Contestație decizie de sancționare. Decizia 204/2010. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 204/R-CM

Ședința publică din 09 Februarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Laura Ioniță judecător

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin

JUDECĂTOR 3: Paulina

Grefier

S-a luat în examinare pentru pronunțare recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr.1010 din 11 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

Dezbaterile asupra recursului au avut loc la data de 2 februarie 2010 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:

CURTEA

Constată că rin p. cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vâlcea, contestatorul, în contradictoriu cu intimata MARFĂ - Sucursala C, a solicitat anularea deciziei de sancționare nr./383 din 1 iulie 2009.

A arătat contestatorul că a fost sancționat cu reducerea salariului de bază și a indemnizației de conducere pe o perioadă de două luni cu 10%, reținându-se că este vinovat că nu a organizat, coordonat și urmărit activitatea de marfă a stației în mod corespunzător în data de 28 aprilie 2009, că nu a efectuat în mod corespunzător analiza activității în stație la intrarea - ieșirea personalului în serviciu și nu a luat măsuri operative pentru eliminarea aspectelor negative care au apărut. Măsura sancționării disciplinare este însă nelegală.

Prin sentința civilă nr.1010/11.12.2009 a fost respinsă acțiunea.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin decizia de sancționare nr./383/1 iulie 2009 contestatorul, având funcția de șef stație la Stația, a fost sancționat cu reducerea salariului de bază și a indemnizației de conducere pe o perioadă de două luni cu 10%, reținându-se în sarcina acestuia că nu a organizat, coordonat și urmărit activitatea de marfă a stației în mod corespunzător în data de 28 aprilie 2009, nu a efectuat analiza activității în stație la intrarea-ieșirea personalului în serviciu și nu a luat măsuri operative pentru eliminarea aspectelor negative ce au apărut, neîndeplinindu-și atribuțiile din fișa postului.

Din raportul de cercetare administrativă depus la dosar s-a reținut că în calitatea sa de șef stație contestatorul, în data de 28 aprilie 2009, deși cunoștea faptul că din stația urma să plece un tren la stația P, nu a comunicat acest lucru personalului din subordine, nu a solicitat clientului Râmnicu V solicitarea în scris de expediere a respectivului tren, nu a verificat programul de circulație comunicat stației de către P O în care s-a specificat programarea unui tren cu vagoane pentru ortoxilenă în loc de propilenă și nu a precizat grupa de destinație a trenului.

Ca urmare a greșelilor efectuate de contestator dar și a altor persoane a avut loc o programare și expediere eronată la Stația C Port grupa 806 în loc de Stația Pat renului 83536.

Instanța a reținut că reclamantul este vinovat de cele reținute în sarcina sa, având în vedere că, așa cum rezultă din fișa postului, șeful Stației Marfă avea între alte atribuții, competențe și responsabilități și pe acelea de a organiza, coordona, urmări și răspunde de întreaga activitate de marfă a stației gestionare și a stațiilor arondate. Totodată, șefului stație marfă îi revine sarcina de a organiza personalul la intrarea în serviciu în stația gestionară și stațiile arondate prin efectuarea programului de intrare în serviciu, îndeplinind atribuțiile de instrucții și ordine în vigoare în acest sens.

A concluzionat instanța că decizia de sancționare a fost corect emisă, întrucât în data de 28.04.2009 contestatorul s-a făcut vinovat de programarea și expedierea eronată a trenului 83536.

În termen legal contestatorul a declarat recurs împotriva acestei sentințe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că soluția instanței de fond este greșită.

În dezvoltarea recursului se arată că motivele înscrise în decizia de sancționare nu se regăsesc în descrierea faptelor exemplificate în raportul de cercetare /309/11.05.2009 care a stat la baza emiterii deciziei de sancționare, recurentul dezvoltând pe larg aceste aspecte.

Mai arată recurentul că în fișa postului nu avea ca sarcină de serviciu în mod concret verificarea programării trenurilor în mod personal, ci numai organizarea activității de marfă din unitate prin stabilirea de sarcini de serviciu personalului de execuție. De asemenea, în regulamentul de organizare și funcționare întocmit pentru Stația nu se prevede ca activitate a unității programarea trenurilor de marfă, această activitate fiind în sarcina altor subunități din cadrul Sucursalei de Marfă

În fine, arată recurentul că vinovată de programarea și expedierea eronată a trenului 83536 se face, magaziner comercial la Stația care, după primirea de la. POa programului de circulație aprobat pentru 29.04.2009, nu a comunicat dispozițiile primite către recurent, ca atare, acesta nu avea cum să ia măsuri operative pentru eliminarea aspectelor negative apărute.

Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia de sancționare nr./383/01.07.2009 emisă de - Marfă - Sucursala C (3 dosar fond), șef stație la Stația din cadrul Sucursalei Marfă C, a fost sancționat cu reducerea salariului de bază și a indemnizației de conducere pe două luni cu 10%.

În cuprinsul deciziei s-a reținut că angajatul nu a organizat, coordonat și urmărit activitatea de marfă a Stației în mod corespunzător în data de 28.04.2009, nu a efectuat în mod corespunzător analiza activității în stație la intrarea - ieșirea personalului în serviciu în data de 28.04.2009, ora 19,00 și nu a luat măsuri operative pentru eliminarea aspectelor negative care au apărut, neîndeplinindu-și atribuțiile din fișa postului.

S-a reținut că prin faptele sale contestatorul a încălcat prevederile regulamentului intern al - Marfă, respectiv a art.27 lit.a și c și a art.44 lit.s și

La baza emiterii acestei decizii a stat raportul de cercetare administrativă nr./339/27.05.2009 (46-51 dosar fond), din care rezultă că recurentul-contestator, deși cunoștea faptul că din Stația urma să plece un tren la Stația P, nu a comunicat acest lucru personalului din subordine, nu a cerut clientului Râmnicu Vos olicitare în scris de expediere a trenului respectiv, nu a verificat programul de circulație comunicat stației de către P O în care se specifica programarea unui tren cu vagoane pentru ortoxilenă în loc de propilenă și nu a precizat grupa de destinație a trenului.

Ca urmare a faptelor contestatorului, dar și a altor persoane ( - șef P O, - operator I la. P O, - operator I la. P O, - operator I serviciu trafic - Sucursala Marfă C, - magaziner comercial la Stația, - magaziner comercial la Stația și - dispecer I la serviciul trafic - Sucursala Marfă C) a avut loc o programare și o expediere eronată a trenului 83536 la Stația C Port grupa 806 în loc de Stația P.

Anterior emiterii acestei decizii a fost efectuată cercetarea prealabilă, fiind audiat și contestatorul, care a dat o notă de relații (58-62 dosar fond). În această notă contestatorul a arătat că nu a constatat că a fost programat trenul 83530 în programul de circulație transmis de către P O, deoarece, care a primit programul de circulație, nu i-a adus la cunoștință decât faptul că a fost programat trenul pentru direcția P, fără a indica numărul trenului. De asemenea, a arătat că în programul de circulație transmis la stație pentru a fi executat în perioada 28/29.04.2009 pentru trenul 83530 nu s-a menționat stația de destinație sau grupa de specializat ce urma să se introducă în tren și că nu cunoaște din ce cauză a fost programat trenul 83530 deoarece de la Stația nu s-a solicitat programarea lui.

Din fișa postului contestatorului (63-70 dosar fond) rezultă că acesta are, printre altele, următoarele atribuții, competențe și responsabilități: organizează, coordonează, urmărește și răspunde de întreaga activitate de marfă a stației gestionare; organizează personalul de marfă la intrarea în serviciu în stația gestionară, prin efectuarea programului de intrare în serviciu, îndeplinind atribuțiile prevăzute de instrucțiuni și ordine în vigoare în acest sens; efectuează controale pentru stația gestionară cu scopul depistării și stabilirii măsurilor de remediere și tratare a sistemelor de lucru greșite cu deosebită exigență; ia măsuri operative pentru eliminarea aspectelor negative apărute; urmărește respectarea programului de circulație a trenurilor.

Rezultă așadar că, în calitate de șef stație, recurentul-contestator are atribuții foarte importante, el trebuind practic să vegheze la bunul mers al întregii activități desfășurate în stația pe care o conduce.

Faptul că și alte persoane au contribuit prin faptele lor la programarea și expedierea eronată a trenului nu este de natură a îl exonera pe contestator de răspunderea ce îi revine.

În mod corect instanța de fond a reținut că prin faptele sale recurentul și-a încălcat atribuțiile ce îi revin, făcându-se vinovat de programarea și expedierea trenului 83536. În acest fel, el a încălcat dispozițiile art.27 lit.a și c din Regulamentul intern al - Marfă - obligația de a îndeplini atribuții ce îi revin potrivit fișei postului și de a respecta prevederile cuprinse în Regulamentul intern, contractul colectiv de muncă și contractul individual de muncă - precum și dispozițiile art.44 lit.s și u din același regulament - neîndeplinirea obligațiilor de serviciu și neîndeplinirea atribuțiilor de organizare, coordonare și control.

Pentru aceste considerente, Curtea, la fel ca și tribunalul, apreciază că decizia de sancționare a fost corect emisă, contestatorul făcându-se vinovat de faptele reținute în sarcina sa, și că sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite, situație față de care, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul, domiciliat în Râmnicu V,- A, județul V, împotriva sentinței civile nr.1010 din 11 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, intimată fiind MARFĂ - SUCURSALA C, cu sediul în C, bd. -, nr.5-7, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 9 februarie 2010, la Curtea de Apel Pitești - secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored.

4 ex./10.02.2010

Jud. fond:

Președinte:Laura Ioniță
Judecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de sancționare. Decizia 204/2010. Curtea de Apel Pitesti