Contestație decizie de concediere. Decizia 215/2010. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 215
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 24 februarie 2010
PREȘEDINTE: Camelia Drăghin președinte secție civilă
- - - - JUDECĂTOR 2: Sorina Romașcanu
- - - - JUDECĂTOR 3: Sorina Ciobanu
GREFIER - POLITIC &&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil formulat de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr. 1132/D din 26.06.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-reclamant, care se legitimează cu seria nr.- eliberată de Poliția Orașului la data de 23.06.2003, asistat de av. și consilier juridic pentru intimata-pârâtă E-ON M Distribuție
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Consilier juridic depune la dosarul cauzei împuternicire pentru intimata-pârâtă E-ON M - Sucursala
Instanța pune în discuția părților excepția tardivității promovării recursului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe excepție.
Avocat având cuvântul pe excepție pentru recurentul-reclamant solicită respingerea excepției tardivității recursului, arătând că a depus dovada declarării recursului în termen și mai mult Serviciul atestă că recursul a fost comunicat în termen.
Consilier juridic având cuvântul pe excepție pentru intimata-pârâtă E-ON M - Sucursala B solicită admiterea excepției tardivității și respingerea recursului declarat.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1132 din 26.06.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- s-a respins ca nefondată contestația formulată de, reținându-se în esență următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr. 4967 din 15.07.2008, contestatorul, în contradictoriu cu intimata E-ON M Distribuție SA- Sucursala Bas olicitat anularea deciziei de concediere nr. 273/18.06.2008, reintegrarea pe funcția avută anterior concedierii, plata drepturilor salariale restante, de la data concedierii până la reintegrare, reactualizate la data plății efective, precum și plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-și acțiunea contestatorul a arătat că a fost concediat în temeiul art. 65 din Codul muncii, ca urmare a desființării postului ocupat, însă această reorganizare nu a fost efectivă, reală și serioasă, întrucât noua organigramă nu a fost stabilită de adunarea generală a societății, ci de consiliul de administrație prin hotărârea din 25.10.2007, că postul desființat a fost scos la concurs sub o altă denumire dar cu aceleași atribuții, că în realitate a fost o concediere colectivă fracționată și că reorganizarea nu a fost rezultatul unei transformări tehnologice, a încetării activității sau a dificultăților economice.
Mai susține că sindicatul nu a fost consultat cu privire la concedierile efectuate, contrar dispozițiilor art. 4.119 din CCM la nivelul unității.
În drept, a invocat dispozițiile art. 59, 76, 77, 78 și 283 din muncii coroborate cu art. 1 alin 2 lit. e-i și art. 2 din OG137/2000 în sensul că, alături de alți 20 de colegi a fost concediat subiectiv, în timp ce alții au fost recalificați și distribuiți pe alte posturi din interiorul societății, iar în dovedirea susținerilor sale a depus la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației ca netemeinică și nelegală, motivat de faptul că întreg Departamentul "Proiect evidență tehnică și alocarea consumatorilor", în cadrul căruia si-a desfășurat activitatea contestatorul în funcția de electrician, a fost desființat la 01.04.2008 datorită nerentabilității, Consiliul de administrație al M Distribuție hotărând acest lucru în ședința din 25.10.2007. Astfel, au fost concediați un număr de 13 salariați din totalul de 65 de angajați ai acestui departament, o parte din ei au fost redistribuiți pe alte posturi vacante, în funcție de pregătirea lor profesională, restul încetând activitatea prin acordul părților.
Referitor la redistribuirea în cadrul societății, intimata a arătat că singurele posturi disponibile erau de electrician exploatare stații pentru care era necesară absolvirea unui liceu sau a unei școli profesionale cu specializarea în reparații stații și rețele electrice, cerințe pe care contestatorul nu le îndeplinea.
Totodată, intimata a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat ca, în cazul în care va cădea în pretenții să se dispună obligarea contestatorului la restituirea sumei de 12.310 lei reprezentând compensația bănească primită la concediere, în sumă reactualizată.
În dovedirea susținerilor sale intimata a dedus la dosarul cauzei documentația ce a stat la baza emiterii deciziei de concediere.
La dosar s-a administrat proba cu înscrisuri si interogatoriul intimatei, probatoriu în urma căruia instanța a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 273/18.06.2008, intimata E-ON M Distribuție - Sucursala Bad ispus concedierea contestatorul, electrician în cadrul Departamentului "Proiect evidență tehnică și alocarea consumatorilor", în temeiul art. 65 din muncii, începând cu data de 19.06.2008.
Această decizie a avut la bază Hotărârea Consiliului de Administrație din 25.10.2007 prin care s-a hotărât desființarea proiectului în cadrul căruia lucra contestatorul.
La baza hotărârii de desființare a proiectului în cauză a stat minuta din data de 05.09.2007, privind propunerea de închidere a proiectului, comunicările interne prin care se arată că obiectivele propuse au fost în mare parte finalizate, iar cheltuielile estimate au fost depășite, precum și analiza economică a întregului proiect din care rezulta nerentabilitatea acestuia.
Analizând aceste documente precum și organigramelor societății, anterioare și ulterioare concedierii (fl. 51,53), se poate trage concluzia că disponibilizarea a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă.
Susținerile privitoare la disponibilizarea fictivă și la angajarea altor persoane pe aceleași posturi s-a constatat că nu sunt pertinente și au fost înlăturat întrucât, potrivit relațiilor existente la dosar, rezultă că s-a angajat un singur electrician, însă contestatorul nu îndeplinea cerințele de studii ale postului și nici nu avea specialitatea în stații și rețele electrice.
Referitor la organul competent a dispune reorganizarea activității, din analiza art. 14 și 19 alin. 3 Actului constitutiv al societății, coroborate cu dispozițiile art. 111, 113 și 142 din Legea nr. 31/1991 rezultă că, consiliul de administrație decide asupra structurii organizatorice interne a societății.
S-a mai invocat că, de fapt, concedierea ar fi colectivă, însă dacă raportăm cele 13 concedieri din cadrul Departamentului "Proiect evidență tehnică și alocarea consumatorilor" la numărul total de salariați ai societății, de peste 2000 persoane, constatăm că nu sunt îndeplinite cerințele art. 68 alin 1 lit. c din muncii.
Privitor la lipsa acordului sindicatului, art. 4.119 din CCM prevede că "desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, indiferent de situație, se va face cu acordul organizației sindicale".
Din cuprinsul procesului-verbal nr. 12 din 23.10.2007, încheiat între administrație și sindicat rezultă că sindicatul a fost informat cu privire la închiderea acestui proiect și eventualele disponibilizări. De altfel, sindicatului i-a fost comunicată intenția de concediere a contestatorului prin preavizul de concediere din data de 14.05.2008 și nu s-a opus acestei concedieri și nici nu a invocat nerespectarea dispozițiilor legale.
Față de aceste considerente instanța a apreciat că decizia contestată a fost legal emisă și în consecință a respins contestația ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr.1132 din 26.06.2009 pronunțată de Tribunalul Bacăua declarat recurs contestatorul.
Recursul este tardiv formulat.
Conform art.80 din Legea privind soluționarea conflictelor de muncă nr.168/1999 termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.
În cauză, hotărârea primei instanțe a fost legal comunicată contestatorului, cu respectarea condițiilor impuse de art.100 Cod pr.civilă la data de 18.09.2009 (fila 230 dosar fond) iar cererea de recurs a fost înregistrată la data de 3.12.2009 (fila 3 dosar recurs), cu mult peste termenul legal indicat mai sus.
Actele depuse de recurent, prin apărător, la filele 22, 23 dosar recurs nu fac dovada înregistrării la Tribunalul Bacăua cererii de recurs formulate de la o altă dată decât data certă aflată pe cererea de la fila 3 dosar recurs.
Față de considerentele expuse, în baza art.103 al.1 Cod pr.civilă cu referire la art.80 din Legea nr.168/1999, se va respinge recursul ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1132 din 26.06.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât E-ON M DISTRIBUȚIE - SUCURSALA
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.02.2010.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, Politic |
Red.sent. - /
Red.dec.recurs -
Tehnored. - 4 ex.
11.03.2010
Președinte:Camelia DrăghinJudecători:Camelia Drăghin, Sorina Romașcanu, Sorina Ciobanu
← Contestație decizie de sancționare. Decizia 403/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 1226/2009. Curtea... → |
---|