Contestație decizie de sancționare. Decizia 403/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 403/

Ședința publică de la 13 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE

Judecător

Judecător

Grefier

.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata "CFR SA" B - G, cu sediul în G,- împotriva sentinței civile nr. 1569/15.12.2009 pronunțată de Tribunalul Galați (dosar fond nr-), în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu contestatorul, domiciliat în G,-, având ca obiect "contestație decizie de sancționare" împotriva deciziei numărul - din 07.11.2008 emisă de societatea recurentă.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit: recurenta intimată "CFR SA" B - G și intimatul contestator.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: recursul este la primul termen de judecată, legal motivat fiind scutit de taxă judiciară de timbru; prin motivele de recurs intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă; citat cu copia motivelor de recurs intimatul contestator a depus întâmpinare; în ședința din camera de consiliu din 10.04.2009 a fost admisă cererea de abținere a d-nei judecător, completul fiind compus potrivit planificării de permanență din 13.04.2009, după care:

Curtea, constată cauza în stare de judecată și, avându-se în vedere că părțile au solicitat judecarea în lipsă, iar în cauză nu se impune comunicarea întâmpinării depusă de intimatul contestator, declară închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului privind conflictul de muncă de față;

Prin contestația formulată și înregistrată sub nr- din 26.02.2009 pe rolul Tribunalului Galați, contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata Regionala de Transport Feroviar de Călători G, anularea deciziei de sancționare disciplinară nr. -/07.11.2008, plata drepturilor salariale reținute în baza acestei decizii și cheltuieli de judecată.

Motivându-și în fapt contestația a arătat că a fost sancționat disciplinar, în sarcina sa reținându-se că nu a realizat norma lunară de încasări în tren pentru lunile iunie-august 2008, așa cum este prevăzut în actul - emis de pârâtă. A precizat că, în conținutul deciziei nu se precizează motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului. Cu privire la fondul problemei, a arătat că obligația de a încasa pe trenuri o anumită sumă prestabilită este imposibil de realizat material și nelegală. În susținerea contestației, s-a folosit de proba cu înscrisuri.

Intimata în termen legal a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată.

A susținut că norma de încasări a fost stabilită împreună cu sindicatul de ramură, că apărările invocate de contestator nu au putut fi luate în considerare întrucât contravin statutului disciplinar și fișei postului.

În combaterea susținerilor contestatorului s-a folosit de proba cu înscrisuri.

Prin Sentința Civilă nr. 1569/2008 Tribunalul Galația respins excepția nulității absolute a deciziei de sancționare nr. -/07.11.2008. A admis contestația formulată de contestator și a dispus anularea deciziei de sancționare emisă de intimată și plata drepturilor salariale aferente.

În motivare instanța reține următoarele:

Contestatorul, în calitate de conductor tren, a fost a fost sancționat cu suspendarea a contractului individual de muncă pentru 3 zile în temeiul disp. Art. 264 lit. "b" din Codul muncii prin decizia nr. -/07.11.2008 pe motiv că în cursul lunilor iunie-august 2008 nu a realizat norma de încasări.

Referitor la apărările salariatului, acestea au fost înlăturate de intimată, chiar dacă cu o motivare care nu a convins reclamantul, excepția nefiind întemeiată.

Instanța a reținut că măsura sancționării contestatorului este netemeinică pentru următoarele considerente:

Răspunderea specifică relației de muncă, răspunderea disciplinară intervine ori de câte ori persoana angajată încalcă, prin fapta săvârșită cu vinovăție, obligația de a respecta disciplina muncii.

Răspunderea disciplinară presupune întrunirea cumulativă a următoarelor cerințe:

- existența unor abateri de la obligațiile de serviciu ale salariatului, inclusiv încălcarea normelor de comportare; obligația de serviciu trebuie să fie legală, posibilă.

- fapta salariatului să fie săvârșită cu vinovăție;

- prin fapta sa salariatul să fi adus atingere ordinii necesare bunei desfășurări a activității în unitate;

Persoanei vinovate de săvârșirea unei abateri disciplinare, i se aplică o pedeapsă, aceasta având un caracter precumpănitor moral sau material după caz, în funcție de gravitatea abaterii săvârșite.

În prezenta cauză, intimata a reținut în sarcina contestatorului faptul că nu a realizat norma de încasări în tren. Această obligație impusă în sarcina contestatorului printr-o decizie internă are un caracter vădit nelegal. Regula o constituie faptul că fiecare călător își cumpără bilet înainte de a se urca în tren.

În situațiile excepționale, când un călător nu are legitimație, contravaloarea călătoriei se achită șefului de tren. A impune o normă de încasări, când obligația este de diligență, iar nu de rezultat, la nivelul anului 2008 este mai mult decât bizar și nu reflectă decât incapacitatea angajatorului de a verifica modul în care salariații își respectă îndatoririle de serviciu, referitor la controlul biletelor în tren. Dacă există suspiciuni cu privire la practici nelegale ale șefilor de tren, atunci, șeful ierarhic să dispună controale pentru a se depista situațiile și a aplica măsuri disciplinare. Soluția stabilirii apriori a unei norme de încasări în tren este nelegală, de natură să impună salariaților sarcini aberante, excesive, imposibil de realizat.

Ca urmare s-a dispus anularea deciziei, iar în temeiul disp. Art. 78 din Codul muncii, intimata a fost obligată să-i plătească contestatorului drepturile salariale de care a fost privat pe durata suspendării, actualizate cu indicele de inflație.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata, solicitând modificarea ei și respingerea contestației ca nefondată.

În motivare a arătat că norma de încasare este legală și perfect realizabilă, cu condiția ca salariații să-și respecte atribuțiile de serviciu care le revin.

Susține că salariatul nu a respectat ordinul de serviciu, iar acum afirmă că acesta este ilegal. Potrivit art. 15 pct. 2 lit e din Regulamentul Intern al Stației de Călători G "dacă salariatul care primește dispoziția consideră că aceasta este ilegală trebuie să raporteze de îndată asupra acestor împrejurări celui care a dat dispoziția; dacă acesta își menține dispoziția salariatul, pe proprie răspundere poate să nu execute, raportând conducătorului ierarhic superior celui care a dat dispoziția.

Cum acest lucru nu s-a întâmplat contestatorul era obligat să respecte dispozițiilor din Nota nr. -, respectiv să realizeze norma de încasări prevăzută.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În mod corect a reținut instanța de fond că obligația de a realiza o normă de încasări în tren impusă contestatorului printr-o decizie internă și sancționarea acestuia pentru nerealizarea normei reprezintă practici nelegale ale intimatei.

Potrivit art. 263 al. 2 din Codul muncii abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Regula o constituie faptul că fiecare călător își cumpără bilet înainte de a se urca în tren. În situațiile excepționale, când un călător nu are legitimație, contravaloarea călătoriei se achită șefului de tren.

Angajatorul nu a făcut dovada că salariatul a permis unor persoane să călătorească fără bilet sau că a omis să elibereze bilete, deși a încasat contravaloarea acestora, pentru a putea susține că salariatul nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu care îi reveneau.

"Nerealizarea normei" se poate datora și faptului că nu există un flux permanent și continuu de călători care nu își cumpără bilete din stație ci din tren, salariatul neputând să-i determine pe călători să circule mai mult cu trenul sau să-și cumpere bilete din tren.

În consecință, în baza art. 312 Cod de procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de intimata "CFR SA" B - G, cu sediul în G,- împotriva sentinței civile nr. 1569/15.12.2009 pronunțată de Tribunalul Galați (dosar fond nr-).

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Aprilie 2009.

PREȘEDINTE: Benone Fuică

JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu

JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu

Grefier,

: - -/28.04.2009

: 2 ex.//12 Mai 2009

Fond: /

Asistenți judiciari: /C-tin

Președinte:Benone Fuică
Judecători:Benone Fuică, Mihaela Neagu, Virginia Filipescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de sancționare. Decizia 403/2009. Curtea de Apel Galati