Contestație decizie de sancționare. Decizia 356/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.356/
Ședința publică din 2.04. 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
GREFIER - -
-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de contestatorul, domiciliat în G,-, împotriva sentinței civile nr.1372/30.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimata "CFR" SA - SUCURSALA REGIONALA G, cu sediul în G,-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 31.03.2009 care s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 2.04.2009.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față.
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea formulată la data de 25.06.2008 reclamantul a contestat decizia de sancționare disciplinară nr.700/69/15.05.2008, a solicitat anularea deciziei, restituirea sumelor reținute.
În motivarea acțiunii a arătat contestatorul că în data de 21.04. 2008 s-a efectuat în cadrul Regionalei CFR G un control financiar de gestiune de către Revizoratul General al Controlului Financiar de Gestiune din cadrul CNCF CFR SA
În urma acestui control s-a întocmit raportul de cercetare nr. 700/2861/21.04.2008, în baza căruia a fost emisă decizia contestată.
În decizia de sancționare se prevede, la descrierea abaterii disciplinare, că a acordat viza pe factura emisă de B pentru lucrări de proiectare privind refacerea și consolidarea terasamentului CF pe linia 600 T-I, km 238+750-238+900 și a acceptat la plată contravaloarea acesteia, fără ca lucrările de proiectare să se fi executat în totalitate.
În aceeași decizie se reține că a încălcat prevederile OG 119/1999, Ordinul MFP 522/2003 și HG 1179/2002.
Solicită contestatorul să se aibă în vedere că, în baza acestui act normativ, respectiv OG 119/1999, în cadrul Regionalei CFR Gaf ost emisă decizia - privind organizarea și exercitarea controlului financiar preventiv, care stabilește în anexa 1 metodologia generală referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, la anexa 2 persoanele desemnate să exercite controlul financiar preventiv, iar la anexa 3 persoanele desemnate să certifice în vederea controlului financiar preventiv documentele care angajează patrimoniul societății.
Astfel cum rezultă din anexa 2 acestei decizii, contestatorul a fost desemnat să exercite controlul financiar preventiv pentru facturi, situații de lucrări privind achiziții de bunuri, servicii și lucrări linii și calamități.
În această calitate i-a fost prezentată factura 385/03.12.2007, emisă de B, în valoare de 246 330 lei.
Conform metodologiei de lucru amintite, precum și a Ordinului 552/2003 privind aprobarea normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, la acordarea vizei pe o factură fiscală avea obligația să verifice dacă documentele justificative sunt cele prevăzute în normele legale, dacă operațiunea de lichidare privind realitatea faptelor și exactitatea sumei datorate este certificată de compartimentul de specialitate prin "bun de plată", precum și concordanța valorii cheltuielilor lichidate cu suma ordonată la plată și încadrarea acesteia în angajamentul legal.
Arată contestatorul că exista contractul 729/20.11.2007, în baza căreia s-a emis factura 385/03.12.2007, a verificat dacă valoarea facturii se încadrează în valoarea contractului, iar persoana desemnată să certifice dacă suma din factură corespunde prestațiilor efectuate și dacă această sumă trebuie plătită integral, parțial sau refuzată la plată a specificat pe factură " se acceptă la plată suma de 246 330 lei".
Mai mult decât atât, odată cu factura 385/03.12.2007 i-a fost înaintat și procesul verbal de predare primire nr. 3104/306/27.11.2007, din care rezulta că documentele care fac obiectul prestației contractului 729/20.11.2007 au fost predate beneficiarului CNCF CFR SA-
Consideră contestatorul că nici una dintre dispozițiile interne sau legale nu îl obliga, în calitate de persoană care exercita controlul financiar preventiv, să verifice executarea obiectului unui contract, respectiv a lucrărilor de proiectare, acesta fiind atributul persoanei desemnate să certifice dacă se poate plăti suma din factură și în ce proporție.
Întâmpinarea formulată de intimată
Intimata CFR Sa-Sucursala Regională Gaf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată, pe motiv că deși contestatorul avea obligația să efectueze toate verificările necesare în vederea acordării vizei de control financiar preventiv pentru factura 385/03.12.2007, a exercitat controlul financiar preventiv fără a avea la bază toate documentele justificative.
Astfel, acordarea vizei s-a realizat doar ca urmare a predării documentațiilor de proiectare întocmite de către B, conform procesului verbal de predare-primire -.
Or, prin aceasta, contestatorul a încălcat prevederile art. 10 pct. 3 din OG 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, pct. 1 lit. C din Cadrul General al operațiunilor supuse controlului financiar preventiv, anexa 1 la Ordinul 522/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, prevederilor lit. pct. 5.3 din anexa la Ordinul MFP 522/2003, modificat prin Ordinul MFP 912/2004, precum și lit. B pct. 5.6 din aceleași norme.
Astfel, în opinia intimatei, un simplu proces-verbal de predare a unei documentații, nu poate reprezenta document justificativ privind prestarea unui serviciu de proiectare.
În apărare, intimata a depus copii de pe procesul verbal de control din 21.04.2008, nota explicativă dată de contestator cu prilejul cercetării prealabile, fișa postului contestatorului, proiectul privind refacerea și consolidarea terasamentului CF pe linia 600 T -
Sentința civilă nr.1372/30.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați
Tribunalul Galația respins ca nefondată contestația formulată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția tardivității a fost respinsă deoarece fapta a fost săvârșită în data de 03.12.2007, când s-a aplicat viza de control financiar, a fost constatată prin procesul verbal din 14.03.2008, în urma unui control financiar de fond, însă autorul faptei, circumstanțele săvârșirii acesteia și împrejurarea că fapta contestatorului constituie abatere disciplinară au putut fi stabilite numai în urma unui raport de cercetare, care a fost întocmit la data de 21.04.2008. Începând de la această dată se calculează termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268.muncii, în care se aplică sancțiunea. Nu are relevanță data la care contestatorul a dat nota explicativă, căci numai după terminarea cercetărilor s-a putut stabili dacă există o abatere disciplinară(fila 119 dosar).
Pe fondul cauzei instanța a reținut că în raportul de cercetare nr. 700/2861/21.04.2008, în baza căruia a fost emisă decizia contestată, se prevede, la descrierea faptelor că șeful serviciului tehnico-economic din cadrul Diviziei Linii a acordat viza pe factura emisă de B pentru lucrări de proiectare privind refacerea și consolidarea terasamentului CF pe linia 600 T-I, km 238+750-238+900 și a acceptat la plată contravaloarea acesteia, fără ca lucrările de proiectare să se fi executat în totalitate și anume: din proiectul prezentat lipsesc piesele desenate, listele cu resursele materiale, manopera, utilaje și transporturi pentru fiecare listă cu cantități de lucrări, devizul pentru organizarea de șantier, iar caietele de sarcini sunt nevizate de ȘI ( fila 35 dosar).
Conform fișei postului, contestatorul are obligația verificării întocmirii documentațiilor conform legislației în vigoare pentru analizele de ofertă fundamentate de către de către serviciile din Linii, organizează și urmărește pe etape încredințarea lucrărilor la agenții economici autorizați,urmărind respectarea și aplicarea normelor privind conținutul cadru al documentelor de analiză și ofertă, al ofertelor și al contractelor, urmărește permanent calitatea și corectitudinea actelor întocmite și a avizelor-aprobărilor acordate( filele 41-43 dosar).
De asemenea, din contractul de servicii de proiectare nr. 729/20.11.2007 rezultă că responsabilitățile prestatorului sunt clar stabilite: să întocmească proiectul conform comenzii și temei program, să elaboreze documentația tehnică în funcție de tipul de contract, să obțină de la avizele pentru caietele de sarcini, să predea proiectul achizitorului și să-l prezinte în fața comisiei de recepție a acestuia, la invitația scrisă a achizitorului etc. (filele 10-11- dosar).
Rezultă că, în virtutea atribuțiilor din fișa postului, dar și a celor conferite prin decizia - privind organizarea și exercitarea controlului financiar preventiv, acordarea vizei de control financiar preventiv trebuia precedată de verificarea tuturor documentelor justificative din care să rezulte că lucrările de proiectare s-au executat în totalitate, chiar din conținutul contractului rezultând că predarea documentațiilor de către proiectant achizitorului nu reprezintă ultima etapă în derularea contractului. Este logic ca documentația predată să fie analizată de o comisie din cadrul societății achizitoare care să constate conformitatea lui cu comanda făcută și dacă respectă toate cerințele contractului.
De altfel, conform prevederilor art. 10 pct. 3 din OG 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, în vederea acordării vizei, proiectele de operațiuni se prezintă însoțite de documente justificative corespunzătoare, certificate în privința realității și legalității prin semnătura conducătorilor compartimentelor de specialitate care inițiază operațiunea respectivă.
Iar în conformitate cu pct. 1 lit. C din Cadrul General al operațiunilor supuse controlului financiar preventiv, anexa 1 la Ordinul 522/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, se prevede că, în vederea ordonanțării la plată privind achiziția publică de produse, servicii și lucrări sunt necesare ca acte justificative, documentele care să ateste livrarea produselor, prestarea serviciilor sau execuția lucrărilor, după caz.
Potrivit prevederilor lit. pct. 5.3 din anexa 1 la Ordinul MFP 522/2003, modificat prin Ordinul MFP 912/2004, în efectuarea de către persoanele desemnate, parcurgerea listei de verificare specifice operațiunii primită la viză este obligatorie, dar nu și limitativă. În conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare - OG 119/1999 republicată - persoana desemnată să exercite poate extinde verificările ori de câte ori este necesar.
Iar conform lit. B pct. 5.6 din aceleași norme, dacă necesitățile o impun în vederea exercitării unui cât mai complet, se pot solicita și alte acte justificative și avizul compartimentului de specialitate juridică.
Rezultă că mențiunea de pe factură" se acceptă la platăsuma de - lei" nu era suficientă pentru acordarea vizei de control financiar preventiv, aceasta fiind doar una dintre condițiile cerute de lege pentru ca viza de control financiar preventiv să fie corect acordată. Potrivit atribuțiilor pe care le avea și a dispozițiilor legale în materie, contestatorul trebuia să verifice dacă sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile și abia în final să acorde viza de control financiar preventiv.
Verificarea necorespunzătoare efectuată a condus la plata contravalorii unei lucrări, deși, potrivit contractului, aceasta nu era finalizată, contestatorul fiind în culpă, astfel cum corect s-a reținut prin decizia contestată.
Fiind întrunite toate elementele răspunderii disciplinare prevăzute de art. 263. muncii, respectiv săvârșirea unei fapte ilicite, cu vinovăție, ce a condus la încălcarea normelor legale și a atribuțiilor prevăzute în fișa postului și dispozițiile interne și având în vedere că sancțiunea aplicată corespunde gravității abaterii disciplinare comise, contestația împotriva deciziei de sancționare disciplinară nr. 700/69/15.05.2008 a fost respinsă ca nefondată.
Recursul declarat de contestator
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul pentru următoarele motive:
(1) decizia de sancționare a fost tardiv emisă față de data raportului de cercetare nr.700/2861/21.04.2008.
Instanța de fond a interpretat greșit disp.art.268 pct.1 muncii.Termenul de 30 de zile este calculat de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii.
Ori, în momentul în care angajatorul convoacă salariatul la cercetare disciplinară are cunoștință de săvârșirea abaterii, acesta fiind și motivul pentru care îi oferă posibilitatea să se apere în cadrul acestei cercetări.
Convocarea s-a făcut la 2.04.2008, iar decizia de sancționare a fost emisă la 15.05.2008, deci cu mult peste termenul de 30 de zile prev.de art.268 muncii.
(2) Pe fondul cauzei a arătat că a acordat viza pe factura emisă de B, pentru lucrări de proiectare privind refacerea și consolidarea terasamentului CF pe linia 600 T-iași.
Conform decizii 700/39/06 a Gp rivind organizarea și exercitarea controlului financiar preventiv( existența la dosarul cauzei ) și a Ordinului nr.552/2003 privind aprobarea normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, la acordarea vizei pe o factură fiscală avea obligația să verifice:
-Dacă documentele justificative sunt cele prevăzute în normele legale;
-Dacă operațiunea de lichidare privind realitatea faptelor și exactitatea sumei datorate este certificată de compartimentul de specialitate prin " bun de plată".
-Concordanța valorii cheltuielilor lichidate cu suma ordonată la plată și încadrarea acesteia în angajamentul legal, cu alte cuvinte la factura în discuție trebuia să verifice:
-Dacă exista contract.Contractul nr.729/20.11.2007, existent la dosarul cauzei, în baza căruia s-a emis factura nr.385/3.12.2007, este atașat facturii verificate;
-Dacă valoarea facturii se încadrează în valoarea contractului.Acest lucru a fost verificat, mai mult de atât organul de control nu i-a imputat faptul că valoarea facturii ar depăși valoarea prevăzută în contract;
-Dacă factura poartă mențiunea " bun de plată". După cum se observă din analiza facturii în cauză, persoana desemnată să certifice dacă suma din factură corespunde prestațiilor efectuate și dacă această sumă trebuie plătită integral, parțial sau refuzată la plată a specificat pe factură: " se acceptă la plată- suma de 246.330 lei".
Referitor la acest aspect instanța de fond a reținut:" acordarea vizei de control financiar preventiv trebuia precedată de verificarea tuturor documentelor justificative din care să rezulte că lucrările de proiectare s-au executat în totalitate".
Noțiunea de "document justificativ" a fost în mod greșit interpretat de către instanța de judecată, aceasta apreciind că el, la acordarea vizei de trebuia să verifice toate actele existente.
Art.10 pct.3 din OG nr.119/1999 republicată, prevede: " în vederea acordării vizei de control financiar preventiv propriu, proiectele de operațiuni se prezintă însoțite de documentele justificative corespunzătoare, certificate în privința realității și legalității prin semnătura conducătorilor compartimentelor de specialitate care inițiază operațiunea respectivă".
Din textul de lege citat rezultă că, în accepțiunea legiuitorului, documentele justificative sunt cele cate poartă mențiunea de certificare în privința realității și legalității.
Ceea ce reține instanța de judecată în sarcina contestatorului, respectiv verificarea tuturor documentelor, este de fapt obligația persoanelor care au fost desemnate pentru operațiunea de certificare.
Mai reține instanța de fond că ar fi trebuit ca el să extindă cercetarea, în sensul solicitării și a altor documente.
La art.5.6 din OG nr.119/1999 se prevede:" dacă necesitățile o impun - se pot solicita și alte acte justificative".
Așa cum a arătat și la judecarea în fond a cauzei, nu a existat nici un motiv pentru solicitarea de acte suplimentare.Conform metodologiei de lucru și a Ordinului MFP nr.522/2003 pentru acordarea vizei a solicitat documentele pe care le impun actele menționate.Le-a primit, erau în regulă, deci nu existat nici un motiv pentru solicitare suplimentară de acte și cu atât mai puțin a avizului compartimentului juridic.
Considerentele deciziei instanței de recurs
Prin decizia 700/69/15.05.2008 i-a fost reținută contestatorului fapta ce constituie abatere disciplinară, respectiv de a acorda viza pe factura emisă de către B pentru lucrări de proiectare privind refacerea și consolidarea terasamentului CF pe linia 600 T-I și a acceptat la plată c/val.acestuia fără ca lucrările de proiectare să se fi executat în totalitate și anume: din proiect lipsesc piesele desenate, listele cu resursele materiale, manopera, utilaje și transporturi pentru fiecare listă cu cantități lucrări, devizul pentru organizarea de șantier, caietele de sarcini sunt nevizate de și.Nu se justifică acceptarea, cât și plata în totalitate a lucrărilor de asistență tehnică având în vedere că se cunoștea faptul că lucrările de execuție au fost sistate.
În acest sens s-a reținut în decizie că au fost încălcate disp.OUG 119/31.05.2009, Ordinul MFP 522/13.05.2003 pentru aprobarea normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv și Hotărârea 1179/2002, statut disciplinar și regulament intern sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate.
Aspectul tardivității emiterii deciziei de sancționare, constatăm că decizia fost emisă la 15 mai 2008, fapta a fost săvârșită la 3.12.2007 și a fost constatată la 14.03.2008.Termenul prev. de art.268 al.1 muncii curge de la data la care reprezentantul angajatorului persoană juridică abilitat să aplice sancțiuni disciplinare a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii.
Termenul nu curge de la data la care comisia de disciplină de exemplu a luat la cunoștință de faptă.După cercetarea evenimentelor se ajunge la un rezultat, se sesizează persoana abilitată să aplice sancțiunea într-un termen de 30 de zile.Prin urmare, corect instanța de fond a respins excepția tardivității invocată de contestator.Nu are relevanță într-adevăr data când contestatorul a dat relații comisiei sau când a fost convocat pentru efectuarea cercetării prealabile.
Pe fondul cauzeiconstatăm că în fișa postului contestatorului( fila 41 dosar fond), de șef serviciu tehnico-economic, este inclusă obligația să îndeplinească însărcinările încredințate cu respectarea strictă a legilor și a formelor de conduită profesională ( pct.6.31) și să respecte măsurile.
Conform deciziei - emisă de CNCF CFR SA Sucursala Regională CFR G certificarea în vederea controlului financiar preventiv se efectuează de către conducătorii serviciilor și a compartimentelor de specialitate, conducătorii subunităților.
Controlul financiar preventiv constă în verificarea sistematică a proiectelor de operațiuni care fac obiectul acestuia, din punct de vedere al legalității, adică operațiunea trebuie să respecte toate prevederile legale în vigoare care îi sunt aplicabile.
-regularității, adică operațiunea trebuie să respecte ansamblul principiilor și regulilor procedurale și metodologice care îi sunt aplicabile categorii de operațiuni din care face parte.
Contestatorul e șef serviciu tehnico-economic și are obligația verificării sistematică a proiectelor din punct de vedere al legalității.
În anexa 2 la decizia -, în lista persoanelor desemnate să certifice în vederea controlului financiar preventiv contestatorul este desemnat pentru desemnarea vizei pentru punctele II.4; IV.1 din anexa 1( respectiv controlul financiar preventiv pe proiecte din punct de vedere al legalității, regularității și încadrării.
La punctul denumit <obiectivitate> se menționează că în exercitarea activității de control financiar preventiv și în luarea decizie de a acorda sau respinge viza, persoana desemnată trebuie să verifice sistematic și tematic proiectele de operațiuni.
Pentru acordarea vizei se poate consulta Oficiul juridic.
Dacă în urma verificării de fond operațiunea îndeplinește condițiile de legalitate, regularitate și încadrare în angajamentele bugetare se acordă viza prin aplicarea sigiliului și a semnăturilor pe documente.
La fila 22 se menționează la pct.IV din decizia - că factura se plătește dacă s-a specificat de către compartimentul de specialitate( al contestatorului) că suma poate fi achitată integral.
Ordinul 119/31.08.1999 reglementează controlul intern și financiar preventiv la entitățile publice și cu privire la utilizarea fondurilor publice și administrarea patrimoniului public.Art.10 pct.3 O 119/1999 prevede că în vederea acordării vizei de control financiar preventiv propriu proiectele de operațiuni se prezintă însoțite de documentele justificative corespunzătoare, certificate în privința realității și legalității prin semnătura conducătorilor compartimentelor de specialitate care inițiază operațiunea respectivă.
Prin urmare, conform legislației în vigoare, așa cum și instanța de fond a arătat, obligațiile de verificare ale contestatorului sunt suplimentate, fiind extinse la verificarea tuturor documentelor justificative.
Față de aceste considerente apreciem ca fiind corectă și legală soluția instanței de fond, iar motivele de recurs invocate nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art.304 pr.civ.
Conform art.312 pr.civ. urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul, domiciliat în G,-, împotriva sentinței civile nr.1372/30.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2.04.2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red./5.05.2009
Dact.6.05.2009/2 ex
FOND: -
Asis.jud.-
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Marioara Coinacel
← Contestație decizie de concediere. Decizia 129/2010. Curtea de... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 1918/2009. Curtea... → |
---|