Contestație decizie de concediere. Decizia 1453/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SecțiaLitigii de muncă și

asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1453

Ședința publică din data de 21 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -

JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan

JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de către reclamantul-recurent împotriva sentinței civile nr. 1085/2.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta C SRL L, având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul-recurent personal, lipsă fiind pârâta-recurentă.

Procedura de citare este îndeplinită legal.

Recursul este scutit de taxă de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.

Reclamantul-recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii recurate și admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 1085/2.04.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins contestația formulată de contestatorul împotriva deciziei de concediere nr. 771/22 octombrie 2008 emisă de pârâta SC SRL precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin hotărârea AGA nr.01/18.07.2006, a fost revocat din funcția de administrator numitul, și s-a numit administrator cu puteri depline asociatul.

În perioada septembrie - octombrie 2008, fără a avea acordul administratorului cu puteri depline asociatul, reclamantul a girat spre încasarea de către SC 2000 SRL L,al cărei asociat este, CEC-uri și bilete la ordin în sumă totală de 40.810,24 lei, emise în favoarea SC SRL.

În perioada 06.11.2006 - 10.06.2008, reclamantul a dispus majorarea propriului salariu de la 310 lei la 1425 lei, precum și a altor salariați ai societății, încălcând dispozițiile art. 36 alin. 2 din Statutul SC SRL. De asemenea în anul 2008, vândut direct subclienților SC 2006 SRL și SC SRL, distribuitori exclusivi pe zonă ai SC SRL, produse la un discount maxim, influențând astfel negativ veniturile și activitatea comercială.

Pentru aceste fapte, reclamantul a fost invitat în vederea efectuării cercetării prealabile, aceasta realizându-se la data de 18.10.2008, în urma căreia s-a emis decizia de concediere nr. 771 din 22.10.2008.

Tribunalul a reținut că decizia de concediere atacată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în materie, respectiv art. 63 și 263 și următoarele din Codul muncii.

Împotriva sentinței sus menționate a declarat recurs, în termen legal, reclamantul, solicitând admiterea lui, modificarea hotărârii atacate și pe fond admiterea acțiunii, anularea deciziei de concediere, reintegrarea sa și obligarea pârâtei la plata tuturor drepturilor salariale de la data concedierii și până la reintegrarea sa pe postul deținut anterior.

În motivarea recursului a arătat că prima instanță a reținut greșit că a girat spre încasare către 2000 SRL CEC-uri și bilete la ordin, că a dispus mărirea salariului său și a altor persoane din societate, precum și faptul că ar fi vândut unor clienți produse ale, încălcând dreptul unor distribuitori exclusivi și astfel afectate veniturile societății.

A susținut că instanța de fond a ignorat probele administrate în cauză și nu a avut în vedere că în calitate de asociată în cadrul, la fel ca și ceilalți asociați, a încasat dividentele la care a avut dreptul și că plata făcută prin girarea CEC-urilor și a biletelor la ordin a fost o plată legală, el neputând fi învinovățit de girarea acestora.

De asemenea, în ce privește majorarea salariului, nu s-a avut în vedere că aceasta a fost hotărâtă pentru toți salariații de către dl., nu de către el, ca urmare a rezultatelor financiare pozitive înregistrate de societate și ca atare, nu se poate face vinovat de încălcarea regulilor de disciplină și de lipsă de loialitate față de angajator.

A mai arătat că, susținerea exclusivității la vânzările produselor comercializate de este, întrucât nu a existat nici o societate care să aibă exclusivitate de vânzare.

Recursul nu a fost motivat în drept.

Pârâta intimată nu a depus întâmpinare, deși a fost citată cu această mențiune.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În mod temeinic și just tribunalul a apreciat că faptele constând în aceea că în perioada septembrie - octombrie 2008, fără a avea acordul administratorului, cu puteri depline, respectiv asociatul, reclamantul a girat spre încasarea de către SC 2000 SRL L, al cărei asociat este, CEC-uri și bilete la ordin în sumă totală de 40.810,24 lei, emise în favoarea SC SRL, și că în perioada 06.11.2006 - 10.06.2008, reclamantul a dispus majorarea propriului salariu de la 310 lei la 1425 lei, precum și a altor salariați ai societății, încălcând dispozițiile art. 36 alin. 2 din Statutul SC SRL, iar în anul 2008, vândut direct subclienților SC 2006 SRL și SC SRL, distribuitori exclusivi pe zonă ai SC SRL, produse la un discount maxim, influențând astfel negativ veniturile și activitatea comercială, constituie abatere disciplinară gravă de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă sau Regulamentul intern al unității SC SRL.

Totodată, decizia de concediere atacată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în materie, nefiind date motive de sancționare a acesteia.

Prin urmare, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică pe baza înscrisurilor de la dosar și cu respectarea legislației muncii, reclamantul neînțelegând să răspundă cu alte probe la acuzațiile ce i s-au adus prin decizia de concediere nr. 771 din 22.10.2008.

Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul reclamantului, declarat împotriva sentinței civile nr. 1085/2.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta C SRL

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Dr.

Grefier,

Red. /29.10.2009

Tehnored.: / 2 ex./29.10.2009

Prim inst.: și - Trib.

Președinte:Carmen Pârvulescu
Judecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 1453/2009. Curtea de Apel Timisoara