Contestație decizie de sancționare. Decizia 1975/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PEMTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 1975/R-CM
Ședința publică din 18 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache judecător
JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
JUDECĂTOR 3: Daniel Radu președinte secție
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de contestatorul, domiciliat în H, str.-, -.F,.13, județul V, împotriva sentinței civile nr.877 din 27 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în data de 11 2009, când cererile părților au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Constată că la data de 25.06.2009, a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 51 din 1 iunie 2009 emisă de Asociația de din România, cu sediul în B, sector 1,-, solicitând anularea acesteia și înlăturarea sancțiunii aplicate.
De asemenea, a solicitat obligarea intimatei și la plata sumei de 100.000 lei, cu titlu de daune morale.
În motivare, contestatorul susține că este angajat în cadrul SC, de Cercetare și Dezvoltare în Apicultură" SA B, în funcția de director general, în cadrul căreia este acționar și este subordonat direct doar Adunării Generale a Acționarilor din cadrul ui de Cercetare și Dezvoltare în Apicultură.
Din postura de acționar, i-a aplicat sancțiunea cu,avertisment" considerând că a săvârșit mai multe abateri în activitatea desfășurată și în raport cu alte persoane.
Prin întâmpinarea depusă, intimata a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Vâlcea, precizând că litigiul de față nu intră în sfera de reglementare a dreptului muncii, în cauză având incidență prevederile OG nr. 26/2000.
Prin sentința civilă nr.877 din 27 octombrie 2009, Tribunalul Vâlcea - Secția civilă a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Vâlcea și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestator și pe intimată, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, Hotărârea nr. 51 din 1 iunie 2009 fost emisă de Comitetul Director al Asociației de din România, asociație fără scop patrimonial, care funcționează conform prevederilor nr.OG 26/2000 privind asociațiile și fundațiile.
Potrivit art.25 din OG nr.26/2000,Deciziile Comitetului Director pot fi atacate în justiție în condițiile art.23, iar art.23 alin.3 din nr.OG26/2000 stabilește instanța competentă, respectiv judecătoria în circumscripția căreia asociația își are sediul.
Analizând prioritar excepțiile invocate prin prisma textelor de lege enunțate și a dispozițiilor art.136 Cod de procedură civilă instanța le-a apreciat întemeiate, dispunând soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1
Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă, însă criticile sale pot fi încadrate în dispozițiile art.304 pct.3 și 9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
- în mod nelegal prima instanță a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 B, reținând aplicabilitatea dispozițiilor art.23 alin.3 din OG nr.26/2000, când, de fapt, este vorba de un litigiu de muncă, situație care rezultă cu certitudine din raporturile de muncă între recurent și intimată, precum și din conținutul hotărârii emise de către aceasta;
- nu s-a ținut cont de faptul că recurentul-contestator are încheiat un contract individual de muncă și un act adițional la acesta, el fiind subordonat direct numai Adunării Generale a Acționarilor, iar pe de altă parte, temeiul juridic care a stat la baza aplicării sancțiunii îl reprezintă dispozițiile art.264 alin.1 lit.a din Codul muncii.
Intimata Asociația de din România a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, precizând că între recurentul-contestator și intimată nu există un raport de muncă, pe de altă parte se precizează că raporturile de muncă dintre cele două părți au fost suspendate prin efectul legii și nu în ultimul rând se face precizarea că necompetența este de ordine publică și poate fi invocată din oficiu de către instanță, situație față de care, indiferent de temeiul legal inserat de către intimată în cuprinsul dispoziției de sancționare, instanța are obligația legală să stabilească competența, raportat la prevederile legale aplicabile.
Nu în ultimul rând se precizează de către intimată că decizia de sancționare a fost revocată de către intimată, sens în care nici nu ar mai exista interes pentru acest proces.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul-contestator, Curtea va constata că recursul este fondat pentru următoarele considerente.
Astfel, în mod greșit instanța de fond a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 B, reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art.23 alin.3 din OG nr.26/2000.
Așa după cum rezultă în mod clar din înscrisurile depuse în recurs, recurentul-contestator are încheiat cu intimata un contract individual de muncă din 14.07.1999, având calitatea de cercetător științific grad.II, iar ulterior, la contractul individual, a fost încheiat și un adițional nr.22/1.03.2006, în care s-a modificat funcția și anume recurentul-contestator a dobândit calitatea de director general cu consecința modificării salariului, precum și a indemnizației de conducere.
Fiind vorba de o funcție de conducere pe o perioadă determinată această situație nu înseamnă faptul că nu ar mai exista încheiat un contract de muncă între părți (recunoscut de altfel de către intimata-pârâtă), și nici nu se poate susține că recurentul-contestator acționează în baza unui mandat comercial, conform dispozițiilor art.152 din Legea nr.31/1990, având în vedere faptul că intimata-pârâtă are regimul juridic unei asociații fără scop patrimonial.
Dispozițiile art.23 alin.3 din nr.OG26/2000, invocate de către instanța de fond, ca temei al declinării competenței de soluționare, nu pot fi aplicabile în speța dedusă judecății, acestea referindu-se în mod strict la organizarea și funcționarea asociației și la problemele legate de activitatea proprie a acesteia și nicidecum nu se referă la aplicarea sancțiunilor salariaților săi.
Față de cele arătate mai sus, Curtea, în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, precum și art.291 din Codul muncii, va admite recursul declarat de recurentul-contestator și va casa sentința cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului Vâlcea - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul-contestator, domiciliat în H, str.-, -.F,.13, județul V, împotriva sentinței civile nr.877 din 27 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată-pârâtă fiind ASOCIAȚIA DE DIN ROMÂNIA - B, sector 1,-, județul
Casează sentința și trimite cauza spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului Vâlcea - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red./11.01.2010
EM/6 ex.
Jud.fond:
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei, Daniel Radu
| ← Completare carnet de muncă. Decizia 515/2009. Curtea de Apel... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1453/2009. Curtea... → |
|---|
