Contestație decizie de sancționare. Decizia 1467/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1467

Ședința publică de la 26 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 3: Corneliu

Grefier

**********************

Pe rol, judecarea recursului formulat de intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE " CFR " SA PRIN SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE CFR C, împotriva sentinței nr. 1505 din 17.11.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatorul, având ca obiect contestație decizie de sancționare.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurenta intimată COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE " CFR " SA PRIN SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE CFR C, lipsind intimatul contestator .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Consilier juridic pentru recurenta intimată COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE " CFR " SA PRIN SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE CFR C, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, menținerea ca legală și temeinică a deciziei de sancționare nr. 8/22/543/01.07.2009.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin contestația înregistrată la 28 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Mehedinți, contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata Sucursala Regională C, Stația CFR F, anularea Deciziei nr.8/22/543 din 3 iulie 2009 prin care s-a dispus sancționarea sa cu reducerea salariului cu 10% pe o lună.

A arătat că decizia contestată este netemeinică și nelegală, nefăcându-se vinovat de săvârșirea vreunei abateri disciplinare care să ducă la aplicarea unei sancțiuni.

A susținut că în calitatea pe care o are, aceea de IA, în data de 13.05,2009 a dispus scoaterea locomotivei de pe trenul 791, după ce a luat legătura cu șeful de tren care i-a confirmat faptul că trenul este asigurat.

Tribunalul Mehedinți, prin sentința nr. 1505 din 17 noiembrie 2009,a admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu Sucursala Regionala C - Stația CFR F și fost anulată decizia de sancționare nr. 8/22/543/01.07.2009.

Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut că petentul a fost sancționat disciplinar cu reducerea salariului cu 10% pe o lună, reținându-se în sarcina sa faptul că în data de 13.05.2009 nu a așteptat ca șeful de tren 791 să facă mențiunea de asigurare a garniturii și a scos locomotiva de pe garnitură, încălcând astfel prevederile art.69 pct.a din Regulamentul 005 și fișa 25 din.

Potrivit art.263 al.2 Codul muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual sau colectiv de muncă, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Analizând fișa postului pentru funcția de dispozitor, cea ocupată de contestator, instanța a constatat că acesta nu are atribuții privind asigurarea trenurilor, aceste atribuții revenind partidei trenului, din ordinul șefului de tren, iar verificarea și răspunderea în continuare de asigurarea trenurilor revine expeditor și nu dispozitor (funcția contestatorului).

In atare situație, devine evident că nu există nici o încălcare din partea contestatorului a vreunei dispoziții legale, în măsură să atragă răspunderea sa disciplinară, motiv pentru care sancționarea sa este neîntemeiată.

Împotriva sentinței declarat recurs intimata, pe care o consideră netemeinică și nelegală.

Critică sentința pentru faptul că instanța de fond nu a ținut cont de dovezile administrate și nu avut în vedere răspunsurile date de către petent în nota de relații.

Învederează că abaterea săvârșită de către contestator și anume, lăsarea materialului rulant neasigurat, putea avea consecințe grave prin deplasarea necontrolată a acestuia pe calea ferată. astfel că unitatea a dispus aplicarea măsurii sancționării cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în materie.

În drept a invocat dispozițiile art.304 Cod procedură civilă și următoarele.

Intimatul,deși legal citat,nu a depus întâmpinare în cauză.

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate,a actelor și lucrărilor dosarului,precum și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză,Curtea constată și reține următoarele:

Reținerile instanței de fond că intimatul contestator nu avea atribuții în asigurarea trenului și pentru acest motiv nu poate fi sancționat disciplinar sunt greșite deoarece intimatul contestator a fost sancționat pentru o altă faptă respectiv că nu a așteptat ca șeful de tren să facă mențiunea de asigurare a trenului și a scos locomotiva de pe garnitură.

Intimatul contestator în calitate de dispozitor,în de zi,conduce activitatea de mișcare din stație și este singurul în drept să dispună asupra primirii și expedierii trenurilor de marfă și călători și ca urmare a acestei atribuții a dispus efectuare manevrei de dezlegare a locomotivei de la trenul 791,fără a aștepta ca șeful de tren să efectueze,în scris,mențiunile cu privire la asigurarea acestuia,potrivit fișei nr.25 din.

Aceasta este fapta pentru care intimatul a fost sancționat respectiv că a scos locomotiva de pe garnitură în data de 13 05 2009 în alte condiții decât cele prevăzute de regulament.

Și în nota de relații (fia 12,dosar fond),la întrebarea nr. 2,intimatul contestator a arătat că,după ce șeful de tren i-a comunicat că a asigurat trenul iar apoi a permis mecanicului trenului 791 să dezlege locomotiva de la tren și să efectueze manevra.

Potrivit art.263 alin.2 din Codul muncii,baterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Curtea constată că fapta săvârșită de intimatul contestator întrunește condițiile art.263 Codul muncii iar angajatorul în mod corect a dispus sancționarea acestuia,sancțiune fiind corect individualizată potrivit dispozițiilor art.266 Codul muncii.

În raport de considerentele arătate mai sus,Curtea constată că sentința a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale,și urmează ca în baza art.312 alin.3 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă,să admită recursul,să modifice sentința și să respingă contestația formulată împotriva deciziei nr.8/22/543/01 07 2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE " CFR " SA PRIN SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE CFR C, împotriva sentinței nr. 1505 din 17.11.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatorul.

Modifică în parte sentința în sensul că respinge contestația.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2010

Președinte,

- -

Judecător,

- ---

Judecător,

-

Grefier,

Red. Jud.

3 ex/23 03 2010

fond:

Președinte:Mihaela Mitrancă
Judecători:Mihaela Mitrancă, Manuela Preda Popescu, Corneliu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de sancționare. Decizia 1467/2010. Curtea de Apel Craiova