Contestație decizie de sancționare. Decizia 2118/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (8084/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.2118/
Ședința publică din data de 02 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-intimată ASOCIAȚIA AUTOMOBIL CLUBUL ROMÂN, împotriva sentinței civile nr.5628 din 11 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.15132/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, având ca obiect- contestație decizie sancționare.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 26.03.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 02.04.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5628/11.09.2008 pronunțată în dosarul nr.15132/3/LM/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimatul Clubul Român; a anulat decizia nr.69/25.03.2008 emisă de intimată și a obligat intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta de la data concedierii (25.03.2008) până la încetarea contractului individual de muncă prin demisie (06.04.2008); s-a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
ntre părți au existat raporturi juridice de muncă, prin încheierea contractului individual de muncă înregistrat sub nr.1816/31.05.2007, reclamanta îndeplinind funcția de contabil șef în cadrul intimatului.
Prin decizia nr.69/25.03.2008 emisă de intimată s-a dispus concedierea disciplinară a contestatoarei, în baza art.264 al.l lit.f Codul muncii.
Tribunalul a apreciat că măsura aplicată de către angajator este nemotivată, fiind făcute simple referințe la existența notei nr.455/25.03.2008 și a adresei nr.457/25.03.2008, privind activitatea salariatei.
S-a statuat că potrivit art.263 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi, ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
S-a apreciat că în temeiul art.268 Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b). precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; c).motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d).temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; e).termenul în care sancțiunea poate fi contestată; f). instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Astfel, din dispozițiile legale menționate, instanța de fond a reținut că decizia contestată, concretizând o măsură disciplinară luată de angajator împotriva angajatului, trebuie să fie deopotrivă legală și temeinică, iar analiza cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.
În baza probatoriului administrat în cauză, în special a deciziei de sancționare și a actelor care au stat la baza acesteia, tribunalul a constatat că cererea contestatorului este întemeiată, aceasta neîndeplinind condițiile de formă prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Decizia nr.69/25.03.2008 nu cuprinde majoritatea elementelor prevăzute de art.268 Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute.
Astfel, nu este descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, deoarece simpla trimitere la nota nr.455/25.03.2008 și la adresa nr.457/25.03.2008, privind activitatea salariatei nu reprezintă o descriere a faptei potrivit art.268 al.1 lit.a Codul muncii. Așa cum în mod unitar s-a arătat în doctrina și în jurisprudență, cerința descrierii faptei nu este îndeplinită decât printr-o detaliere concretă a abaterii disciplinare, care să poată face posibilă exercitarea dreptului de apărare de către salariat, dar și controlul judiciar al măsurii aplicate.
Tribunalul a mai constatat că decizia nu cuprinde nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art.267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea și nici instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Deși aceste aspecte ar fi suficiente pentru constatarea nulității absolute a deciziei contestate în baza art.268 alin.2 Codul muncii, instanța de fond a constatat că pârâta nu a făcut nici dovada efectuării cercetării disciplinare anterior aplicării sancțiunii contestate.
Potrivit art.267 Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art.264 alin.1 lit.a nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
În vederea acesteia, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de angajator sa realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
Cercetarea prealabilă este o condiție imperativă a legii, reprezentând o garanție a dreptului la apărare pe toată durata desfășurării acțiunii disciplinare și trebuie să respecte metodologia prevăzută de art.267 Codul Muncii. Pentru a realiza acest rol, în primul rând salariatului trebuie să i se aducă la cunoștință învinuirea pentru care este cercetat, pentru a-i acorda dreptul să-și formuleze eventualele apărări și să ofere probe și motive în combaterea învinuirii.
Deși s-a pus în vedere intimatei să depună la dosar toate actele care au stat la baza emiterii deciziilor contestate și s-au acordat mai multe termene în acest sens, în ciuda faptului că aceasta avea sarcina probei și obligația de a depune până la prima zi de înfățișare toate actele necesare soluționării cauzei, față de prevederile art.287 Codul muncii, pârâta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, motiv pentru care în cauză au devenit incidente dispozițiile art.288 Codul muncii.
Tribunalul a constatat că la dosar nu s-a depus dovada convocării contestatoarei în vederea efectuării cercetării disciplinare, convocare care trebuia să cuprindă elementele prevăzute de lege pentru a-i permite acesteia să-și pregătească apărarea, fiind prezentate niște simple note explicative, fără a rezulta că acestea au fost date în cadrul unei cercetări disciplinare, dispusă și efectuată în condițiile legii, cu existența garanțiilor prevăzute de cod pentru apărarea drepturilor salariatului.
S-a mai constatat și faptul că intimata nu a făcut dovada efectuării cercetării disciplinare și nici dovada convocării salariatului și a refuzului acestuia de a se prezenta pentru efectuarea cercetării, motiv pentru care sancțiunile aplicate sunt lovite de nulitate.
Tot ca un aspect de nelegalitate, prima instanță a reținut dispozițiile art.265 al.2 Codul Muncii, în baza cărora se prevede că pentru aceeași abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancțiune. Anterior emiterii deciziei de concediere, salariata mai fusese sancționată disciplinar în baza deciziei nr.370/6.03.2008, cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o durată de trei luni. Având în vedere faptul că nici această decizie nu este motivată, există prezumția simplă, ce nu a fost combătută de către intimată, că s-au aplicat doua sancțiuni disciplinare pentru această faptă, motiv pentru care deciziile respective sunt nule.
Instanța nu a putut retine susținerile intimatei în sensul că prima decizie de sancționare nu și-a produs efectele deoarece a fost revocată prin decizia nr.65/25.03.2008, întrucât orice decizie unilaterală a angajatorului, inclusiv cea de revocare produce efecte de la comunicare. Cum angajatorul nu a făcut dovada comunicării deciziei de revocare, aceasta nu a produs efecte față de salariat.
Față de toate aceste aspecte de nelegalitate, instanța a admis contestația și, în temeiul art.76 și 78 din Codul muncii, a anulat decizia contestată și a obligat pârâta la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta de la data concedierii (25.03.2008) până la încetarea contractului individual de muncă prin demisie (06.04.2008).
Totodată, instanța a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată, rezervându-și dreptul de a le invoca pe cale separată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal intimata Clubul Român, criticând-o pentru nelegalitate. . criticile formulate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, se constată că recurenta susține în esență, pronunțarea sentinței atacate cu aplicarea greșită a legii.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat că decizia nr.69/25.03.2008 emisă de recurentă îndeplinește toate condițiile impuse de lege pentru validitate,mai mult decizia anterioară nr.370/06.03.2008 fusese revocată la data emiterii sale, astfel că nu ne aflăm în situația aplicării a două sancțiuni pentru aceeași abatere, cum în mod greșit a reținut instanța de fond.
Se apreciază ca fiind neîntemeiate și susținerile contestatoarei din cuprinsul cererii sale referitoare la refuzul angajatorului de a-i înregistra cererea de demisie la secretariatul recurentei, imposibilitatea de înregistrare a acestui document fiind justificată de o delegație în ziua respectivă a persoanei însărcinate cu primirea corespondenței.
Nu poate fi reținută nici așa zisa "răzbunare" din partea angajatorului cu privire la emiterea deciziei de sancționare cu 10% pentru o perioadă de 3 luni, întrucât decizia de sancționare a fost emisă la o dată anterioară, 06.03.2008 sub nr.370, demisia fiind înregistrată cu data de 11.03.2008 sub nr.378.
Instanța de fond, în mod greșit reține ca dată a demisiei contestatoarei data de 06.04.2008, în condițiile în care contestatoarea însăși a expediat prin poștă demisia la data de 6.03.2008, fiind înregistrată la recurentă la data de 11.03.2008. Drept urmare, obligarea recurentei la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta de la data concedierii 25.03.2008 până la încetarea contractului individual de muncă prin demisie, reținând ca dată a demisiei 6.04.2008 este nelegală.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul, pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei decizii.
Nu pot fi reținute criticile invocate în primul motiv de recurs, respectiv că ne-am afla în prezența a două sancțiuni aplicate pentru aceeași abatere, în condițiile în care decizia anterioară, cu nr.370/06.03.2008 fusese deja revocată la data emiterii deciziei contestate în cauză.
Este adevărat că prin Decizia nr.69/25.03.2008 emisă de intimată "se anulează Decizia nr.370/06.03.2008", numai că această anulare (revocare), cum corect a reținut instanța de fond nu a fost comunicată intimatei-contestatoare, revocarea putând produce efecte doar de la data comunicării sale.
Legal, a statuat totodată tribunalul că decizia nr.69/25.03.2008 nu întrunește condițiile de legalitate prevăzute de art.267 și art.268 Codul muncii. Pe de o parte, pârâta nu a făcut dovada efectuării cercetării prealabile în cauză, nerespectarea acestei prevederi fiind sancționată cu nulitatea.
Pe de altă parte, totodată, recurenta nu a menționat în decizia contestată toate prevederile obligatorii prevăzute de art.268 Codul muncii, sub sancțiunea nulității, cum legal a reținut Tribunalul, respectiv descrierea faptei, prevederile din contractul individual sau colectiv de muncă, motivele pentru care apărările reclamantei au fost înlăturate, precum și instanța competentă care va soluționa contestarea deciziei, prevederi de natură a atrage de asemenea nulitatea deciziei de concediere.
Nici criticile invocate prin cel de-al doilea motiv de recurs nu pot fi reținute, întrucât recurenta nu-și poate invoca propria culpă pentru imposibilitatea înregistrării demisiei intimatei. Împrejurarea că angajatul desemnat cu primire corespondenței era într-o delegație la momentul sesizării sale, nu este de natură aoe xonera de imposibilitatea înregistrării demisiei. Prima instanță corect a reținut ca dată a încetării raporturilor de muncă data de 06.04.2008, la această dată fiind înregistrată demisia la Inspectoratul Teritorial d e Muncă, conform adresei nr.22549/6.04.2008.
De altfel, conform adresei nr.381/11.03.2008 a angajatorului de la data înregistrării demisiei intimata beneficia de un preaviz de 30 de zile calendaristice, în vederea încetării activității, sens în care evident era îndreptățită la plata drepturilor salariale și pentru acest interval, cum corect a reținut Tribunalul.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată ASOCIAȚIA AUTOMOBIL CLUBUL ROMÂN, împotriva sentinței civile nr.5628 din 11 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.15132/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./22.04.2009
Jud.fond:;
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Elena Luissa Udrea
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1753/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 70/2009. Curtea de... → |
|---|
