Contestație decizie de sancționare. Decizia 468/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(6103/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 468/
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-intimată - - (- -) împotriva sentinței civile nr. 231 LM din 26 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-contestator, având ca obiect - contestație decizie sancționare.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 21.01.2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 28.01.2010, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 231 LM din 26 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de contestatorul.
În consecință, s-a dispus anularea deciziei nr. 472/25.11.2008 emisă de intimata - - (- -), reintegrarea contestatorului în funcția de director al Sucursalei Militari pentru perioada 26.11.2008-19.05.2009, precum și plata tuturor drepturilor bănești cuvenite pentru această perioadă.
Celelalte pretenții deduse judecății au fost respinse.
În final, intimata a fost obligată la 3000 lei cheltuieli de judecată către contestator.
Intimata a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
1. Așa cum s-a arătat în întâmpinare, ambele cercetări disciplinare prealabile au fost efectuate conform normelor legale în vigoare, potrivit art. 267 alineatul 2 din Codul Muncii, iar decizia de sancționare a fost emisă în temeiul art. 268 alineatul 1 din același cod.
Prin urmare, instanța nu a ținut cont de art. 268 din Codul Muncii, ci doar de prevederile art. 76, conform cu care concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.
Instanța nu a avut în vedere faptul că deși decizia de sancționare a fost emisă la 26.11.2008, aceasta nu a fost pusă în aplicare tocmai pentru că reclamantul se afla din data de 17.11.2008 în concediu medical. Mai mult, reclamantul a stat în concediu medical până la 18 mai 2009, iar din data de 19.05.2009 acesta s-a prezentat la sediul societății cu decizia de pensionare.
Rezultă că decizia contestată a fost emisă la data susmenționată, dar nu a fost pusă în aplicare, fapt ce rezultă și din carnetul de muncă al contestatorului, această mențiune fiind reținută și de instanță prin sentință.
Prin emiterea deciziei în termenul de 30 zile de la sesizarea faptei și neaplicarea sancțiunii pe perioada în care salariatul se afla în concediu medical au fost respectate atât dreptul salariatului de a nu fi concediat în perioada de concediu medical conform art. 60 lit. a din Codul Muncii, cât și dreptul angajatorului de a aplica sancțiuni conform art. 40 alineatul 1 lit. e din același cod.
Oricum, la momentul punerii în aplicare a deciziei de pensionare, decizia de sancționare a rămas fără obiect, instanța nemaiputând dispune anularea acesteia.
2. Cât privește dispoziția din sentință cu privire la obligarea intimatei la plata drepturilor bănești aferente perioadei 26.11.2008-19.05.2009, aceasta s-a luat fără a fi cerută de contestator și fără a se respecta principiul disponibilității, conform căruia numai părțile au dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată.
De menționat faptul că în toată această perioadă contestatorul s-a aflat în concediu medical pentru care contestatorul a beneficiat de indemnizația de concediu medical de la Fondul Național Unic de Sănătate.
3. Instanța a făcut o greșită apreciere a probatoriului administrat în cauză, respectiv înscrisuri și martori, constatând că acestea nu confirmă acuzațiile ce i s-au adus reclamantului pentru desfacerea contractului de muncă.
În acest sens nu s-a ținut cont de declarațiile martorilor și și nici de unele dintre înscrisurile de la dosar.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Intimatul-contestator, prin apărător, a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
În baza art. 312 alineatul 1 teza I și art. 304 pct. 6 Cod Procedură Civilă, Curtea va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul menționat prin dispozitivul deciziei, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, criticile exprimate în cuprinsul celui de-al doilea motiv de recurs sunt întemeiate, în speță fiind aplicabile din acest punct de vedere prevederile art. 304 pct. 6 ultima teză Cod Procedură Civilă. Așa cum rezultă din analiza pieselor dosarului, intimatul-contestator nu a învestit instanța de fond cu vreun capăt de cerere (pretenție) în sensul de a se dispune reintegrarea sa în funcția avută anterior și obligarea recurentei-intimate la plata despăgubirilor corespunzătoare pentru perioada 26.11.2008-19.05.2009.
Nici din cuprinsul cererii introductive de instanță și nici din cel al cererii conexe nu rezultă existența unor asemenea pretenții ale contestatorului-intimat.
Așa fiind, dispozițiile din sentința recurată în sensul obligării intimatei - - (- -) la reintegrarea contestatorului în funcția de director al Sucursalei Militari pentru perioada 26.11.2008-19.05.2009, precum și plata tuturor drepturilor bănești cuvenite pentru această perioadă, sunt greșite și urmează a fi înlăturate, fiind pronunțate cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 129 alineatul ultim Cod Procedură Civilă (potrivit cu care judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății) și a principiului fundamental al disponibilității în procesul civil.
Practic, prin hotărârea recurată s-a acordat ceea ce nu s-a cerut, motiv pentru care se impune admiterea recursului și modificarea parțială a sentinței în sensul înlăturării dispozițiilor precitate.
Celelalte motive de recurs apar ca nefondate, Tribunalul procedând legal și temeinic atunci când a dispus anularea deciziei contestate.
După cum reiese din analiza înscrisurilor de la dosar, mai ales a copiilor certificatelor medicale de la filele 203-209, decizia contestată a fost emisă într-un moment în care intimatul-contestator se afla în concediu medical. Însăși recurenta-intimată recunoaște acest aspect în motivarea recursului, arătând că "reclamantul se afla din data de 17.11.2008 în concediu medical".
Or, în conformitate cu prevederile art. 60 alineatul 1 lit. a din Codul Muncii, concedierea salariatului nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii.
Aceasta înseamnă că decizia nr. 472/25.11.2008 a fost emisă de recurentă cu încălcarea interdicției stabilită prin dispozițiile imperative și de ordine publică suscitate, ceea ce făcea necesară desființarea acestui act juridic în conformitate cu prevederile art. 76 din Codul Muncii, potrivit cu care concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege este lovită de nulitate absolută. Este ceea ce în mod just a făcut și Tribunalul.
Nu pot fi luate în seamă susținerile recurentei în sensul că instanța ar fi trebuit să țină cont și de prevederile art. 268 din Codul Muncii, nu doar de cele ale art. 60 și 76. Chiar dacă s-ar admite ipoteza că în speță decizia de sancționare disciplinară a fost emisă cu respectarea cerințelor impuse de art. 268, recurenta era obligată să se asigure că a întocmit-o în strictă conformitate cu toate prevederile relevante ale Codului Muncii, printre care și cele ale art. 60 și 76. Aceasta deoarece decizia în discuție are natura juridică a unei decizii prin care s-a aplicat sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă, adică a concedierii. Or, concedierea indiferent de tipul ei, deci inclusiv cea prevăzută de art. 61 lit. a din Codul Muncii, la care a apelat recurenta-intimată, nu poate fi dispusă cu încălcarea interdicției prevăzută de art. 60 alineatul 1 lit. Legiuitorul nu face nici o distincție din acest punct de vedere între diferitele forme de concediere, iar dacă legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem.
Recurenta mai afirmă că "deși decizia de sancționare a fost emisă la 26.11.2008, aceasta nu a fost pusă în aplicare" și că "emiterea deciziei în termenul de 30 zile de la sesizarea faptei și neaplicarea sancțiunii pe perioada în care salariatul se afla în concediu medical au fost respectate atât dreptul salariatului de a nu fi concediat în perioada de concediu medical conform art. 60 lit. a din Codul Muncii, cât și dreptul angajatorului de a aplica sancțiuni conform art. 40 alineatul 1 lit. e din același cod." Nici aceste alegații nu sunt întemeiate.
Ca orice act juridic, decizia contestată a fost emisă în scopul producerii de consecințe juridice, și anume încetarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu 26.11.2008. În aceste condiții, dacă ar fi considerată valabilă și nu s-ar dispune desființarea ei întrucât a fost nelegal emisă, s-ar ajunge la situația în care și-ar realiza toate efectele, inclusiv cel al încetării raporturilor de muncă dintre părți de la data de 26.11.2008, ceea ce nu poate fi acceptat.
Teza susținută de recurentă în sensul că decizia nu ar fi fost pusă în aplicare, nu are nici un fel de acoperire faptică sau juridică. Odată emisă decizia, ea devine aptă să producă efecte juridice și deci este pusă în aplicare, cu atât mai mult cu cât persoana de la care emană nu a dispus revocarea sau suspendarea ei.
Cât privește susținerea potrivit căreia "la momentul punerii în aplicare a deciziei de pensionare, decizia de sancționare a rămas fără obiect, instanța nemaiputând dispune anularea acesteia" trebuie arătat că nici aceasta nu este fondată. Dacă nu s-ar fi dispus anularea actului de sancționare disciplinară, ar fi însemnat că raporturile juridice de muncă dintre părți ar fi încetat în condițiile prevăzute de art. 61 lit. a și 268 din Codul Muncii de la data de 26.11.2008, și nu prin pensionarea intimatului-contestator. Câtă vreme decizia contestată a fost emisă cu încălcarea legii, ea trebuia și putea fi desființată, asigurându-se în acest fel respectarea principiului legalității și preeminenței dreptului.
Iar decizia de sancționare nu a rămas fără obiect prin punerea în aplicare a deciziei de pensionare, căci această ultimă decizie nu produce efecte retroactiv, în speță pentru intervalul de timp dintre 26.11.2008 și 19.05.2009.
Cele ce preced demonstrează netemeinicia primului motiv de recurs.
Referitor la cel de-al treilea, acesta vizează chestiunea temeiniciei deciziei de sancționare disciplinară. Or, în contextul în care s-au prezentat argumente în sprijinul tezei nelegalității emiterii deciziei contestate, problematica temeiniciei acesteia nu mai prezintă nici o relevanță juridică și nu poate fi luată în seamă. Odată ce s-a constatat nelegalitatea emiterii unei decizii de concediere, acest act juridic trebuie desființat chiar dacă nu i s-ar găsi vicii din punct de vedere al temeiniciei, acest ultim aspect fiind întotdeauna subsecvent celui al legalității. Cu alte cuvinte, de vreme ce s-a stabilit că o astfel de decizie este nelegală, ea nu mai poate fi menținută în ființă, inclusiv în cazul în care ar fi temeinică, întrucât are prioritate cerința legalității.
Rezultă că și cel de-al treilea motiv de recurs este nefondat.
Curtea va respinge cererea intimatului-contestator de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, ținând seama de faptul că acesta a căzut în pretenții în această cale de atac, astfel că nu se poate prevala de prevederile art. 274 Cod Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-intimată - - (- -) împotriva sentinței civile nr. 231 LM din 26 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-contestator.
Modifică în parte sentința atacată.
Înlătură dispozițiile din sentință privind reintegrarea contestatorului în funcția de director al Sucursalei Militari pentru perioada 26.11.2008-19.05.2009 și plata tuturor drepturilor bănești cuvenite pentru această perioadă.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
Respinge cererea intimatului-contestator de obligare a recurentei la cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 28.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./16.02.2010.
Jud. fond:,
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 6575/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 85/2009. Curtea... → |
|---|
