Contestație decizie de sancționare. Decizia 542/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr.542

Ședința publică de la 26 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: - -

JUDECĂTOR 1: Ioana Moțățăianu

JUDECĂTOR 2: Camelia Șelea

Grefier: - -

Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de SC SA DR.TR.S, împotriva deciziei civile nr.5365/03.10.2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosar -, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect "contestație decizie de sancționare".

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic, pentru revizuentă, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat concluziile scrise depuse, în ședința publică, de către reprezentantul revizuentei, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente asupra cererii de revizuire.

Consilierul juridic, pentru revizuentă, solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată în sensul schimbării în tot a deciziei nr. 5365/08.10.2009.

CURTEA

Asupra cereriide față;

Tribunalul Mehedinți prin sentința nr. 191 de la 5 februarie 2009 respins acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei SC SA Dr. Tr. S,

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Contestatoarea, salariată a intimatei SC SA a ocupat funcția de laborant în cadrul Secției de apă.

Prin cererea înregistrată sub nr. 3376/26.05.2008 aceasta a solicitat schimbarea locului și felului muncii optând pentru funcția de operator hidraulic.

Prin rezoluția directorului intimatei a fost aprobată cererea salariatei, impunându-i-se acesteia o perioadă de probă de 30 zile, iar prin Dispoziția nr. 134/26.05.2008 s-a stabilit că începând cu data de 27.05.2008, urmează a ocupa funcția de operator hidraulic, păstrându-i-se același salariu și aceiași perioadă de probă.

Prin actul adițional nr. 134/26.05.2008 s-a dispus modificarea contractului de muncă al contestatoarei, înregistrându-i-se noua funcție, cea de operator hidraulic, precum și perioada de probă la care urma să fie supusă.

Instanța a constatat legalitatea perioadei de probă impusă de angajator, acesta aflându-se pe tărâmul de aplicare a dipoz. Art.32 al.2 Codul Muncii potrivit căruia, prin excepție, salariatul poate fi supus la o nouă perioadă de probă, în situația în care debutează la același angajator într-o nouă funcție sau profesie.

Din analiza comparativă a fișelor posturilor de laborant(filele 13-14 dosar) și operator hidraulic ( fila 15), capitolul 8-Atribuții/ responsabilități - reiese diferența dintre cele 2 funcții, fiind astfel evidentă necesitatea supunerii salariatei la perioadă de probă.

În data de 17.06.2008, după ce-i fusese făcut cunoscut acest lucru contestatoarei, a fost organizată testarea acestuia în vederea definitivării pe postul de operator hidraulic.

Cum la aceasta testare salariata nu a obținut nota de trecere, fiind notată cu 3 la proba teoretică și obținând nota generală de 4.5, a fost încheiat de membrii Comisiei de verificare, Încadrare și Promovare în muncă un proces verbal prin care s-a recomandat prelungirea perioadei de proba cu încă 30 de zile și repetarea testării.

Urmare a acestui fapt și după încheierea unui nou act adițional de prelungire a contractului de muncă, în data de 30.07.2008 s-a organizat o nouă testare, ocazie cu care, în urma verificării cunoștințelor teoretice, contestatoarea a fost notată cu 2, nereușind să obțină punctajul necesar ocupării postului de operator hidraulic.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză instanța a constatat că susținerea contestatoarei legată de nelegalitatea testărilor la care a fost supusă prin elaborarea unor subiecte cu înalt grad de dificultate nu este susținută, toți cei audiați în cauză declarând că subiectele aveau legătură cu obiectul muncii, fiind vorba de proceduri folosite în activitatea zilnică, că, deși au un grad de dificultate ridicat fac parte din tematica de operator, nefiind mai grele decât testările obligatorii anuale la care sunt supuși toți salariații.

Urmare a neobținerii de către salariată a notei minime impuse pentru ocuparea postului de operator hidraulic, prin adresa nr. 5125/31.07.2008 aceasta a fost invitată la sediul societății în data de 5.08.2008, invitație căreia nu i-a dat curs,

Cum Codul Muncii nu reglementează situația salariatului ce optează pentru ocuparea unui alt loc de muncă în cadrul aceluiași angajator, neimpunând în sarcina acestuia din urmă rezervarea postului părăsit și cum contestatoarea, după perioada de probă și după testarea profesională, nu a dovedit dobândirea cunoștințelor necesare ocupării noului post, intimata avea la îndemână concedierea acestuia în temeiul art.61 lit.d Codul Muncii.

Prin adresa nr. 6361/22.09.2008 angajatorul a informat-o pe salariată despre această intenție, și făcând aplicare dispoz. art.64 al.1 Codul Munciii -a propus acesteia alt loc de muncă vacant în unitate, compatibil cu pregătirea sa profesională.

În atare condiții instanța a constatat că în cauză nu a operat o retrogradare a contestatoarei, prin decizia contestată, de pe postul de laborant pe postul de femeie de serviciu, ci o propunere de ocupare a unui alt loc de muncă,în condițiile art.64 al.1 raportat la art. 61 lit.d Codul Muncii, motiv pentru care contestația formulată fiind apreciată ca neîntemeiată a fost respinsă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatoarea criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului a arătat că prin dispoziția nr.134/2008, unitatea a dispus trecerea sa pe postul de operator hidraulic, cu o perioadă de probă de 30 de zile, perioadă prelungită în mod nelegal

Ulterior, a fost trecută pe postul de femeie de serviciu fără acordul său, post ce este inferior pregătirii sala.

A mai arătat că este angajata intimatei de o perioadă de 24 de ani și pe toată această perioadă a susținut numeroase testări pe care le-a trecut cu calificative foarte bune.

În legătură cu testările pentru postul de operator hidraulic, a arătat că la proba practică a luat nota 6 iar subiectele la proba teoretică au fost din cele pentru ingineri.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.191/05.02.2009 a Tribunalului Mehedinția foat respinsă contestația formulată de către reclamanta împotriva pârâtei prin care solicită anularea dispoziției nr. 250/29.06.2008.

În urma promovării recursului formulat de către contestatoare, prin decizia civilă nr.5365/08.10.2009 a Curții de APEL CRAIOVAa fost admis recursul, modificată sentința în sensul admiterii contestației și anulată dispoziția nr.250/26.09.2008, emisă de către intimată.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, comună și nesuspensivă de drept de executare, ce vizează îndreptarea erorilor de fapt.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea este admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, respectiv art.322

Fiind o cale de retractare a unei hotărâri definitive, revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond, a unor fapte sau împrejurări care au fost discutate în instanță cu ocazia rezolvării litigiului în fond.

Or, observând cererea de revizuire se constată că revizuenta expune situația de fapt, susținerile sale referindu-se la aspecte de fond ale pricinii, la apărări pe care aceasta le-a făcut în cursul judecății, neindicând decât prevederile art.322 pct.1,2

Pe considerentele sus menționate și având în vedere și disp. art. 322 și următoarele din, Curtea va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de revizuire formulată de SC SA DR.TR.S, împotriva deciziei civile nr.5365/03.10.2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosar -, în contradictoriu cu intimata.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Ianuarie 2010.

PREȘEDINTE: Ioana Moțățăianu

- -

JUDECĂTOR 2: Camelia Șelea

- -

JUDECĂTOR 3: Marin Panduru

- -

Grefier,

- -

Red.Jud.

Tehn.red./2ex/03.02.2010

Președinte:Ioana Moțățăianu
Judecători:Ioana Moțățăianu, Camelia Șelea, Marin Panduru

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de sancționare. Decizia 542/2010. Curtea de Apel Craiova