Contestație decizie de concediere. Decizia 34/2010. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 34
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liliana Ciobanu
JUDECĂTOR 2: Daniela Părău
JUDECĂTOR 3: Sorina Ciobanu
Grefier - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de pârâta SA B - SUCURSALA împotriva sentinței civile nr. 1230 din 21.08.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a răspuns intimatul - reclamant, lipsă fiind recurenta - pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Având în vedere că la prima strigare a lipsit recurenta - pârâtă, instanța dispune lăsarea cauzei pentru a doua strigare.
La a doua strigare făcută în ședință publică, au răspuns avocat cu delegație aflată la fl. 7 dosar pentru recurenta - pârâtă și intimatul - reclamant.
La solicitarea instanței părților prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind chestiuni prealabile de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat pentru recurenta - pârâtă având cuvântul solicită admiterea recursului modificarea hotărârii pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii contestației formulate prin care i s-a desfăcut contractul de muncă. Arată că instanța de fond în mod greșit a constatat că lipsa reprezentantului sindicatului de la cercetarea disciplinară se sancționează cu nulitatea absolută, raportat la prev. art. 267 nu se poate lua nicio măsură împotriva salariatului fără o cercetare prealabilă Mai arată că intimatul se consideră lezat de lipsa reprezentantului sindicatului, dar având în vedere pregătirea acestuia considerăm că nu a fost lezat. Mai arată că în mod greșit instanța de fond a apreciat că în încheierea de ședință s-a strecurat o eroare materiale atâta timp cât nu a fost depus un înscris din care să rezulte îndreptarea ei. Solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul - reclamant având cuvântul solicită respingerea recursului ca netemeinic și nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică având în vedere probele de la dosar care au fost luate în considerare. Încheierea de ședință din 02.12.2008 este o greșeală tipică care nu-i aparține în niciun fel. Conducerea actuală a societății a apreciat hotărârea motiv pentru care a fost reintegrat în aceiași funcție și nu există nicio probă sau dovada că fapta a fost săvârșită de către intimat.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1230/21.08.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- s-a admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimatul B - Sucursala. S-a dispus repunerea părților în situația anterioară și a fost obligată intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate de care ar fi beneficiat salariatul.
Se va lua act de renuntarea la capătul de cerere privind despăgubirile.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr. 2414 din 17.04.2009, precizată la 12.08.2009, contestatorul în contradictoriu cu intimata - SA B - Sucursala a solicitat anularea deciziei de concediere nr. 212/13.04.2009 cu repunerea părților în situația anterioară, obligarea intimatei la plata de daune morale în cuantum de 50.000 lei, precum și plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-și acțiunea astfel cum a fost precizată, contestatorul a arătat că i-a fost desfăcut contractul de muncă în temeiul art. 61 lit. a din muncii din funcția de consilier juridic, că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută întrucât nu s-a făcut o cercetare prealabilă reală și obiectivă, cu asistarea de către un reprezentant al sindicatului astfel cum a cerut și cum prevede CCM-ul pe unitate iar, pe fond, că faptele reținute în decizie sunt neadevărate și nedovedite. În susținerea celor afirmate a depus la dosar un set de înscrisuri.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației motivat de faptul că, contestatorul nu a respectat deontologia profesională, formulând în instanță cereri vădit nefondate, reprezentând societatea în instanță fără mandat și că a exercitat acte procesuale pentru partea adversă producând prejudicii bănești societății.
Mai arată că, la adăpostul obligației de mijloace, a formulat cereri vădit nefondate și chiar inadmisibile coroborate cu inexistența unor temeiuri în drept și în fapt, că a adoptat o atitudine de "non combat" în susținerea intereselor societății și că din vina contestatorului nu s-a putut efectua cercetarea prealabilă, întrucât a refuzat să răspundă întrebărilor adresate.
La dosar s-au depus acte din analiza cărora instanța a reținut următoarele:
Contestatorul a fost salariatul intimatei cu contract individual de muncă în funcția de consilier juridic.
Prin decizia nr. 212/13.04.2009 i-a fost desfăcut disciplinar contractul de muncă, motivat de faptul că într-un litigiu cu - &- SRL, la termenul de 02.12.2008 contestatorul a efectuat acte de procedură și reprezentare în instanță pentru partea adversă, ce au condus la admiterea recursului și schimbarea în parte a sentinței în defavoarea lor, precum și faptul că din cauza nereprezentării intereselor societății în fața instanțelor de judecată au fost în imposibilitatea recuperării unor cheltuieli de 16.976,3 lei.
La baza emiterii deciziei a stat referatul nr. 1450 din 20.03.2009 întocmit de ing. prin care s-a adus la cunoștința Directorului SE faptul că, deși mandatat să reprezinte interesele unității în instanță, a reprezentat partea adversă, respectiv pe - &- SRL și a efectuat acte de procedură pentru aceasta, stare de fapt ce este consemnată chiar de către instanță prin încheierea din 02.12.2009 existentă în dosarul nr-, aflat în recurs la Tribunalul Bacău.
Prin încheierea mai sus amintită se consemnează că consilierul juridic s-a prezentat pentru recurenta - &- SRL depunând pentru aceasta dovada achitării taxei de timbru de 97 lei, iar pentru intimata s-a prezentat consilierul juridic.
Cu privire la aceste acuzații contestatorul se apără invocând o eroare materială a instanței, că in realitate s-a prezentat pentru SE, astfel cum este consemnat și în încheierea din 07.10.2008 din același dosar și că pentru corectarea acestei consemnări a grefierului a formulat cerere de îndreptare eroare materială.
Referitor la apărătorul intimatei din încheiere, respectiv a arătat că a fost consilierul juridic al SE, și are o delegație de reprezentare a unității depusă în dosar, însă în prezent este judecător, deci nu putea să reprezinte și societatea.
În sensul celor arătate, contestatorul a depus la dosarul cauzei o declarație notarială dată pe propria răspundere de către administrator al - &- SRL, prin care a arătat că singur și-a reprezentat societatea în contradictoriu cu SE în dosarul - la termenul din 02.12.2008, că tot el a depus taxele de timbru, și că SE a fost reprezentată de contestatorul și nu de.
Analizând materialul probator, instanța a reținut că, într-adevăr încheierea din 02.12.2009 conține o eroare materială, întrucât dl. este judecător la Judecătoria Bicaz, că dl. administrator al - &- SRL, și-a reprezentat singur interesele, iar contestatorul a reprezentat SE, astfel că va lătura acest motiv al concedierii.
Întrucât nu a fost dovedit, instanța nu a putut reține nici al doilea motiv al concedierii, respectiv culpa contestatorului în imposibilitatea recuperării unor cheltuieli de 16.976,3 lei, datorită nereprezentării intereselor societății în fața instanțelor de judecată.
Pe de altă parte, potrivit art. 267 alin 1 și 4 din muncii, dispoziții reluate și în art. 111 din Regulamentul intern al unității ( depus la dosar), la concediere este obligatorie efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile iar salariatul are dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului.
În speță, din conținutul procesului-verbal din 13.04.2009, întocmit cu ocazia cercetării disciplinare prealabile și a deciziei contestate, rezultă că, contestatorul a cerut asistarea de către un reprezentant al sindicatului, însă cererea i-a fost refuzată.
Față de această situație, refuzul contestatorului de a da explicațiile solicitate nu-i este imputabil, culpa aparținând tot unității, întrucât nu a asigurat respectarea procedurii efectuării acestei cercetări, înlăturând astfel garanția respectării dreptului la apărare.
Pentru aceste motive, instanța a anulat contestația, iar în temeiul art. 78 din muncii a obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Având în vedere renunțare la daunele morele, constatată prin încheierea din 19.08.2009, în temeiul art. 246 din proc. civ. instanța a luat act de renunțarea la judecată cu privire la acest capăt de cerere.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata B, recurs declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru și înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr-.
A fost criticată soluția primei instanțe pentru următoarele considerente:
- în mod greșit prima instanță a constatat că lipsa reprezentantului sindicatului de la cercetarea disciplinată se sancționează cu nulitatea absolută;
- abaterea disciplinară pentru care a fost concediat salariatul există și a fost dovedită cu actele depuse la dosar, deci nu se impunea anularea deciziei de sancționare.
Intimatul, prin întâmpinarea depusă în cauză, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că hotărârea judecătorească a fost pronunțată cu respectarea și aplicarea întocmai a prevederilor legale, în urma unei analize corecte a situației de fapt și de drept.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor art. 304, 3041, 312 cod pr.civilă Curtea constată caracterul său nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Referitor la primul motiv de recurs, Curtea - din examinarea sentinței atacate - constată că prima instanță nu a reținut că decizia de sancționare contestată este lovită de nulitate absolută, așa cum susține recurenta. Instanța de fond doar a stabilit că au fost încălcate dispozițiile art. 267 (4) din Codul muncii care prevăd că " în cursul cercetării disciplinare prealabile, salariatul are dreptul să fie asistat la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este "; constatare care este conformă cu realitatea - așa cum rezultă din procesul - verbal încheiat la 13.04.2009 ( aflat la fila 18) și care a înlăturat garanția respectării dreptului la apărare.
In ce privește al doilea motiv de recurs, Curtea reține că prima instanță în mod corect, analizând fondul cauzei, a constatat nevinovăția intimatului - contestator, și implicit nelegalitatea și netemeinicia deciziei de sancționare contestate.
Astfel, intimatului - contestator i s-a aplicat sancționarea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă prevăzută de art. 61 litera pentru neapărarea în fața instanței de judecată a drepturilor și intereselor legitime ale unității.
S-a reținut prin decizia contestată în esență, faptul că intimatul - contestator s-a prezentat pentru partea adversă -. & - în dosarul nr- al Tribunalului Bacău, și că actele de procedură efectuate au dus la admiterea recursului părții adverse și la imposibilitatea recuperării cheltuielilor de judecată.
Ori, Curtea reține că încheierea din 02.12.2008 din dosarul nr- ( aflată la fila 42 dosar fond) prin care s-a consemnat că consilierul juridic s-a prezentat pentru recurenta & - conține o eroare materială. Aceasta rezultă din examinarea altor înscrisuri din dosarul sus-menționat aflate în copie la dosarul de fond - respectiv alte încheieri de ședință, cereri de amânare, declarații pe propria răspundere - vezi filele 78, 79, 38 prin care se menționează că consilierul juridic a reprezentat B, și nu partea adversă.
Urmează pentru aceste considerente să fie înlăturat și al doilea motiv de recurs.
Văzând că nu există alte motive care să poată fi invocate din oficiu, în temeiul art. 304, 3041, 312 cod pr.civilă, va fi respins recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta B - SUCURSALA cu sediul în O,-, jud. B împotriva sentinței civile nr. 1230/D din 21.08.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red.sent.,
Red.
.ct/4 ex.
21.01.2010
Președinte:Liliana CiobanuJudecători:Liliana Ciobanu, Daniela Părău, Sorina Ciobanu
← Contestație decizie de sancționare. Decizia 1112/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 8453/2008. Curtea... → |
---|