Contestație decizie de sancționare. Decizia 267/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.6266/2009
SECȚIA A VII-A - CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.267/
Ședința Publică din data de 19 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dorina Zeca
JUDECĂTOR 2: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 3: Magdalena Petre
GREFIER: - -
*****************
Pe rol fiind, pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul-contestator, împotriva sentinței civile nr. 1587 din data de 09.10.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul Spitalul Municipal T - având ca obiect"contestație decizie sancționare".
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 12 ianuarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, văzând și dispozițiile art. 260 alin. (1) Cod proc. civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 19.01.2010, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.1587 din data de 09.10.2009, pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul, împotriva deciziei nr. 51/17.07.2009 emisă de Spitalul Municipal T-
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 51/17.07.2009, emisă de intimatul Spitalul Municipal T M, s-a dispus sancționarea contestatorului cu reducerea salariului de bază cu 5% pe o perioadă de o lună, în temeiul dispozițiilor art. 264 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.
A mai reținut că decizia de sancționare a fost emisă de către angajator după efectuarea cercetării disciplinare, fiind respectate cerințele prevăzute de art. 268 alin. 2 din Codul muncii.
În ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că fapta reținută în sarcina contestatorului a fost săvârșită, fiind recunoscută în parte de acesta, în sensul că a parcat un tractor proprietate personală în incinta centralei termice a unității, fără a aprobarea conducerii, fiind încălcate, astfel, dispozițiile art. 20 din Capitolul VII al Regulamentului de Ordine Interioară.
De asemenea, a mai reținut că a încălcat contestatorul și prevederile art. 29 Capitolul XI din același regulament, care stipulează condițiile în care se realizează accesul în unitate, dispoziții care nu au fost respectate de acesta.
Susținerea contestatorului că deținea, în incinta unității, un spațiu cu destinație de garaj, care la data de 24.06.2009 era blocat, nu poate fi reținută, nefiind dovedită și, mai mult decât atât, nici nu ar justifica fapta sa de a gara tractorul în centrala termică.
În raport de considerentele expuse, tribunalul a apreciat că la emiterea deciziei de sancționare au fost respectate de angajator criteriile prevăzute de art. 266 din Codul muncii, sancțiunea disciplinară fiind aplicată în raport cu gravitatea abaterii săvârșite de către salariat.
Împotriva sentinței sus-menționate, a declarat recurs, motivat în termenul legal, contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că instanța nu a reținut un element esențial și anume, faptul că accesul în unitate nu
se realizează așa cum este stipulat în art. 29 din Cap. XI al Regulamentului Intern: "pe bază de legitimație, pentru personalul propriu în timpul normal al
efectuării programului de lucru, iar în afara orarului normal de lucru accesul se va face doar în interes de serviciu, cu informarea scrisă sau verbală a șefului ierarhic superior.".
Recurentul-contestator arată că poate face dovada cu înscrisuri și martori cu privire la faptul că foarte mulți salariați nu au legitimație și că accesul în unitate nu se realizează pe bază de legitimație, începând cu conducerea unității și până la cea care reprezintă unitatea în instanțele de judecată, d-na consilier juridic.
Conducerea unității cunoaște faptul că acest lucru este prevăzut în Regulamentul Intern, susține recurentul-contestator, dar nu este aplicat de nici unul dintre salariați, nu pentru a fi evidențiat ca un act de indisciplină care să pericliteze bunul mers al unității, nici pentru a pune la îndoială autoritatea organelor de conducere, ci pur și simplu nu se practică.
Arată că, potrivit prevederilor art. 1: "Regulamentul intern, denumit în continuare regulamentse aplică tuturor angajaților din spital, indiferent de durata contractului de muncă.".
Și, totuși, instanța nu a sesizat aceste aspecte, mai mult a apreciat că recurentul nu respectat condițiile în care se realizează accesul în unitate și că acesta a încălcat prevederile art. 29 din Cap.XI al Regulamentului Intern.
Recurentul-contestator precizează că instanța de fond nu a reținut susținerea că recurentul deține, în incinta unității, împreună cu dl. dr., dl. dr., dl. dr., un spațiu cu destinație de garaj, cu acordul Primăriei, pe terenul din incinta spitalului, teren ce este proprietatea Primăriei din anul 2002 și că singura cale de acces este poarta spitalului, astfel că intrarea sau ieșirea în și din curtea spitalului se face și în afara programului de lucru.
Mai arată că prima instanță nu a sesizat aspectul că toți cei care dețin garaje în incinta unității nu au solicitat niciodată aprobarea scrisă conducătorului unității de a intra s-au a ieși din unitate cu mașinile, în timpul și, mai ales, în afara programului de lucru, dar, cu toate acestea, nu a fost nimeni sancționat.
Recurentul-contestator se întreabă care este marea deosebire dintre un mic tractor chinezesc și un autoturism și consideră că în mod greșit instanța a reținut "așa zisa faptă a recurentului de a gara tractorul în centrala termică",dar nu a reținut și faptul că accesul la garaj era blocat de lucrările ce se făceau pentru stația de clorinare și că începuse o.
Mai consideră că în mod greșit instanța de fond a reținut măsura sancționării sale ca fiind temeinică și legală, apreciind că ar fi existat motive obiective pentru aceasta și arată că nu au existat motive și că nu a fost cauzat nici un prejudiciu unității, astfel că nu se justifică sancționarea sa cu cea de-a patra sancțiune disciplinară prevăzută de Codul muncii.
Recurentul-contestator critică și faptul că instanța nu a reținut că el și-a îndeplinit obligațiile din Fișa postului, că a respectat disciplina muncii, că nu a periclitat bunul mers al unității și că nu a pus la îndoială autoritatea organelor de conducere.
Apreciază că în cazul său nu este vorba despre o " sancțiune disciplinară aplicată în raport cu gravitatea abaterii săvârșite de salariat", ci de o sancțiune ce i-a fost aplicată cu intenție de răzbunare din partea managerului unității, mai ales că acea Comisie de cercetare disciplină nu a făcut nici o propunere de încadrare a faptei și, mai mult, reprezentantul Sindicatului Sanitas a solicitat factorilor decizionali o apreciere obiectivă asupra situației de fapt.
În motivarea, în drept, a cererii sale de recurs, invocă dispozițiile art. 299 și art. 303 alin. 1 Cod proc. civilă, precum și dispozițiile art. 5 alin. 1 din Codul muncii și prevederile art. 1 alin. 1 din Regulamentul Intern.
Prin întâmpinarea formulată (filele 11 - 13 dosar recurs), intimatul Spitalul Municipal TMs olicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a hotărârii fondului, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
În motivarea întâmpinării, spitalul intimat arată, în esență, că recurentul-contestator evocă un aspect irelevant în cazul faptei ce a fost reținută ca abatere disciplinară și sancționată ca atare.
Susține că, dat fiind faptul căerror communis facit jus- în cazul în speță, eroarea comună fiind faptul că nimeni nu folosește legitimație de serviciu -, această omisiune generală nu determină personalul să încalce Regulamentul de Ordine Interioară în ceea ce privește accesul în unitate.
Consideră că, în acest caz, ar fi fost normal ca recurentul-contestator să înștiințeze conducerea unității că repară "tractorașul chinezesc" în incinta centralei termice a unității, după orele de program.
Mai mult, intimatul consideră că încălcarea prevederilor art. 29 din Capitolul XI al Regulamentului de Ordine Interioară s-a dovedit periculoasă chiar pentru recurentul-contestator, care a suferit un accident prin care și-a periclitat în mod grav integritatea fizică și numai un noroc a făcut să nu existe și"victime colaterale".Astfel, intimatul precizează că ar fi existat și alte victime în eventualitatea în care vreun bolnav internat sau vreun angajat al spitalului s-ar fi interpus între locul în care s-a produs impactul și scuterul condus de către recurent, pe timpul nopții, în curtea spitalului, în afara orelor de program.
Menționează că motivele pentru care angajatorul nu l-a sancționat pe recurentul-contestator pentru repetarea încălcării prevederilor art. 29 din Capitolul XI al Regulamentului de Ordine Interioară sunt pur umanitare, ținându-se cont de repercusiunile pe care le-ar suferi acesta.
În drept, spitalul intimat invocă dispozițiile art. 115 Cod proc. civilă, precum și dispozițiile art. 182 din Legea nr. 65/2006 privind atribuțiile managerului unităților sanitare de stat cu paturi, art. 263 alin. 1 și alin. 2, art. 264 alin. 1 lit. g), art. 266, art. 267 și art. 268 din Codul muncii adoptat prin Legea nr. 53/2003, art. 29 din Capitolul XI al Regulamentului de Ordine Interioară.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Întrucât recurentul-contestator nu indică temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, invocând doar, în mod generic, dispozițiile art. 299 și art. 303 alin. 1 Cod proc. civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. 3 Cod proc. civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt formulate face posibilă încadrarea acestora în dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 Cod proc. civilă, astfel că va analiza recursul prin prisma acestor temeiuri de drept.
În ceea ce privește recursul, Curtea reține că, în speță, prima instanță nu a clarificat împrejurările în care s-a săvârșit fapta pe care angajatorul a considerat-o abatere disciplinară și în legătură cu care l-a sancționat pe salariat.
Curtea constată că nu au fost administrate probe prin care să fie verificate atât susținerile salariatului sancționat, cât și apărările angajatorului, cu atât mai mult cu cât, în temeiul dispozițiilor art. 287 din Codul muncii, în prezentul conflict de muncă sarcina probei revine angajatorului.
Astfel, nu s-au verificat aspectele legate de spațiul cu destinația garaj, aflat în curtea spitalului intimat, pe care îl deține și îl folosește recurentul-contestator și anume: cu ce titlu deține recurentul-contestator spațiul despre care fac vorbire părțile, când putea el să utilizeze spațiul respectiv și să aibă, deci, acces la acesta, dacă accesul la garaj era posibil numai pe poarta spitalului, dacă mai sunt asemenea garaje utilizate și de alți salariați ai spitalului, dacă destinația spațiului respectiv era doar de garaj sau se putea utiliza și pentru reparații autovehicule etc.
De asemenea, Curtea mai constată că nu s-au verificat nici aspectele legate de neutilizarea, de către personalul spitalului, la accesul în unitate, a legitimațiilor de serviciu și nici aspectele legate de gararea, în incinta unității, a tractorului ce aparținea salariatului sancționat, inclusiv cele referitoare la eventualitatea ca acțiunea salariatului recurent-contestator de a gara tractorul în centrala termică să fi fost rezultatul intrării în concurs cu împrejurări, evenimente, străine de voința și conștiința sa de natură a-l exonera pe acesta de răspunderea disciplinară (blocarea accesului către garajul său, ca urmare a efectuării unor lucrări la Stația de, declanșarea unei furtuni etc.).
Curtea are în vedere dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod proc. civilă, potrivit cărora:
"Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.".
Față aceste dispoziții legale, apreciază că prima instanță nu a administrat toate mijloacele de probă utile cauzei, inclusiv proba cu martori (despre care, de altfel, contestatorul a făcut vorbire în cuprinsul cererii sale de chemare în judecată - fila 3 dosar fond), probă ce nu poate fi administrată în faza recursului, potrivit dispozițiilor art. 305 Cod proc. civilă, iar neclarificarea tuturor împrejurărilor, care conduc la stabilirea situației de fapt, în cazul concret dedus judecății, echivalează cu necercetarea fondului pricinii.
Or, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 3 Cod proc. civilă:
"Modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9,iar casareapentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precumși în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fonduluisau modificarea hotărârii nu este posibilă,fiind necesară administrarea de probe noi.-.".
În raport de toate considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază că recursul declarat de recurentul-contestator este fondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, alin. 2 și alin. 3 teza a 2-a Cod procedură civilă îl va admite ca atare.
În consecință, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de fond, pentru a se administra orice mijloc de probă util soluționării cauzei și a stabili în mod corespunzător situația de fapt, prin clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a săvârșit fapta reținută ca fiind abatere disciplinară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-contestator, împotriva sentinței civile nr. 1587 din data de 09.10.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul Spitalul Municipal T
Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red. / tehnored.
2 ex. / 18.02.2010
Jud. fond: ;
a
Președinte:Dorina ZecaJudecători:Dorina Zeca, Amelia Farmathy, Magdalena Petre
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 3111/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 928/2009. Curtea de... → |
|---|
