Contestație decizie de concediere. Decizia 1753/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-(7868/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.1753/

Ședința publică din data de 19 martie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște

JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș

JUDECĂTOR 3: Elena

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul contestator, împotriva sentinței civile nr.4936 din 16 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 2559/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect - contestație decizie concediere.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 12.03.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 19.03.2009, când a decis următoarele:

CURTEA,

Constată că prin sentința civilă nr. 4936/16.06.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și în consecință a fost respinsă ca prescrisă cererea prin care contestatorul, în contradictoriu cu intimata Clinical and Marea Britanie - Sucursala B, a solicitat anularea deciziei de încetare a contractului individual de muncă emisă de intimată.

Contestatorul a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:

- instanța de fond nu a reținut corect situația de fapt și a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză;

- în mod eronat s-a reținut faptul că în speță sunt aplicabile disp. art. 283 lit. a din Codul Muncii, potrivit cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului;

- termenul prevăzut de acest text legal curge de la data comunicării deciziei în forma cerută de lege și nu a simplei notificări;

- angajatorul este obligat să emită decizie în forma și condițiile impuse de lege, în caz contrar operând nulitatea prevăzută de art. 76 din Codul Muncii;

- notificarea este o clauză de dezicere de contract și nu o desfacere unilaterală a contractului de muncă, astfel că cele două instituții nu pot avea același regim juridic;

- nefiind prevăzută de lege, notificarea din speță nu poate produce efecte juridice, deoarece nu a fost emisă în perioada de probă;

- în plus, nu este prevăzut un termen pentru atacarea ei în justiție;

- singurul act care produce efecte juridice în cauză este decizia nr. 1/14.09.2007;

- în mod greșit, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciind că notificarea din 10.04.2007 reprezintă decizie de concediere;

- există mai multe argumente în acest sens;

- în primul rând, Tribunalul face confuzie între perioada de probă și contractul individual de muncă, a cărui executare era afectată de un termen suspensiv;

- nu s-a pus niciodată problema unei perioade de probă înainte de 15.04.2007;

- așa fiind, în cauză nu sunt aplicabile disp. art. 31 alin. 4/1 din Codul Muncii și, prin urmare, contractul nu putea să înceteze printr-o simplă notificare scrisă;

- în al doilea rând, tribunalul a apreciat eronat că notificarea nr. 710/10.04.2007 reprezintă decizie de încetare a raporturilor de muncă;

- decizia de încetare a raporturilor de muncă trebuie să îndeplinească cerințele de formă și de fond prevăzute de lege;

- notificarea din speță nu îndeplinește aceste cerințe, așa încât nu poate fi considerată decizie de concediere;

- este eronată concluzia instanței în sensul că intimata avea dreptul de a decide unilateral desfacerea contractului de muncă printr-o notificare ce nu-și găsește aplicabilitatea în cauză, contestatorul neaflându-se în perioada de probă;

- faptul că notificarea respectivă nu constituie decizie de încetare a raporturilor de muncă este recunoscut implicit de intimată prin aceea că ulterior a emis decizia nr. 1/14.09.2007;

- în al treilea rând, în mod greșit s-a reținut că această decizie doar constată încetarea raporturilor de muncă drept efect al deciziei angajatorului din 03.04.2007;

- aceasta, deoarece societatea a recunoscut că nu a respectat legea și ulterior s-a conformat, emițând decizia nr. 1/14.09.2007, pe care a comunicat-o abia la 05.05.2008, odată cu depunerea întâmpinării.

Nu s-au propus noi dovezi în cauză.

În baza art. 312 alin. 1, 3 și 5 proc. civ. făcând aplicațiunea corespunzătoare în speță și a disp. art. 304/1 proc. civ. (care permit examinarea cauzei sub toate aspectele), Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Din analiza probelor administrate (înscrisuri) rezultă că între părțile în proces s-a încheiat un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, a cărui executare urma să înceapă la data de 15.04.2007.

În același contract s-a prevăzut și o perioadă de probă de 30 zile calendaristice, perioadă având ca punct de început ziua de 15.04.2007.

Anterior acestei date, intimata și-a manifestat intenția de a înceta raporturile de muncă dintre părți. În acest sens a fost comunicată, prin intermediul executorului judecătoresc, notificarea înregistrată sub nr. 710/10.04.2007 (a se vedea filele 21-23 dosar fond). De menționat faptul că în conținutul acestei notificări intimata nu a indicat nici un temei de drept, prin care să-și justifice din punct de vedere legal dispoziția sa de încetare a raporturilor juridice de muncă.

Ulterior, intimata a emis decizia nr. 1/14.09.2007, prin care a arătat că efectele contractului individual de muncă al recurentului-contestator au încetat prin notificarea nr. 710/10.04.2007, emisă în temeiul art. 31 alin. 4/1 din Codul Muncii. Trebuie precizat și faptul că această decizie a fost comunicată recurentului-contestator pe parcursul judecății în primă instanță, odată cu întâmpinarea formulată de intimată la data de 30.04.2008.

Tribunalul a reținut că data comunicării actului prin care intimata a decis concedierea salariatului a fost ziua de 10.04.2007. Având în vedere acest aspect și faptul că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data 22.01.2008, instanța de fond a făcut aplicațiunea în cauză a prevederilor art. 283 alin. 1 lit. a din Codul Muncii și a respins acțiunea ca fiind prescrisă, mai precis ca fiind introdusă după expirarea termenului de 30 zile de la comunicarea deciziei unilaterale a angajatorului de încetare a contractului individual de muncă.

Acest mod de soluționare a pricinii de către prima instanță este greșit.

Chestiunea esențială ce trebuie rezolvată în speță este aceea dacă notificarea din 10.04.2007 constituie o decizie de încetare a raporturilor de muncă sau poate fi asmilată din punct de vedere juridic unui asemenea act de dispoziție. Aceasta deoarece în conținutul art. 283 alin. 1 lit. a din Codul Muncii statuează că termenul de 30 zile calendaristice la care face referire începe să curgă de la data comunicării deciziei de încetare a contractului de muncă.

Orice astfel de decizie reprezintă manifestarea unilaterală de voință a angajatorului de a înceta raporturile juridice de muncă pe care le are cu salariatul său, sens în care sunt prevederile art. 55 lit. c din Codul Muncii.

Însă, acest ultim text de lege impune însă cerința ca această manifestare de voință să se producă "în cazurile și condițiile prevăzute de lege".

Așa fiind, manifestarea de voință a angajatorului în sensul încetării contractului individual de muncă trebuie să aibă loc, în mod obligatoriu și strict în cazurile și condițiile prevăzute de lege, ceea ce înseamnă că ea trebuie să îmbrace forma cerută de lege.

Potrivit art. 58 din Codul Muncii, concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, ea putând fi dispusă din motive care au legătură cu persoana salariatului sau din motive care nu țin de persoana angajatului. Cu alte cuvinte, angajatorul care dorește să înceteze raporturile de muncă cu un salariat trebuie să recurgă la concedierea acestuia.

Din interpretarea tuturor dispozițiilor relevante din materia concedierii (art. 62, art. 74 și art. 268 din Codul Muncii ), dar și a prevederilor art. 283 lit. a din Codul Muncii, rezultă că în asemenea situații, angajatorul este obligat să emită o decizie, care trebuie să îndeplinească anumite condiții, în caz contrar fiind lovită de nulitate (sens în care sunt disp. art. 76 și 268 din Codul Muncii ).

În mod evident, dat fiind și conținutul său, notificarea din 10.04.2007 nu îndeplinește condițiile pentru a fi considerată o decizie de concediere. De altfel, intimata însăși împărtășește un asemenea punct de vedere, ținând seama de faptul că ulterior a emis decizia nr. 1/14.09.2007, prin care a constatat că raporturile de muncă dintre părți au încetat de la data de 10.04.2007, în temeiul art. 31 alin. 4/1 din Codul Muncii.

Dar, o decizie de concediere nu poate avea efect constatator, ținând seama de modul în care este definită de Codul Muncii instituția juridică a concedierii. În concepția și sistemul acestui act normativ, concedierea nu poate produce efecte decât pentru viitor, ținând seama și de împrejurarea că decizia de concediere produce efecte doar de la data la care a fost comunicată salariatului, sub acest aspect fiind relevante dispozițiile art. 75 și cele ale art. 268 alin. 3. În raport de toate cele ce preced, concluzia care se impune este aceea că recurentului-contestator nu i s-a comunicat un act care să constituie o decizie de încetare a raporturilor de muncă (de concediere) sau care să poată fi asimilat acesteia, astfel încât în ce-l privește nu pot fi incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit. a din Codul Muncii, text inaplicabil în cauză tocmai pentru că nu sunt întrunite cumulativ toate condițiile în acest sens. Mai precis, neexistând o comunicare a unei decizii de încetare a raporturilor de muncă (de concediere), nu se poate considera că în cazul recurentului-contestator a început să curgă temenul stabilit de norma de drept amintită și, pe cale de consecință, acțiunea acestuia nu putea fi respinsă ca prescrisă.

Cât privește construcția juridică folosită de intimată pentru a pune capăt (a înceta) raporturile de muncă cu recurentul, construcție având ca element de bază notificarea din 10.04.2007, în care nu s-a invocat nici un temei juridic, urmată de emiterea deciziei nr. 1/14.09.2007, prin care s-a constatat încetarea raporturilor de muncă în baza notificării anterior indicate în baza art. 31 alin. 4/1 din Codul Muncii, și susținerile acesteia că în cauză ar fi aplicabile prevederile acestui articol de lege, trebuie făcute unele precizări, prin intermediul cărora se va demonstra nelegalitatea și netemeinicia acestora.

Dispozițiile art. 31 alin. 4/1 din Codul Muncii nu sunt incidente în speță, deoarece notificarea din 10.04.2007 nu a fost emisă pe parcursul perioadei de probă ori imediat după expirarea acesteia, așa cum cere imperativ această normă juridică, ci înainte de începerea perioadei de probă și a contractului de muncă încheiat de părți. Or, Codul Muncii nu reglementează o asemenea situație, astfel încât intimata nu se putea prevala de prevederile art. 31 alin. 4/1, ci trebuia să recurgă la procedura de drept comun a concedierii, ceea ce nu a făcut.

Față de toate cele prezentate mai sus și luând în considerare faptul că instanța a rezolvat cauza prin admiterea greșită a unei excepții, neintrând în mod eronat în cercetarea fondului pricinii, Curtea va face aplicațiunea disp. art. 312 alin. 1, 3 și 5. proc. civ. și, admițând recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul-contestator, în contradictoriu cu intimata Clinical and Marea Britanie - Sucursala B, împotriva sentinței civile nr. 4936/16.06.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Casează sentința atacată.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 19.03.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER

TEHNORED//2 ex./07.04.2009.

Jud.fond:,

Președinte:Liviu Cornel Dobraniște
Judecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 1753/2009. Curtea de Apel Bucuresti