneficiat pentru funcția de manipulant în perioada 01.01.2007-30.06.2007.

A fost obligată de asemenea pârâta și la plata sumei de 743 lei reprezentând indemnizația CO actualizată la data de 31.03.2008 pentru perioada 1.07.2005-10.09.2007, precum și la plata sumei nete de 5261 lei actualizată la data de 30.04.2008 reprezentând c/val. orelor suplimentare în perioada 1.01.2006-24.05.2007.

A fost anulată modificarea unilaterale a funcției reclamantului din agent vânzări, în aceea de manipulant mărfuri începând cu data de 1.01.2007.

S-a respins cererea reconvențională.

A fost obligată pârâta la 1300 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul a fost angajatul pârâtei - SRL în funcția de agent vânzări și șofer, începând cu data de 1 iulie 2005 până la data de 10 septembrie 2007.

La data de 24 mai 2007 reclamantul a fost internat la secția cardiologie a Spitalului Județean pana la 31 mai 2007 când a fost externat cu recomandarea medicală de interzicere a eforturilor fizice și a activității de conducere autoturismului timp de 3 luni, rămânând în continuare în concediu medical până la 30 iunie 2007.

Conform înscrierilor din carnetul de muncă al reclamantului, începând cu data de 1.01.2007, acestuia i-a fost schimbată funcția de agent vânzări cu aceea de manipulant mărfuri, invocându-se actul adițional nr. 2 din aceeași dată.

Această modificare a contractului individual de muncă al reclamantului s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 41 din Codul Muncii, întrucât nu a fost respectată condiția existenței consimțământului ambelor părți.

În baza art. 55 (b) din Codul Muncii, reclamantului i-au încetat raporturile de muncă prin decizia cu nr. 29 din data de 10. 09 2007.

Societatea pârâtă nu a depus actele care au stat la baza luării măsurilor de modificare și desfacere a contractului de muncă, deși sarcina probei îi revenea acestuia, în temeiul art.287 din Codul Muncii

În aceste circumstanțe, instanța a considerat că pârâta a modificat și ulterior desfăcut contractul de muncă al reclamantului în mod nelegal, nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege pentru dispunerea unor astfel de măsuri.

În continuarea acestui raționament juridic, instanța a acordat și drepturile salariale de care ar fi beneficiat reclamantul în funcția de agent de vânzări.

La data de 06.10.2008, reclamantul a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta, considerentele și dispozitiviul sentinței civile nr.1618/09.09.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, iar prin încheierea din 14 octombrie 2008, s-a admis cererea și s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta, considerentele și dispozitivul sentinței civile nr.1618/09.09.2008, în sensul că se va trece în loc de "obligă pârâta la plata sumei nete de 5261 lei actualizată la data de 30.04.2008, reprezentând val.orelor suplimentare efectuate în perioada 01.01.2006-24.05.2007", obligă pârâta la plata sumei nete de 6864 lei reprezentând val.orelor suplimentare efectuate în perioada 01.01.2006-24.05.2007, sumă actualizată la data de 30.04.2008", așa cum este corect.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul completării dispozitivului, cu obligarea pârâtei și la plata sumei de 1603 lei reprezentând,valoarea orelor suplimentare prestate de acesta în perioada 01 septembrie 2005 - 31 decembrie 2005.

La dosar a fost depusă de către reclamant, prin avocat, cerere de renunțare la judecarea recursului.

Față de aceste considerente, în baza art.246 pr.civ, instanța va lua act de renunțarea la judecata recursului declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 1618/09.09.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul -, în contradictoriu cu intimat - SRL, având ca obiect contestație decizie de sancționare.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

19.12.2008

Red.jud.-

Tehn.MC/2 exx.

Președinte:Dorina Stoichin
Judecători:Dorina Stoichin, Mihaela Cotora, Elena Stan

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de sancționare. Decizia 10251/2008. Curtea de Apel Craiova