Contestație decizie de sancționare. Decizia 75/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe de dreptul muncii

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.75

Ședința publică din data de: 14.04.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Andreea Vasile

JUDECĂTOR 2: Carmen Georgeta Negrilă

GREFIER -- -

Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de către apelanta - reclamantă SP. împotrivasentinței civile nr. 466/06.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți ROMANIA și OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 09.04.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și întrucât Curtea a avut nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 14.04.2009 când în aceeași compunere a dat următoarea decizie:

CURTEA

Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- la data de 19.07.2007 pe rolul Tribunalului București -secția a Va Civilă, reclamanta - SP. a solicitat în contradictoriu cu pârâții ROMANIA și OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI anularea mărcii naționale verbale, înregistrate cu certificatul de înregistrare nr. -/ 28.04.2004, pentru înregistrarea cu rea credință a unei mărci.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este una dintre cele mai mari companii prezente pe piața băuturilor nealcoolice din Polonia, că datorită percepției publicului privitoare la calitatea produselor comercializate, activitatea comercială s-a extins și în afara teritoriului polonez, fiind apreciată în egală măsură pe toate piețele pe care a intrat. Printre cele mai apreciate mărci aparținând reclamantei este și "DR. ", înregistrată pentru prima dată în Polonia ca marcă națională cu certificatul de înregistrare nr. 99530/ 08.09.1994 pentru produsele din clasa 32, iar apoi a fost înregistrată atât la nivel internațional, cât și la nivel comunitar, pentru a se extinde protecția asupra ei în țările pe piața cărora au pătruns produsele purtând marca "DR. ", iar comercializarea acestor produse se extinde în toate țările limitrofe Poloniei, precum și spre estul Europei, datorită reacției pozitive a consumatorilor și aprecierii pe care o au pentru produsele purtând marca "DR. ".

Reclamanta a mai arătat că Romania L este o societate română înființată de către SRL Polonia și, că societatea pârâtă are ca acționar compania, cu un procent de 85% din acțiuni, aceeași companie prezentă și pe piața poloneză, aflată în relații de concurență directă cu reclamanta atât pe piața poloneză, cât și pe alte piețe internaționale, deci cunoscând mărcile existente pe piața poloneză, precum și valoarea acestora și că relația de concurență reiese în mod clar din prezența pe aceeași piață, cu același tip de produse, precum și din probele anexate (extrase din ziarele poloneze, care arată inclusiv modul în care societatea poloneză s-a extins pe piața din România prin scindarea unei societăți).

De asemenea, reclamanta a arătat că la data de 8 septembrie 1994. numitul, creatorul mărcii Dr. (denumită marca "DR. ") a solicitat Oficiului pentru al înregistrarea și protejarea mărcii pe acest teritoriu pentru clasa 32 de produse din cadrul de la, iar la data de 15 decembrie 1997 fost emis de Oficiul pentru al certificatul de protecție nr. 99530 pentru marca de comerț Dr.. În anul 1998, numitul, titularul mărcii, a adus ca aport în natură marca Dr. (nr. 99530(08.09.1994) la capitalul social al societății "Dr. Sp. ", cu sediul în Varșovia.

Se arată că la data de 14 decembrie 1998 avut loc prima schimbare a titularului mărcii Dr., noul proprietar devenind " Dr. Sp. " cu sediul în Varșovia, schimbarea de proprietate asupra mărcii publicându-se în Buletinul informativ pentru patente nr. 3/1999, pag. 484 din Varșovia. Se arată că în decursul următorilor ani, marca Dr. a avut diverși titulari, schimbările fiind clar evidențiate în publicațiile de specialitate, iar din anul 1996, marca a început să fie cunoscută pe piața poloneză, căpătând autoritate și un însemnat loc pe piața sucurilor de fructe și a băuturilor nealcoolice, că datorită percepției publicului privind calitatea produselor comercializate, activitatea comercială Agros cu privire la marca Dr. s-a extins și în afara teritoriului polonez, fiind apreciată în egală măsură pe toate piețele pe care a intrat, marca fiind înregistrată atât la nivel internațional, cât și comunitar.

Astfel, marca comunitară Dr. a fost înregistrată sub numărul -/ 2006, având certificatul de înregistrare nr. CO - 2006, iar datorită notorietății căpătate, mai multe companii concurente pe aceeași piață s-au arătat interesate de achiziționarea acestei mărci, precum și a tuturor drepturilor de proprietate intelectuală create în jurul acesteia. Printre aceștia se află atât reclamanta, cât și un alt concurent de pe piața poloneză, compania SRL, care și-a extins activitatea și pe piața din România și care este o concurentă directă a Agros în Polonia.

- finalul anului 2004, negocierile privind achiziționarea drepturilor exclusive ale mărcii Dr. au ajuns într-un punct final, iar în noiembrie 2004, reprezentanții Agros au încheiat un contract de cesiune totală cu titularul mărcii la acel moment, GRUPA DR. Sp. (contractul fiind tradus în limba română sub denumirea de "contract de vânzare a drepturilor asupra unor mărci de comerț și a altor drepturi"). Atât negocierile, cât și încheierea efectivă a contractului au fost descrise pe larg în presa poloneză, ajungând astfel să fie cunoscute nu numai de concurenții de pe piață, ci și de publicul larg, iar drepturile exclusive ale Agros asupra mărcii Dr. au fost de asemenea înscrise în Buletinul Informativ pentru nr. 6/2005 pag. 1216. Aceste drepturi ale Agros asupra mărcii Dr. reies și din extrasul din registrul de Comerț al Oficiului pentru al Poloniei.

În ceea ce privește marca anterioară aparținând pârâtei, reclamanta a arătat că, aflată în relații de concurență directă cu reclamanta, atât pe piața poloneză, cât și pe alte piețe internaționale, cunoscând mărcile existente pe piața poloneză, precum și valoarea acestora, și-a extins aria de afaceri și pe teritoriul României în 1996 ca acționar principal, deținând 85,71% din capitalul social al societății - Romania SRL, că extinderea companiei poloneze pe piața românească, și anume în zona V de M, a fost adusă și la cunoștința publicului din Polonia, prin publicațiile naționale din ziarele de mare răspândire, iar compania SRL, prin intermediul societății înființate în România, Romania SRL (fosta LA FESTA INTERNATIONAL SRL ), a înregistrat în cursul anului 2004 o marcă similară, Dr. pentru clasele de produse 5, 30,32. Marca a preluat aproape identic elementul principal din marca înregistrată a reclamantei și în acest fel a blocat extinderea activităților legate de marca "DR. " pe teritoriul României, fără a folosi însă efectiv marca pentru individualizarea unor produse și servicii.

Reclamanta a mai arătat că Agros și-a propus ca produsele sale comercializate sub marca Dr. să fie cunoscute publicului român și de aceea a început formalitățile de înregistrare a acestei mărci și pe teritoriul României în fața OSIM, CĂ Agros a depus cereri pentru înregistrarea a șapte mărci, iar mărcilor Dr. le-a fost opusă înregistrării marca individuală verbală Dr., cu numărul de înregistrare -/ 28.04.2004 pentru clasele de produse/servicii nr. 5, 30,32, fiind deținută de către titularul Romania SRL, precum și că refuzul înregistrării mărcilor Dr. s-a materializat prin emiterea de către OSIM a unor avize de refuz provizoriu.

Reclamanta a arătat că pârâta Romania SRL a înregistrat marca Dr. cu rea credință, fapt ce rezultă din atitudinea pârâtei care, cunoscând folosirea pe piața internațională a mărcii "DR. ", a înregistrat totuși o marcă aproape identică în România. Se arată că reaua credință a pârâtei este dedusă și din lipsa de folosire a mărcii nr. -/28.04.2004 de către aceasta pentru produsele și serviciile proprii, astfel că este evident că s-a urmărit doar împiedicarea comercializării de produse purtând marca "DR. " în România, urmărindu-se astfel eliminarea concurenței, marca nr. 60790/ 07.10.2003 fiind înregistrată astfel cu rea credință, cu singurul scop de a bloca o eventuală extindere pe piața românească a activității comerciale a unui concurent.

Cererea a fost întemeiată pe disp. art. 48 lit. c din Legea nr. 84/1998.

Pârâta ROMANIA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat că în anul 2004, cu consimțământul titularului mărcii Dr. de la acea dată ( - SRL), pârâta a lansat pe piața românească produsul "tablete efervescente " cu aromă de portocale comercializate sub marca lider "dr. " alături de sub-brandul "IQ activit" și că marca "Dr. " a fost înregistrată în clasa de produse 32 (sucuri) începând cu data de 11.11.1998 de către SRL. Se arată că pârâta a solicitat și a obținut consimțământul acestei societăți pentru folosirea și înregistrarea unei noi mărci având o parte verbală identică cu marca inițială, că în temeiul consimțământului la înregistrare emis de titularul mărcii inițiale, pârâta a obținut cu bună credință înregistrarea mărcii Dr. nr. 62830 în clasele de produse 5, 30 și 32, iar ulterior, pentru eliminarea oricărei confuzii între marca inițială și Marca Dr. aparținând pârâtei, (la acel moment având denumirea - Festa International SRL a încheiat contract de cesiune de marcă cu, prin care a dobândit proprietatea asupra mărcii inițiale.

Prinsentința civilă nr. 466 / 06.03.2008 pronunțată de Tribunalul București -secția a Va Civilă în dosar nr-, a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.

În motivarea sentinței, s-a reținut că din probele administrate rezultă că în România marca "Dr. " a fost înregistrată în anul 1998 de - SRL (04030) pentru clasa de produse 32, iar în anul 2004, cu consimțământul titularului mărcii inițiale, pârâta a solicitat înregistrarea aceleiași mărci, înregistrarea făcându-se sub nr. 62830 pentru clasele de produse 5, 30 și 32, iar ulterior reclamanta a dobândit de la - SRL, prin cesiune, drepturile asupra mărcii inițiale.

Or, în condițiile în care inițial în România marca "Dr. " a fost înregistrată de o terță persoană, nu se poate susține că raporturile de concurență pe o altă piață decât cea românească a fost elementul care a determinat-o pe pârâtă să înregistreze marca a cărei nulitate se solicită, în scopul de a bloca intrarea reclamantei pe piața românească cu produse comercializate sub marca "Dr. ".

Reaua credință a pârâtei ar fi putut fi reținută doar în măsura în care marca "dr. " nu ar fi fost protejată în România și pârâta ar fi solicitat și obținut prima înregistrarea acestei mărci pentru clasa de produse 32. Cum marca a fost înregistrată în România de către un terț, terț care ulterior a permis înregistrarea și de către pârâtă a mărcii menționate, nu poate fi reținută o intenție a pârâtei în sensul de a bloca accesul pe piața românească a concurentei reclamante, întrucât accesul acesteia ar fi fost oricum împiedicat de existența mărcii "Dr. " al cărui titular era - SRL.

Nu poate fi reținută susținerea reclamantei în sensul că pârâta nu ar fi comercializat produse sub marca "Dr. ", din actele de la dosar rezultând că pârâta a făcut operațiuni de import și de comercializare a unor tablete efervescente sub marca menționată, precum și acțiuni de promovare a acestui produs pe piață, așa încât nu se poate reține că înregistrarea mărcii s-a făcut în scop de blocaj.

Faptul că marca a fost înregistrată pentru aceeași clasă de produse pentru care și reclamanta are înregistrată marca nu poate fi reținut ca element care să contureze reaua credință, întrucât chiar reclamanta susține că acționarul majoritar al pârâtei și reclamanta sunt concurente pe piața poloneză a producătorilor de sucuri, așa încât era firesc ca înregistrând o marcă într-o altă țară, această înregistrare să se facă pentru acele clase de produse din categoria care face obiectul de activitate al pârâtei. Marca a fost înregistrată cu acordul titularului de la acel moment al mărcii "Dr. ", marcă ce fusese înregistrată pentru aceeași clasă de produse în anul 1998, cu aproximativ 7 ani înainte ca reclamanta să devină titularul mărcii "dr. ".

Împotriva acestei sentințe a formulat apel la data de 25.07.2008 (data poștei) reclamanta - SP., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea cererii de apel, s-a arătat că, în primul rând, în mod greșit instanța de fond a apreciat că intimata nu a fost de rea credință la momentul la care a înregistrat marca "Dr " nr. - /28.04.2004.

În acest sens, s-a arătat că "Dr. " a făcut obiectul înregistrării a două mărci distincte pe teritoriul României, respectiv, marca Dr. nr. -, înregistrată de către - SRL și cesionata ulterior către și respectiv, marca "Dr ", nr. -, înregistrată de către în anul 2004, cu consimțământul titularului inițial - SRL. Se arată că, făcând aplicarea textului legal invocat la petitul cererii de chemare în judecată, instanța de judecată ar fi trebuit să supună cercetării judecătorești strict împrejurarea dacă pârâta a fost sau nu de rea credință la momentul la care s-a făcut înregistrarea mărcii "Dr. " nr. -, respectiv la momentul 28 aprilie 2004. Cu toate acestea, instanța de judecată, cu încălcarea principiului disponibilității, a respins acțiunea formulată de către apelantă, soluția fiind fundamentată pe existența unei înregistrări anterioare distincte a mărcii "Dr. " (respectiv certificatul nr. -), deși, prin cererea de chemare în judecată apelanta nu a solicitat și anularea înregistrării nr. -, și deci, instanța de judecată nu ar fi trebuit să supună analizei și acest aspect, ci ar fi trebuit să raporteze îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru anularea unei înregistrări ca fiind făcută cu rea credință strict la marca Dr. înregistrată sub nr. -.

Mai mult decât atât, chiar instanța de judecată a admis formal că pârâta a fost de rea credință la momentul înregistrării mărcii "Dr " nr. -, apreciind că: "Reaua credință a pârâtei ar fi putut fi reținută numai în măsura în care marca "Dr. " nu ar fi fost protejată în România și pârâta ar fi solicitat și obținut prima înregistrare a acestei mărci pentru clasa de produse 32."

Pe cale de consecința, se arată că soluția respingerii cererii de chemare în judecată este rezultatul unui raționament inexact al instanței de judecata, care extinde în mod nejustificat cadrul cercetării judecătorești, cu încălcarea principiului disponibilității, ca regula generală și imperativa ce ordonează și limitează desfășurarea și finalizarea procesului civil., este unanim admis faptul că disponibilitatea în procesul civil desemnează în sens material, dreptul părții de a dispune de obiectul litigiului, iar în sens procedural, dreptul acesteia de a beneficia de mijloacele procedurale acordate de lege. Altfel spus, părțile sunt cele care determină obiectul judecății și limitele acesteia, instanța fiind ținută să soluționeze litigiul strict în condițiile cadrului procesual fixat de către părțile litigante.

Urmează ca instanța de apel, cu respectarea regulilor procedurale ce materializează disponibilitatea în procesul civil să constate că soluția pronunțată în fond este una greșită, cu consecința admiterii apelului și a modificării hotărârii apelate în sensul admiterii acțiunii formulate de către reclamantă, având în vedere că înregistrarea mărcii Dr. nr. - a fost făcută cu rea credința de către pârâta.

În acest sens, se arată că instanța de apel va avea în vedere, ca un prim argument pentru rea credință, storicul mărcii "Dr ", care a fost creată de către.

În al doilea rând, instanța de apel trebuie să aibă în vedere otorietatea mărcii "Dr. ".

Sub acest aspect, prima precizare vizează faptul că subscrisa Agros Sp. o este una din cele mai mari companii prezente pe piața băuturilor nealcoolice din Polonia. Datorită percepției publicului privitoare la calitatea produselor comercializate, activitatea comerciala s-a extins și în afara teritoriului polonez, fiind apreciată în egala măsura pe toate piețele pe care a intrat. Printre cele mai apreciate mărci aparținând reclamantei este și,Dr. ", înregistrată inițial în Polonia în 1994 și ulterior atât la nivel internațional, cât și comunitar, în vederea extinderii protecției și în țările pe ale căror piețe au pătruns produsele purtând marca,Dr. ". Marca comunitară Dr. este înregistrată sub nr. -/2006, având certificatul de înregistrare nr. -/2006. Pe acest aspect, având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei ca marca Dr., aparținând apelantei, a început să fie cunoscută pe piața poloneză, căpătând notorietate și un însemnat loc pe piața sucurilor de fructe și a băuturilor nealcoolice.

În al treilea rând, instanța trebuie să rețină eaua credință a pârâtei la momentul înregistrării mărcii "Dr. " nr. - din 28.04.2004. Marca a cărei anulare se solicită a fost înregistrată de către pârâta Romania SRL (fosta la Festa International SRL) în cursul anului 2004 pentru clasele de produse 5, 30 și 32. Marca este de fapt o marca de blocaj, preluând aproape identic elementul principal al mărcii,Dr. " aparținând apelantei, cu unicul scop de a împiedica extinderea activităților legate de marca,Dr. " pe teritoriul României, fără a se folosi însă efectiv marca pentru individualizarea unor produse sau servicii.

În acest sens, se arată faptul că - Romania SRL este o societate comercială care a fost înființată de către SRL, societate comercială poloneză, și. Prin urmare pârâta, are ca acționar persoana juridică poloneză SRL, cu un procent de 85% din părțile sociale. Pe de altă parte, SRL, este o companie prezenta pe piața poloneză a sucurilor și băuturilor nealcoolice, precum și pe alte pieței internaționale, și deci, cunoaște mărcile existente pe piața poloneză, precum și valoarea acestora. Altfel spus, asociatul majoritar al pârâtei este un concurent direct al apelantei pe piața poloneză a sucurilor și băuturilor nealcoolice, aspect de natură să circumstanțieze faptul că pârâta avea cunoștință de existența mărcii,Dr. " și de folosirea ei pe piața poloneză anterior formulării cererii de înregistrare pe teritoriul României. De altfel, relațiile de concurență, rezultă în mod clar din înscrisurile depuse în probațiune la dosarul cauzei, respectiv extrasele din ziarele poloneze.

Pe de altă parte, urmează ca instanța de apel să ia act de faptul că și celălalt acționar al pârâtei, respectiv, avea cunoștință de existența mărcii Dr., având în vedere că încă de la începutul anilor 1990, el și-a desfășurat activitatea în cadrul grupului, grup care s-a extins ulterior și în alte țări din centrul și estul Europei.

Pe cale de consecință, se solicită ca instanța de judecată, în baza art. 48 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice să dispună admiterea apelului și pe fond să anuleze marca în discuție, dată fiind reaua credință a pârâtei la momentul înregistrării mărcii. Pe de altă parte, urmează ca instanța de apel să ia act de faptul că reaua credință, așa cum s-a decis în mod constant în doctrina și jurisprudența națională și internațională reprezintă, cunoașterea de către deponent a folosirii anterioare a aceluiași semn pentru a desemna produse identice sau similare.

În acest sens, se învederează instanței de apel, punctul de vedere al Înaltei Curți de Casație și Justiție materializat în decizia 4066/2004, respectiv, "în cazul în care o societate cunoaște protecția juridică de care se bucura o marcă într-o altă țară, dar înregistrează totuși acea marcă ulterior în România, în nume propriu se impune anularea mărcii pentru rea-credință", precum și punctul de vedere al unor instanțe europene cu privire la problematica anularii unei mărci ca fiind înregistrată cu rea-credință. În acest sens, Curtea de Apel Milano, printr-o decizie pronunțată în 23 decembrie 1999, reținut că în situația în care activitatea unei persoane este suficient de bine cunoscută de către C care a înregistrat marca pe teritoriul Italiei - care activa în același domeniu - iar intenția de extindere în Italia a activității primei persoane, fusese făcută publică, este necesar să se anuleze marca pentru rea-credință, întrucât este rezonabil să se presupună că C care înregistrase marca în Italia depusese cererea în obținerii unui rezultat nelegal. Tot în acest sens, se precizează că instanțele suedeze au dispus ca reaua credință poate rezulta din faptul că marca este folosită pe piața internațională, fiind imposibil ca C care a făcut cererea de înregistrare, care lucra în aceeași industrie să nu aibă cunoștință de folosirea sa anterioară. De asemenea, în practica instanțelor germane se evidențiază un tip important de cazuri în care se face aplicarea relei credințe, respectiv C în care prin înregistrarea unei mărci este afectată libera concurență, mai exact în situația în care solicitantul cunoștea faptul că marca în discuție, este protejată într-o țară străină, nu și în Germania.

Se mai arată că în limba română nu există diferențe auditive între marca reclamantei "Dr " și marca "Dr. " a cărei nulitate se solicită, acestea pronunțându-se identic. Astfel un consumator va observa foarte greu diferența dintre două mărci, astfel încât este evidentă intenția copierii mărcii reclamantei, deci reaua credință la înregistrare.

De asemenea, ambii asociați ai pârâtei cunoșteau existența și folosirea mărcii subscrisei pe piața poloneză, cu atât mai mult cu cât în perioada 2003-2004 mai multe companii concurente pe piața poloneză a sucurilor s-au arătat interesate de achiziționarea acestei mărci, precum și a tuturor drepturilor de proprietate intelectuală create în jurul acesteia, între care și compania SRL. Mai mult decât atât, înregistrarea mărcii în România a fost făcută într-un moment în care reprezentanții Agros purtau discuții în vederea achiziționării drepturilor asupra mărcii Dr., acestea fiind dobândite printr-un contract de cesiune încheiat în noiembrie 2004.

Soluția instanței de fond este una greșită, având în vedere mai multe argumente:

i) marca Dr. nr - înregistrată de către SRL nu face obiectul prezentului dosar și deci nu trebuia să fie supusă analizei instanței de judecată;

ii) marca Dr. nr -, a fost la rându-i înregistrată cu rea credință, întrucât dl. este asociat și în cadrul societății - SRL (titularul inițial al mărcii Dr. nr. -). Or, în acest caz, dacă instanța de judecată a extins cercetarea judecătorească și sub aspectul analizei implicite a mărcii Dr. nr. -, ar fi trebuit să constate reaua credință și la înregistrarea acesteia din urma, cu consecința admiterii acțiunii;

iii) marca Dr. nr. -, înregistrată de către a făcut și face obiectul dosarului -, în care apelanta a solicitat și obținut decăderea din drepturile conferite de marca, ca efect al admiterii de către Curtea de Apel București al apelului declarat în cauză de către reclamantă;

iv) existența unei alte mărci înregistrate anterior nu exclude reaua credință a la momentul înregistrării mărcii a cărei nulitate se solicită, dat fiind că reaua credință se analizează distinct pentru fiecare înregistrare;

v)complicitatea evidenta dintre și și în vederea fraudării intereselor comerciale ale reclamantei, respectiv prin împiedicarea folosirii mărcii Dr. pe piața românească.

În al doilea motiv de apel, se arată că, în mod greșit instanța de judecată a reținut că pârâta a comercializat produse sub marca "Dr. ".

Pe acest aspect, se arată că reclamele și spoturile publicitare, precum și efectuarea unor cheltuieli în vederea promovării produsului nu constituie dovezi ale unei folosințe efective care să împiedice instanța de judecată să constate reaua credință a pârâtei la momentul înregistrării mărcii, ci constituie simple acte pregătitoare de folosință.

Pe cale de consecință, urmează ca instanța de judecată să constate că pârâta nu a folosit efectiv marca Dr. nr. -, unicul motiv pentru care această marcă a fost înregistrată pe teritoriul României constând în aceea că s-a dorit împiedicarea accesului mărcii subscrisei "Dr, " pe piața românească a sucurilor și băuturilor nealcoolice.

Mai mult decât atât, urmează ca instanța de judecată să constate că, în conformitate cu dispozițiile art. 48 lit. c din Legea nr. 84/1998, se poate dispune anularea unei mărci pentru rea credință, fără ca acest lucru să fie condiționat de o utilizare ulterioara a mărcii de către titularul acesteia. Altfel spus, împrejurarea că a folosit sau nu ulterior înregistrării marca Dr. pentru care a obținut protecția este fără relevanță, atât timp cât interpretarea textului de lege vizează analizarea bunei sau relei credințe a deponentului la momentul introducerii cererii de înregistrare.

În concluzie, urmează ca instanța de apel să constate că instanța de fond în mod greșit a reținut ca și argument subsidiar al respingerii acțiunii, folosirea mărcii de către, motiv pentru care se impune admiterea apelului și modificarea sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii formulate de către apelantă.

În drept au fost invocate prev. art. 282 si următoarele Proc. Civ.

Intimata-pârâtă - ROMANIA SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, se arată că susținerile reclamantei cu privire la pretinsa rea credință a intimatei la înregistrarea mărcii Dr. sunt nefondate.

Astfel, marca "Dr. " a fost înregistrată pentru prima dată în România în anul 1998, cu aproape 7 ani înainte ca reclamanta să devină titulara mărcii "Dr. " în Polonia. Astfel, marca inițială nr. 04030 fost înregistrată în clasa de produse 32 (sucuri) începând cu data de 11.11.1998 de către societatea comercială, iar intimata a dobândit prin cesiune marca inițială, înregistrând totodată, cu consimțământul și Marca Dr. nr. 62830 (a cărei anulare se cere), la data de 28 aprilie 2004. Or, reclamanta a dobândit în Polonia marca Dr. de abia în data de 7 martie 2005.

Față de presupusa încălcare a principiului disponibilității de către instanța de fond, se arată că instanța nu a extins nejustificat cadrul cercetării judecătorești, ci a avut în vedere mai multe circumstanțe de fapt existente la momentul înregistrării mărcii a cărei anulare se cere, precum și preexistența înregistrării mărcii inițiale. Analiza atitudinii subiective a intimatei nu se putea face fără a lua în considerare situația de fapt existentă la momentul înregistrării mărcii Dr..

În ceea ce privește lipsa oricărei dovezi privind presupusa rea credință la înregistrarea mărcii Dr., se arată că anularea unei mărci pentru rea credință presupune dovada intenției titularului mărcii de a frauda interesele unei alte persoane sau de a obține foloase necuvenite din înregistrarea acelei mărci. Se arată că intimata nu a urmărit și nu a pretins niciodată reclamantei niciun fel de avantaje patrimoniale sau de altă natură în schimbul cesionării sau licențierii drepturilor asupra mărcii Dr..

Se arată că pretinsa notorietate a mărcii Dr. în Polonia nu prezintă relevanță, deoarece dreptul la marcă are un caracter esențialmente teritorial, protecția unei mărci fiind limitată la țara în care aceasta a fost înregistrată sau a devenit notorie, iar apelanta nu a făcut dovada că marca sa este notorie în România.

Intimata a înregistrat marca având în vedere faptul că denumirea "Dr. " induce ideea de sănătate, creând în mintea utilizatorului o legătură evidentă cu noțiunile de "vitamine", intimata fiind producător de sucuri naturale pentru copii, ceea ce înseamnă că aceasta a urmărit doar finalitatea licită de a conferi distinctivitate produselor pe care le comercializează.

Susținerile apelantei cu privire la faptul că intimata nu a folosit efectiv marca Dr. sunt nefondate, deoarece începând cu anul 2004, intimata a aplicat marca pe ambalajele produselor sale și a promovat-o printr-o campanie publicitară intensă și susținută, aspecte care sunt considerate în mod neîndoielnic acte de exploatare efectivă a mărcii respective.

efectivă a mărcii Dr. dovedește buna credință a intimatei, deoarece folosința a fost nu numai ulterior înregistrării acesteia, ci și anterior și concomitent înregistrării.

În drept, au fost invocate prevederile art. 274 din Codul d e procedură civilă.

Pentru dovedirea apelului, apelanta a solicitat proba cu înscrisuri, probă ce a fost încuviințată de instanță prin încheierea de ședință de la data de 09.04.2009.

Analizând cauza de față prin prisma motivelor de apel invocate de apelantă și a apărărilor formulate de intimată, precum și a probelor administrate, Curtea reține următoarele:

În fapt, reclamanta este titulara mai multor mărci comunitare Dr., respectiv nr. - înregistrată la data de 08.08.2006 pentru clasele 5, 29 și 32; nr. - înregistrată la data de 17.11.2004 pentru clasele 5, 29 și 32; marca Dr. PREMIUM nr. - înregistrată la data de 08.08.2006, precum și a mai multor cereri de înregistrare pentru semnul Dr. și Dr. Plus.

Reclamanta a primit mai multe avize de refuz provizoriu (nr. - pentru depozitul M 2005 11721, nr. - pentru depozitul M 2005 11722, nr. - pentru depozitul M 2005 11723, nr. - pentru depozitul M 2005 11724, nr. - pentru depozitul M 2005 11725, nr. - pentru depozitul M 2005 11726, nr. - pentru depozitul M 2005 11727) pentru înregistrarea în România a mărcii Dr., pe motivul prevăzut de art. 6 lit. c din Legea nr. 84/1998, respectiv faptul că marca este similară cu o marcă anterioară ( respectiv marca 62830-Dr. clasele 5 și 32) și este destinată a fi aplicată unor produse sau servicii identice sau similare, dacă există un risc de confuzie pentru public, incluzând și riscul de asociere cu marca anterioară.

Ca și consecință, reclamanta a promovat cerere de anulare a mărcii înregistrate cu certificatul de înregistrare nr. 62830 /28.04.2004-"Dr. ", pentru clasele de produse nr. 5, 30 și 32, cu titular - - Festa International SRL.

Această marcă a fost înregistrată pentru prima dată în România în anul 1998, cu certificatul nr. - /11.11.1998 pentru produsul "sucuri" din clasa 32, potrivit de la.

Protecția asupra acestei mărci a fost recunoscută numitei - SRL cu începere de la data de 11.11.1998 pentru 10 ani, care a cesionat pârâtei - România SRL drepturile asupra mărcii, cesiune opozabilă terților de la data înscrierii în Registrul Național al, respectiv 07.07.2006.

- data de 20.01.2005, pârâta - România SRL a înregistrat pe numele său, cu consimțământul titularului - SRL marca Dr. sub nr. 62830, cu începere de la data de 28.04.2004, pentru produsele din clasele 5, 30 și 32.

- data de 14.05.2007, OSIM a luat act de modificarea denumirii pârâtei din - - Festa International SRL în - Romania SRL.

Motivul pentru care s-a solicitat anularea mărcii nr. 62830/ 28.04.2004 este art. 48 lit. c din Legea nr. 84/1998, respectiv înregistrarea mărcii cu rea credință. Dispoziția legii române este conformă cu cea conținută de art. 3 (2) (d) din Directiva Consiliului Comunităților Europene nr. 98/104/CEE din 21 decembrie 1988 pentru apropierea legilor referitoare la mărci din Statele membre, potrivit cu care "fiecare stat membru poate să prevadă că o marcă este refuzată de la înregistrare sau, dacă a fost înregistrată, este susceptibilă să fie declarată nulă atunci când și în măsura în care cererea de înregistrare a fost făcută de către solicitant cu rea credință".

În fapt, se constată că marca aparținând reclamantei, "DR. ", a fost înregistrată pentru prima dată în Polonia ca marcă națională cu certificatul de înregistrare nr. 99530/ 08.09.1994 pentru produsele din clasa 32.

Astfel, la data de 8 septembrie 1994, numitul, creatorul mărcii Dr. (denumită marca "DR. ") a solicitat Oficiului pentru al înregistrarea și protejarea mărcii pe acest teritoriu pentru clasa 32 de produse din cadrul de la, iar la data de 15 decembrie 1997 fost emis de Oficiul pentru al certificatul de protecție nr. 99530 pentru marca de comerț Dr..

În anul 1998, numitul, titularul mărcii, a adus ca aport în natură marca Dr. (nr. 99530(08.09.1994) la capitalul social al societății "Dr. Sp. ", cu sediul în Varșovia.

- data de 14 decembrie 1998 avut loc prima schimbare a titularului mărcii Dr., noul proprietar devenind " Dr. Sp. " cu sediul în Varșovia, schimbarea de proprietate asupra mărcii publicându-se în Buletinul informativ pentru patente nr. 3/1999, pag. 484 din Varșovia.

În decursul următorilor ani, marca Dr. a avut diverși titulari, schimbările fiind evidențiate în publicațiile de specialitate, iar din anul 1996, marca a început să fie cunoscută pe piața poloneză, căpătând autoritate și un însemnat loc pe piața sucurilor de fructe și a băuturilor nealcoolice, aspect care reiese din articolele publicate în ziare cu privire cotele de piață are firmei (fila 31).

Ulterior, marca comunitară Dr. a fost înregistrată sub numărul -/ 2006, având certificatul de înregistrare nr. CO - 2006, iar datorită notorietății căpătate, mai multe companii concurente pe aceeași piață s-au arătat interesate de achiziționarea acestei mărci, precum și a tuturor drepturilor de proprietate intelectuală create în jurul acesteia.

Conform art. 159 alin. 1 din Regulamentul mărcii comunitare nr. -, o marcă de comerț comunitară înregistrată sau solicitată în conformitate cu acest regulament înaintea datei de aderare a României la Uniunea Europeană se extinde la teritoriul acestor state membre pentru a avea același efecte în întreaga Comunitate.

Cât privește societatea care a înregistrat inițial marca Dr. în România, - SRL, din extrasul de la Oficiul Național al Registrului Comerțului reiese că unul dintre asociați este, cu o cotă de 30 % din beneficii și pierderi.

Pe de altă parte, firma - Festa International (actualmente - Romania SRL) face parte din grupul (care este acționar majoritar al acesteia), iar conform traducerii unui articol dintr-un ziar polonez (fila 35 dosar fond), numitul a fost unul dintre directorii firmei - Festa International, punând bazele acestei afaceri în România, la V de

De asemenea, Agros și SRL erau concurenți direcți pe piața poloneză, așa cum reiese din articolele de ziar și din studiile de specialitate publicate în presa poloneză.

Astfel, rezultă că Romania L este o societate română înființată de către SRL Polonia și, că societatea pârâtă are ca acționar compania, cu un procent de 85% din acțiuni, aceeași companie prezentă și pe piața poloneză, aflată în relații de concurență directă cu reclamanta atât pe piața poloneză, cât și pe alte piețe internaționale, deci cunoscând mărcile existente pe piața poloneză, precum și valoarea acestora. Relația de concurență reiese în mod clar din prezența pe aceeași piață, cu același tip de produse, precum și din extrasele din ziarele poloneze, care arată inclusiv modul în care societatea poloneză s-a extins pe piața din România prin scindarea unei societăți.

Se constată astfel că atât societatea cedentă a mărcii Dr., cât și societatea cesionară au avut ca element comun persoana numitului, ceea ce creează o puternică prezumție de coordonare a intereselor economice ale celor două societăți, prezumție întărită și de acordul cedentului la înregistrarea în România a mărcii Dr..

Astfel, nu se poate susține că pârâta nu a avut cunoștință despre existența mărcii Dr., atât pe piața poloneză, cât și pe piața comunitară, la momentul înregistrării mărcii Dr. în România.

O primă critică formulată de apelantă este aceea că instanța de judecată, cu încălcarea principiului disponibilității, respins acțiunea formulată de către reclamantă, soluția fiind fundamentată pe existența unei înregistrări anterioare distincte a mărcii "Dr. " (respectiv certificatul nr. -), deși, prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat și anularea înregistrării nr. -, și deci, instanța de judecată nu ar fi trebuit să supună analizei și acest aspect, ci ar fi trebuit să raporteze îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru anularea unei înregistrări ca fiind făcută cu rea credință strict la marca Dr. înregistrată sub nr. -.

Curtea reține ca fiind nefondat acest motiv, deoarece instanța nu a extins nejustificat cadrul cercetării judecătorești, ci a avut în vedere mai multe circumstanțe de fapt existente la momentul înregistrării mărcii a cărei anulare se cere, precum și preexistența înregistrării mărcii inițiale. Analiza atitudinii subiective a intimatei nu se putea face fără a lua în considerare situația de fapt existentă, atât la momentul înregistrării mărcii Dr. de către - SRL, cât și de către pârâtă, tocmai față de cele reținute la punctul anterior, în sensul existenței unei legături economice între cele două societăți.

în ceea ce privește celelalte argumente aduse de apelantă, subsumate motivului de apel legat de existența relei credințe a pârâtei la înregistrarea mărcii a cărei anulare se solicită, Curtea urmează să constate că acestea sunt întemeiate.

Pe lângă situația de fapt prezentată anterior, se mai reține că numitul, avea cunoștință de existența mărcii Dr., având în vedere că încă de la începutul anilor 1990, el și-a desfășurat activitatea în cadrul grupului, grup care s-a extins ulterior și în alte țări din centrul și estul Europei.

Aspectul constatării decăderii pârâtei din marca Dr. nr. -, înregistrată de către, care a făcut obiectul dosarului nr. -, nu are o incidență directă asupra soluționării prezentei cauze, cât timp este vorba despre anularea mărcii nr. -/ 28.04.2004, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 48 lit. c din Legea nr. 84/1998, se poate dispune anularea unei mărci pentru rea credință, fără ca acest lucru să fie condiționat de o utilizare ulterioara a mărcii de către titularul acesteia. Altfel spus, împrejurarea că a folosit sau nu ulterior înregistrării marca Dr. pentru care a obținut protecția este fără relevanță, atât timp cât interpretarea textului de lege vizează analizarea bunei sau relei credințe a deponentului la momentul introducerii cererii de înregistrare.

În strânsă legătură cu acest argument, Curtea constată ca fiind corectă susținerea apelantei, în sensul că existența unei alte mărci înregistrate anterior nu exclude reaua credință a la momentul înregistrării mărcii a cărei nulitate se solicită, dat fiind că reaua credință se analizează distinct pentru fiecare înregistrare. În schimb, odată dovedite legăturile strânse economie dintre, și, este probată astfel fraudarea intereselor comerciale ale apelantei-reclamante, respectiv prin împiedicarea folosirii mărcii Dr. pe piața românească.

În dreptul mărcilor, noțiunea de rea credință are un conținut și o întindere diferită de cea din dreptul comun și trebuie să primească o interpretare autonomă.

Reprimarea fraudei și a concurenței neloiale este cea care justifică dobândirea dreptului la marcă prin prioritate de folosință, dar acest argument este pe deplin valabil și în sistemul atributiv (sistemul românesc), unde terții au, în plus față de sistemul declarativ, și posibilitatea de a identifica, prin consultarea registrelor publice, semnele ocupate de alți comercianți. Aceasta înseamnă însă că reaua credință este dedusă fie din dezinteresul manifestat față de semnele ocupate ca mărci de alții, fie din lipsa de diligență în consultarea registrelor publice și echivalează cu a sancționa, pur și simplu, lipsa de diligență. Or, lipsa de diligență în acțiunile întreprinse conduce la calificarea conduitei ca fiind de rea-credință, pentru că un comerciant trebuie să se informeze, trebuie să cunoască ce se întâmplă pe piața în care operează, trebuie să fie onest cu sine însuși și cu concurența. Dacă aceasta este o obligație, atunci nerespectarea acestei obligații constituie culpă.

Legea română a mărcilor nu conține dispoziții relative la anularea înregistrării mărcilor pentru motiv de fraudă, considerând că reaua-credință include și frauda. Dacă prin fraudă se înțelege săvârșirea cu rea-credință a unor acte de atingere a drepturilor altuia pentru a obține foloase injuste, atunci frauda este o specie, o formă de manifestare a relei-credințe. Frauda este sinonimă cu viclenia și se poate manifesta în raport cu terțe persoane (fraudarea unui terț) sau cu organe ale autorității (frauda la lege).

În mod concret, frauda poate consta în cunoștința pe care o are C care face depozitul asupra faptului că marca depusă de el este folosită de altcineva sau că altcineva avea intenția de aof olosi. El realizează că nu pot folosi ambii aceeași marcă, dar profită de faptul că această marcă nu a fost încă depusă în România; eludează regulile concurenței loiale-de a nu folosi un semn distinctiv ce aparține unui concurent- și urmărește să înlăture de pe piață acel concurent, folosindu-se de efectul atributiv al depozitului.

Cunoștința pe care o are deponentul despre marca depusă sau cunoștința pe care ar fi putut-o avea cu minime diligențe ce în mod normal ar fi trebuit întreprinse, adică reaua-credință a acestuia, trebuie dovedită de C care o invocă pentru a se putea răsturna prezumția generală a bunei credințe. Acest element intențional este mai ușor de dovedit dacă există sau au existat relații directe între deponent și C care folosește marca, faptul de a fi avut cunoștință putând fi dedus tocmai din aceste relații; relațiile directe pot fi foarte variate și nu neapărat de natură comercială, ci pot fi de natură civilă sau raporturi de muncă.

Elementul relei-credințe se apreciază în relațiile dintre cei doi concurenți; frauda trebuie să existe față de concurentul însuși, nu față de o altă persoană iar reaua credință poate exista chiar și în lipsa unei folosiri anterioare a semnului, când C care afirmă caracterul fraudulos al unui depozit la marcă trebuie să stabilească că a manifestat intenția de a utiliza semnul în mod public și să justifice existența dreptului în violarea căruia depozitul a fost efectuat.

Un argument în plus la existența relei-credințe la înregistrarea mărcii Dr. este acela că în limba română nu există diferențe auditive între marca subscrisei "Dr " și marca "Dr. ", acestea pronunțându-se identic.

În sfârșit, în ceea ce privește aspectul folosirii efective sau a mărcii "Dr. " în România, Curtea reiterează argumentul referitor la faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 48 lit. c din Legea nr. 84/1998, se poate dispune anularea unei mărci pentru rea credință, fără ca acest lucru să fie condiționat de o utilizare ulterioara a mărcii de către titularul acesteia. Altfel spus, împrejurarea că a folosit sau nu ulterior înregistrării marca Dr. pentru care a obținut protecția este fără relevanță, atât timp cât interpretarea textului de lege vizează analizarea bunei sau relei credințe a deponentului la momentul introducerii cererii de înregistrare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite apelul, va schimba în tot sentința apelată, în sensul că va admite acțiunea și va dispune anularea mărcii înregistrate sub nr. -/28.04.2004.

În temeiul art. 274 din Codul d e procedură civilă, va obliga intimata - la plata către apelantă a sumei de 6431,13 EURO cheltuieli de judecată, în echivalentul în lei la cursul Banca Națională a României de la data plății efective, reprezentând onorariu avocat conform facturii nr. din 25.07.2008 emise de Societatea de Avocați, și Asociații.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de către apelanta - reclamantă SP. cu sediul în B, sector 1,-,. 1 împotrivasentinței civile nr. 466/06.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți ROMANIA cu sediul în V de M,--40, Județ P și OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI cu sediul în B, sector 3,-.

Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că:

Admite acțiunea.

Dispune anularea mărcii înregistrate sub nr. -/28.04.2004.

Obligă intimata - Romania SRL la plata către apelantă a sumei de 6431,13 EURO cheltuieli de judecată, în echivalentul în lei la cursul Banca Națională a României de la data plății efective.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - - -

GREFIER

- -

Red. AV

.red. AP

5 ex./16.06.2009

Judecător fond - Secția a V-a Civilă-

Președinte:Andreea Vasile
Judecători:Andreea Vasile, Carmen Georgeta Negrilă

#Judecator Ilie Nadia Raluca

← Contestație decizie de sancționare. Decizia 1851/2009. Curtea...		Contestație decizie de concediere. Decizia 599/2009. Curtea de... →

Contestație decizie de sancționare. Decizia 75/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de sancționare. Decizia 75/2009. Curtea de Apel Bucuresti