Contestație decizie de sancționare. Decizia 6535/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 3945/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6535R
Ședința publică de la 13 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenții-intimați Inspectoratul Școlar al Municipiului, Grădinița nr.217, împotriva sentinței civile nr.2290 din 18.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, în dosarul nr.38960/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, având ca obiect-contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-contestatoare personal și asistat de avocat cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr. 71/2009, lipsind recurenții-intimați.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează faptul că la dosar intimata-contestatoare a depus la dosar prin serviciul registratură la data de 14.10.2009 întâmpinare în 2 exemplare, iar la data de 09.11.2009 recurentul-intimat Inspectoratul Școlar al Municipiului Bad epus cerere de renunțare la judecata recursului de față.
Intimata-contestatoare, prin avocat invocă excepția lipsei de interes a recursului, precum și excepția lipsei de obiect a recursului.
Curtea acordă cuvântul pe excepțiile invocate, respectiv excepția lipsei de interes și a lipsei de obiect a recursului și constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul și în combaterea motivelor de recurs.
Intimata-contestatoare, prin avocat solicită în principal respingerea recursului ca lipsit de interes și în subsidiar respingerea recursului ca lipsit de obiect.Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele arătate în întâmpinare, arătând că procedura privind sancționarea nu a fost respectată, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2290 din 18.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, în dosarul nr.38960/3/LM/2008, a fost admisă, contestația completată formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimații Inspectoratul Școlar al Municipiului B, și Grădinița nr.217,
A fost anulată Hotărârea nr.7/23.09.2008, emisă de Colegiul de Disciplină de pe lângă Inspectoratul Școlar al Municipiului B și decizia nr.66/18.06.2008 emisă de Grădinița nr.217 și,
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin decizia nr.66/18.06.2008 emisă de Grădinița nr.217 s-a dispus sancționarea contestatoarei, avînd funcția de educatoare, cu observație scrisă, reținîndu-se săvîrșirea următoarele fapte: marginalizarea minorului de nenumărate ori, aceasta metodă ducînd la îndepărtarea copilulu din grupă de către ceilalți copii, fapt ce a condus la amplificarea conflictelor dintre copiii grupei și minorul și implicit dintre părinții acestora vis-a-vis de părintele și încălcarea dreptului la educație a copilului, prin refuzul reînscrieii acestuia la grupă.
S-a reținut în decizie că faptele descrise în decizie constituie încălcări ale prevederilor legii 84/1985, art. 3 din regulamentul de ordine interioară și prevederilor din fișa postului.
Decizia a făcut obiectul contestației introduse la Colegiul de Disciplină al Inspectoratului Școlar al Municipiului B, respinsă prin Hotărîrea nr. 7/23.09.2008.
Potrivit art.263 Codul Muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
În temeiul art.268 Codul Muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Potrivit art. 268 al.2 Codul Muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată; f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Din dispozițiile legale menționate, instanța reține ca decizia contestata, concretizând o măsură disciplinară luată de angajator împotriva angajatului, trebuie sa fie deopotrivă legala si temeinica, iar analiza cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziilor.
Potrivit art.268 al.2 lit.a Codul Muncii, sub sancțiunea nulității absolute, decizia trebuie să cuprindă descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.
Așa cum s-a stabilit în doctrină și jurisprudență, dispoziția legală menționată nu se referă la o descriere generică a faptei, angajatorul având obligația de a indica în mod concret abaterile disciplinare, pentru care a emis decizia de sancționare disciplinară, pentru a permite angajatului să-și formuleze apărări și pentru a permite instanței să exercite controlul prevăzut de art.268 al.5 Codul Muncii.
După cum se observă, in decizie nu se arată data la care au fost săvârșite faptele imputate. Acest ultim element are o mare importanță, deoarece in lipsa acestuia, instanța nu poate calcula termenul de prescripție prevăzut de art.268 alin.1 Codul Muncii, iar anagajatului nu ii este permisa exercitarea dreptului la apărare.
Intimata menționează că marginalizarea minorului s-a produs " de nenumărate ori", în timp ce pentru fapta de " refuz al înscrierii la grădiniță" nu s-a menționat data săvîrșirii. Pe de altă parte, în cazul primei fapte reținute, de marginalizare a unui copil din grupa la care este educatoare, nu s-a menționat în decizie în ce mod s-a produs aceasta marginalizare, care au fost acțiunile concrete sau inacțiunile educatoarei care se înscriu în noțiunea de marginalizare, considerată încălcare a obligațiilor de serviciu.
Descrierea faptei trebuie să fie detaliată pentru a se aprecia concret, circumstanțiat și riguros asupra legalității măsurii de sancționare. termenului de 6 luni are drept consecință prescrierea dreptului angajatorului de a-1 sancționa pe salariatul vinovat, ori în lipsa mențiunii datei săvîrșirii faptelor, respectarea cerinței art. 268 alin. 2 Cm nu poate fi verificată, constituind un motiv de nelegalitate a deciziei de sancționare.
Instanța a procedat la analizarea temeiniciei aplicării sancțiunii, față de mențiunile din întîmpinare și actele din cadrul cercetării disciplinare, prin care se detaliază faptele reținute ca abateri disciplinare. Se impută contestatoarei faptul că l-a luat pe minorul din propria grupă și l-a dus la alte grupe, în mod repetat, agravîndu-se problemele de relaționare pe care acest copil le avea cu ceilalți copii, cît și cu părintele acestuia.
Din declarația martorei, de profesie psiho-pedagog și părinte al unui copil din grupa contestatoarei, a rezultat că minorul avea un comportament violent, lovindu-i pe ceilalți copii, una din metodele de disciplinare a copiilor fiind îndepărtarea din mediul conflictual, pe timp scurt, ca de exemplu trimiterea copilului într-o altă cameră.
Martora, de asemenea părinte al unui copil din grupa contestaoarei, a relatat că fiul său a venit acasă zgîriat și mușcat de minorul, că mai mulți părinți s-au plîns educatoarei de comportamentul acestui copil, că nu a observat însă ca educatoarea să facă diferențe între copii, minorul în cauză a participat alături de ceilalți la toate activitățile școlare și extrașcolare.
Martora a declarat că între părintele minorului și contestatoare exista antipatie, însă nu putut să descrie niciun episod referitor la comportamentul educatoarei față de copil. Martora, de profesie educatoare și colegă cu contestatoarea, a arătat că a lucrat o perioada la aceeași grupă cu aceasta, că minorul era, dar nu mai rău decît alții, nesesizînd un tratament diferit aplicat acestuia de contestatoare.
Declarațiile martorilor propuși de părți nu au evidențiat un tratament diferit aplicat de educatoare minorului sau un comportament inadecvat profesiei, ideea care se desprinde fiind aceea că temperamentul copilului a impus o anumită conduită, care se încadrează însă în metodele specifice psihopedagogiei. Trebuie avut în vedere că aplicarea unor metode de constrîngere a copilului pentru a-l determina să se adapteze la grup era necesară în condițiile în care comportamentul său se reflecta negativ asupra celorlalți copii, ai căror părinți au solicitat o reacție din partea educatoarei. însă, mutarea pe timp scurt a copilului la o altă grupă, chiar repetată, nu echivalează cu marginalizarea acestuia, care presupune excluderea pe nedrept, în mod voit, fără vreun motiv sau din motive pur subiective.
privește cea de -a doua faptă,de încălcare a dreptului la educație, se reține că din moment ce există o procedură a validării înscrierilor la grădiniță, se presupune că există și posibilitatea refuzului înscrierii la o anumită grădiniță, fie și numai pe criteriul capacității unității de învățămînt. În altă ordine de idei, nu s-a probat de către intimată că educatoarea avea atribuții de decizie cu privire la înscrierea la grădiniță, extrasul din regulament depus la dosar fiind irelevant în acest sens, deoarece conține prevederi ce nu au legătură cu cauza de față. Acordarea avizului de către educatoare are caracter facultativ, este o etapă premergătoare analizării și aprobării cererilor de către conducerea unității, neputîndu-se afirma că lipsa avizului educatoarei echivalează cu respingerea cererii de înscriere în unitatea de învățămînt. în acest context, reținerea în sarcina contestatoarei a faptei de încălcare a dreptului la educație este lipsită de temei.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâții Inspectoratul Școlar al Municipiului B și Grădinița nr.217, care au criticat-o ca netemeinică și nelegală.
Recurenții pârâți au arătat că instanța fondului în mod greșit a reținut încalcarea prevederilor art. 268 alin.2 lit.a din Codul Muncii, întrucat decizia de sancționare emisa de unitatea de invatamant nu cuprinde descrierea amănunțita a faptei care constituie abatere disciplinara deoarece prevederea menționată nu prevede in mod expres că decizia de sancționare trebuie sa cuprindă in mod obligatoriu sub sancțiunea nulității absolute descrierea amănunțita a faptei imputate ci "descrierea faptei care constituie abatere diciplinară".
Faptul ca in doctrina si jurisprudența s-a stabilit ca nu poate fi vorba doar de o descriere generica a faptei nu inseamnă că decizia de sancționare nr.66/18.06.2008 emisa de conducerea Grădiniței 217 nu respecta dispozițiile legale menționate mai sus, cu atat mai mult cu cat din cuprinsul respectivei decizii rezulta in mod clar că sancționarea disciplinara a intimatei a fost dispusa ca urmare a săvârșirii cu vinovăție a următoarelor fapte: "marginalizarea copilului de nenumărate ori, aceasta metoda ducând Ia îndepărtarea copilului din grupa de către ceilalți copii, fapt care a condus la amplificarea conflictelor dintre copii grupei si copilul si, implicit, dintre părinții acestora vis-a vis de părintele, si încălcarea dreptului la educație a copilului, prin refuzul reînscrierii acestuia la grupa de către d-na educatoare ".
In motivarea sentinței instanța arată că în decizia de sancționare nu s-a menționat in ce mod s-a produs marginalizarea copilului, insa dispozițiile legale nu sunt imperative sub acest aspect. Instanța analizând temeinicia aplicării sancțiunii prin prisma actelor care au stat la baza cercetării disciplinare, nu a avut in vedere Raportul comisiei de cercetare si declarațiile persoanelor audiate de către Comisia de cercetare, declarații care evidențiază clar ca, marginalizarea copilului s-a produs nu numai prin faptul ca minorul era scos in mod frecvent din propria grupa fiind dus la alte grupe pentru motivul ca nu era cuminte, ci mai ales prin faptul ca acesta era prezentat drept exemplu negativ celorlalți copii.
Deși in apărarea sa intimata a invocat ca îndepartarea minorului din grupa reprezintă o metoda specifica psihopedagogiei, ea nu a fost aplicata in mod corect de către aceasta, declarația martorei confirmând acest aspect. comportamentala "time-out" la care face referire intimata, consta, potrivit înscrisurilor depuse la dosar de către aceasta, în oprirea activității copilului care va fi pus intr-un loc liniștit, fără ca educatorul sau alte persoane sa interacționeze cu el pe perioada time-out-ului, aceasta perioadă aplicandu-se proporțional cu vârsta copilului. Din declarațiile doamnelor educatoare aflate la dosar, rezulta că minorul era dus la alte clase, (deci el intra in interacțiune cu alti copii) unde era prezentat ca exemplu negativ celorlați copii; instanța trebuia să aibă în vedere faptul că este vorba de un copil de 4-5 ani care, chiar daca avea unele probleme de adaptare, era prezentat negativ celorlalți copii, motiv pentru care evitau sa se joace cu el, starea conflictuala dintre ei amplificîndu-se.
În ceea ce privește data la care au fost săvârșite faptele imputate, art. 268 alin. 2) din Codul Muncii nu prevede ca decizia de sancționare să cuprindă data la care au fost săvârșite faptele, în plus, prevederile menționate au fost respectate, decizia fiind emisa de către angajator in termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștința de către acesta despre săvârșirea abaterilor disciplinare, acest lucru rezultând din actele depuse la dosarul cauzei.
Recurenta a arătat că în sesizarea nr. 437/20.05.2008, prin care conducerea unității de învațământ a luat la cunoștința despre săvârșirea abaterilor disciplinare, sesizare care a stat la baza întregii proceduri de cercetare disciplinara a intimatei, domnul afirma că fiul sau a fost marginalizat atât in primul an de grădinița (2006-2007) cat și în al doilea an (2007-2008), fiind unul dintre motivele pentru care părintele și-a transferat copilul la o alta grădinița, începand cu 07.05.2008. Comisia de cercetare, in urma studierii întregului material probator a constatat ca aceste afirmații sunt adevărate și, daca referitor la primul an de grădiniță dreptul angajatorului de a-l sancționa pe salariatul vinovat s-a prescris, cu privire la cel de al doilea an de grădinița, acesta nu s-a prescris in ceea ce privește fapta de marginalizare.
Referitor la refuzul reînscrierii în grupa a minorului, nici această faptă nu este prescrisa deoarece potrivit precizărilor din 15.02.2008, privind înscrierile în grădinițe pentru anul școlar 2008-2009, reînscrierea copiilor s-a făcut in perioada 17.03-15.04.2008, sesizarea părintelui privind refuzul reînscrierii fiind înregistrata la unitatea de invațământ în data de 20.05.2009.
In ceea ce privește culpa contestatoarei în încalcarea dreptului la educație al copilului, din actele aflate la dosarul cauzei rezulta faptul ca aceasta a afirmat ca refuza reînscrierea copilului la grupa. Drept urmare, nu poate fi reținuta alegația părții ca lipsa unei asemenea obligații în fisa postului îi înlatura vinovăția, deoarece contestatoarea și-a depășit atribuțiile de serviciu și a creat o impresie falsa părinților că ar fi cea care hotărăște cine poate fi reînscris si cine nu. Nici afirmația ca acest refuz nu a produs niciun prejudiciu nu poate fi luata in considerare, câta vreme din sesizarea părintelui precum si din celelalte declarații reiese ca tocmai acesta a fost motivul transferului la o alta unitate de învatamant preșcolar.
Referitor la sancțiune, recurenta a arătat că aceasta nu este prea drastica in raport cu faptele săvârșite, observația scrisă, conform art. 116 lit.a din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic este cea mai mică sancțiune care putea fi acordata, iar pentru a face o corelație cu dreptul general, pentru prima sancțiune prevăzuta de art. 264 alin.1 lit. a din Codul Muncii, nici nu este necesara cercetarea disciplinara.
A mai susținut recurenta că instanța de fond, in căutarea unor așa-zise motive de nelegalitate, a uitat fondul cauzei, si anume fapta unui educator care plimba copilul din clasa în clasa, -l exemplu negativ, și care refuza reînscrierea acestuia, doar pentru ca are o proasta relaționare cu părintele.
Instituția de învațământ trebuia sa ia masuri și sa o atenționeze pe intimată pentru ca un asemenea comportament, cu repercursiuni grave asupra personalității și dezvoltării unui minor să nu se mai repete.
Mai mult decât atât, conform art. 124 din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic "în cazul în care cel sancționat nu a mai săvârșit abateri disciplinare în cursul unui an de la aplicarea sancțiunii, îmbunătățindu-și activitatea și comportamentul, autoritatea care a aplicat sancțiunea prevăzută la art.116 lit.a - c poate dispune ridicarea și radierea sancțiunii, facându-se mențiunea corespunzătoare în statul personal de serviciu al celui în cauză.", de acest articol putând beneficia și intimata.
Intimata a formulat întîmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La data de 9.11.2009,prin serviciul Registratură al Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a recurenta invocat excepția rămânerii fără obiect a recursului întrucît intimatei i-a fost ridicată sancțiunea în conformitate cu dispozițiile art.124 din Legea nr.128/1997,anexînd în acest sens adresa nr.22898/9.09.2009 emisă de Grădinița nr.217.
Analizînd în conformitate cu dispozițiile art.137 alin.1 Cod de Procedură Civilă excepțiile rămânerii fără obiect și a lipsei de interes recursului Curtea le apreciază ca nefondate întrucît obiectul cererii de recurs îl constituie nu sancțiunea aplicată intimatei prin decizia de sancționare cu a cărei contestație a fost investită prima instanță ci sentința instanței de fond.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenți,ce pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. în conformitate cu dispozițiile art.306 alin.3 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Astfel,sunt nefondate susținerile recurentei potrivit cărora prima instanță ar fi făcut aplicarea greșită prevederilor art.268 alin.2 lit.a din Codul Muncii, întrucât contrar susținerilor acesteia ce nu pot fi primite, decizia de sancționare emisă de unitatea de învațământ nu cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.
Potrivit dispozițiilor art. 268 alin.2 lit.a din Codul Muncii -ce contrar susținerilor recurentelor,ce apar ca nefondate,au un caracter imperativ iar nu dispozitiv- sub sancțiunea nulității absolute, în decizia de sancționare " se cuprinde în mod obligatoriudescrierea faptei care constituie abatere disciplinară".
Din interpretarea logică și gramaticală a menționatelor prevederi legale rezultă,după cum a statuat în mod constant doctrina de specialitate și jurisprudența,că angajatorului îi revine obligația de a descrie în mod efectiv și concret fapta imputată salariatului,cu menționarea aspectelor ce o individualizează, respectiv în ce constă aceasta,modalitatea în care s-a comis,împrejurări în raport de care să se poată verifica temeinicia celor reținute în sarcina salariatului și data la care a fost săvîrșită.
Chiar dacă prevederea menționată nu prevede în mod expres că decizia de sancționare trebuie sa cuprindă in mod obligatoriu descrierea amănunțita a faptei imputate,dispozițiile legale mai sus menționate concretizează o garanție a protejării salariatului de eventualele abuzuri ale angajatorului ce ulterior sancționării primului ar putea să procedeze la o eventuală completare a probelor și actelor de instrumentare a sancțiunii disciplinare, dispozițiile art. 268 alin.2 lit.a din Codul Muncii avînd în vedere o descriere a faptei care să permită aprecierea efectivă,circumstanțiată și riguroasă a legalității și mai ales a temeiniciei măsurii de sancționare.
Ori din cuprinsul deciziei de sancționare nr.66/18.06.2008 emisă de recurenta Grădinița 217 rezulta doar că sancționarea disciplinară a intimatei a fost dispusa ca urmare a săvârșirii cu vinovăție a faptei descrise generic,constând în "marginalizarea copilului de nenumărate ori, aceasta metoda ducând Ia îndepărtarea copilului din grupa de către ceilalți copii, fapt care a condus la amplificarea conflictelor dintre copii grupei si copilul si, implicit, dintre părinții acestora vis-a vis de părintele, si încălcarea dreptului la educație a copilului, prin refuzul reînscrierii acestuia la grupa de către d-na educatoare ",însă,după cum corect a reținut și instanța fondului angajatorul nu a arătat în ce mod s-a produs faptic marginalizarea copilului,cu atît mai mult cu cît prin Regulamentele ce reglementează modul de exercitare al obligațiilor de serviciu și dispozițiile legale invocate în cuprinsul deciziei ca temei al sancțiunii aplicate nu sancționează ca atare o faptă avînd acest conținut.
Nefondate sunt și criticile recurentelor referitoare la reținerea greșită de către instanța fondului netemeiniciei sancțiunii aplicate fără a avea în vedere Raportul comisiei de cercetare si declarațiile persoanelor audiate de către Comisia de cercetare, declarații care ar evidenția că marginalizarea copilului în discuție s-ar fi produs nu numai prin faptul că acesta era scos in mod frecvent din propria grupa, ci mai ales prin faptul ca acesta era prezentat drept exemplu negativ celorlalți copii deoarece din coroborarea probelor administrate în cauză,respectiv a ansamblului actelor dosarului de cercetare disciplinară cu declarațiile martorilor audiați de către instanță a rezultat faptul că îndepărtarea din sala de clasă a minorului a constituit o metoda specifica psihopedagogiei ce a fost aplicată in mod corect de către aceasta, declarația martorei confirmând acest aspect.
Din ansamblul declarațiilor date atît de salariații audiați în calitate de martori în faza cercetării disciplinare a intimatei coroborate cu declarațiile martorilor audiați de către instanța fondului,și, a rezultat că tratamentul aplicat de educatoare minorului minorul a fost acela de scoate copilul din mediul conflictual pentru ca acesta să se poată liniști, iar nu pentru a-l pedepsi,acesta fiind contrar susținerilor recurentelor un comportament adecvat profesiei;Curtea reține că nici una dintre cele trei martore audiate de către instanța fondului nu au relatat în sensul susținut de către recurenți,respectiv că minorul era dus la alte clase pentru a fi prezentat ca exemplu negativ celorlați copii, sub acest aspect declarațiile salariatelor și date în faza cercetătii disciplinare a intimatei neputînd fi coroborate cu depozițiile martorilor audiați de către prima instanță,cu atît mai mult cu cît recurentul Inspectoratul Școlar al Municipiului B, a renunțat la audierea acestor martori,după cum rezultă din încheierea de ședință din 30.01.2009.
În ceea ce privește data la care au fost săvârșite faptele imputate,chiar dacă art.268 alin.2 din Codul Muncii nu prevede ca decizia de sancționare să cuprindă data la care au fost săvârșite faptele,după cum mai sus s-a reținut, decizia de sancționare trebuie sa cuprindă in mod obligatoriu descrierea faptei imputate efectuată de o manieră care să permită verificarea aspectelor ce o individualizează, respectiv în ce constă aceasta,modalitatea în care s-a comis,împrejurări în raport de care să se poată verifica atît temeinicia celor reținute în sarcina salariatului și data la care a fost săvîrșită,ori în cauză după cum corect a reținut instanța fondului intimata a menționat în cuprinsul deciziei că fapta generică de marginalizare a minorului s-a produs " de nenumărate ori",însă nici din cuprinsul procesului de cercetare disciplinară și nici a declarațiilor date de intimată și de ceilalți salariați în faza cercetării disciplinare nu a rezultat data cînd s-a săvîrșit fapta mai sus menționată și deci nici împrejurarea că fiind angajatorul a sancționat fapta cu respectarea dispozițiilor art.268 alin.2 Codul Muncii, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștința de către acesta despre săvârșirea abaterilor disciplinare.
Nu pot fi avute în vedere susținerile recurenților potrivit cărora prin sesizarea nr. 437/20.05.2008 care a stat la baza întregii proceduri de cercetare disciplinara a intimatei,prin care conducerea unității de învațământ a luat la cunoștința despre săvârșirea abaterilor disciplinare,se face proba respectării dispozițiilor art.268 alin.2 Codul Muncii cîtă vreme după cum s-a reținut mai sus pretinsa faptă de marginalizare a minorului nu are un caracter continuu ci după propriile susțineri ale recurenților a fost săvîrșită ori de cîte ori minorul a fost scos din propria grupă fiind plasat la alte grupe de copii,ori din cuprinsul procesului verbal de cercetare disciplinară și a declarațiilor salariatelor audiate în faza cercetării disciplinare și a celorlalte probe administrate în cauză nu a rezultat data săvîrșirii acestei fapte.
În privința faptei intimatei constînd în refuzul reînscrierii în grupa a minorului, chiar dacă aplicarea sancțiunii referitoare la aceasta nu este prescrisa raportat la precizările din 15.02.2008 privind înscrierile în grădinițe pentru anul școlar 2008-2009,în raport de care reînscrierea copiilor s-a făcut in perioada 17.03-15.04.2008, sesizarea părintelui privind refuzul reînscrierii fiind înregistrata la unitatea de învațământ în data de 20.05.2009,în mod corect a reținut instanța fondului netemeinicia sancțiunii aplicate de către recurente prin decizia contestată salariatei prin prisma lipsei elementelor constitutive ale răspunderii disciplinare.
Chiar dacă culpa intimatei în privința refuzului de reînscriere al copilului a fost dovedită cu actele aflate la dosarul cauzei,ce fac dovada faptului că aceasta a afirmat că refuza reînscrierea copilului la grădiniță depășindu-și atribuțiile de serviciu și creând o impresie falsa părinților că ar fi cea care hotărăște cine poate fi reînscris,totuși raportat la obligațiile ce îi reveneau intimatei prin fisa postului,ce nu atribuie educatoarei vreo atribuție în procedura validării înscrierilor la grădiniță,( cu atît mai mult cu cît acordarea avizului de către educatoare are caracter facultativ), fapta salariatei nu poate fi considerată în raport de temeiul juridic reținut prin decizia de sancționare ca avînd un caracter ilicit,lipsind latura obiectivă a abaterii disciplinare sancționate,după cum corect a apreciat de altfel și instanța fondului,neavînd relevanță nici urmările faptei și nici dozarea sancțiunii nelegal și netemeinic aplicate,contrar susținerilor recurentelor.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul și va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepțiile lipsei de interes și rămânerii fără obiect ca nefondate.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții-intimați Inspectoratul Școlar al Municipiului, Grădinița nr.217, împotriva sentinței civile nr.2290 din 18.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, în dosarul nr.38960/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /S/2ex.
7.12.2009
Jud. fond.: Dalina;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Enache Daniela Georgeta
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 649/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 6832/2009. Curtea... → |
|---|
