Contestație decizie de sancționare. Decizia 405/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.6391/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.405/
Ședința publică de la 27 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, împotriva sentinței civile nr.1640 din data de 16.10.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de sancționare".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T și intimatul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții viciul de procedură constatat la termenul de azi cu intimatul, în sensul că acesta pentru termenul de azi nu a fost citat la domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură, respectiv, la Cabinetul de Avocat " ", cu sediul în B,-,.147,.1,.3,.3, sector 4.
Totodată, se învederează Curții că s-au depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 22.01.2010, cerere din partea recurentei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T, prin care solicită judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 Cod proc. civilă, iar la data de 26.01.2010 s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatului.
Curtea, având în vedere împrejurarea că întâmpinarea depusă la dosar la data de 26.01.2010, a fost formulată de avocatul ales al intimatului, respectiv, de către dl. avocat din cadrul cabinetului de avocatură cu același nume și la care intimatul și-a ales domiciliul în vederea comunicării actelor de procedură, apreciază că acesta are cunoștință de termenul de judecată din data de 27.01.2010, sens în careprocedura de citare cu intimatul este legal îndeplinită.
Curtea, având în vederea împrejurarea că recurenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T, prin cererea formulată la data de 22.01.2010, a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 Cod proc. civilă, și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1640 din data de 16.10.2009, pronunțată de către Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale s-a admis excepția nulității absolute a deciziei de sancționare nr.288/07.04.2009 emisă de intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T, invocată de către contestatorul; s-a admis contestația formulată de către contestatorul în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T și s-a dispus anularea deciziei de sancționare nr.288/07.04.2009 emisă de intimată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a analizat decizia contestată sub aspectul cerințelor referitoare la formă și conținut, precum și sub aspectul procedurilor obligatorii, prealabile emiterii acesteia (cercetarea disciplinară prealabilă) prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art.268 alin.2 și art.267 alin.1 din Codul muncii.
S-a constatat că decizia de sancționare nu este motivată în fapt, întrucât nu cuprinde mențiuni privind descrierea faptei sau faptelor care constituie abatere disciplinară, acestea fiind descrise numai generic, prin preluarea definițiilor atribuțiilor de serviciu înscrise în fișa postului și a celor cu privire la care se susține că îi reveneau contestatorului, conform standardelor minime obligatorii privind serviciile pentru protecția copilului de tip rezidențial pentru copiii cu dizabilități aprobate prin Ordinul nr.27/2004 din 10.03.2004.
Ca urmare, în condițiile în care faptele nu sunt determinate și individualizate, iar în decizie nu se precizează data săvârșirii, instanța de fond a reținut că nu se poate verifica dacă acestea, prin modul lor concret de săvârșire, reprezintă sau nu încălcări ale atribuțiilor de serviciu și nici dacă intimata, în raport de dispozițiile art.268 alin.1 Codul Muncii era în termen pentru a proceda la aplicarea sancțiunii disciplinare.
S-a apreciat că atâta timp cât în cuprinsul deciziei nu se precizează activitățile educative care nu au fost îndeplinite sau care au fost îndeplinite defectuos ori în ce a constat comportamentul necivilizat față de colegi, când și în ce condiții a săvârșit contestatorul aceste fapte, precum și față de care persoane determinate, nu se poate constata că faptele au fost descrise în decizie, conform dispozițiilor art.268 alin.2 lit.a Codul Muncii.
De asemenea, s-a reținut că lipsa descrierii faptei rezultă și din absența mențiunilor privind perioada în care contestatorul a ridicat din casieria instituției banii de buzunar ai copiilor și cuantumul acestora, ca și cele vizând faptele de agresare verbală sau fizică a copiilor, cunoscute și nesesizate de contestator ori a celor referitoare la ajutorul concret dat coordonatorului centrului, în vederea însușirii produselor alimentare și nealimentare din gestiunea centrului, respectiv în ce a constat acest ajutor, când și în ce condiții a fost acordat.
S-a mai arătat că, întrucât decizia de sancționare disciplinară nu poate fi completată, în ceea ce privește descrierea faptei cu conținutul unor acte exterioare, iar actul de constatare nr.6081/3 aprilie 2009 în care s-a consemnat rezultatul cercetării nu satisface exigența legii și nu echivalează cu motivarea deciziei, încălcarea dispozițiilor art.268 alin.2 lit.a Codul muncii este evidentă.
Totodată, s-a ținut seama că decizia de sancționare a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art.267 alin.2 Codul muncii, potrivit cărora, nici o sancțiune disciplinară, cu excepția celei prevăzute de art.264 alin.1 lit.a Codul muncii, nu poate fi luată fără efectuarea unei cercetări prealabile cu privire la care salariatul va fi convocat în scris de către persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea, cu precizarea obiectului, datei, orei și locului întrevederii.
S-a arătat că de vreme ce legislația muncii nu cuprinde referiri limitative stricte privind conținutul convocatorului, fiecare instituție are dreptul de a-și formula convocatorul, însă s-a constatat că în cauză, intimata, potrivit chiar recunoașterii acesteia, nu a procedat la convocarea contestatorului, motivat de faptul că membrii comisiei de cercetare s-au deplasat la sediul centrului, în care contestatorul își desfășura activitatea.
S-a observat că nota explicativă luată contestatorului nu suplinește lipsa convocării, întrucât acesta nu a fost înștiințat legal că va fi cercetat disciplinar, fiind astfel lipsit de posibilitatea de a-și susține punctul de vedere, în conformitate cu dispozițiile art.267 alin.4 Codul muncii și art.24 alin.1 din Constituția României.
Pe de altă parte, din examinarea notelor explicative existente la dosar, instanța de fond a reținut că nu toate faptele reținute prin decizia de sancționare au făcut obiectul cercetării disciplinare, caz în care contestatorul a fost în imposibilitate de a se apăra cu privire la toate faptele imputate.
S-a avut în vedere că motivarea, descrierea detailată în amănunt și în același timp în concret a faptei ce constituie abatere disciplinară reprezintă o condiție de valabilitate și de legalitate a unei decizii de sancționare, în considerarea împrejurării că aceasta constituie o manifestare unilaterală de voință a emitentului, iar respectarea acestei cerințe are semnificația unei garanții împotriva unui eventual abuz al angajatorului.
Instanța de fond a mai constatat că în cauză, motivarea lacunară privitoare la "nerespectarea unor atribuții din fișa postului, "la" nerespectarea unor atribuții care revin contestatorului potrivit standardelor aprobate prin Ordinul ANPCA nr.27/2004, "ori la ajutorul dat" coordonatorului centrului să-și însușească produse alimentare și nealimentare nu este de natură să suplinească exigența argumentării măsurii de sancționare a contestatorului.
S-a arătat că acest fapt este de natură a afecta dreptul la apărare al acestuia, precum și dreptul la un proces echitabil statuat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Ca urmare, față de lipsa descrierii faptei conform dispozițiilor art.268 alin.2 lit.a Codul muncii și în absența unei cercetări prealabile efectuată în acord cu dispozițiile art.267 alin.2 Codul muncii, prima instanță a reținut că decizia de sancționare este lovită de nulitate.
Instanța de fond a arătat că normele juridice prevăzute de art.267 alin.1 și art.268 alin.2 din Codul muncii sunt imperative și că omisiunea oricăruia dintre elementele obligatorii enumerate în alin.2 al art.268 atrage nulitatea absolută a deciziei, motiv pentru care a apreciat că nu se mai impune analiza deciziei și sub aspectul încălcării dispozițiilor art.268 alin.2 lit.c Codul muncii ori sub aspectul temeiniciei sancțiunii aplicate.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T, criticând soluția pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.3041pr.civ. recurenta a susținut că în dispoziția de sancționare faptele sunt descrise în mod concret și clar, ceea ce permite verificarea realității săvârșirii acestora.
Astfel, s-a arătat că în dispoziția atacată se menționează că domnul nu a întocmit planificările zilnice privind activitățile desfășurate cu copiii; nu a întocmit periodic evaluările copiilor; a promovat un comportament neadecvat în raporturile cu colegii, provocând și menținând o stare de conflict cu aceștia; nu a semnalat în scris șeful de centru și nu a completat în registrul de sesizări faptul că are cunoștință că minorii sunt abuzați în centru; a ajutat șeful de centru să-și însușească în mod ilegal anumite produse alimentare și nealimentare din gestiunea Centrului " ", nu a justificat cheltuirea banilor de buzunar ai copiilor, în perioada în care a fost împuternicit să ridice acești bani din casieria DGASPC
De asemenea, s-a amintit că la art. 1 alin.2 din dispoziție sunt precizate motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului, respectiv pentru că acesta, prin declarațiile și notele explicative date, nu a putut demonstra că și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în mod corespunzător și a recunoscut în parte faptele de care este acuzat.
S-a susținut că, în cauză, s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, astfel cum reiese din actele care au stat la baza emiterii dispoziției de sancționare, contestatorului oferindu-i-se dreptul de a-și formula și susține apărările în favoarea sa, fiind respectate întocmai prevederile art. 267 din Codul Muncii.
De asemenea, s-a învederat că nu sunt motive pentru a se reține netemeinicia dispoziției de sancționare, apărările formulate de contestator neputând fi primite, atâta timp cât acesta nu a făcut dovada sesizării scrise a abuzurilor fizice și psihice asupra copiilor din cadrul centrului și nici nu a putut proba amenințările exercitate asupra sa în comiterea faptei de a ajuta șeful de centru să-și însușească în mod ilegal anumite produse alimentare și nealimentare din gestiunea centrului.
S-a arătat că intimatul contestator nu a prezentat dovezi contrare nici în privința celorlalte abateri reținute în sarcina sa.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată, recurenta a precizat că aceasta corespunde cu gravitatea faptelor, întrucât nesemnalarea abuzurilor exercitate asupra copiilor cu dizabilități și sprijinul acordat șefului de centru în sustragerea de produse alimentare și nealimentare din cadrul centrului (fapte consemnate și recunoscute de contestator în nota explicativă și declarațiile date comisiei de cercetarea) nu pot fi calificate decât ca abateri grave.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. Curtea reține următoarele:
Intimatul contestator, angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, în funcția de pedagog de recuperare principal în cadrul Complexului de recuperare din Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T, a fost sancționat disciplinar prin Dispoziția nr.288/07.04.2009 emisă de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T, cu reducerea salariului de bază cu 10% pe luna aprilie 2009, conform art.264 alin.1 lit.d muncii, pentru încălcarea cu vinovăție a prevederilor legale referitoare la atribuțiile de serviciu stipulate în fișa postului.
Prima instanță a interpretat și aplicat corect legea atunci când a constatat nulitatea absolută a deciziei de sancționare disciplinară întocmite nelegal de către recurentă.
Astfel, în mod corect instanța de fond a avut în vedere faptul că art. 267 din Codul muncii impune, sub sancțiunea nulității absolute, efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, fără de care nu poate fi dispusă măsura sancționării salariatului, cu excepția avertismentului scris.
Curtea reține că cercetarea disciplinară prealabilă prevăzută de acest text de lege este menită să asigure stabilirea corectă a abaterii disciplinare, a împrejurărilor concrete în care a fost săvârșită, a gravității sale și a vinovăției salariatului, în raport cu care se poate aprecia și asupra sancțiunii aplicabile, dar, în același timp, și a exercitării dreptului de apărare al salariatului în cadrul acestei proceduri.
De amintit că art. 268 din Codul muncii stabilește termenul în care poate fi emisă în formă scrisă decizia de sancționare, precum și elementele și mențiunile pe care trebuie să le cuprindă decizia, sub sancțiunea nulității, pentru ca salariatul sancționat să își poată pregăti, organiza și exercita apărarea.
Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa că raporturile juridice de muncă trebuie să se desfășoare într-un cadru legal, pentru a fi respectate drepturile și îndatoririle, precum și interesele legitime ale ambelor părți.
În acest mod, cercetarea disciplinară prealabilă aplicării sancțiunii contribuie în mare măsură la prevenirea unor măsuri abuzive, nelegale sau netemeinice, dispuse de angajator, profitând de situația sa dominantă.
Din analiza coroborată a dispozițiilor alin.1 și 2 din art.267 Codul muncii, rezultă faptul că legiuitorul a dorit să supună nulității absolute exclusiv situațiile în care luarea măsurii de sancționare s-a făcut în mod abuziv, încălcându-i-se în acest sens dreptul fundamental al salariatului la apărare.
În speță, din probatoriile administrate în cauză rezultă că recurenta nu a respectat condițiile de formă și de fond ale cercetării administrative prealabile emiterii deciziei de sancționare.
Astfel, măsura de sancționare disciplinară a fost aplicată de către recurentă, fără a se dovedi faptul că au fost parcurse toate etapele procedurii cercetării disciplinare prealabile, prevăzută expres de art.267 alin.2 - 4.muncii, respectiv convocarea salariatului în vederea efectuării cercetării disciplinare după sesizarea conducerii unității cu privire la faptele săvârșite de către acesta,ascultareasalariatului șicercetarea apărărilorsale, formulate în fața celui mandat să efectueze cercetarea disciplinară.
Or, rațiunea pentru care legiuitorul, în art. 267 din Codul muncii, a inserat cerința notificării scrise, prin precizarea obiectului, datei, orei și locului întrevederii, a fost aceea de a da posibilitate salariatului să-și pregătească apărările și probele, în cunoștință de cauză, față de fapta care îi este imputată și care trebuie să îi fie comunicată.
Refuzul salariatului de a se prezenta la cercetarea prealabilă îndreptățește pe angajator să dispună sancționarea sa fără întocmirea cercetării prealabile, însă, în speță, intimatul contestator nu a fost legal convocat în vederea efectuării cercetării prealabile cu privire la abaterile disciplinare reținute în sarcina sa.
Declarațiile intimatului contestator date în 1 și 2.04.2009 nu confirmă îndeplinirea procedurii privind efectuarea cercetării disciplinare, de vreme ce salariatul nu a fost înștiințat în scris că face obiectul unei cercetări disciplinare și nu i s-au comunicat faptele pentru care este cercetat disciplinar, acesta fiind evident lipsit de dreptul de a-și formula eventualele apărări cu privire la cele reținute în sarcina sa.
Ca atare, în condițiile în care intimatul contestator nu a avut cunoștință de faptul că este cercetat disciplinar, se poate reține că recurenta a încălcat dreptul acestuia la apărare, în sensul art. 267 alin.4 muncii, încălcare sancționată cu nulitatea absolută a deciziei de sancționare disciplinară emisă în atare condiții.
De adăugat că angajatorul nu a ținut seama nici de prevederile Contractului Colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, deși clauzele acestuia, potrivit art. 241.muncii, produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară.
Astfel, recurenta trebuia să aibă în vedere că art.75 alin.1-4 din Contractul Colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 prevede că nici o sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile și că angajatorul are obligația de a numi o comisie pentru cercetarea abaterii disciplinare, care îl va convoca în scris pe salariatul cercetat, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte, cu indicarea cel puțin a motivului, datei, orei și locului întrevederii.
De asemenea, recurenta trebuia să țină seama de faptul că textul amintit stipulează că în cadrul cercetării disciplinare se vor stabili faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice date concludente pe baza cărora să se poată stabili existența sau inexistența vinovăției, ascultarea și verificarea apărărilor salariatului cercetat fiind obligatorii, angajatorul putând dispune sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile, numai în cazul neprezentării salariatului la convocarea făcută, fără un motiv obiectiv, ceea ce nu este cazul dedus judecății, intimatul contestator nefiind convocat în scris în vederea efectuării cercetării disciplinare.
În ceea ce privește nota de informare nr.6081/3.04.2009 privind rezultatele verificării solicitate de Consiliul județean T invocată de către recurentă, Curtea constată că în cuprinsul său nu se consemnează dacă intimatul contestator a fost ascultat în legătură cu abaterile reținute în sarcina sa.
Pe de altă parte, Curtea reține că în decizia atacată în cauză nu s-a menționat data săvârșirii faptelor, or numai în raport de această dată, instanța poate verifica dacă angajatorul a respectat dispozițiile art.268 al.1 Codul Muncii cu privire la termenul de prescripție a răspunderii disciplinare a salariatului.
Analiza legalității deciziei de sancționare disciplinară contestate prevalează examinării temeiniciei acesteia, astfel încât instanța de fond a procedat judicios la examinarea condițiilor cerute pentru valabilitatea deciziei sub aspectul îndeplinirii condițiilor de formă și de fond vizând legalitatea deciziei, constatând că angajatorul a emis actul de sancționare fără respectarea acestora.
Pentru considerentele arătate, Curtea va respinge ca nefondat recursul va reține ca legală hotărârea instanței de fond, în baza dispozițiilor art.312 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, împotriva sentinței civile nr.1640 din data de 16.10.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
- -
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
18.02.2010
Jud. fond:;
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Bodea
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 5954/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 246/2009. Curtea de... → |
|---|
