Contestație decizie de sancționare. Decizia 1112/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.1112

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 22.10.2009

PREȘEDINTE: Benone Fuică

JUDECĂTOR 2: Neagu Mihaela

JUDECĂTOR 3: Alina Savin

GREFIER-- -

-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.609/13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC SA G, având ca obiect contestație decizie de sancționare.

La apelul nominal a răspuns pentru contestatorul av., și pentru intimata SC SA G consilier juridic, ambii cu delegații la dosar.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

La solicitarea instanței, contestatorul se legitimează cu CI seria - nr.-.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

La întrebarea instanței dacă își însușește recursul formulat de avocatul său, contestatorul arată că a împuternicit-o pe doamna avocat să formuleze recurs în numele său.

Reprezentantul intimatei susține excepțiile invocate în întâmpinare și față de excepția neindicării motivelor de recurs, arată că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art.3021pr.civ.și în consecință solicită anularea recursului.

Față de excepția tardivității introducerii recursului, arată că au fost depășite numărul de zile admise pentru depunerea acestuia.

Față de precizările reprezentantului intimatei, apărătorul contestatorului precizează că potrivit disp.art.3041pr.civ. recursul declarat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art.304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.

Față de excepția tardivității, menționează că hotărârea de fond a fost comunicată la data de 22.05.2009, recursul fiind declarat la data de 3.06.2009 cu respectarea termenului legal.

Curtea, deliberând, respinge excepțiile invocate ca neîntemeiate.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul contestatorului arată că acesta a fost convocat la cercetarea disciplinară cu J de oră înainte, și chiar dacă a semnata convocarea nu i s-au arătat drepturile pe care le are.

Solicită admiterea recursului declarat.

Reprezentantul intimatei arată că cercetarea disciplinară a fost efectuată cu respectarea cerințelor legale, cu prilejul cercetării disciplinare, contestatorul recunoscând că și-a pregătit din timp materialele destinate sustragerii.

Mai invederează că contestatorul a mai avut sancțiuni anterioare.

Solicită respingerea recursului.

Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului formulat.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față.

Sentința civilă nr.609/13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Galați

Prin sentința civilă nr.609/13.04.2009 Tribunalul Galația respins excepția nulității absolute a deciziei de concediere, ca fiind nefondată.

A fost respinsă, ca fiind nefondată acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC G SA.

Prin contestația formulată și înregistrată sub nr. 834/121/17.02.2009 pe rolul Tribunalului Galați, contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata G constatarea nulității absolute a deciziei nr. 95/14.01.2009, reintegrarea pe postul avut anterior emiterii deciziei.

Motivându-și în fapt contestația a arătat că decizia contestată nu cuprinde și motivarea expresă pentru care au fost îndepărtate apărările și probele solicitate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.

A mai arătat că pentru cercetarea disciplinară prealabilă convocarea salariatului trebuie să cuprindă obiectul, data, ora și locul întrevederii, iar în realitate a intrat în posesia comunicării scrise în data de 31.12.2008 ora 07,30, iar cercetarea disciplinară era stabilită pentru ora 08,00 în aceeași zi.

A învederat că în data de 26.12.2008 a fost surprins de către inspectorii din cadrul Direcției de Securitate în timp ce încărca un autovehicul cu 43 de bucăți de țeava de 2 ml/, un val de sârmă în greutate de 40 de kg, un cuptor și o plită.

A mai arătat că țevile erau resturi rezultate în urma proceselor tehnologice și nu mai puteau fi utilizate.

A arătat că încă de la momentul sesizării faptelor a recunoscut săvârșirea faptei și a arătat în mod constant că nu a avut intenția să aducă prejudicii societății

Intimata în termen legal a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată motivat de faptul că prin decizia contestată i-a desfăcut contractul de munca al contestatorului pentru că în data de 26.12.2008 a fost surprins de către inspectorii din cadrul Direcției de Securitate în timp ce încărca un autovehicul cu 43 de bucăți de țeavă de 2 ml/, un val de sârmă în greutate de 40 de kg, un cuptor și o plită.

A mai arătat că în declarația dată în ziua în care s-a prezentat în fața comisiei de cercetare contestatorul a recunoscut faptul că a încălcat prevederile regulamentului intern și ale Contractului colectiv de muncă și nu a făcut niciun fel de obiecțiuni în nota explicativa care i s-a luat.

Instanța de fond a reținut că prin decizia nr. nr. 95/14.01.2009 emisă de intimată s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al contestatorului în baza art.61 lit.a din Codul muncii deoarece în data de 26.12.2008, contestatorul a fost surprins sustrăgând de către inspectorii din cadrul Direcției de Securitate, 43 de bucăți de țeava de 2 ml/, un val de sarma in greutate de 40 de kg, un cuptor si o plita.

Instanța nu a reținut apărările contestatorului în ce privește nerespectarea disp. art.267 din Codul muncii motivat de faptul că cercetarea disciplinară a avut loc iar convocarea s-a realizat conform legii, motiv pentru care a respins excepția nulității absolute.(4)

Instanța a reținut că prin notele explicative date de contestator acesta recunoaște că în data de 26.12.2008, a fost surprins sustrăgând 43 de bucăți de țeavă de 2 ml/, un val de sârmă în greutate de 40 de kg, un cuptor și o plită.(26-28)

Potrivit disp.art.37 alin.1 din Regulamentul Intern se sancționează cu desfacerea contractului individual de muncă următoarele abateri: a sustras sau a încercat să sustragă bunuri din patrimoniul companiei.

De asemenea instanța a reținut că fapta contestatorului de a sustrage materiale constituie abatere disciplinară foarte gravă de natură a atrage desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

Recursul declarat de contestatorul

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul aducând următoarele critici soluției instanței de fond:

-cercetarea disciplinară a fost efectuată cu încălcarea dispozițiilor legale, conf.art.268 al.2 lit. C muncii, nu au fost înlăturate apărările salariatului,

- a fost omisă înștiințarea salariatului asupra posibilității de a formula, susține apărări și de a administra toate probele necesare în conformitate cu art.267 al.4,

- este nulă absolut decizia de sancționare disciplinară care nu precizează expres motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile- Tribunalul Arad, sentința 613/2003, Revista română de dreptul muncii nr.2/2004, pag.118, " este lovită de nulitate absolută decizia de sancționare disciplinară care nu enumeră motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului în timpul cercetării disciplinare prealabile"- Revista română de dreptul muncii nr.2/2004, pag.119.

Față de circumstanțele personale ale contestatorului, vârsta înaintată, gradul modest de școlarizare al acestuia, pregătirea sa educațională, a fost pus practic în imposibilitatea reală de a formula și de a susține apărări în favoarea sa.

Prezența numitului ca reprezentant al Sindicatului a fost numai figurativă, întrucât acestuia nu i s-a permis nici un fel de susținere și nu a avut posibilitatea formulării unui punct de vedere.

A mai arătat contestatorul că a fost convocat pentru audierea din cadrul comisiei de cercetare disciplinară în dimineața zilei de 31.12.2008, cu J de oră înainte de ora stabilită pentru desfășurarea cercetării.În ceea ce privește convocarea, este adevărat că a fost emisă la data de 30.12.2008, însă, convocarea i-a fost comunicată în dimineața zilei de 31.12.2008.În susținerea celor mai sus invederate, s-a arătat că din documentele depuse la dosarul cauzei de intimată reiese, fără putință de tăgadă, că abia la data de 31.12.2008 s-a solicitat în mod expres " declanșarea cercetării disciplinare în vederea stabilirii gradului de vinovăție a salariaților".

Pe fondul cauzei, s-a invederat instanței de fond că reclamantul a recunoscut săvârșirea faptei ce i-a fost reținută.S-a arătat că nu a dorit niciun moment să creeze un prejudiciu în patrimoniul societății, bunurile ce au făcut obiectul sustragerii aveau o valoare economică nesemnificativă, constau în materiale ce nu mai puteau fi utilizate în activitatea societății întrucât reprezentau resturi rezultate în urma proceselor tehnologice.

De altfel, trebuie reținut și faptul că societatea angajatoare nu a făcut nici un fel de plângere de natură penală și nu au fost intreprinse alte cercetări suplimentare în acest sens.Acest fapt este de natură să aducă un argument în plus în susținerea celor afirmate și anume, acela că valoarea materialelor ce au fost sustrase era una modică și nu s-a creat nici un prejudiciu real.

Mai menționează contestatorul că are o vârstă relativ înaintată, are 49 de ani, posibilitățile sale de angajare la acest moment sunt mai mult decât reduse. Are în întreținere o soție cu grave probleme de sănătate, aflată în incapacitate de muncă- așa cum rezultă și din actele anexate la dosarul cauzei- și doi copii care sunt încă pe băncile școlii.

În dovedirea susținerii cheltuielilor efectuate cu spitalizarea și tratamentul medicamentos al soției și pentru a asigura copiilor un trai decent, a contractat două credite de consum, credite aflate în derulare la acest moment și care îngreunează și mai mult traiul de zi cu zi al celor patru membri ai familiei acestuia.

Întâmpinarea formulată de intimata SC SA

Intimata-pârâtă, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat. A invocat intimata nulitatea recursului pentru lipsa semnăturii recurentului pe cererea de recurs, nulitatea recursului pentru neindicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiată. În fapt, a reiterat intimata situația de fapt descrisă și la fond.

Considerentele deciziei instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a celor de ordine publică conform art.304 pr.civ. instanța de recurs reține următoarele:

Cercetarea disciplinară nu s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale în materie.Pe cuprinsul deciziei de sancționare se menționează că salariatul și-a recunoscut fapta și nu invocă nicio apărare. Astfel că nu puteau fi înlăturate apărările salariatului odată ce acesta are o poziție de recunoaștere și nu formulează apărări.Nu este reținută nici critica conform căreia a fost omisă înștiințarea salariatului asupra posibilității de a formula, susține apărări și de a administra probe deoarece acesta este și sensul audierilor pentru care a fost convocat recurentul. I s-a adus la cunoștință contestatorului fapta pentru care urmează a fi audiat, astfel că era normal ca salariatul să își pregătească poziția și apărările pe această faptă.Pe parcursul audierilor salariatul a fost asistat de un reprezentant al sindicatului și nu au fost invocate nereguli la acel moment.

Pe fondul cauzei nu poate fi reținută apărarea recurentului că prejudiciul faptei sale este de o valoare economică nesemnificativă pentru că în fapt era vorba de sustragerea de materiale ce nu mai puteau fi utilizate de societate. Această susținere nu a fost dovedită de recurent, iar pentru a putea fi reținută valoarea tuturor materialelor sustrase ar trebui să fie infimă pentru a putea avea afectele juridice în sensul inexistenței faptei, ceea ce nu credem că poate fi reținut în cauză, fapta recurentului referindu-se la 43 bucăți țeavă, un val sârmă, un cuptor și o plită pentru sobă țărănească.

De asemenea, convocarea la cercetarea disciplinară s-a făcut legal, iar recurentul nu a solicitat un termen pentru pregătirea apărării în fața comisiei ce desfășura cercetarea disciplinară pentru imposibilitatea pregătirii apărării.

Cu privire la situația personală a contestatorului instanța de recurs reține că aceasta nu poate schimba gravitatea faptei săvârșite de contestator.În condițiile în care faptele de sustragere de la sunt frecvent sancționate cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă acest context fiind cunoscut de salariații pârâtei fiind dese furturile din această unitate, chiar dacă situația recurentului familială este foarte grea, nu pot fi reținute în cauză aceste circumstanțe personale.

În concluzie, suntem de acord cu argumentele instanței de fond, astfel că apreciem ca fiind legală și temeinică soluția instanței de fond, iar conf.art.312 pr.civ.urmează a se respinge recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.609/13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.609/13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR

Grefier

Red./24.11.2009

Dact./4 ex/25.11.2009

FOND: -

Asis.jud.-

Președinte:Benone Fuică
Judecători:Benone Fuică, Neagu Mihaela, Alina Savin

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de sancționare. Decizia 1112/2009. Curtea de Apel Galati