Contestație decizie de concediere. Decizia 3111/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(60/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3111/
Ședința publică din data de 07 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.6731 din 31 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.9539/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC ROMÂNIA SA- prin lichidator SC CONSUL-, având ca obiect - contestație decizie concediere.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 30.04.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 07.05.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6731/31.10.2008 pronunțată în dosarul nr.9539/3/LM/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC ROMÂNIA SA- prin lichidator SC CONSUL-.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Din actele dosarului, respectiv sentința civilă nr.2397/6.12.2007 a Tribunalului București și decizia nr.1/27.02.2008 emisă de pârâtă, tribunalul a reținut că pârâta a fost obligată să-i elibereze reclamantului o adeverință care să ateste grupa de muncă în care a fost încadrat acesta în perioada 1997-2001 și să-i elibereze reclamantului decizia privind încetarea contractului individual de muncă al acestuia, să-i restituie reclamantului carnetul de muncă completat cu toate mențiunile până la data încetării raporturilor de muncă.
Pentru a respecta dispozițiile instanței a cărei hotărâre este obligatorie conform art.3711Cod pr.civilă, definitivă și executorie de drept conform art.289 Codul muncii, pârâta a procedat la punerea ei în practică de bunăvoie, respectiv a emis decizia nr.1/27.02.2008, prin care a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului conform art.65 Codul muncii.
Deoarece decizia a fost emisă în baza hotărârii instanței și nu a dispozițiilor art.74 Codul muncii, nu era necesar să conțină toate elementele individualizate ale acestui articol. Pârâta nu putea să elibereze reclamantului carnetul de muncă completat la zi fără a-i întocmi acestuia o decizie de încetare a raporturilor de muncă, ceea ce a și făcut, astfel că nu există un motiv pentru ca decizia să fie anulată.
S-a constatat de către tribunal că decizia cuprinde motivele care au dus la întocmirea ei în această formă, cuprinde dispoziția dispusă de instanță și calea de atac, astfel că s-a apreciat că nu există nici un motiv prevăzut de lege pentru a se anula decizia nr.1/27.02.2008 iar pârâta a procedat la emiterea pentru a respecta dispozițiile sentinței civile nr.2397/6.12.2007 a Tribunalului București definitivă, astfel că primele două capete de cerere ale acțiuni nu au fost apreciate ca întemeiate.
Și capătul 3 al acțiunii introductive a fost calificat ca neîntemeiat, deoarece pârâta nu datorează vreo despăgubire.
În ce privește capătul 4 al acțiunii, s-a considerat neîntemeiat, deoarece Codul muncii, nu prevede vreo obligație pentru instanță de a numi vreun executor judecătoresc pentru punerea în executare a sentințelor pronunțate în litigiile de muncă.
Cu privire la precizarea motivelor acțiunii, tribunalul le-a apreciat ca apărări de fond.
Asupra motivelor încetării raporturilor de muncă dintre părți, instanța s-a pronunțat prin sentința civilă menționată mai sus, astfel că aceste motive nu au mai fost luate în discuție în cadrul acțiunii de față.
Pârâta, în îndeplinirea obligației stabilită de instanță a emis decizia contestată, a dispus cu privire la eventualele drepturi salariale neachitate și are și obligația restituirii carnetului de muncă al reclamantului, completat, astfel că, în cazul în care nu se conforma cu privire la drepturile salariale neachitate, reclamantul avea posibilitatea să formuleze plângere penală, conform art.277 Codul muncii, iar pentru restul aspectelor, putea cere executarea silită printr-un executor judecătoresc și poate formula plângere la Inspectoratul Teritorial d e Muncă
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate. . criticile recurentului în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă se constată că acesta susține în esență, pronunțarea sentinței atacate cu aplicarea greșită a legii. Se arată în dezvoltarea recursului formulat că Tribunalul a nesocotit că decizia de concediere este nulă absolut conform art.76 Codul muncii, fiind emisă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege, respectiv art.74 Codul muncii. Astfel, fiind concediat în baza art.65 Codul muncii, trebuia să beneficieze de un termen de preaviz de 15 zile lucrătoare conform art.73 (1) Codul muncii și să se respecte dispozițiile art.67 Codul muncii. Decizia contestată, arată recurentul nu conține motivul concedierii și termenul de preaviz - art.74 (1) Codul muncii; totodată aceasta produce efectele de la data comunicării, conform art.75 Codul muncii, comunicare ce nu a operat în speța dedusă judecății. Se critică de asemenea și modul de soluționare a capetelor de cerere privind solicitarea sa de a beneficia de măsuri active de combaterea șomajului și de compensații în conformitate cu art.67 Codul muncii, cât a celui privind restituirea carnetului de muncă. Apreciază astfel recurentul că pârâtul-angajator a optat pentru soluția desființării locului său de muncă pentru anu-și mai achita obligația la fondul de stat al asigurărilor ce-i incumbă pentru acesta. În acest context, evident să se justifică solicitarea sa de a beneficia de măsuri active de combaterea șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil, nelegală fiind soluția primei instanțe și pe acest aspect. Pentru aceleași considerente nu-i eliberează carnetul de muncă, care nu este completat la zi, respectiv din mai - iunie 2005.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază fondat recursul pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei decizii.
Prin decizia de concediere nr.1/27 februarie 2008 emisă de intimată s-a concretizat o măsură de desfacere a contractului individual de muncă luată de angajator pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, aceasta trebuind să fie deopotrivă legală și temeinică, iar analiza cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.
În acest context, sub aspectul cerințelor de formă obligatorii, art.74 din Codul muncii prevede că decizia de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului se comunică acestuia în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului și lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziție pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art.64 Codul muncii.
Din analiza deciziei de concediere Curtea va constata că aceasta nu este motivată în fapt, simpla arătare a împrejurării că desființarea locului de muncă se realizează în baza art.65 Codul muncii nu constituie o arătare a motivelor care determină concedierea, întrucât nu se arată necesitatea acestei măsuri, actul decizional prin care s-a luat hotărârea desființării postului, existența unor motive întemeiate care au avut ca urmare necesitatea desființării postului, salariatul având dreptul de a cunoaște acele motive care justifică măsura desfacerii contractului lui individual de muncă.
Potrivit art.74 alin.1 lit.b Codul muncii, decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu durata preavizului, înțelegându-se prin aceasta atât durata numărului de zile de preaviz acordate, cât și menționarea datei în care termenul de preaviz a început să curgă și cea a expirării sale, pentru a se putea verifica dacă la momentul emiterii deciziei de concediere a expirat sau nu termenul de preaviz.
În legătură cu acest aspect, se constată de asemenea că decizia contestată nu cuprinde nici o mențiune din cele arătate referitoare la termenul de preaviz și durata acestuia, fiind încălcate prevederile legale referitoare la mențiunile obligatorii ale deciziei de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, întrucât potrivit art.73 alin.4 Codul muncii numai la expirarea acestuia, contractul de muncă poate fi desfăcut.
Decizia de concediere a fost luată în lipsa comunicării sale salariatului, în speță recurentului-reclamant, cu încălcarea art.75 Codul muncii, ce stipulează că: "Decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului".
Raportat la aspectele menționate, prima instanță a pronunțat sentința atacată cu aplicarea greșită a art.74 alin.1 Codul muncii, ce conține patru dispoziții obligatorii, care trebuie prevăzute în decizia de concediere, lipsa oricăreia dintre ele determinând nulitatea.
Cum, în speță, așa cum s-a mai arătat decizia de concediere necuprinzând motivul concedierii și durata preavizului (art.74 alin.1 lit.a și b Codul muncii ) evident că este lovită de nulitate.
Constatând nulitatea deciziei de concediere ce are va efect repunerea părților în situația anterioară conform art.76 și 78 Codul muncii, cu obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale de la data concedierii până la efectiva reîncadrare, nu se mai justifică cererea recurentului reclamant de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și compensații, în condițiile prevăzute de lege și contractul colectiv de muncă, în condițiile în care acesta nu a cuantificat valoarea nici valoarea compensațiilor solicitate.
Totodată, neîntemeiată este și critica sa în sensul că nu i s-ar fi eliberat carnetul de muncă, pe considerentul că acesta nu ar fi completat la zi. Sub acest aspect recurentul nu a probat că a existat o solicitare în acest sens și că angajatorul i-ar fi refuzat eliberarea carnetului de muncă.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va admite contestația formulată. În baza art.76 Codul muncii va anula Decizia nr.1/27.02.2008 emisă de intimată; În baza art.78 Codul muncii va dispune repunerea părților în situația anterioară, doar sub aspectul acordării unei despăgubiri egale cu drepturile salariale majorate, indexate, reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, de la data emiterii deciziei până la data pronunțării prezentei decizii, întrucât reintegrarea pe postul avut anterior concedierii nu a fost solicitată.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate, referitoare la capetele de cerere privind eliberarea carnetului de muncă și plata compensațiilor bănești în conformitate cu art.67 Codul muncii, pentru aspectele mai sus expuse. Se vor menține totodată și dispozițiile primei instanțe cu privire la punerea în executare a unui alt titlu executoriu, respectiv a sentinței civile nr.2397/6 decembrie 2007 a Tribunalului București nefiind criticate de autorul recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.6731 din 31 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.9539/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC ROMÂNIA SA- prin lichidator SC CONSUL-.
Modifică în parte sentința atacată.
Admite contestația.
Anulează decizia nr.1/27.02.2008 emisă de intimată.
Obligă intimata la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale majorate,indexate și reactualizate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, de la data emiterii deciziei contestate și până la data pronunțării prezentei decizii.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./29.05.2009
Jud.fond:;
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 2977/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 267/2009. Curtea... → |
|---|
