Contestație decizie de sancționare. Decizia 1249/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(7137/2008)
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1249/
Ședința publică din 27.02.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Zuluf Petronela Iulia
JUDECĂTOR 2: Ignat Silvia Georgiana
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Agenția pentru Dezvoltare Regională B -, împotriva sentinței civile nr.4308 din data de 22.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.36951/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns, la prima strigare a cauzei, recurenta, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2008, lipsind intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează faptul că intimatul a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 25.02.2009, întâmpinare în 2 exemplare.
Se comunică recurentei, prin avocat, un exemplar al întâmpinării.
Recurenta, prin avocat, depune la dosar concluzii scrise.
La a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Curtea constată că, prin întâmpinare, intimatul a solicitat amânarea cauzei pentru lipsă de apărare, cerere ce nu este temeinic motivată având în vedere faptul că citarea intimatului a fost făcută din 20.11.2008, existând timp suficient pentru angajare apărător.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, reținând că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsă de către recurentă, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4308 din data de 22.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.36951/3/LM/2007, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Dezvoltare Regională B I, în parte, a fost anulată decizia de sancționare nr.449/14.09.2007, emisă de intimată, s-a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei, prin restituirea către salariat a sumelor reținute în baza deciziei, au fost respinse pretențiile contestatorului având ca obiect daune morale, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art.268 alin.1 din Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștința despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Cele două termene, prevăzute de art.268 alin.1 din Codul muncii, sunt termene de prescripției extinctivă, în interiorul cărora angajatorul este obligat atât să ia la cunoștință de săvârșirea abaterii disciplinare, cât și să emită decizia de sancționare disciplinară.
n privința termenului de 30 de zile, acesta curge de la data la care reprezentantul angajatorului persoană juridică abilitat să aplice sancțiuni disciplinare ( director general, director, președinte, administrator, etc.) a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii fie prin sesizarea sa printr-un act, referat, corespondență, orice alt înscris din care se poate deduce cu certitudine data certă, fie prin constatarea directă și nemijlocită a faptei respective de către acesta.
Sub acest aspect, instanța a reținut că sancțiunea disciplinară aplicată de intimată s-a făcut, pentru o parte din faptele sancționate, cu depășirea de prescripție de 30 de zile, prevăzut de art.268 alin.1 Codul muncii.
Astfel, în privința faptei ce a fost sancționată ca abatere disciplinară, respectiv "faptele săvârșite prin adresa nr.2439/17.07.2007", (deși adresa apare înregistrată la intimată cu data de 17.06.2007, astfel cum rezultă din numărul de înregistrare de pe acest document), Tribunalul a constatat că din chiar cuprinsul dispoziției de sancționare disciplinară, din numărul de înregistrare al acestei adrese și din cuprinsul vizei puse de chiar Directorul General al intimatei pe aceasta, rezultă faptul că "cele scrise de dl. " în această adresă au fost cunoscute de Directorul General al intimatei chiar la această dată, când a solicitat salariatului să precizeze temeiul legal al cererii sale și să dea "notă explicativă" pentru afirmațiile sale din cuprinsul acestei adrese referitoare la ședința și cu privire la cunoașterea Regulamentului de organizare și funcționare.
În acest context, rezultă că pentru faptele imputate contestatorului cu referire la afirmațiile sale din cuprinsul acestei adrese, persoana în drept să aplice sancțiunea disciplinară a luat în mod direct și nemijlocit cunoștință la chiar dat înregistrării acesteia, probabil 17.07.2007 (numărul de înregistrare fiind încă și mai vechi respectiv 17.06.2007, însă este probabil vorba de o eroare, fată de conținutul adresei), context in care, aplicarea sancțiunii pentru fapte luate la cunoștință în data de 17.07.2007 la data de 14.09.2007 apare ca fiind făcută peste termenul de prescripție de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, cu încălcarea prevederilor art.268 alin.1 din Codul muncii, ceea ce conferă aspect nelegal sancțiunii disciplinare aplicate pentru fapte prescrise.
Nu au fost reținute susținerile intimatei, în sensul că reclamantul a fost sancționat pentru neîndeplinirea sarcinii de serviciu de a răspunde în termen la sarcinile trasate prin adnotările făcute pe această adresă și nici susținerea în sensul că termenul de 30 de zile calendaristice în care angajatorul este obligat să emită dispoziția de sancționare se calculează de la data când acesta a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, prin Referatul de cercetare disciplinară înregistrat cu nr.3300/13.09.2007, și deci data de 13.09.2007 este data la care angajatorul a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare de către dl..
Astfel, din cuprinsul dispoziție de sancționare, atât la descrierea faptei cât și la stabilirea faptelor ce sunt considerate "abateri grave" și au fost reținute și sancționate ca atare, rezultă neîndoielnic faptul că la punctul I al acestei dispoziții i se impută salariatului "aserțiunile din cuprinsul adresei nr. 2439/17.07.2007" care nu sunt conforme cu Regulamentul cadru de Organizare și Funcționare a Consiliilor pentru Dezvoltare Regională aprobat prin nr.HG 1256/2004 și cu Regulamentul de Organizare și Funcționare al Consiliului pentru Dezvoltare Regională I și i se impută contestatorului necunoașterea acestor reglementări", arătându-se că "prin solicitarea făcută cu adresa nr. 2439/17.07.2007, "Dl. dă dovadă de superficialitate și de necunoaștere temeinică a dispozițiilor legale în domeniu aplicabile I și a normelor interne", și încălcarea obligației de "a nu transmite conducătorului unității aserțiuni neconforme cu dispozițiile legale".
S-a arătat totodată, la rubrica destinată prevederilor încălcate prin faptele săvârșite de salariat, că "cele scrise de Dl. în cuprinsul adresei nr. 2439/17.07.2007.reprezintă abateri grave de la disciplina muncii, încălcând următoarele acte normative."; aceeași referire se face la rubrica destinată temeiului de drept în baza căruia se aplică sancțiunea.
Față de concluzia la care a ajuns, referitoare la aplicarea sancțiunii disciplinare pentru aceste fapte peste termenul prevăzut de art.268 alin.1 din codul muncii, ceea ce atrage nelegalitatea deciziei de sancționare disciplinară, Tribunalul a constatat că nu se mai impune analizarea temeiniciei acesteia, întrucât, câtă vreme răspunderea disciplinară a contestatorului nu mai putea fi angajată pentru aceste fapte, este de prisos analizarea existenței acestora și a celorlalte aspecte ce țin de temeinicia deciziei contestate, față de efectele pe care le atrage asupra deciziei de concediere nelegalitatea emiterii acesteia cu încălcarea termenelor de ordine publică prevăzute de art. 268 alin.1 din Codul muncii, ceea ce atrage, în condițiile art.268 alin.5 din Codul muncii, desființarea sancțiunii astfel aplicate.
Întrucât sancțiunea disciplinară a fost aplicată de intimat pentru săvârșirea mai multor abateri disciplinare, iar pentru o parte a acestora Tribunalul a constatat prescrierea dreptului angajatorului de a aplica sancțiuni, față de sancțiunea nulității atrasă de aplicarea sancțiunii în raport de această faptă si fată de imposibilitatea admiterii în parte a contestației și anulării parțiale a deciziei de sancționare disciplinară, sancțiunea nefiind individualizată pentru fiecare abatere în parte, ci avându-se în vedere la aplicarea acesteia toate faptele reținute în sarcina salariatului, s-a apreciat că nulitatea în acest caz afectează în întregime decizia de sancționare emisă, decizia neputând fi menținută.
În privința capătului de cerere referitor la obligarea intimatei la plata sumei de 90.000 lei, reprezentând prejudiciul produs asupra onoarei și reputației profesionale și asupra imaginii create în instituție, tribunalul a constatat că daunele solicitate cu acest titlu, se încadrează în categoria prejudiciului personal nepatrimonial.
Or, acordarea unor daune morale în cazul dat este condiționată de producerea unui minimum de probe și de indicii din care să rezulte atât existența prejudiciului moral adus salariatului, prejudiciu a cărui întindere, de o anumită gravitate, să fie probată, întrucât nu se poate prezuma nici existența, nici întinderea prejudiciului personal nepatrimonial din însăși existența măsurii sancționării disciplinare, chiar dacă această măsură s-a dovedit a fi nelegală, iar susținerea reclamantului în sensul lezării imaginii cât și a existenței unor consecințe negative pe planul raporturilor sociale și profesionale, chiar plauzibile în astfel de situații, nu pot fi primite de Tribunal, în condițiile în care, cu privire la existența și întinderea prejudiciului acestuia îi revenea sarcina probării acestor aspecte, nefiind suficientă simpla argumentare a lor.
De asemenea nu au fost dovedite nici restul susținerilor contestatorului, cu privire la tratamentul diferențiat la care a fost supus la momentul aplicării sancțiunii disciplinare, cu consecința respingerii în totalitate a acestui capăt de cerere.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, pârâta Agenția pentru Dezvoltare Regionala BI( ).
În motivarea recursului, recurenta a arătat că prima instanță a dat o interpretare și aplicare greșită a legii, fiind subiectivă și superficială în analizarea probatoriului administrat în cauză.
Astfel, instanța reține că decizia de sancționare disciplinară contestată este nulă absolut, întrucât sancțiunea disciplinară a fost aplicată de intimată, pentru o parte din faptele sancționate, cu depășirea termenului de prescripție de 30 de zile prevăzut de art.268 alin.1 Codul muncii, deși dispozițiile art.267 alin.1 și 268 alin.2 din Legea 53/2003 - Codul muncii, stabilesc în mod clar motivele pentru care o decizie(dispoziție) de sancționare este nulă absolut, astfel că instanța de fond nu putea să constate o nulitate absolută pentru ceva ce nu este prevăzut în celor două texte de lege invocate mai sus. Neemiterea unei decizii de sancționare în termenul legal prevăzut de art.268 alin.1 din Codul muncii atrage decăderea angajatorului din dreptul de a mai emite o astfel de decizie, iar emiterea unei astfel de decizii cu depășirea termenului atrage anularea ei ca fiind tardiv emisă, iar nu ca fiind nulă absolut.
Cu privire la termenul în care a fost emisă Dispoziția nr.449/14.09.2007, s-a arătat că termenul de 30 zile calendaristice în care angajatorul este obligat să emită dispoziția de sancționare se calculează de la data când a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, calculat de la data la care comisia de cercetare disciplinară prezintă conducătorului unității Referatul de cercetare disciplinară, în speță - 13.09.2007, deoarece abia la acea dată conducătorul unității ia la cunoștință despre săvârșirea unei abateri disciplinare de către salariat, această interpretare logică bazându-se pe argumente juridice referitoare la reglementarea și procedura cercetării disciplinare prealabile.
De asemenea, recurenta a făcut referire și la faptul că ngajatorul are la dispoziție termenul de 6 luni de la data săvârșirii faptei care ar putea fi abatere disciplinară, să organizeze activitatea unei comisii de cercetare disciplinară, care poate suferi modificări pe parcurs, în cazul în care un membru al comisiei este în incapacitate de a se prezenta la cercetare disciplinară, sau refuză să se prezinte, lucru de care va fi înștiințat de ceilalți membri ai comisiei sau chiar de către salariatul cercetat disciplinar, aceasta necesitând înlocuirea acelui membru al comisiei, precum și alte situații care i se aduc la cunoștință Angajatorului pe parcursul cercetării disciplinare de către Comisie, dar și pentru a studia raportul Comisiei de cercetare disciplinară.
Legiuitorul face o distincție clară pentru cele două termene de prescripție, primul termen de 30 zile calculându-se de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, fără ca angajatorul să poată să califice din oficiu o faptă ca fiind abatere disciplinară, decât în urma unei cercetări disciplinare prealabile efectuată de către o comisie, care îi va prezenta rezultatul cercetării și dacă fapta săvârșită de salariat, pentru care a fost numită Comisia, reprezintă sau nu abatere disciplinară de la normele interne legale ale angajatorului. Acest termen este de prescripție extinctivă și duce la decăderea angajatorului de a aplica sancțiunea disciplinară pentru abaterea disciplinară săvârșită de salariat, cercetată, constatată și prezentată de Comisia de cercetare disciplinară prealabilă în raportul (referatul) întocmit, dacă Angajatorul nu emite o Dispoziție(Decizie) de sancționare în termenul de 30 zile calendaristice calculat de la data înregistrării Raportului (referatului) de către Comisia de cercetare disciplinară.
Al doilea termen, de 6 luni de la data săvârșirii faptei, este un termen care include termenul de 30 zile, și care nu poate fi depășit, fiind de prescripție extinctivă, legiuitorul făcând distincție între săvârșirea abaterii disciplinare și săvârșirea faptei, după cum rezultă și din dispozițiile art.263, 264 și 266 din Codul muncii.
În speță, angajatorul a emis Dispoziția nr. 445/05.09.2007, prin care numește comisia de cercetare disciplinară prealabilă a d-lui, în care a dispus la art.l alin.2 "Comisia va analiza cele consemnate de domnul în adresa nr.2891/15.08.2008", astfel că fapta supusă cercetării disciplinare este cea săvârșită de domnul prin adresa nr.2891/15.08.2008, fapt ce nu a fost analizat de Instanța de judecată.
Este adevărat că în Referatul înregistrat cu nr.3300/13.09.2007, întocmit de Comisia numită prin Dispoziția nr.445/05.09.2007, au fost analizate faptele ținându-se seama și de adresa nr.2439/17.07.2007, deoarece adresa nr.2891/15.08.2007, prin care salariatul a săvârșit fapte pe care angajatorul le-a sesizat la comisia de cercetare disciplinară, reprezintă un răspuns la acea adresă, astfel că nu putea Comisia de cercetare disciplinară să nu analizeze adresa nr.2439/17.07.2007, deoarece prin acea adresă i s-au trasat sarcini de serviciu salariatului, iar acesta a înțeles să-și îndeplinească acele sarcini de serviciu prin emiterea adresei nr.2891/15.08.2007.
Astfel, a susținut recurenta, chiar dacă s-ar calcula termenul de 30 zile de la data de 15.08.2007 - data adresei nr.2891/15.08.2007, dată la care încă nu expirase termenul maxim de 30 zile în care salariatul era obligat să răspundă la sarcinile trasate prin adresa nr.2439/17.07.2007, dispoziția de sancționare tot ar fi emisă în termenul pe care instanța de fond a înțeles să-l interpreteze.
Este fără îndoială că, chiar dacă au fost analizate de către Comisia de cercetare disciplinară prealabilă prin referat și faptele săvârșite de contestator prin adresa nr.2439/17.07.2007, atât comisia, cât și Conducătorul unității au propus, respectiv aplicat sancțiunea pentru faptele săvârșite de salariat prin adresa nr.2891/15.08.2007, deoarece pentru aceste fapte a fost constituită comisia de cercetare disciplinară prealabilă și pentru aceste fapte angajatorul a considerat că este posibil ca salariatul să fi încălcat normele interne legale ale I, sens în care sunt și mențiunile făcute pe adresa nr.2981/15.08.2007 de Directorul General al
De asemenea, a arătat recurenta dl. recunoaște că a refuzat îndeplinirea unor sarcini de serviciu, chiar în cuprinsul contestației - pagina 3 alin.1 "este adevărat că în cuprinsul acelei adrese - 2891/15.08.2007, arătam Directorului General și faptul că refuz să răspund la adnotările făcute de dânsul pe adresa nr. 2439/17.07.2007."
Recurenta a solicitat admiterea recursului și, pe fond, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii contestației ca fiind neîntemeiată și nelegală.
Prin întimpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
Nerespectarea termenului de prescripție de 30 de zile, prevăzut de art.268 alin.1 Codul muncii pentru efectuarea cercetării disciplinare, conduce la constatarea nelegalității deciziei de sancționare disciplinară emise în aceste condiții și la anularea măsurii, ceea ce instanța de fond a și dispus prin hotărârea criticată de recurentă.
Împrejurarea că prima instanță face referire, în considerentele hotărârii, și la nulitatea absolută deciziei de sancționare nr.449/14.09.2007, emisă de intimată, pentru nerespectarea termenului sus menționat, nu este de natură a conduce la modificarea soluției pronunțate, atâta vreme cât celelalte argumente și dispozitivul hotărârii sunt concordante și corecte juridic.
Trecând la examinarea următorului motiv de recurs, prin care se invocă faptul că termenul de 30 zile calendaristice în care angajatorul este obligat să emită dispoziția de sancționare se calculează de la data la care comisia de cercetare disciplinară a prezentat conducătorului unității Referatul de cercetare disciplinară, în speță - 13.09.2007, deoarece abia la acea dată conducătorul unității a luat cunoștință despre săvârșirea unei abateri disciplinare de către salariat, Curtea reține că, în raport cu datele speței în cauză, în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că, pentru faptele imputate contestatorului cu referire la afirmațiile sale din cuprinsul adresei nr. 2439/17.07.2007, persoana în drept să aplice sancțiunea disciplinară a luat cunoștință chiar la data înregistrării acesteia.
Este adevărat că art.268 din Codul muncii, reglementând cele două termene de prescripție, face distincție între "data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare" și "data săvârșirii faptei", însă în cauza dedusă judecății nu se poate considera că termenul de 30 de zile calendaristice a început să curgă de la data de 13.09.2007, la care comisia de cercetare disciplinară a prezentat conducătorului unității referatul întocmit, atâta vreme cât cele scrise în adresa nr. 2439/17.07.2007 au fost luate la cunoștință de conducătorul unității chiar la data înregistrării acesteia și tot atunci i s-a cerut intimatului-contestator să dea notă explicativă privitor la conținutul adresei.
Chiar dacă recurenta susține că atât comisia, cât și conducătorul unității au propus, respectiv aplicat sancțiunea pentru faptele săvârșite de salariat prin adresa nr.2891/15.08.2007, deoarece pentru aceste fapte a fost constituită comisia de cercetare disciplinară prealabilă și pentru aceste fapte angajatorul a considerat că este posibil ca salariatul să fi încălcat normele interne legale ale I, aceste afirmații sunt contrazise prin însăși decizia contestată, în care i se impută salariatului aserțiunile din cuprinsul adresei nr.2439/17.07.2007, care nu sunt conforme cu Regulamentul cadru de Organizare și Funcționare a Consiliilor pentru Dezvoltare Regională aprobat prin nr.HG1256/2004 și cu Regulamentul de Organizare și Funcționare al Consiliului pentru Dezvoltare Regională I, necunoașterea acestor reglementări, arătându-se că "prin solicitarea făcută cu adresa nr.2439/17.07.2007, "Dl. dă dovadă de superficialitate și de necunoaștere temeinică a dispozițiilor legale în domeniu aplicabile I și a normelor interne", precum și încălcarea obligației de "a nu transmite conducătorului unității aserțiuni neconforme cu dispozițiile legale".
Așadar, este evident că parte din faptele avute în vedere ca abateri disciplinare, respectiv cele scrise în adresa nr. 2439/17.07.2007, au constituit temei al sancționării acestuia, chiar dacă dispoziția de constituire a Comisiei pentru cercetarea disciplinară prealabilă face referire numai la "analizarea celor consemnate de domnul în adresa nr.2981/15.08.2007", astfel încât aplicarea sancțiunii la data de 14.09.2007, pentru fapte luate la cunoștință în data de 17.07.2007, apare ca fiind făcută peste termenul de prescripție de 30 de zile, prevăzut de art.268 alin.1 din Codul muncii.
Față de cele mai sus arătate, în temeiul art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta Agenția pentru Dezvoltare Regională B -, împotriva sentinței civile nr.4308 din data de 22.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.36951/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
07.04.2009
Jud. fond:;
Președinte:Zuluf Petronela IuliaJudecători:Zuluf Petronela Iulia, Ignat Silvia Georgiana
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 1360/2008. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 3285/2009. Curtea... → |
|---|
