Contestație decizie de sancționare. Decizia 5500/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5500

Ședința publică de la 19 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marian Lungu Doina Vișan

- - judecător

- - judecător

Grefier

*************

Pe rol judecarea recursului declarat de intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, împotriva sentinței civile nr.1098/19.02.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect contestație decizie de sancționare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic, pentru recurentul intimat OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, lipsind intimata contestatoare.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege, după care, instanța apreciind cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul asupra recursului.

Consilier juridic, pentru recurentul intimat OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, solicită admiterea recursului, în sensul casării în totalitate a sentinței recurate, ca fiind netemeinică și nelegală.

După strigarea dosarului s-a prezentat intimata contestatoare, care depune concluzii de respingerea recursului, pentru faptul că nota de informare arată clar nevinovăția ei, iar sancțiunea care i-a fost dată, pentru niște sarcini de serviciu, nu-i aparține.

CURTEA:

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr.1098/19.02.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr- s-a admis contestația formulată de petenta, în contradictoriu cu intimata Oficiul Național al Registrului Comerțului.

S-a dispus anularea deciziei nr.993/21.10.2008, emisă de intimată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Prin decizia nr.993/21.10.2008, reclamanta a fost sancționată disciplinar cu "avertisment scris" pentru încălcarea dispozițiilor art. 37 liniuțele 20 și 21 și art. 38 liniuțele 1 și 3 din Regulamentul intern al Oficiului Național al Registrului Comerțului, fapta constând în aceea că a avut un comportament necivilizat, un vocabular neadecvat și a folosit expresii jignitoare la adresa șefei de serviciu din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului G, incidentul având loc în prezența mai multor angajați ai unității.

Abaterea a fost cercetată în prealabil, a fost ascultată petiționara și martorii și.

Din declarațiile celor doi martori rezultat că în data de 24.09.2008, spre sfârșitul programului, șefa serviciului a venit în biroul contestatoarei pentru a verifica caietul de predare al dosarelor și ca urmare a neînțelegerii privind ora la care dosarele au fost predate către serviciul, contestatoarea a ridicat tonul discuției și a aruncat cu un caiet pe jos.

Nu a rezultat din declarațiile celor doi martori ce expresii jignitoare s-au folosit, rezultând mai degrabă că petiționara a încercat să justifice predarea în termen a dosarelor către celelalte birouri ale unității.

Faptele petiționarei au fost încadrate de pârâtă la dispozițiile art. 37 liniuțele 20 și 21, conform cărora angajatul nu trebuie să urmărească obținerea de foloase sau avantaje în interes personal ori producerea de prejudicii materiale sau morale, altor persoane și să nu impună altor angajați să se înscrie în organizații sau asociații, ori să le sugereze acest lucru, promițându-le acordarea unor avantaje materiale sau profesionale. Nu rezultă din declarațiile martorilor și din actele de cercetare întocmite că pârâta a desfășurat astfel de activități care sunt contrare Regulamentului de ordine interioară al unității.

Aceeași faptă a fost încadrată și în dispozițiile art. 38 liniuțele 1 și 3 din regulament, conform cărora angajatul trebuie să aibă un comportament profesionist și civilizat, bazat pe respect, corectitudine și amabilitate și trebuie să utilizeze un vocabular explicit, civilizat și politicos, fiind interzisă folosirea unor expresii jignitoare.

Așa cum s-au arătat mai sus, nu a rezultat din declarațiile martorilor că s-au folosit expresii jignitoare, iar comportamentul petiționarei a fost unui de justificare a activității sale care nu poate fi catalogat drept neprofesionist și necivilizat.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie cu motivarea:

Prin referatul nr.42365/05.09.2008 recurentul a fost sesizat de către numita -șef serviciu în cadrul Serviciului Registrului Comerțului din cadrul Oficiului Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj cu privire la săvârșirea unor abateri disciplinare de către intimata având funcția de referent de specialitate la Colectivul primire verificare cereri din cadrul Oficiului registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Sesizarea s-a făcut urmare a comportamentului necorespunzător al intimatei la locul de muncă, care la solicitarea numitei de a urgenta transmiterea unor dosare către Biroul IT a început să " strige la aceasta " aruncând în același timp un caiet prin birou.

Urmare a sesizării conducerii Oficiului național al Registrului Comerțului cu privirea unor abateri disciplinare s-a dispus constituirea Comisiei pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile numită prin decizia Directorului General al Oficiului Național al Registrului Comerțului 915/26-.09.2008.

În raport de declarațiile martorilor ce au fost audiați în cauză, s-a făcut dovada că intimata a folosit expresii jignitoare așa cum s-a constata atât de Comisia de efectuare a cercetării disciplinare, cât și de instanță, care însă a admis contestația formulată în cauză de contestatoare.

Față de faptele săvârșite de contestatoare și în raport de normele legale aplicabile în speță, recurentul solicită admiterea recursului, în sensul modificării sentinței recurate și menținerii deciziei contestate ca fiind legală și temeinică.

Recursul este fondat.

Examinându-se sentința recurată prin prisma criticilor invocate în recurs se reține:

Prin decizia nr.993/21.10.2008 emisă de recurentă s-a aplicat intimatei sancțiunea avertismentului scris la propunerea directorului Oficiului Registrului Comerțului G, reținându-se aplicarea acestei sancțiuni, urmare a nerespectării normelor de conduită în instituție respectiv încălcarea Normelor art.37, lin.20 și 21 și art.38 lin. 1 și 3 din regulamentului Intern al Oficiului național al Registrului Comerțului.

Fapta săvârșită este următoarea:

La data de 24.09.2008, șeful de serviciu din cadrul Oficiului registrului de pe lângă Tribunal G s-a deplasat în biroul intimatei, referent de specialitate la colectivul Primire-verificare cereri în cadrul Oficiului registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru a-i solicita îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu, urgentarea transmiterii dosarelor verificate către biroul IT.

În acel moment intimata a început să folosească față de numita un vocabular neadecvat, folosind expresii jignitoare, aruncând ca semn de protest cu un caiet prin birou.

Motivul de drept al aplicării acestei sancțiuni disciplinare îl constituie art.263-268 din legea 53/2003 și art.268 al.1

În raport de fapta reținută în sarcina intimatei prin decizia contestată și de faptul că, Tribunalul a apreciat că, din depozițiile martorilor audiați în cauză nu rezultă că intimata a folosit expresii jignitoare, iar comportamentul acesteia nu poate fi catalogat ca fiind neprofesionalist și necivilizat, s-a admis contestația formulată de intimata- contestatoare, anulându-se decizia 993/21.10.2008 emisă de intimată.

Avându-se în vedere criticile invocate în recurs de către recurentă, pentru justa soluționare a cauzei, se apreciază că se impune

Verificarea fișei postului contestatoarei-intimate și dispunerea unei evaluări psihologice de către conducerea instituției-recurente pentru a se verifica cu exactitate fapta săvârșită de către intimata-contestatoare.

Față de cele expuse, se apreciază că în baza art.304 pct.9 pr.civilă rap. la art.312 al.1 pr.civilă, se va admite recursul, casându-se sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, împotriva sentinței civile nr.1098/19.02.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Octombrie 2009

PREȘEDINTE: Marian Lungu Doina Vișan

- -

JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red. Jud.-

Tehn./ Ex.3/11.11.2009

/St. și

Președinte:Marian Lungu Doina Vișan
Judecători:Marian Lungu Doina Vișan, Ioana Bodri

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de sancționare. Decizia 5500/2009. Curtea de Apel Craiova