Contestație decizie de sancționare. Decizia 2704/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2704/R/2009
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 2: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 3: Cristina
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 590 din 09 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâta intimată REGIA AUTONOMĂ DE TERMOFICARE C, având ca obiect contestație la decizia de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent personal și asistat de și reprezentanta pârâtei intimate,.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23.11.2009, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus răspunsul solicitat la termenul anterior din partea Hotel.
Reprezentanta reclamantului recurent depune la dosar același răspuns primit la solicitarea acesteia.
Părțile arată că nu au alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, modificarea în tot a hotărârii instanței de fond, anularea deciziei de sancționare, cu cheltuieli de judecată la fond și în recurs, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată. Susține motivele invocate pe larg în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 590 din 09.03.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, s-a respins contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Regia Autonomă de Termoficare C, având ca obiect litigiu de muncă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr.98/10.09.2008 contestatorul a fost sancționat cu reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%.
În sarcina contestatorului s-a reținut că a încălcat cu vinovăție contractul individual de muncă perfectat între el și unitate, întrucât acesta, cu bună știință a prezentat anumite documente care reflectă o situație, în ceea ce privește biletul de odihnă și tratament nr.-/2008, cu scopul de a beneficia de unele foloase necuvenite, din partea unității.
Astfel, contestatorul a prezentat unității biletul de odihnă nr.-/2008 ca fiind bilet individual, solicitând plata de către unitate a unui cuantum din valoarea acestuia. În realitate, biletul reprezenta contravaloarea serviciilor de cazare, masă și tratament pentru contestator și o persoană însoțitoare, iar contestatorul cu intenție și fără drept a solicitat decontarea in parte a valorii acestuia și altei persoane (sic!), beneficiind astfel de foloase necuvenite cu încălcarea contractului individual de muncă, potrivit căruia salariatul avea dreptul de a beneficia o dată pe an la o decontare din partea unității a unei cote de 55% din biletul/pachetul de servicii de tratament sau odihnă individual acordat salariatului.
În actul adițional nr.1/08.02.2008 la contractul individual de muncă înregistrat în registrul general de evidență a salariaților sub nr.3366/197/31.03.2000 se prevede la art.12 că salariații au dreptul la cerere, o dată pe an, la bilete de tratament sau odihnă în țară sau în străinătate, conform pachetului de servicii achiziționat suportate parțial de angajator. Contravaloarea acestor bilete/pachete de servicii se suportă de angajator astfel: 55% din biletul/pachetul de servicii de tratament sau odihnă individual acordat salariatului, dar nu mai mult de 1500 lei.
Contestatorul a prezentat spre decontare biletul de odihnă nr.-/2008 ca bilet individual de odihnă și factura emisă de către SC.
Din precizările făcute de Agenția în adresa nr.5678/2008, a rezultat că pachetul de servicii achiziționat de către contestator nu a fost un bilet individual, ci a reprezentat contravaloarea serviciilor turistice pentru salariat și pentru încă o persoană.
În conformitate cu prevederile art.12 din actul adițional nr.1 la contractul individual de muncă, salariatul contestator trebuia să beneficieze de suma totală de 655 lei și nu 1309 lei cât a încasat.
Fapta reținută în sarcina sa a fost clar și precis descrisă în decizia de sancționare și a constatat în prezentarea de către contestator spre decontare a unui bilet de odihnă care reprezenta contravaloarea serviciilor de cazare pentru el și pentru încă o persoană.
Decizia de sancționare este în legătură cu munca în sensul că în calitate de angajat nu a respectat prevederea art.12 din actul adițional la contractul individual de muncă.
Decizia de sancționare contestată cuprinde și temeiul de drept și anume prevederile art.39 muncii care statuează obligația salariatului de a respecta prevederile contractului individual de muncă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea în tot a sentinței civile nr.590/09.03.2009 pronunțată de Tribunalul Cluj, în sensul admiterii contestației astfel cum a fost formulată, în temeiul art.304 pct.7 și 9.pr.civ. și a art.312 pr.civ.
Sentința civilă nr.590/09.03.2009 a fost motivată extrem de sumar și confuz, fapt care echivalează cu o nemotivare a hotărârii judecătorești recurate, care trebuie desființată. Aceasta nu cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate cererile și probele contestatorului; hotărârea recurată nu s-a referit la toate probele administrate în cauză, instanța de judecată dând dovadă de superficialitate și chiar de părtinire, datorită faptului că a luat în considerare doar apărările pârâtei-intimate.
Instanța de fond și-a întemeiat întreaga motivare a hotărârii recurate pe un înscris retractat - adresa nr.5678/2008 a Agenției de Turism - de către emitentul acestuia.
De asemenea, instanța de judecată nu a făcut nici un fel de referire în motivarea hotărârii recurate la proba cu înscrisuri depuse de reclamantul contestator, la interogatoriu și la proba testimonială.
În acest sens este mărturia d-nei, dir., care a explicat faptul că oferta publicată face referire la prețurile - per sejur pentru o persoană - dar în funcție de dotările hotelului tariful a fost perceput diferit (martora a arătat sub jurământ că reclamantul a cumpărat un singur bilet de odihnă pe numele dânsului, i s-a dat o cameră dublă dar cu servicii pentru o singură persoană. Referitor la tichetele de masă, martora a arătat că fiecare turist își achiziționează tichete în funcție de dorințele sale, neexistând un plafon pentru acestea); interogatoriul contestatorului și interogatoriul pârâtei RA Termoficare C, precum și înscrisuri: biletul de odihnă nr.14660 din data de 13.06.2008 la Hotel din de unde a rezultat că biletul a fost pentru o singură persoană.
Mai mult, în conformitate cu prevederile art.287 muncii - sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului. Pârâta nu a prezentat nici un act intern, un proces verbal ori altă probă pertinentă din care să rezulte fără dubii o faptă săvârșită cu vinovăție de contestator. Pârâta a prezentat ca probă un înscris retractat de emitentul acestuia, precum și un înscris copiat de pe pagina de Internet a care se referea la Hotel.
Sentința civilă nr.590/09.03.2009 pronunțată de către Tribunalul Cluj, este lipsită de temei legal, dată cu aplicarea greșită a prevederilor legale.
Fapta pentru care reclamantul contestator a fost sancționat, în primul rând nu exista, în al doilea rând și dacă ar exista, aceasta nu ar întruni elementele unei abateri disciplinare.
Pentru angajarea răspunderii disciplinare este necesară existența unei fapte ilicite. Aceasta reprezintă o încălcare a obligațiilor asumate prin contractul individual de muncă ori cel colectiv de muncă ori alte acte normative, regulament de organizare și funcționare, regulament intern, ordine și dispoziții ale șefilor ierarhici, obligații care, ca regulă generală, au fost înscrise în fișa postului.
În speță, fapta reținută de angajator în sarcina reclamantului recurent, reprezintă o enunțare a unui drept stabilit prin Actul adițional nr.1/08.02.2008 la Contractul individual de muncă încheiat pe perioada nedeterminată și înregistrat sub nr.3366/197/31.03.2000 și nicidecum o faptă ilicită care să poată fi considerată o obligație legată de munca în unitate și în legătură cu munca prestată pentru angajator.
Dreptul de a beneficia de decontarea parțială a unui bilet de odihnă nu este o abatere disciplinară.
Latura subiectivă sau vinovăția salariatului constă din atitudinea psihică negativă a acestuia față de fapta sa - în cazul reclamantului nu există, iar fapta ilicită reprezintă o acțiune prin care se încălcă o normă prohibitivă (în cazul reclamantului - nu există) sau într-o inacțiune, prin neîndeplinirea unei obligații de a face (în cazul reclamantului nu există).
Pentru fapta descrisă nu au fost indicate elementele prevăzute de art.268 alin.2 lit.b, d (respectiv nu s-au indicat prevederile din M care au fost încălcate de salariat).
Un alt aspect de nelegalitate a hotărârii recurate îl constituie faptul că instanța de fond, după ce a rămas în pronunțare, după ce a amânat pronunțarea la cererea pârâtei-intimate, a pronunțat hotărârea cu toate că pârâta a invocat în concluziile scrise depuse completări la probațiunea administrată, caz în care instanța de judecată avea obligația legală de a le înlătura de la probațiune motivat, deoarece nu au fost comunicate înainte de închiderea fazei probatorii, privându-l de posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare în condiții de contradictorialitate, oralitate și de legalitate.
Pentru prima oară, în concluziile scrise pârâta arată faptul că de fapt l-a sancționat pentru un abuz de drept, (care într-adevăr poate constitui o abatere disciplinară, bineînțeles dacă este dovedit).
Recurentul subliniază că a achiziționat o cameră la Hotel, iar hotelul nu acceptă a se vinde doar un pat într-o cameră dublă, raportat la faptul că hotelul nu are în dotare camere single; a achiziționat tichete de masă pentru o singură persoană de 120 lei pe zi, întrucât a mânca de 120 lei pe zi - 3 mese - la un restaurant de 3 stele este nu puțin ci foarte puțin (precizează că numai masa de prânz depășea așa zisul serviciu de masă de 70 lei pe zi la care se referea pârâta și nu un meniu extraordinar ci doar - o, o friptură și o ).
În accepțiunea pârâtei, faptul că este un muncitor onest, cu un salariu mic, însemna implicit și faptul că nu are dreptul să se ducă pe litoral la un hotel de 3 stele, că nu are dreptul să mănânce la un restaurant de 3 stele și mai mult că nu are dreptul să se ducă chiar și la mare.
Pârâta este și a fost într-o confuzie totală cu privire la persoana reclamantului. Aceasta l-a confundat astfel cu colegii lui:, (filele 80-81 - 82 din dosar). Mai mult, l-a jignit atunci când a făcut referire la copilul lui, având în vedere că acesta nu are copii.
Prin întâmpinarea formulată de Regia Autonomă de Termoficare C-N s-a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
În motivare, pârâta arată că recurentul nu indică nici un motiv pertinent de modificare a sentinței atacate, acesta rezumându-se la a reveni asupra anumitor aspecte de fond, aspecte de altfel lămurite de instanța de fond.
Motivarea sumară invocată de recurent nu este unul din elementele de modificare ale unei sentințe în înțelesul Codului d e procedură civilă.
Agenția de turism în cunoștință de cauză a arătat în adresa nr.5678/2008 că biletul de odihnă conține costuri pentru două persoane, știind prețurile pe care le practică. Abia ulterior, la sesizarea persoanei implicate, agenția a încercat o acoperire, arătând în fapt că biletul reprezenta închirierea unei camere duble, iar serviciile de masă au fost taxate conform cererii solicitantului - la nivelul de două ori prețul practicat pentru o persoană.
Prin urmare, recurentul nu avea dreptul a beneficia de decontarea aferentă întregului pachet de servicii turistice, ci doar pentru cota parte ce revenea unei persoane.
Acest lucru a fost cunoscut foarte bine de recurent dar nu a fost adus la cunoștința unității, întrucât avea la cunoștință că nu mai beneficia de același cuantum al decontării.
Toată probațiunea administrată în cauză demonstrează așadar că biletul de odihnă prezentat de recurent spre decontare nu avea caracterul unui bilet individual de odihnă.
Chiar și recurentul subliniază acest lucru, făcând trimitere la mărturia reprezentantei agenției de turism care a arătat că a vândut recurentului prin biletul de odihnă o cameră dublă și servicii de masă așa cum a solicitat clientul său (adică dublu decât prețul practicat de agenție pentru o persoană).
Referitor la adresa nr.11566/2008, de care recurentul s-a prevalat, arată că această adresă nu retractează și nu dezminte adresa nr.5678/2008 emisă de aceeași agenție de turism ci doar a făcut altfel nuanțările - că biletul a fost vândut recurentului și cuprinde serviciile arătate în bilet. Însă toate aceste nuanțări a rezultat același lucru - biletul de odihnă al recurentului nu a avut caracterul unui bilet pentru o persoană.
Toate celelalte documente anexate în probațiune au demonstrat în cauză același lucru - biletul de odihnă -/2008 nu avea caracterul unui bilet individual, raportat la prețurile agenției de turism acest bilet conținea costuri pentru două persoane, astfel:
- costul unui bilet individual de odihnă la hotelul în perioada 04.07. - 10.07.2008 a fost de 1119,58 lei pe când contestatorul pretinde că acesta a fost de 2380.57 lei.
- valoarea serviciilor de masă pentru persoană erau de 60 lei pe zi, contestatorul a arătat că a fost prevăzător și a achiziționat suplimentar servicii de masă (și asta nu la o valoare de încă 30% nici 60% ci tocmai 200%, mai exact cât pentru două persoane).
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, instanța de fond a reținut temeiul de drept - art.39 Codul muncii. Totodată instanța a făcut referire clară și la celelalte elemente ale abaterii disciplinare: a fost o faptă în legătură cu munca - întrucât datorită raportului juridic de muncă în cadrul unității salariatul beneficiază, pe lângă alte drepturi, și de acel drept de compensare în cotă parte a biletului individual de odihnă.
A fost o faptă săvârșită cu vinovăție - fapta salariatului poate consta fie într-o acțiune-comisiune, fie dintr-o inacțiune-omisiune - întrucât salariatul cu bună știință a solicitat și primit de la unitate un beneficiu injust, prin prezentarea spre decontare a unui document fiscal cu mențiunea că acela reprezintă biletul său individual de odihnă.
A fost o faptă prin care s-au încălcat prevederile legale și cele ale contractului individual de muncă - întrucât prin solicitarea și primirea de la unitate a unor sume injuste, salariatul a încălcat prevederile contractului individual de muncă, întrucât raportul juridic de muncă presupune exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor în concordanță cu ordinea de drept și regulile morale, cu respectarea intereselor celeilalte părți și cel mai important cu bună credință (art.8 Codul muncii ).
A fost o faptă care a propus un rezultat dăunător (o pagubă unității) existând o legătură de cauzalitate între faptă și rezultat.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Nu poate fi reținută afirmația că sentința atacată ar fi nemotivată, în condițiile în care prima instanță a arătat, într-o manieră succintă, motivele care stau la baza soluției pronunțate.
Este adevărat că prima instanță nu a făcut referire explicită la probele produse de recurentul contestator în susținerea poziției sale procesuale, însă în condițiile în care contestatorul nu a apreciat că acest lucru ar atrage casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe și deci nu a solicitat o atare casare, nu se poate modifica sentința pentru acest aspect (așa cum solicită recurentul prin cererea de recurs) decât în măsura în care instanța de recurs ar ajunge la o altă stabilire a stării de fapt decât cea dată de instanța fondului.
Or, în speță, soluția dată de prima instanță este legală și temeinică.
, se verifică susținerile recurentului că unica probă incriminatoare la adresa sa a fost desființată prin retractarea înscrisului ce a servit ca mijloc de probă de către emitent. Este vorba despre adresa nr.5678/2008 a Agenției de Turism.
În fapt, se constată că prin retractarea cuprinsă în adresa cu nr. 11566/28.08.2008 (enumerată de două ori consecutiv de către recurent) directorul general al nu face decât să trimită la facturile și biletele de odihnă și tratament pentru descifrarea stării de fapt, anume, dacă recurentul și un alt angajat au fost singuri sau însoțiți în concediu (astfel, se arată că "informațiile referitoare la serviciile comandate și plătite sunt cuprinse în facturile și respectiv în biletele de odihnă și tratament aferente" - fila 58 dosar fond). că numărul persoanelor beneficiare de servicii a fost de una, nu tranșează situația de fapt, ci reia informația cuprinsă în biletul de odihnă și tratament și în factură, dându-i interpretarea considerată corectă.
În cadrul unui litigiu însă, interpretarea probelor revine instanței judecătorești.
Așa fiind, Curtea constată că deși biletul de odihnă și tratament emis pentru perioada 19-26.07.2008 (fila 30 dosar fond) cuprinde doar numele reclamantului, se referă la acesta ca la "turistul titular". Pe de altă parte, deși la rubrica destinată precizării numărului de persoane este trecut "1", se constată că s-au facturat servicii pentru cameră la prețul de 125 lei pe zi pentru două zile și de 135 lei pe zi pentru 6 zile (probabil marcându-se astfel trecerea de la o etapă mai puțin solicitată a sezonului, și deci mai ieftină, la una mai solicitată, deci mai scumpă).
De asemenea, masa a fost facturată, tot cu specificarea numărului de 1 adult, la un preț de 120 lei pe zi, deci un total de 960 de lei aferent întregului sejur de 8 zile.
Ca atare, totalul facturii, aferentă cazării și mesei, a fost de 2380,57 lei.
Or, așa cum se observă din "super oferta verii" pentru hotelul din stațiunea (înscris necontestat de părți, aflat la fila 34 dosar fond), prețul pe persoană pentru cazare și trei mese pe perioada 19-26 iulie 2008 era de 1190,29 lei, astfel încât înmulțind această sumă cu doi, se obține 2380,58, mai mult cu un decât suma plătită de reclamant pentru sejurul său.
Prin urmare, nu se poate considera că inserarea numărului 1 la rubrica "adulți" din biletul de odihnă și tratament reprezintă atestarea de către personalul hotelului a numărului efectiv de persoane ce au beneficiat de cazare și masă în baza biletului, fiind vorba mai degrabă despre o întocmire formală a înscrisului sub acest aspect, corectitudinea fiind urmărită doar cu privire la sumele facturate, în raport de care hotelul avea un interes.
Declarația martorei (fila 66 dosar fond), ce susține că reclamantului i s-au asigurat servicii pentru o singură persoană într-o cameră dublă și că în baza sistemului de bonuri valorice beneficiarul putea să achiziționeze masa în funcție de valoarea dorită nu poate combate evidența constatării că în cauză, s-au plătit exact servicii aferente la două persoane. De altfel, martora nu are calitatea de angajată a hotelului pentru a atesta cele afirmate potrivit constatărilor cu propriile simțuri și nici nu a precizat în ce mod a ajuns să cunoască aspectele relatate în fața instanței, putându-se deduce (din împrejurarea că este director economic la ) că în fapt, a prezentat o serie de cunoștințe cu caracter general legate de modul de funcționare a sistemului hotelier din țară, concluzionând în baza propriului demers logic că s-au asigurat servicii pentru o persoană.
Instanța apreciază că nu poate fi primită explicația că reclamantul ar fi fost cazat singur într-o cameră dublă pentru că hotelul nu are altfel de camere și că masa a fost achiziționată de asemenea pentru un singur beneficiar, dar în dublă cantitate, față de caracterul insuficient al porțiilor.
Astfel, oferta de servicii ("super oferta verii") anunța anterior achiziționării biletului de odihnă și tratament că hotelul are doar camere duble și apartamente, astfel încât dacă ar fi dorit o cameră "single", reclamantul avea posibilitatea să aleagă o altă locație de pe litoral. Cât despre masă, nu s-au furnizat dovezi care să susțină afirmația reclamantului, iar suprapunerea exactă între prețul plătit pentru masă de reclamant și dublul ofertei de prețuri întemeiază convingerea instanței că în fapt, biletul de odihnă și tratament a fost pentru două persoane.
Așa cum a arătat și intimata pârâtă în întâmpinare, modificarea poziției exprimate de agenția de turism, care inițial, la solicitarea pârâtei, a confirmat presupunerea acesteia că biletul era aferent serviciilor pentru două persoane, iar ulterior, după ce reclamantul a luat legătura cu această agenție, a infirmat prima teorie, susținând-o pe cea contrară, este grăitoare pentru credibilitate a acestei mărturii (exprimată atât prin depoziția martorei cât și prin înscrisurile emanate de la agenție). Trebuie subliniat că agenția nu a furnizat, nici prin înscrisurile de dezmințire pe care le-a emis, nici prin martoră, o explicație pentru inadvertența dintre prima și a doua teorie pe care au susținut-o, astfel încât și din acest punct de vedere este pusă sub semnul întrebării veridicitatea susținerilor făcute în sprijinul acțiunii reclamantului.
Nu se poate reține neachitarea de sarcina probei de către angajator, așa cum susține recurentul reclamant, dat fiind că pârâta a adus în sprijinul poziției sale procesuale înscrisuri, anume, oferta de servicii emisă de agenția de turism, biletul de odihnă și tratament și factura, coroborând datele cuprinse acolo pentru a concluziona în sensul săvârșirii unei abateri disciplinare.
Fapta reclamantului întrunește elementele unei abateri disciplinare.
Chiar dacă aceasta nu reprezintă încălcarea unei dispoziții punctuale din fișa postului reclamantului, așa cum a reținut și prima instanță, reprezintă încălcarea obligației mai generale de a respecta principiul bunei credințe în desfășurarea relațiilor de muncă, obligație instituită prin art. 8 Codul muncii.
În mod evident, prezentarea spre decontare a unui bilet de odihnă și tratament ca individual, deși acesta este aferent serviciilor pentru două persoane, reprezintă o încălcare a susmenționatelor prevederi legale.
Nu se poate reține că din prevederile art. 12 din actul adițional la contractul individual de muncă al reclamantului se doar drepturi în favoarea acestuia, fiind evident, față de textul de lege mai sus menționat, că obligația corelativă, chiar dacă nu în mod explicit, este de exercitare a acestui drept cu bună credință, fără a fi necesară inserarea acestei obligații în prevederile actului, întrucât această obligație este generală și cu valoare de principiu în ce privește toate raporturile juridice stabilite între angajat și angajator în legătură cu desfășurarea muncii.
Apare deci ca suficientă trimiterea făcută în cuprinsul deciziei de sancționare la prevederile art. 12 din actul adițional nr. 1/08.02.2008 la contractul individual de muncă nr- și la cele ale art. 39 alin. 2 lit. c) Codul muncii.
Latura subiectivă a faptei rezultă din însăși materialitatea acesteia și din atitudinea pe care reclamantul a manifestat-o ulterior, persistând în negarea împrejurărilor dovedite.
apare și motivul de recurs privind încălcarea dreptului la apărare al reclamantului prin luarea în considerare a concluziilor scrise prin care pârâta invocă pentru prima dată abuzul de drept.
Astfel, se poate constata din cuprinsul sentinței civile atacate că instanța fondului nu a îmbrățișat teoria abuzului de drept, reținând doar încălcarea dispozițiilor art. 12 din actul adițional nr. 1/08.02.2008 la contractul individual de muncă al reclamantului și ale art. 39 Codul muncii și nefăcând nici o dezvoltare în sensul celor arătate de recurent.
Nu au relevanță în soluționarea cauzei afirmațiile recurentului cu privire la respectarea dreptului său de a se bucura de condiții decente în concediu. Acest drept nu este negat de angajator, care pretinde doar ca ajutorul său financiar să fie acordat în condițiile agreate de comun acord.
Chiar dacă se verifică în speță anumite inadvertențe în cuprinsul actelor procesuale depuse de pârâtă în dosarul de fond, în care aceasta face referiri la alte persoane decât reclamantul, confuzia este lipsită de relevanță raportat la corectitudinea soluției pronunțate, dat fiind că este vorba despre o simplă înlocuire de nume, situația fiind aceeași în cazul tuturor angajaților cu care este "confundat" reclamantul. Cât despre afirmația că ar fi mers în concediu cu copilul, în condițiile în care reclamantul nu are copii, este vorba, și aici, despre o confuzie fără alte conotații, făcută de angajator între reclamant și un coleg al acestuia și care s-a reflectat în înscrisurile depuse de acesta în susținerea poziției sale procesuale, fără a impieta asupra fondului problemei. Nu are relevanță de cine a fost însoțit reclamantul în concediu, important pentru pârâtă fiind a se stabili simplul fapt dacă a fost sau nu însoțit.
Văzând și dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 raportat la art. 304 ind. 1 și art. 312 alin. 1 Cod proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de împotriva sentinței civile nr. 590 din 09.03.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - -
GREFIER
Red.T/.
4 ex./23.12.2009
Jud.fond: și
Președinte:Ioana TriponJudecători:Ioana Tripon, Dana Cristina Gîrbovan, Cristina
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 1330/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 2785/2009. Curtea... → |
|---|
