Contestație decizie de sancționare. Decizia 67/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția litigii de muncă

și asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 67

Ședința publică din 23 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea

JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru

JUDECĂTOR 3: Ioan

GREFIER:

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2038/11.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul Registrul Auto Român B, având ca obiect contestație decizie de sancționare.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat pentru reclamantul recurent avocat, lipsă fiind pârâtul intimat Registrul Auto Român

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, reprezentanta reclamantului recurent invocă dispozițiile art. 91 raportat la art. 921. pr. civ. respectiv procedură viciată cu pârâtul întrucât pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare nu se află ștampila firmei, ci doar semnătura și calitatea celui care a primit citația.

Instanța apreciază că este îndeplinită procedura de citare cu pârâtul și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului pentru motivele arătate în scris, cu cheltuieli de judecată.

CU RTEA,

Asupra recursului civil de față.

Prin sentința civilă nr. 2038 din 11.10.2007 Tribunalul Timișa respins acțiunea intentată de reclamantul, pentru anularea deciziei de sancționare disciplinară nr.114 din 11.05.2007 emise de pârâta RA Registrul Auto Român B reținând că în speță sunt întrunite cerințele art. 264 și 266 din Codul muncii.

Recursul declarat de reclamant a fost motivat în drept cu disp. art. 304 alin. 1 pct. 9 și art. 3041proc.civ. iar în fapt a susținut, în esență că fapta săvârșită nu a nesocotit angajamentul deontologic al personalului referitor la respectarea confidențialității informațiilor cuprinse în baza de date a angajatorului, întrucât aceste date au fost comunicate în natura relațiilor de serviciu și nu constituiau secret de serviciu.

Mai mult documentele centralizatoare ale activității de control tehnic în trafic, efectuate în ianuarie-martie 2007 nu au avut caracter confidențial și au fost comunicate Serviciului Poliției Rutiere T întrucât reclamantul a intrat în componența echipei mixte de control, împreună cu un polițist angajat în cadrul acestui serviciu, iar obligația de colaborare a membrilor echipei a fost legiferată expres.

Recursul este fondat.

Prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. 114/11.06.2007 prin care pârâtul Registrul Auto Român a dispus sancționarea sa disciplinară cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni întrucât a nesocotit angajamentul deontologic al personalului referitor la respectarea confidențialității informațiilor cuprinse în baza de date a angajatorului.

În motivare s-a susținut că informațiile au fost furnizate Serviciului Poliției Rutiere T în virtutea obligației de colaborare existente între membrii echipei de control tehnic în trafic al vehiculelor rutiere, astfel că fapta săvârșită nu a avut caracter ilicit.

Prin Ordinul Ministrului Transporturilor și Ministrului Internelor și Reformei Administrative publicate în nr. 483 din 19 iulie 2007 au fost aprobate reglementările privind controlul tehnic în trafic al vehiculelor rutiere - 11, în conformitate cu care lucrătorul Poliției Rutiere asigură oprirea vehiculelor în vederea efectuării de către inspectorul a verificărilor prevăzute în aceste reglementări ( art. alin.1), raportul încheiat cu ocazia acestui control fiind reținut de inspectorul urmând ca o copie a acestuia să fie înmânată lucrătorului Poliției Rutiere iar o altă copie conducătorului auto (art. 11 alin. 4).

Rezultă deci că în trafic controlul tehnic este efectuat de o echipă mixtă alcătuită dintr-un angajat al Poliției și un angajat al ce au îndatorirea de a colabora, situație în care documentele centralizatoare încheiate cu privire la activitatea de control tehnic în trafic și comunicate de reclamant Serviciului Poliției Rutiere din cadrul IPJ T nu prezintă un caracter confidențial pentru această instituție și nu constituie secret de serviciu chiar dacă sunt în legătură cu obiectul de activitate al sucursala

În consecință, fapta reținută de angajator nu a nesocotit cerințele art. 25 punct 7 și 28 din Regulamentul de ordine interioară, astfel că în mod greșit tribunalul a considerat că în speță sunt incidente disp. art. 263 alin.2 din Codul muncii care reglementează trăsăturile abaterii disciplinare.

Pentru considerentele s-a apreciat ca fondat recursul declarat în cauză, susținerile formulate de parte încadrându-se în cerințele art. 304 alin. 1 punct 9 teza finală proc.civ.

în pretenții pârâtul va suporta cheltuielile de judecată efectuate de reclamant în ambele grade de jurisdicție, în cuantum de 800 lei, conform art. 274 alin.1 proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2038 din 11.10.2007, dată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Modifică în tot sentința civilă și admite acțiunea.

Anulează decizia nr. 114 din 11.05.2007 emisă de Registrul Auto Român

Obligă pe pârât să plătească reclamantului 800 lei cheltuieli de judecată la toate instanțele.

Irevocabilă.

, 23 ianuarie 2008, în ședință publică.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

Pt. GREFIER,

în concediu post natal

GREFIER SECȚIE

Red. 22.05.2008

Tehnored. 2 ex. 22.05.2008

Primă instanță: și

Președinte:Maria Ana Biberea
Judecători:Maria Ana Biberea, Florin Dogaru, Ioan

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de sancționare. Decizia 67/2008. Curtea de Apel Timisoara