Contestație decizie de sancționare. Decizia 204/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 204
Ședința publică din 11 februarie 2010
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Dumitru Popescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul Teatrul de Stat T împotriva Sentinței Civile nr. 2351/25.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâtul recurent, avocat, precum și reclamantul intimat personal și asistat de tatăl său, în baza dispozițiilor art. 68 alin. 5 Cod procedură civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că reclamantul intimat a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin Serviciul Registratură, la data de 4.02.2010, un exemplar fiind comunicat reprezentantei instituției recurente, care nu solicită acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoștință de conținutul acestui act procedural.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii ca neîntemeiată a contestației formulate împotriva deciziei de sancționare disciplinară nr. 21/24.04.2009.
Se susține că tribunalul, în mod contradictoriu, nu a reținut existența unei abateri disciplinare, dar, totuși, ulterior a apreciat fapta săvârșită de contestator ca fiind o abatere disciplinară, combătându-se modalitatea de individualizare a sancțiunii aplicate. Se mai arată că refuzul reclamantului de a pleca în delegație e nefondat, fiind justificat numai de faptul că nu putea să-și părăsească fetița pe o perioadă de 4 luni, în condițiile în care au fost respectate toate exigențele cerute de instituția delegării, iar contestatorul a părăsit totuși țara în acea perioadă, fiind plecat în Nu se solicită cheltuieli de judecată în recurs.
Mandatarul intimatului, care declară că are pregătire juridică, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile recurate ca temeinică și legală, pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinare, fără cheltuieli de judecată. Se arată că motivele invocate în susținerea recursului nu vizează netemeinicia sau de nelegalitatea sentinței recurate, așa cum prevăd dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, iar cu privire la plecarea reclamantului intimat în SUA, se învederează instanței că nu a fost o plecare în interes personal, fiind un proiect de anvergură națională.
CURTEA,
Deliberând,constată următoarele:
Prin Sentința Civilă nr. 2351/25.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr- a fost admisă contestația formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Teatrul de Stat din T, și-n consecință a fost anulată Decizia de Sancționare Disciplinară nr.21/24.04.2009 emisă de directorul Teatrul de Stat din
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut in esență că reclamantul este angajat al pârâtului Teatrul de Stat T ca actor, fiind în același timp și șef al Serviciului Personal. În calitatea sa de actor, a fost distribuit într-o coproducție internațională în rolul lui. În urma refuzului său de a participa la această coproducție a fost sancționat disciplinar cu retrogradarea sa în funcția de actor II pe o perioada de o lună, diminuarea corespunzătoare a salariului, prin decizia de sancționare cu nr.21/24.04.2009 pendinte contestată.
Sub aspectul viciilor de formă ale acțiunii disciplinare supusă analizei, instanța de fond a reținut că în speță nu a fost respectat art. 75 alin.5 din CCM la nivel național pe anii 2007-2010, care prevede convocarea salariatului la cercetarea prealabilă cu cel puțin 5 zile înainte, fiind evidență rațiunea pentru care a fost stabilit acest termen - aceea de a da posibilitatea celui chemat să își pregătească apărarea. Astfel, petiționarul a fost convocat prin adresa nr. 1764/22.04.2009 pentru data de 24.04.2009, cu încălcarea prevederilor mai sus amintite.
În privința aspectelor de fond, Tribunalul a mai reținut că pârâta nu a făcut dovada prejudiciului produs constând în " implicațiile negative iscate în derularea proiectului cultural demarat cu partenerul străin ". Și aceasta cu atât mai mult cu cât partenerul străin a fost de acord cu înlocuirea petiționarului din distribuție, solicitându-i acestuia chiar sprijinul în căutarea unui înlocuitor. Așa stând lucrurile, observând că petiționarul nu era de neînlocuit în spectacolul programat, instanța a conchis că pârâtul a înlăturat cu prea mare ușurință apărările celui dintâi și nu a ținut seama de situația specială familială a acestuia.
Pe de altă parte, aplicarea unei așa sancțiuni disciplinare pentru abaterea de a refuza un rol într-o distribuție, în care nu era de neînlocuit, motivată de o împrejurare familială deosebită nu respectă criteriile de individualizare prevăzute de art. 266 din codul muncii, și mai ales, nu ia în considerare celebritatea petiționarului, și impactul negativ pe care l-ar avea o asemenea retrogradare asupra carierei sale artistice aflată într-o necontestabilă ascensiune.
De aceea, observând particularitățile speței, raportul de proporționalitate dintre refuzul petiționarului de a interpreta un rol (refuz acceptat de partenerul străin, care a dat, în adevăr, dovadă de înțelegere și înțelepciune față de situația familială deosebită a petiționarului) și gravitatea sancțiunii aplicate de pârât, precum și neprobarea de către cel din urmă, în condițiile de exigență ale art. 287 apartenente codului muncii, a unui minim prejudiciu, material sau de imagine produs, și punând totodată în balanță impactul negativ pe care l-ar avea așa o sancțiune asupra imaginii publice a petiționarului, judecătorii fondului au apreciat întemeiată contestația acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Teatrul de Stat T, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 12.01.2010, solicitând modificarea in tot a sentinței supusă reformării,in sensul respingerii contestației reclamantului,așa cum a fost ea formulată in primul ciclu procesual.
Sintetizând motivele de recurs ale pârâtei,care,in opinia sa se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 7 și 9/pr.civ.,Curtea reține că acestea au vizat in esență interpretarea eronată de către instanța de fond a prevederilor art. 75 alin.5 din CCM la nivel național pe anii 2007-2010, anume a naturii juridice a sancțiunii ce intervine pentru nerespectarea acestei exigențe.
Recurentul susține că termenul de 5 zile prevăzut de clauza contractuală ante-menționată este unul de recomandare,iar nerespectarea sa atrage nulitatea procedurii disciplinare doar dacă salariatul dovedește că a suferit vreo vătămare, constând intr-o îngrădire in apărarea sa.Nu a fost cazul insă in speța de față pentru că din derularea anchetei disciplinare consemnată in Procesul verbal nr. 1834/24.04.2009 rezultă că apărările contestatorului au fost expuse și au constat in reiterarea argumentelor din nota sa explicativă nr. 1824 /24.04.2009 și s-au referit refuzul îndeplinirii unei obligații de serviciu,pe motivul nașterii unui copil in familie.
In privința motivelor de netemeinicie ale deciziei de concediere,recurenta susține că judecătorii fondului au fost părtinitori cu reclamantul atunci când au reținut că angajatorul nu ar fi respectat exigențele art. 287 din codul muncii, in sensul că nu ar fi făcut dovada unui minim prejudiciu de imagine produs prin refuzul contestatorului de a primi rolul in care a fost distribuit, pentru simplul motiv că in sarcina contestatorului nu s-a reținut un atare prejudiciu.
In opinia recurentului, a fost eronat înlăturată răspunderea reclamantului, considerându-se că situația familială specială invocată de acesta constituie un motiv plauzibil de refuz, in contextul in care petentul este căsătorit, soția sa desfășoară o activitate la domiciliu,copilul poate fi lăsat in grija bunicilor paterni sau materni și oricare dintre părinți poate beneficia de concediu pentru creșterea copilului,in condițiile legii.
In fine,s-a mai adăugat că nu sunt întemeiate nici aprecierile instanței de fond cu privire la individualizarea eronată a sancțiunii aplicate,pentru simplul motiv că aceasta este corectă,in raport de fapta săvârșită,cu calitatea contestatorului de șef serviciu artistic ce a dat un exemplu negativ colectivului artistic, de atitudinea sa arogantă pe care o abordează in mod repetat. In plus, dacă sancțiunea aplicată nu ar fi fost corect individualizată, instanța de fond ar fi putut să procedeze la înlocuirea sa motivată.
Poziția procesuală a intimatului reclamant a fost exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar la filele 10-11,prin care acesta a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că argumentele pârâtei nu se circumscriu nici unuia dintre motivele de nelegalitate la care se referă art. 304 /pr.civ.,că este evident caracterul obligatoriu al termenului de 5 zile prevăzut de art. 75 alin.3 din CCM la Nivel Național pe anii 2007-2010 și că potrivit art. 287 din codul muncii sarcina probei in litigiile de muncă revine angajatorului,așa încât el ar fi trebuit să facă dovada perturbării activității instituției prin refuzul petentului de a prelua rolul in discuție.
In recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând recursul pârâtei, prin prisma motivelor invocate,precum și a actelor de procedură efectuate in fața instanței de fond,cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 ind.1/pr.civ.,potrivit cărorarecursul declarat împotriva unei hotărâri care,potrivit legii,nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute in art. 304,instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele, Curtea reține următoarele:
Intr-adevăr,așa cum au reținut și judecătorii fondului, reclamantul este angajat al pârâtului Teatrul de Stat T ca actor, fiind în același timp și șef al Serviciului Personal. În calitatea sa de actor, a fost distribuit într-o coproducție internațională în rolul lui, iar în urma refuzului său de a participa la această coproducție a fost sancționat disciplinar cu retrogradarea sa în funcția de actor II pe o perioada de o lună și diminuarea corespunzătoare a salariului, prin Decizia de sancționare cu nr.21/24.04.2009,supusă astăzi controlului judiciar.
Din înscrisurile întocmite in cursul cercetării disciplinare și depuse in fața instanței de fond a rezultat că angajatorul nu a respectat dispozițiile art. 75 alin.3 din CCM la Nivel Național pe anii 2007-2010, care impun emiterea convocării scrise a salariatului cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de termenul fixat pentru întrevedere. Astfel,Convocatorul cu nr. 1801/2009 a fost emis la data de 23.04.2009 (dată la care a și fost comunicat sub semnătură petentului ),in timp ce termenul fixat pentru cercetare a fost 24.04.2009.
Curtea observă că in CCM la nivel național nu există o prevedere legală menită să sancționeze cu nulitatea nerespectarea termenului de 5 zile lucrătoare la care s-a făcut referire mai sus, context in care apare întemeiată susținerea recurentei potrivit căreia,in cauză,nulitatea nefiind expresă,este condiționată de existența unei vătămări a dreptului de apărare al petentului,vătămare ce trebuie invocată și dovedită de acesta din urmă.
Lăsând la o parte faptul că in cererea de chemare in judecată reclamantul nu a invocat nerespectarea prevederilor art. 75 alin.3 din CCM la Nivel Național, înscrisurile aflate la dosar nu dovedesc că salariatul ar fi fost prejudiciat prin acest viciu al procedurii disciplinare. Dimpotrivă,așa cum rezultă din Procesul verbal nr. 1834/2009 întocmit cu ocazia întrunirii Comisiei de etică și disciplină din cadrul unității pârâte,reclamantul a reiterat argumentele pentru care nu a acceptat delegarea in ia pe care le-a expus in Nota explicativă ce poartă data de 24.04.2009 și a prezentat Comisiei corespondența purtată cu directorul de Stat din -ia.
In concluzie,nesocotirea termenului de 5 zile lucrătoare pentru convocarea la cercetare nu poate avea ca rezultat nulitatea procedurii,câtă vreme reclamantul a avut timp suficient pentru a justifica in detaliu motivul refuzului de a se deplasa in ia, aducând și probe in favoarea sa. Prevederile art. 75 alin.3 din CCM la Nivel Național au fost greșit interpretate de prima instanță de fond,împrejurare de natură a atrage incidența prevederilor art.304 pct.9/pr.civ.
Cu privire la aspectele legate de temeinicia cercetării disciplinare, Curtea împărtășește opinia instanței de fond potrivit căreia gravitatea sancțiunii aplicate petentului nu trebuie raportată doar la locul acestei sancțiuni in ierarhia avută in vedere de legiuitor in corpul art. 264 alin.1 din codul muncii, ci și la celebritatea petiționarului și impactul negativ pe care l-ar avea o asemenea retrogradare asupra carierei sale artistice aflată într-o necontestabilă ascensiune.
Curtea este de acord că la individualizarea sancțiunii aplicate,angajatorul era ținut să manifeste o mai mare disponibilitate in a lua in considerare criteriile legale impuse prin art.166 din codul muncii, context in care trebuia să țină seama de faptul că petentul a adus la cunoștința conducerii despre situația sa familială care nu-i permitea deplasarea pe o perioadă mai lungă de timp înainte de a fi distribuit in rolul in discuție;că, datorită relațiilor de prietenie ale contestatorului cu directorul de Stat din - ia, acesta din urmă a înțeles situația reclamantului; că, in acesta context,pârâta nu a adus probe concludente pentru a dovedi in concret impactul negativ pe care fapta reclamantului l-a produs asupra activității; ca refuzul de a accepta distribuția nu a fost arbitrar,ci justificat de o situație specială familială pe care nici angajatorul nu a contestat-o,generată de faptul că i s-a născut un copil și,in fine, că salariatul nu a mai fost sancționat disciplinar iar instituția pârâtă nu a dovedit in vreun fel atitudinea pretins arogantă ori sfidătoare pe care angajatul ar avea-o in mod constant in cadrul colectivului teatrului.
Pe de altă parte,nici instanța de recurs și nici judecătorii fondului nu ar fi trebuit să facă abstracție de împrejurarea că fapta petentului,indiferent de argumentele care ar fi motivat-o, reprezintă totuși o încălcare a atribuțiilor de serviciu,care îi reveneau potrivit art. 1 lit. a) din capitolul III al Regulamentului de ordine interioară al instituției pârâte, precum și a sarcinilor și responsabilităților stabilite in Fișa postului (fila 37 dosar fond).Aceasta cu atât mai mult cu cât perioadele pentru care reclamantul urma să-și desfășoare activitatea in afara locului de muncă obișnuit-20.06.2009-01.08.2009,respectiv 30.01.29.03.2010- nu depășeau termenul de 60 de zile prevăzut de art.44 alin.1 din codul muncii referitoare la delegarea fără acordul salariatului.
Curtea nu poate să nu constate că motivele familiale de care s-a prevalat petentul nu înlătură caracterul culpabil al faptei sale,cu atât mai mult cu cât situația sa concretă i-ar fi dat posibilitatea să recurgă la facilitățile prevăzute de lege ( pe care el însuși le-a identificat in conținutul mailului aflat la dosarul de fond la fila 17) pentru a-și respecta îndatoririle față de familie și pentru a evita săvârșirea abaterii disciplinare.
Concluzionând asupra celor reținute mai sus,Curtea împărtășește opinia exprimată in practica și literatura de specialitate potrivit căreia,instanțele judecătorești sesizate cu soluționarea unei contestații împotriva unei decizii de sancționare disciplinară au competența să înlocuiască sancțiunea aplicată cu o alta mai ușoară, dacă apreciază că este prea aspră față de gravitatea faptei,de împrejurările in care a fost săvârșită,de gradul de vinovăție al salariatului, precum și de faptul că acesta nu a mai avut și alte abateri.
Este adevărat că nu există in dreptul actual nici un act normativ care să dea in competența organelor judiciare aplicarea de către ele insele a sancțiunilor disciplinare,dar nici care să interzică o asemenea activitate. Insă,odată investită,instanța,in baza rolului său activ,trebuie să soluționeze procesul sub toate aspectele sale, iar aplicarea unei noi sancțiuni este consecința competenței sale in a soluționa cauza in căile de atac.
O atare practică prezintă un dublu avantaj:pe de-o parte, înlocuindu-se sancțiunea cu una mai ușoară se crează reclamantului o situație mai bună decât cea avută anterior, iar,pe de altă parte,el nu rămâne nesancționat, pentru că a săvârșit totuși o abatere disciplinară.
Considerațiile teoretice de mai sus se circumscriu perfect situației contestatorului care a săvârșit o abatere disciplinară,insă pentru motivele pe care instanța de recurs consideră că le-a prezentat destul de amplu in conținutul prezentei,sancțiunea aplicată este prea severă și nu respectă criteriile prevăzute de art. 166 din codul muncii.
Argumentele prezentate îndreptățesc instanța de recurs să aprecieze că in speță sunt incidente prevederile art. 304 pct.9 și 304 ind.1/pr.civ., motiv pentru care se impune admiterea recursului,modificarea parțială a sentinței,in sensul înlocuirii sancțiunii cu retrogradarea din funcție pe o perioadă de 1 lună, considerată prea aspră pentru situația contestatorului,cu cea aavertismentului scrisprevăzută de art. 264 alin. 1 lit. a din codul muncii.
Se va lua act prin dispozitivul prezentei că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată in recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Teatrul de Stat T împotriva Sentinței Civile nr. 2351/25.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr-.
Modifică sentința recurată și admite în parte contestația, în sensul că dispune înlocuirea sancțiunii cu retrogradarea din funcție pe o perioadă de 1 lună, cu cea a avertismentului scris prevăzută de art. 264 alin. 1 lit. a din codul muncii.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /04.03. 2010
Tehnored //04.03. 2010/4 ex/ 2 com.
Prima instanță: și - Tribunalul Timiș
Decizia se comunică:
Pârâtului recurent - Teatrul de Stat T
Reclamantului intimat.
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu
| ← Conflict de muncă. Decizia 1762/2009. Curtea de Apel Timisoara | Contestație decizie de concediere. Decizia 7845/2008. Curtea... → |
|---|
