Contestație decizie de sancționare. Decizia 4139/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1449/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4139R
Ședința publică de la 05 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Nițu Petronela Iulia
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.7565 din 05.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.33532/3/LM/2008, în contradictoriu intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului, având ca obiect-contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul personal și asistat de avocat ce depune împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.5/2009 și intimatul prin consilier juridic cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Recurentul, prin avocat, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile în sensul admiterii acțiunii, arătând că pe parcursul cercetării disciplinare recurentul a arătat că a semnat condica pentru fiecare zi de prezență.Trebuiau individualizate cele două aspecte și aplicarea sancțiunii pentru fiecare.În ce privește probatoriul său acesta nu a fost avut în vedere de către instanța de fond,respectiv declarațiile martorilor,fiind luate în considerare doar declarațiile martorilor intimatei.În ce privește cheltuielile de judecată,arată că le solicită pe cale separată.
Intimata, prin consilier juridic solicită respingerea recursului, menținerea sentinței civile ca temeinică și legală.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7565 din 05.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.33532/3/LM/2008, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, potrivit de art.268, al.2 Codul Muncii, decizia susmenționata cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a apreciat de asemenea că decizia contestată este legală și că angajatorul și-a exercitat în mod corect prerogativa sancționării disciplinare a salariatului sau și că sancțiunea aplicată a fost corect individualizată în raport cu prevederile art.266 Codul Muncii.
Un prim argument de nelegalitate invocat de reclamant privește greșita compunere a comisiei desemnate pentru cercetarea disciplinară și greșita sesizare a faptelor apreciate ca fiind abateri disciplinare, fapte ce ar atrage în opinia reclamantului si nulitatea celor 3 procese verbal de cercetare disciplinară întocmite.
Reclamantul pretinde că întrucât era doar delegat la ORC de pe lângă Tribunalul București ceea ce presupunea neschimbarea drepturilor și obligațiilor de serviciu cu ONRC, precum și relația de subordonare directă doar fata de Directorul General al ONRC, in mod nelegal sesizarea cu privire la săvârșirea pretinselor abateri disciplinare a fost făcută de directorul ORC de pe lângă Tribunalul București, iar în compunerea comisiei de cercetare disciplinară au fost numiți salariați ai ORC de pe lângă Tribunalul București și nu salariați din cadrul instituției al cărui salariat era.
Procedura cercetării disciplinare dispune ca referatul constatator se întocmește de seful ierarhic superior care are atribuții de coordonare și control a activității salariatului, iar la punctul 2, lit.b, că în comisia desemnată pentru efectuarea cercetării disciplinare fac parte directorul ORC de pe lângă tribunal, șeful biroului din care face parte salariatul cercetat, o persoană de la Direcția Juridică din cadrul ONRC și un secretar desemnat de directorul ORC de pe lângă tribunal.
Instanța a reținut că Decizia de desemnare, cu nr.722/28.07.2008 a comisiei de cercetare disciplinară a fost emisă de Directorul General al ONRC, cu respectarea dispozițiilor punctului 2 din "Procedura cercetării disciplinare", iar împrejurarea că nu au fost respectate întrutotul celelalte dispoziții din actul intern susmenționat privitoare la compunerea comisiei de disciplină, nu constituie circumstanțe de natura să atragă nulitatea cercetării disciplinare efectuate cu privire la reclamant, câtă vreme singura cerință prevăzută de Codul Muncii, sub sancțiunea nulității absolute, cu privire la persoanele care efectuează cercetarea disciplinară este ca acestea să fie împuternicite de către angajator (267, al.2 Codul Muncii ), cerința care a fost îndeplinită în cauză.
Pe de alta parte, instanța a apreciat că, câtă vreme "Procedura cercetării disciplinare" nu conține prevederi exprese pentru situația salariaților delegați angajatorul a apreciat corect că din comisia de cercetare disciplinară, trebuie să facă parte salariați din cadrul instituției unde era delegat reclamantul, dat fiind specificul abaterii constatate - lipsa reclamantului de la locul de muncă unde trebuia să-și desfășoare activitatea pe durata delegării.
Este adevărat că prin delegare nu se schimbă funcția si drepturile salariatului delegat, precum și relația de subordonare cu angajatorul care l-a delegat, dar în același timp, cel aflat în delegare trebuie să respecte normele de disciplină în unitatea în care-și execută sarcinile.
S-a apreciat că, pe de alta parte, reclamantul nici nu a invocat și dovedit împrejurarea că i s-ar fi produs vreun prejudiciu prin faptul că comisia de cercetare nu a fost constituită din colegi de serviciu de la ONRC.
S-a constatat că ceea ce constituie o condiție esențială pentru validitatea cercetării disciplinare, ascultarea și verificarea susținerilor salariatului au fost realizate, reclamantului dându-i-se posibilitatea de a se apăra și de a aduce probe în sprijinul susținerii nevinovăției sale.
Astfel, cu privire la faptele apreciate ca fiind abateri disciplinare instanța a arătat că i se impută reclamantului lipsa de la serviciu în zilele de 3 și 8.07.2008.
Instanța considerat că susținerile reclamantului legate de semnarea condicii de prezență se contrazic.
De asemenea, în cererea introductivă reclamantul arată că a semnat condica de prezență în după amiaza aceleiași zile, pentru că a apreciat că semnarea condicilor de prezență nu este esențială în raport cu realizarea atribuțiilor de serviciu, însă nu a lipsit de la serviciu.
Prin nota explicativă data cu ocazia cercetării disciplinare, reclamantul recunoaște însă că a semnat a doua zi condica de prezență, iar instanța a înclinat să creadă că a doua versiune este cea adevărată.
Martorii - din Serviciu economic din cadrul ORC de pe lângă Tribunalul București și, referent de specialitate la aceeași instituție, propuși de intimată au confirmat susținerile intimatei, în sensul că în zilele de 3 și 8.07.2008 reclamantul nu s-a prezentat la serviciu, ultimul dintre martori lucrând în același birou cu reclamantul pe perioada delegării acestuia.
Acest martor, a declarat ca pe 3 iulie 2008 s-a întâlnit cu reclamantul, prietenul său, timp de 20 de minute în pauză de masă a martorului pentru a afla de la reclamant niște informații legate de înființarea unei
Această susținere nu poate fi verificată întrucât martorul a arătat că nu a depus la ORC nici o cerere privind înființarea unei, iar întâlnirea cu reclamantul ar fi fost în afara sediului ORC de pe lângă Tribunalul București, întâlnire ce nu a fost confirmată de vreo altă persoană.
Instanța a mai reținut că reclamantul nu a infirmat faptul că în zilele respective nu a întocmit și semnat nici un act la serviciu și nici nu a deschis calculatorul.
Cu privire la diferența de drepturi salariale pe care reclamantul susține că nu a încasat-o instanța a reținut că din fluturașul de salarii aferent lunii iunie 2008 reclamantul a fost pontat cu doar 18 zile lucrate și 24 ore nelucrate, iar din referatele depuse la dosarul cauzei a rezultat că reclamantul nu a fost la serviciu în zilele 19.01.2008, 24.06.2008 și 27.06.2008.
Așadar, plata drepturilor salariale diminuate pe luna iunie 2008 nu se datorează, contrar susținerilor reclamantului existenței unei măsuri sancționatorii luate de angajator, ci nepontării unui număr de 24 ore nelucrate.
Întrucât dreptul salariatului de a încasa salariul are drept corelație obligația sa de a muncii a rezultat că angajatorului nu-i revenea obligația plății unor zile nelucrate de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, recurentul, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul a arătat că, în ceea ce privește capătul 1 și 2 de cerere instanța de fond a apreciat în mod greșit că susținerile reclamantului din cererea de chemare în judecată și cele din cercetarea disciplinară se contrazic.
S-a arătat astfel că pentru una din zilele imputate reclamantul a semnat condica a doua zi deoarece activitatea acestuia nu este legată exclusiv de birou, iar al doilea rând acesta nu știa deoarece nu i s-a spus unde se țin condicile de prezență după ce acestea se ridică.
S-a mai arătat că, potrivit fișei postului, atribuțiile salariatului implică, pe lângă munca de birou și relațiile cu clienții, nefiind astfel necesară prezența permanentă în birou, ci dimpotrivă și nu există relații de subordonare sau/și colaborare cu serviciul economic.
Recurentul a mai susținut că instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art.265 alin.2 din Codul Muncii conform căreia pentru aceeași abatere disciplinară se poate aplica doar o singură sancțiune și nu a stabilit în concret sau a stabilit în mod eronat faptele de care contestatorul se face vinovat și sancțiunea aplicabilă, deoarece recurentul a fost sancționat pentru că nu a fost prezent la serviciu timp de două zile și pentru că ar fi semnat condica de prezență a doua zi, încă pentru semnarea cu întârziere a condicii de prezență sancțiunea este conform art.43 alin.1 al Regulamentului intern, mustrarea scrisă. Rezultă că pentru lipsa nejustificată de la serviciu pentru cealaltă zi, - ipoteza care trebuie dovedită de cel care aplică sancțiunea - trebuie să fie avute în vedere prevederile Procedurii privind întocmirea condicilor de prezență și completarea foilor colective de prezență care prevăd faptul că, absențele nemotivate repetate reprezintă abatere disciplinară și se sancționează în funcție de gravitate cu una din măsurile prevăzute la art.42 din Regulamentul intern și la art.264 din Codul Muncii. Însă lipsa nemotivată de la serviciu a recurentului-reclamant este contestabilă în condițiile în care angajatorul nu a respectat procedura de ținere a condicilor de prezență, iar prin martorul adus în fața instanței s-a dovedit prezența la serviciu într-una din zilele incriminante a recurentului.
S-a mai arătat că instanța nu a luat în considerare obiecțiunile contestatorului la procedura de ținere a condicilor de prezență, în condițiile în care condica de prezență este un mijloc de probă mai adecvat decât altele în a dovedi vreo eventuală abatere disciplinară.
Recurentul a susținut astfel că, prin modul în care a fost ținută și înfățișată instanței de judecată, condica de prezență nu poate fi reținută ca probă, precum și faptul că instanța de fond a luat în considerare mărturia martorului coleg de birou cu recurentul, în condițiile în care acesta nu a putut indica nici măcar zilele în care a declarat că nu l-a observat pe recurentul-reclamant la birou, iar cât privește mărturia martorei, recurentul a arătat că aceasta este o mărturie pro causa.
Recurentul a mai susținut și faptul că instanța de fond nu a luat în considerare unul din motivele invocate de contestator, în sensul că în cursul cercetării disciplinare nu i s-a respectat dreptul la apărare și nu s-a luat în considerare nici mărturia depusă de martorul pe care a considerat-o nesusținută de vreo altă probă dar a luat în considerare mărturia depusă de către în condițiile în care aceasta nu este susținută nici de declarația colegului de birou al recurentului și nici de condicile de prezență.
Sentința instanței de fond a mai fost atacată și sub aspectul faptului că nu s-au luat în considerare și alte motive invocate în susținerea contestației, inclusiv faptul că nu s-a respectat procedura solicitării notei explicative la momentul procedurii incidentului.
Cu privire la capătul 3 de cerere s-a susținut că instanța de fond în loc să oblige intimatul să-i plătească sumele pe care i le reținut din salariu pentru o așa zisă absență de la serviciu, deși condica de prezență atestă altă realitate, a interpretat greșit cererea recurentului și a respins-o nemotivat, reținând că recurentul a susținut că angajatorul trebuia să efectueze o cercetare disciplinară pentru zilele considerate lipsă de la serviciu.
În final, s-a arătat că, în condițiile în care angajatorul nu poate dovedi lipsa nejustificată de la serviciu măsura acestuia de a nu plăti recurentului cele trei zile aferente lunii iunie, trebuie considerată abuzivă și, în consecință, anulată.
Prin întâmpinare intimatul, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate, văzând și dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. și ținând seama de prevederile art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Se reține că urmare a referatelor nr.-/1.07.2008 și -/08.07.2008, înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului a fost instituită o Comisie de cercetare disciplinară prealabilă care a procedat la convocarea recurentului pentru data de 30.07.2008, dată la care, urmare a cererii salariatului, s-a procedat la amânarea efectuării cercetării disciplinare pentru data de 01.08.2008, în vederea pregătirii apărării.
În cadrul cercetării disciplinare au fost analizate susținerile intimatului cu privire la faptele imputate, efectuându-se verificări cu privire la prezența sau absența de la serviciu în zilele pentru care s-a dispus cercetarea disciplinară.
Urmează a fi înlăturate criticile recurentului vizând faptul că instanța de fond nu a făcut aplicarea art.265 alin.2 din Codul Muncii, deoarece instanța de fond a reținut corect faptul că reclamantului i se impută lipsa de la serviciu în zilele de 3 și 8.07.2008, nefiind vorba deci despre aceeași abatere disciplinară, ci despre abateri disciplinare săvârșite la date diferite.
De asemenea, corecte sunt și susținerile instanței de fond legate de semnarea condicii de prezență, reținându-se că, deși în cererea introductivă reclamantul a arătat că a semnat condica de prezență în după amiaza aceleiași zile, în nota explicativă dată cu ocazia cercetării disciplinare acesta a recunoscut că a semnat a doua zi condica de prezență.
Recurentul susține că a fost prezent la serviciu, însă martorii și au confirmat faptul că în zilele de 3 și 8.07.2008, reclamantul nu s-a prezentat la serviciu, unul din martori lucrând în același birou cu reclamantul, în perioada delegării acestuia.
Cu privire la obiecțiile recurentului referitoare la procedura de ținere a condicilor de prezență se reține că respectiva condică de prezență nu a fost singurul mijloc de probă avut în vedere de instanța de fond la pronunțarea sentinței atacate, aceasta având în vedere întreg materialul probator administrat în cauză, respectiv răspunsurile recurentului în fața Comisiei de cercetare disciplinară, declarațiile martorilor audiați în cauză, faptul că în zilele imputate recurentul nu a întocmit și semnat nici un act la serviciu și nici nu a deschis calculatorul.
Cu privire la mărturia martorului, s-a reținut corect faptul că acesta nu este susținută de nici o altă probă administrată în cauză.
Referitor la plata drepturilor salariale diminuate pe luna iunie 2008 se reține că aceasta se datorează unui număr de 24 de ore nelucrate, din referatele depuse la dosarul de fond, rezultând că reclamantul nu a fost la serviciu în zilele de 19.06.2008, 24.06.2008 și 27.06.2008.
Cum potrivit art.154 din Codul Muncii salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă este corectă concluzia instanței de fond potrivit căreia angajatorul nu-i revenea obligația plății unor zile nelucrate de reclamant, deoarece dreptul salariatului de a încasa salariul are drept corelație obligația sa de a muncii.
Cu din probatoriul administrat în cauză, respectiv declarațiile martorilor audiați, recunoașterea de către contestator a faptului că a semnat condica de prezență retroactiv, situația logării zilnice a calculatorului aflat în folosința exclusivă a contestatorului din care a rezultat că în zilele de 3.07.2008 și 8.07.2008 nu a fost utilizat calculatorul reiese faptul că acesta a lipsit în mod nejustificat de la serviciu în zilele de 3 și 8.07.2008, în mod corect instanța de fond a respins contestația formulată menținând diminuarea salariului cu 10% pe o perioadă de o lună.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.7565 din 05.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.33532/3/LM/2008, în contradictoriu intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
05.07.2009
Jud. fond.: Dalina;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Nițu Petronela Iulia
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 2365/2009. Curtea... | Completare carnet de muncă. Decizia 87/2009. Curtea de Apel Cluj → |
|---|
