Contestație decizie de sancționare. Decizia 3717/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1444/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3717R
Ședința publică de la 25 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Călin Dragoș Alin
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenta, împotriva sentinței civile nr.7880 din data de 17.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SRL,având ca obiect "contestație decizie de sancționare".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta prin avocat, cu împuternicire avocațială nr.96791/23.07.2008 aflată la fila 16 în dosarul de fond, lipsind intimata SC SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă recurentei cuvântul în susținerea recursului.
Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate, în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită echivalarea deciziei de sancționare cu o concediere și obligarea intimatei la plata comisionului și a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7880 din data de 17.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost admisă, în parte, cererea precizată privind pe contestatoarea și intimata SC SRL, s-a dispus anularea Deciziei nr.1/10.07.2008 emisă de intimată privind sancțiunea avertismentului, a fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind anularea măsurii concedierii în fapt, precum și capătul de cerere privind plata comisionului neîncasat pentru perioada aprilie - data pronunțării hotărârii și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale neîncasate pentru perioada iulie 2008- data pronunțării hotărârii.
Prin aceeași sentință a fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, între părți s-au stabilit raporturi de muncă, contestatoarea având calitatea de salariată a intimatei, în funcția de asistent manager.
Prin decizia nr.1 din 10.07.2008, s-a dispus sancționarea cu avertisment a salariatei, reținându-se că a absentat nemotivat.
Potrivit art.268 alin.2 Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art.267 alin.3, nu a fost efectuată cercetarea; temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; termenul în care sancțiunea poate fi contestată; instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Din dispozițiile legale menționate, instanța a reținut că decizia contestată, concretizând o măsură disciplinară luată de angajator împotriva angajatului, trebuie să fie deopotrivă legala și temeinică, iar analiza cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziilor.
Din analiza deciziei de sancționare emisă și din actele care au stat la baza acesteia, instanța a constatat că cererea reclamantului nu îndeplinea condițiile de formă prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Potrivit art.268 al.2 lit.a Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, decizia trebuie să cuprindă descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.
Așa cum s-a stabilit în doctrină și jurisprudență, dispoziția legală menționată nu se referă la o descriere generică a faptei, angajatorul având obligația de a indica în mod concret abaterile disciplinare, pentru care a emis decizia de sancționare disciplinară, pentru a permite angajatului să-și formuleze apărări și pentru a permite instanței să exercite controlul prevăzut de art.268 al.5 Codul muncii.
Din analiza deciziei contestate, instanța a reținut că intimata a aplicat sancțiunea pentru absențe nemotivate de la serviciu.
După cum s-a observat în decizie nu se arată data la care a fost săvârșită fapta, adică intervalul în care salariata a lipsit de la serviciu.
Acest ultim element are o mare importanță, deoarece în lipsa acestuia, instanța nu poate calcula termenul de prescripție prevăzut de art.268 alin.1 Codul muncii, iar angajatului nu îi este permisă exercitarea dreptului la apărare.
De asemenea, decizia nu cuprinde precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat și temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică, mențiuni obligatorii prevăzute de art.268 lit. b și d Codul muncii.
Împotriva acest hotărâri a declarat recurs contestatoarea, solicitand modificarea sentintei recurate.
În motivare, recurenta a arătat că instanta nu a avut in vedere la momentul soluționării contestației si nu a pus in discuție decât Decizia nr. 1 fara a mai intra in cercetarea motivelor invocate in ceea ce privește faptul ca sancțiunea aplicata echivalează cu o concediere, fapt ce rezulta din înscrisurile depuse precum si din interogatoriul ce a fost administrat si la care intimata nu a raspuns.
Mai arata recurenta ca din probatoriile administrate in cauza (copie dupa corespondenta pe mail si interogatoriul ) a rezultat cat se poate de clar ca intimata nu i-a achitat comisionul restant in cuantum de 4525 lei.
Precizeaza recurenta ca instanța de fond, cu toate ca a constat ca mi-au fost incalcate drepturile, nu acorda nici cheltuielile de judecata, motivând ca nu au fost dovedite, desi chitanța reprezentând onorariul de avocat se găsea la dosarul cauzei.
In drept, recursul se intemeiaza pe dispozitiile art. 304 pct. 9 Cpc.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, in raport de criticile formulate si de temeiul de drept invocat de către recurentă, precum si in raport de dispozitiile art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Argumentele recurentei in sensul ca in realitatea angajatorul a procedat la o concediere nu pot fi retinute de vreme ce rezulta cu evidenta ca in speta, acesta a aplicat salariatei sanctiunea disciplinara a avertismentului.
Sanctionarea disciplinara reprezinta o prerogativa a angajatorului care, in urma verificarilor efectuate, stabileste sanctiunea aplicabila, in cazul recurentei aceasta fiind avertismentul, iar nu concedierea. Cum recurenta a supus controlului judiciar decizia nr. 1/10.07.2008 prin care era sanctionata cu avertisment, instanta, cf. art. 129 Cpc, a fost obligata sa se pronunte asupra legalitatii si temeinciei acesteia.
Prima instanta a avut in vedere si sustinerea recurentei in sensul ca a intervenit o concediere, aratand ca nu este reala, aceasta avand in continuare calitatea de salariata a intimatei.
Intr-adevar, recurenta este salariata intimatei, ceea ce rezulta si din statele de plata depuse de ITM B la dosarul cauzei, in copie, state ce vizeaza perioada iulie - octombrie 2008. Prin urmare, nu se poate retine o conduita a angajatorului care sa conduca la concluzia ca a fost concediata in fapt, fara respectarea prevederilor de forma si de fond prevazute de lege. De altfel, insasi recurenta motiveaza cererea sa in sensul ca nu i s-a permis sa lucreze acasa, asadar, i-a fost respectat dreptul la munca.
Cat priveste comisionul pretins de recurenta, in mod corect a retinut prima instanta ca in contractul individual de munca nu se prevede un drept al salariatei de a primi un comision. In consecinta, cum contractul individual de munca este si el guvernat de libertatea contractuala, in conditiile in care partile nu au convenit asupra acestui aspect nici la acel moment si nici ulterior, iar reclamanta nu indica alt temei al cererii sale, Curtea retine ca cererea nu este intemeiata.
Prima instanta nu a admis in mod eronat cererea de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata, ce au fost dovedite prin depunerea chitantei nr. 175/23.07.2008 (fila 17 dosar fond), in cuantum de 3000 lei reprezentand onorariu de avocat. Plata integrala a acestor cheltuieli se justifica prin admiterea cererii de anulare a deciziei nr. 1/2008, care a constituit scopul principal al cererii de chemare in judecata.
Pentru aceste considerente, Curtea va admite recursul, va modifica, în parte, sentința recurată, în sensul că va fi obligată intimata la plata sumei de 3000 lei către contestatoarea, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta, împotriva sentinței civile nr.7880 din data de 17.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SRL.
Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că:
Obligă intimata la plata sumei de 3000 lei către contestatoarea, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
25.06.2009
Jud. fond:; Dalina
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Călin Dragoș Alin
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 3372/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 4097/2009. Curtea... → |
|---|
