Contestație decizie de sancționare. Decizia 5860/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 5860
Ședința publică de la 02 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 3: Ioana
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de intimatul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, împotriva sentinței civile nr. 98 din 24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatorul, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru intimatul contestator, lipsind recurentul intimat Spitalul Clinic Județean de Urgență
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru intimatul contestator, a susținut oral motivele invocate în întâmpinarea scrisă, în raport de care a solicitat respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 98 din 24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis contestația formulată de contestatorul, împotriva deciziei de sancționare nr.1179/24.07.2007 emisă de intimatul Spitalul Clinic de Urgență.
S-a dispus anularea deciziei de sancționare nr.1179/24.07.2007 emisă de intimat.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Potrivit art. 10 din codul muncii activitatea salariatului se desfășoară pentru și sub autoritatea unui angajator. Subordonarea salariatului fată de angajator presupune dreptul angajatului de a da ordine și dispozițiuni executorii precum și dreptul său de a controla munca salariatului.
Din această perspectivă susținerile contestatorului că activitatea de supraveghere nu-i revenea, alți salariați ( pe diferite trepte ierarhice ) fiind responsabilii de supravegherea muncitorilor sunt neîntemeiate.
Chiar dacă fișa postului nu cuprinde o asemenea activitate cerința subordonării in raporturile de muncă face ca salariatul subordonat să execute in tocmai dispozițiile angajatorului ( bineînțeles, in măsura in care nu se ridică vreo obiecțiune de nelegalitate )
Si, totuși, dispoziția de sanctionare s-a considerat nelegală, dar din cu totul alte motive.
Ca urice act juridic civil, ( ca negotium ) și contractul individual de muncă trebuie să aibă un obiect licit și posibil.
Obiectul contractului, inteles ca obligație a salariatului constă în prestarea muncii pentru angajator. Această componentă trebuie să fie posibilă și, odată posibilă, trebuie să fie măsurabilă printr-o normă de muncă.
Potrivit art 127 codul muncii, norma de muncă se exprimă în funcție de caracteristicile procesului de producție sau de alte activități ce se normează in forma normelor de timp,normelor de producție, normelor de personal, sferă de atribuții, sau alte forme corespunzătoare specificului fiecărei activități.
Intimata,prin decizia de sanctionare și prin întâmpinare,invocă fapte și împrejurări ce țin de norma de muncă ( " la punctul de lucru din Clinica Medicină Fizică, recuperare Medicală existau doar doi muncitori care în 6 ore săpaseră doar două gropi, una de 40/20 cm iar cealaltă cu un diametru de 20 cm.)"
In condițiile in care angajatorul nu a prezentat normativele de productivitate sau de timp din care să rezulte dimensiunile gropilor ce trebuiau atinse intr- unitate de timp, tribunalul se va raporta la depoziția martorului - care învederează că " referitor la fapta reținută, in sensul că la ora 12 efectuase doar două străpungeri in loc de 4, se datorează faptului că nu avea unelte performante iar plafonul avea o grosime de 20 cm. "
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen intimatul Spitalul Clinic Jud. de Urgență C invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia cu motivarea:
Așa cum se reține în decizia de sancționare, în urma controlului din 23.07.2007 efectuat de către managerul unității doctor, în prezența numiei - director Îngrijiri la punctul de lucru din Secțiile clinice, Medicină Fizică, Recuperare Medicală și Madicală, s-a constatat că deși, intimatul primise sarcini clare cu privire la activitățile din aceea zi, printre care și supravegherea efectuării unor lucrări la secțiile clinice menționate, la punctul de lucru Clinica Medicală nu exista nici un muncitor, iar la Punctul de lucru din Clinica Medicină Fizică, Recuperare Medicală existau doar 2 muncitori care între 6 ore săpaseră doar 2 gropi, una de 40/20 cm. iar cealaltă cu un diametru de 20 cm.
Astfel, în Ședința Comitetului Director din 23.07.2007s-a dispus sancționarea intimatului - Serviciu Tehnic Administrativ cu avertisment conform art. 264(1) lit. a, întrucât conform fișei postului coordonează, supraveghează și răspunde de activitatea Departamentului Tehnic, abaterea disciplinară constând în nesupravegherea salariaților din subordine.
Recursul este nefondat.
Examinându-se sentința recurată în raport de criticile invocate în recurs, Curtea va reține:
Așa cum corect a reținut Tribunalul, recurenta-intimată, prin decizia de sancționare ca și prin motivele de recurs invocă fapte și împrejurări care țin exclusiv de norma de muncă, în sensul că la Punctul de lucru din Clinica Medicină Fizică, Recuperare Medicală existau doar 2 muncitori care în 6 ore săpaseră doar 2 gropi, una de 40/20 cm. iar cealaltă cu un diametru de 20 cm.
Recurenta nu a prezentat însă de productivitate sau de timp din care să rezulte dimensiunile gropilor ce trebuiau atinse într-o anumită unitate de timp, și astfel că, în mod corect Tribunalul a reținut concludentă depoziția martorului - care a relatat că în privința faptei reținute în sarcina intimatului, în sensul că la ora 12 se efectuaseră doar 2 străpungeri în loc de 4, fapt ce se datorează lipsei uneltelor performante, iar avea o grosime de 20 cm.
S-a apreciat corect că intimatul nu a săvârșit o faptă culpabilă, care să încalce Normele legale și în mod corect s-a admis contestația formulată de contestator, anulându-se decizia de sancționare, contestată.
Se apreciază astfel, că sentința recurată este legală și temeinică urmând ca în baza art. 312 al. 1.pr.civilă să se respingă recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul de intimatul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C, împotriva sentinței civile nr. 98 din 24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatorul.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iulie 2008
Președinte, - - | Judecător, - --- | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud.
Tehn./Ex.2/10.07.2008
/ și
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Manuela Preda Popescu, Ioana
← Contestație decizie de pensionare. Decizia 405/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1677/2009. Curtea... → |
---|