Contestație decizie de sancționare. Decizia 4817/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2563/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4817R
Ședința publică de la 26 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Nițu Petronela Iulia
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenta Regia Autonomă de Transport, împotriva sentinței civile nr.526 din 22.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.28570/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect-contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta prin consilier juridic ce depune delegație la dosar și intimata personal și asistată de avocat cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.81082/2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Se învederează faptul că la dosar intimata a depus prin serviciul registratură la data de 18.06.2009 întâmpinare în 2 exemplare.
Se comunică recurentei, prin consilier juridic, un exemplar al întâmpinării.
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Recurenta, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, respingerea contestației formulate susținând oral motivele de recurs.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea recursului pentru motivele arătate în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.526 din 22.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.28570/3/LM/2007, a fost admisă contestația privind pe contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Regia Autonomă de Transport B, a fost dispusă anularea deciziei de imputare nr.3025/12.05.1997, emisă de către intimata, s-a exonerat contestatoarea de plata sumei de bani stabilită prin decizia anulată și s-a luat act, că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, la data emiterii deciziei de imputare nr.3025/12.05.1997 contestatoarea avea calitatea de salariată a B în funcția de primitor-distribuitor la Autobaza, decizia contestată fiind emisă pentru că în urma actului de constatare nr.-/09.05.1997 întocmit de s-a constatat lipsa din gestiune a unei cantități de ulei și s-a decis că o cotă-parte din contravaloarea întregului prejudiciu, respectiv suma de 27.573.658 lei trebuie să fie suportată de către contestatoare.
Pe lângă această măsură adoptată de către intimate, aceasta a formulat si plângere penală împotriva tuturor celor care aveau atribuții de gestionare a materialelor la Autobaza, inclusiv împotriva contestatoarei.
Prin sentința penală nr.2243/03.09.2003, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B, în dosarul nr. 5722/2002, în baza art.214 alin.1 din Codul penal, contestatoarea a fost condamnată la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă și, în solidar, cu ceilalți inculpați, a fost obligată la plata către partea civilă RA a sumelor de 792.923.291 lei și 12.249.000 lei, reprezentând daune materiale.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut pe baza tuturor probelor administrate, inclusiv pe baza unei expertize contabile, că în urma modului necorespunzător în care și-au îndeplinit sarcinile de serviciu în perioada 01.01.1996-11.09.1997 supusă verificării, primitorii-distribuitorii și ceilalți angajați care au participat în fapt la gestionarea uleiurilor, între aceștia aflându-se și contestatoarea, au produs unității un prejudiciu de 200.653.513 lei sumă care, actualizată cu indicele de inflație, a devenit 792.923.291 lei.
În urma notei de control prezentată la dosar, instanța a reținut și un prejudiciu de 12.249.000 lei pentru lipsa pieselor de schimb.
Prin decizia penală nr.1158/A/02.12.2005 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală nr.954/07.07.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI, au fost admise apelurile inculpaților, desființată sentința apelată, iar în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d, cu aplicarea art.13 alin.2 pr.pen. s-a dispus achitarea acestora și respingerea ca neîntemeiată a acțiunii civile formulate de.
Apelul declarat de partea civila împotriva aceleiași sentințe a fost respins ca nefondat.
Așadar, instanța a hotărât cu autoritate de lucru judecat ca nu se poate considera ca prejudiciul este urmarea univoca și directă a nerespectării de către inculpați a atribuțiilor de serviciu nefiind certe nici existența pagubei, nici întinderea ei, exonerându-i pe aceștia de orice obligație de dezdăunare.
S-a apreciat că pentru stabilirea prejudiciului era absolute necesar să se identifice stocul faptic, în special realitatea intrărilor de uleiuri căci altfel, chiar dacă potrivit evidențelor contabile autobaza a fost aprovizionată cu anumite cantități de lubrifianți, însă în fapt uleiurile nu au intrat în gestiunea autobazei, nu se mai poate susține că o asemenea pagubă există.
Instanța a opinat că ar fi fost necesar în acest sens că stabilirea stocurilor scriptice să se facă pe baza unor documente privind aprovizionarea Autobazei dar întocmite în afara autobazei, lucru care nu este posibil, așa cum au arătat cei patru experți contabili desemnați.
În urma expertizei efectuate în cauză pendinte s-a concluzionat că în perioada 01.01.1996-31.03.1997, s-a constatat o lipsă de 26.238 litri în gestiunea de uleiuri auto a, aceasta lipsă a fost constatată de echipa de control financiar a, prin inventarul din data de 11.03.1997, și că prejudiciul s-a produs din cauza unei organizări și conduceri necorespunzătoare a activității de gestiune și evidență a gestiunii de uleiuri de către conducerea, care nu a emis decizii persoanelor angajate și sarcini concrete pentru angajații care au participat la activitatea de gestionare a uleiurilor.
S-a arătat că contestatoarea nu a recepționat sau distribuit cantități de uleiuri în și din spațiile de depozitare a uleiurilor și nu există documente de intrare-ieșire semnate de către aceasta.
Decizia de imputare emisă potrivit reglementarilor din domeniul dreptului muncii reprezentă titlu executoriu și trebuia să se fundamenteze pe o faptă culpabilă cauzatoare de prejudiciu săvârșită de către salariat și dovedită ca atare.
În ceea ce privește decizia contestată în prezenta cauză, instanțele au analizat și hotărât numai asupra ilicitului penal, însă latura civilă care a avut ca scop recuperarea prejudiciului suferit de către intimata, prejudiciu pentru recuperarea căruia a fost emisă și decizia de imputare, a fost rezolvată prin respingerea ei ca neîntemeiată.
În atare împrejurare, titlul executoriu a rămas fără orice temei de fapt și de drept, impunându-se admiterea contestației și anularea deciziei de imputare nr.3025/12.05.1997.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs, în termenul legal, intimata Regia Autonomă de Transport, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 și art.3041pr.civ. recurenta a arătat că sentința recurată este nemotivată in contextul in care își axează soluția pe considerentele unei sentințe penale, astfel încât în speța dedusa judecații nu s-a efectuat o cercetare judecătorească.
S-a mai arătat că, sentința atacată este lipsita de temei legal in condițiile in care, prin interpretarea greșita a legii se considera ca temeiul achitării inculpaților -art.10 lid. pr.pen. exclude și răspunderea materială.
Ori, lipsa unui element constitutiv al infracțiunii se refera la elementele răspunderii penale,respectiv vinovăția penala si nicidecum nu este de natura a conduce de facto la înlăturarea răspunderii materiale, care se soluționează după alte criterii si in care, sarcina probei este răsturnata dat fiind natura funcție îndeplinite.
Condiția indispensabila ca răspunderea civila sa se substituie răspunderii materiale este ca fapta păgubitoare pentru unitate sa întrunească toate trăsăturile esențiale ale infracțiunii.
Ori, fata de cele de mai sus, dat fiind temeiul achitării art. 10 lid din pr.pen, la care se raportează soluția de achitare in penal, nu se poate pune problema ca răspunderea civila se substituie răspunderii materiale, de facto.
Instanța de drept comun, trebuia să aibă în vedere faptul ca pentru funcții gestionare exista obligații exprese, cuprinse in Legea nr.22/1969 si respective 2230/1969, iar necunoașterea legii nu poate fi invocata.
Instanța retine existenta lipsei in gestiune, omițând a observa faptul ca aceasta lipsa, este in gestiunea colectiva - la care nu se face nici o referire si nici nu se analizează cauza - in care sunt aplicabile prevederile legii civile aplicabile, respectiv: Legea nr.22/1969; 2230/1969, Instrucțiuni de aplicare a Legii nr.22/1969, art.102 si respectiv art.105 CM, prevederi asupra cărora instanța de fond nu face nici o referire, nici o analiză, in raport de obiectul cauzei dedus judecații.
S-a mai susținut și faptul că, în speță, uleiul s-a primit în gestiune comună, iar prin sentința pronunțată se încalcă legea in condițiile in care art.105 din Legea 10/1972 (fostul Cod al aplicabil) prevede ca răspunderea salariaților se stabilește ținând seama de măsura in care a contribuit fiecare la producerea acesteia. Daca măsura in care a contribuit la provocarea pagubei nu poate fi determinata, răspunderea se stabilește intr-un anumit mod,aplicabil in cauza, in condițiile in care niciunul din gestionari nu au dovedit cu acte ca lipsa nu ii poate fi opozabila, niciunul din gestionari, inclusiv contestatoarea nu au dovedit ca ar fi reclamat faptul că se produc nelegalități, ca nu exista o buna organizare, ca ar fi solicitat sprijin, ca au fost obstrucționate in desfășurarea activității,etc.
Prin întâmpinarea formulată intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:
Critica referitoare la nemotivarea în fapt și în drept a sentinței civile recurate va fi înlăturată, sentința atacată îndeplinind exigențele reglementate prin art.261 pr.civ. la baza acesteia stând întregul ansamblul probator ce a fost administrat în cauză.
Nu pot fi reținute nici criticile referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor art.304 pct.9 pr.civ. deoarece astfel cum s-a reținut cu autoritate de lucru judecat prin decizia penală nr.1158/A din 2.12.2005 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr.954/7.07.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI, au fost admise apelurile inculpaților desființată sentința penală nr.2243 din 3.09.2003, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B, iar în temeiul art.11.2 lit.a, raportat la art.10 lit.d cu aplicarea art.13 alin.1 pr.pen. s-a dispus achitarea inculpaților și respingerea ca neîntemeiată a acțiunii civile formulate de.
Așa fiind, în condițiile în care prin deciziile mai sus menționate s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că acțiunea civilă formulată de se impune a fi respinsă, ca neîntemeiată, rezolvându-se astfel și latura civilă care a avut ca scop recuperarea prejudiciului suferit de către recurenta, pentru recuperarea căreia a fost emisă și decizia de imputare, instanța de fond a stabilit în mod corect că în atare împrejurare titlul executoriu a rămas lipsit de orice temei de fapt și de drept impunându-se astfel admiterea contestației și anularea deciziei de imputare nr.3025/12.05.1997.
Susținerile recurentei referitoare la existența lipsei în gestiune, a atribuțiilor intimatei, precum și a vinovăției acesteia, numai pot fi analizate în condițiile în care prin deciziile penale mai sus arătate s-a hotărât cu autoritate de lucru judecat ca nu se poate considera ca prejudiciul este urmarea univoca și directă a nerespectării de către inculpați a atribuțiilor de serviciu nefiind certe nici existența pagubei, nici întinderea ei, exonerându-i pe aceștia de orice obligație de dezdăunare.
S-a apreciat că pentru stabilirea prejudiciului era absolute necesar să se identifice stocul faptic, în special realitatea intrărilor de uleiuri căci altfel, chiar dacă potrivit evidențelor contabile autobaza a fost aprovizionată cu anumite cantități de lubrifianți, însă în fapt uleiurile nu au intrat în gestiunea autobazei, nu se mai poate susține că o asemenea pagubă există.
Instanța a stabilit că ar fi fost necesar în acest sens că stabilirea stocurilor scriptice să se facă pe baza unor documente privind aprovizionarea Autobazei dar întocmite în afara autobazei, lucru care nu este posibil, așa cum au arătat cei patru experți contabili desemnați.
În urma expertizei efectuate în cauză pendinte s-a concluzionat că în perioada 01.01.1996-31.03.1997, s-a constatat o lipsă de 26.238 litri în gestiunea de uleiuri auto a, aceasta lipsă a fost constatată de echipa de control financiar a, prin inventarul din data de 11.03.1997, și că prejudiciul s-a produs din cauza unei organizări și conduceri necorespunzătoare a activității de gestiune și evidență a gestiunii de uleiuri de către conducerea, care nu a emis decizii persoanelor angajate și sarcini concrete pentru angajații care au participat la activitatea de gestionare a uleiurilor.
S-a arătat că petenta nu a recepționat sau distribuit cantități de uleiuri în și din spațiile de depozitare a uleiurilor și nu există documente de intrare-ieșire semnate de către aceasta.
Instanța penală a stabilit deci cu autoritatea de lucru judecat lipsa faptei ilicite, a vinovăției, a lipsei de certitudine a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate, iar potrivit art.22 alin.1 pr.pen. hotărârea pronunțată în materie penală are putere de lucru judecat în fața instanței civile cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Regia Autonomă de Transport, împotriva sentinței civile nr.526 din 22.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.28570/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
21.08.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Nițu Petronela Iulia
| ← Conflict de muncă. Decizia 1077/2009. Curtea de Apel Alba Iulia | Contestație decizie de concediere. Decizia 1680/2009. Curtea... → |
|---|
