Contestație decizie de sancționare. Decizia 280/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.4543/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.280/
Ședința publică de la 20 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Rotaru
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul împotriva deciziei civile nr.3427 din data de 23.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.33518/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații -" România"SA și Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de sancționare".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul,personal și intimata-" România"SA,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.17 din 19.01.2010 depusă la dosar-fila 53, lipsind intimatulMinisterul Finanțelor Publice.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-au depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 22.10.2009, adresă de înaintare a dovezilor de comunicare a hotărârii recurate din partea instanței de fond.
Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea recurentului, cu CI seria - nr.-.
Recurentul, personal, având cuvântul, arată că în această fază procesuală înțelege să depună la dosar precizări însoțite de înscrisuri în fotocopie, duplicatul acestora fiind comunicate părții intimate, prin reprezentant legal.
Intimata -" România"SA, prin avocat, având cuvântul în susținerea excepției tardivității declarării recursului, arată că recursul a fost depus în afara termenului legal, la 05.06.2009 și nu au fost dovedite condițiile prevăzute de art.103 alin.2 cod proc. civilă.
Cu cheltuieli de judecată.
Recurentul, personal, având cuvântul, invocă dispozițiile art.310 cod proc. civilă, întrucât la termenul de judecată din data de 21.10.2009, nu s-a dovedit că recursul a fost formulat peste termen.
În consecință, solicită respingerea excepției și solicită a susține motivele de recurs formulate prin precizările depuse la acest termen.
Curtea, reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate de către partea intimată.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.3427/23.04.2009, Tribunalul București -Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția rămânerii fără obiect a capătului 1 al cererii introductive; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice; a respins capătul 1 al acțiunii formulate de reclamantul în contradictoriu cu pârâta - România SA, ca rămas fără obiect; a respins acțiunea precizată și restrânsă ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice ca reprezentant al statului, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a obligat reclamantul la 2.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă reprezentând cotă parte onorariu avocațial și cotă onorariu expertiză contabilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat, în primul rând, că prin decizia nr.-/15.10.2007, semnată de reclamant la 16.10.2007, pârâtul angajator și-a revocat adresa nr.85/31.08.2007 și decizia -/31.08.2007 prin care îl sancționase pe reclamantul-salariat cu sancțiunea "avertisment".
Față de cele reținute, tribunalul a respins capătul I al acțiunii reprezentând contestația împotriva deciziei de sancționare ca rămas fără obiect.
Cu privire la capetele II și III ale acțiunii precizate și restrânse formulată de reclamant tribunalul a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Pentru reclamant nu se putea aplica de către angajator scutirea de impozitul pe venit, deoarece acesta nu a îndeplinit cumulativ toate condițiile prevăzute de Ordinul - pentru a benefica de această facilitate fiscală. Astfel tribunalul a apreciat că reclamantul îndeplinește primele trei condiții ale Ordinului, respectiv postul pe care este angajat corespunde listei ocupațiilor din anexa 1 la Legea nr.571/2003; postul face parte dintr-un compartiment specializat de informatică; reclamantul are diplomă de absolvire a unei forme de învățământ de lungă durată, dar nu îndeplinește a 4-a condiție - respectiv ca angajatorul să fi realizat în anul fiscal precedent, ca urmare a realizării activității de creare de programe, un venit anual de cel puțin 10.000 $ pentru fiecare angajat care beneficiază de scutire de impozit pe venit.
Din concluziile expertizei contabile efectuate în cauză instanța de fond a reținut că în anul 2006, venitul obținut de pârâtă din activitatea reclamantului se ridică la 5010 $ deci mai mic de 10.000 $, suma minimă prevăzută de Ordinul 748/2004, pentru a putea fi scutit de plata impozitului pe venit reclamantul.
Prin urmare, tribunalul a constatat că cererea reclamantului de a i se restitui impozitul pe venitul realizat de către angajator este neîntemeiată.
Instanța de fond a apreciat că reclamantul nu a precizat în clar ce fapte de hărțuire a efectuat angajatorul-pârât asupra sa și nici nu le-a dovedit în vreun fel, iar emiterea de decizii de sancționare, stabilirea locului muncii al salariatului, stabilirea de atribuții scrise etc, reprezintă atribuții ale angajatorului de a-și coordona și organiza activitatea în cadrul său, nu acte și fapte de hărțuire a salariatului, astfel că solicitarea acestuia ca pârâta să înceteze faptele de hărțuire la adresa sa, apare ca neîntemeiată.
Tribunalul a respins și cererea reclamantului de obligare a pârâtei la 60.000 lei ( RON) daune morale, ca neîntemeiată, cu motivarea că acesta nu a dovedit prejudiciul suferit din culpa pârâtei-angajator, nu a dovedit întinderea acestuia, legătura de cauzalitate dintre faptele pârâtei și prejudiciul suferit de reclamant.
Instanța de fond a respins și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice ca reprezentant al statului, apreciind că a fost formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Fondurile strânse din impozitul pe venitul realizat de reclamant ca salariat al pârâtei se varsă la ANAF ca reprezentant al statului și nu la Ministerul Finanțelor Publice, astfel că cel care ar avea calitate de pârât în cauză ar fi ANAF și nu Ministerul Finanțelor Publice.
Împotriva acestei hotărâri de declarat recurs reclamantul susținând, în baza art. 304 pct. 9. pr. civ că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În esență, recurentul a susținut că instanța de fond a interpretat greșit decizia nr. -/15.10.2007 apreciind-o drept revocare, decizia de sancționare disciplinară nemaiputând fi revocată la data de 15.10.2007, întrucât aceasta intrase deja în circuitul civil, astfel că sentința recurată a fost dată cu încălcarea art. 284 alin. 1 si 2 din Codul muncii.
A mai susținut recurentul că sentința recurată a fost dată cu nesocotirea art. 290 si art. 291 din Codul muncii, de vreme ce decizia nr. -/15.10.2007 se întemeiază exclusiv pe "Legea 31/1990 și pe Statutul societății" și nu pe legea nr. 168/1999 modificată și completată prin legea 261/2007.
Cu privire la capul de cerere nr. 2, "Obligarea angajatorului pârât la plata către contestator a sumelor reținute cu titlu de impozit pe salariu" recurentul a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu nesocotirea clarificărilor din cuprinsul Ședinței Camerei Deputaților din 20 Mai 2002, în urma cărora se confirmă statutul recurentului de neplătitor de impozit pe venit intimata realizând pe anul 2006 venituri de 884.722,76 USD, venituri care împărțite fiind la pragul impus de 10.000 USD conduc la un număr maxim de 88 de salariați care pot fi scutiți la nivelul intimatei la plata impozitului pe venit în condițiile respectării cumulative și a primelor 3 puncte din ordin, cum este și cazul recurentului, față de doar cei 39 de angajați care apar în listele întocmite de către intimată.
Cu privire la capul de cerere nr. 3, "Obligarea angajatorului la încetarea actelor și faptelor de discriminare și hărțuire a reclamantului și acordarea unei despăgubiri în sumă de 60000 RON, cu titlu de daune morale, în temeiul art. 269 din Codul muncii, pentru acoperirea prejudiciului moral produs de către angajator prin hărțuirea acestuia", recurentul a arătat că atitudinea angajatorului care, cu bună știință, i-a interzis doar recurentului accesul în alte birouri, încalcă principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Cu privire la decizia instanței de fond privind "obligarea reclamantului la plata a 2000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă, reprezentând cota parte onorariu avocațial și cotă onorariu expertiză contabilă", recurentul a apreciat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aprecierea greșită a culpei procesuale, pe baza nesocotirii articolelor de lege aplicabile cauzei și neluării în vedere a probelor administrate în dosarul cauzei.
În afară de motivele de casare invocate anterior, recurentul a solicitat examinarea cauzei sub toate aspectele, în temeiul art. 304/1 Cod de procedură civilă, susținând că instanța de fond nu a avut în vedere, la momentul judecării cauzei de față, probele administrate în cauză deoarece și-a întemeiat hotărârea în principal pe argumentele invocate de pârâtă în cuprinsul întâmpinării și a precizării depuse la dosar, nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de probă și nici asupra unor dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
La termenul de judecată din data de 21.10.2009, intimata a invocat excepția de tardivitate a formulării recursului, instanța dispunând administrarea de probe în soluționarea acestei excepții, prin solicitarea dovezilor de comunicare ale sentinței instanței de fond.
La data de 20.01.2010, recurentul a depus la dosarul cauzei precizări prin care solicită respingerea excepției de tardivitate, invocând dispozițiile art. 310 cod proc. civilă; a susținut, de asemenea, că termenul de prescripție a declarării recursului a fost suspendat și a solicitat ca instanța de recurs să supună discuției părților o excepție de ordine publică ce atrage nulitatea absolută a sentinței recurate.
Au fost depuse la dosarul cauzei relațiile solicitate instanței de fond, Tribunalul București, respectiv dovezile de comunicare ale sentinței recurate către ambele părți.
Asupra excepției de tardivitate a recursului,Curtea reține următoarele:
Hotărârea instanței de fond a fost comunicată recurentului la data de 21.05.2009, conform dovezii de comunicare depusă în dosarul instanței de recurs -fila 49.
Recurentul a formulat cererea de recurs la 5.06.2009 conform rezoluției de primire aplicată de instanța de fond pe această cerere, fiind depășit astfel termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999.
În consecință, față de aceste împrejurări, în baza art. 301 și urm. Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca tardiv declarat.
Nu poate fi reținută solicitarea recurentului de aplicare a dispozițiilor art. 310 cod proc. civilă, pentru ca recursul să fie socotit în termen, în condițiile în care, în conformitate cu prima teză a acestui articol, în cauză a fost invocată excepția tardivității recursului, la prima zi de înfățișare, iar instanța de recurs a dispus administrarea de probe sub acest aspect.
Întrucât din probele administrare a rezultat că recursul a fost declarat cu depășirea termenului legal, nu poate fi reținută prezumția de regularitate a sesizării instanței, aceasta fiind răsturnată prin proba contrară.
Curtea reține, de asemenea, că termenul de recurs, ca termen procedural, nu are natura juridică a unui termen de prescripție susceptibil de suspendare sau întrerupere, ci este un termen de decădere astfel că instituția suspendării acestui termen, invocată de recurent, nu este aplicabilă în prezenta cauză.
În ceea ce privește invocarea unui motiv de ordine publică, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 306 cod proc. civilă, motivele de ordine publică pot fi invocate și discutate numai în situația în care recursul, declarat în termen, nu a fost motivat în termenul legal, nu și în cazul dedus prezentei judecăți, în care s-a constatat tardivitatea sesizării instanței de recurs cu prezenta cale de atac.
Față de solicitarea intimatei de obligare a recurentului reclamant la plata cheltuielilor de judecată, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 cod proc. civilă, în sensul că va obliga recurentul la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorariu avocațial redus, având în vedere complexitatea redusă a cauzei, determinată de faptul că aceasta s-a soluționat în baza unei excepții procedurale fără a se intra în cercetarea pe fond a litigiului dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul ca tardiv declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.3427/23.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.33518/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații - ROMANIA SA și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Obligă recurentul la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata - ROMANIA SA, reprezentând onorariu avocațial redus.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.: /Dact.:
2 ex./18.02.2010
Jud.fond: /
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Cristescu Simona, Rotaru
| ← Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 47/2009. Curtea... → |
|---|
