Contestație decizie de sancționare. Decizia 1851/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(8673/2008)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1851/
Ședința din ședința publică de la 24.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă SC ROMÂNEASCĂ SA membră a GRUPULUI NAȚIONAL BANK OF împotriva sentinței civile nr.6878/06.11.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.13.159/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-pârâtă prin consilier juridic, care depune la dosar împuternicire de reprezentare și intimata-reclamantă prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimata-reclamantă depune la dosar înscrisuri, respectiv cerere de solicitare a prezentării perioadei de concediu de odihnă efectuată și răspunsul angajatorului.
Reprezentantul convențional al recurentei-pârâte se opune încuviințării înscrisurilor ca neconcludente.
Curtea primește înscrisurile la dosar, urmând a se pronunța asupra concludenței acestora.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-pârâtă, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea contestației. Critică sentința de fond pe motivul că instanța de fond în mod în mod greșit a apreciat că au fost încălcate dispozițiile art.268 din Codul Muncii și că ordinul contestat cuprinde în mod concret faptele pentru care a fost sancționată intimata-reclamantă pentru faptele care au determinat aplicarea sancțiunii.
Critică soluția de fond și pentru motivul că instanța de fond a reținut că în cuprinsul ordinului nu se arată data la care au fost săvârșite abaterile disciplinare. Arată că intimata-reclamantă nu a contestat data neîndeplinirii responsabilităților pe care le avea pe perioada iulie 2007- ianuarie 2008.
De asemenea, arată că este netemeinic și considerentul încălcării prevederilor art. 268 alin.2 lit.b și c din Codul Muncii și susține că ordinul de sancționare cuprinde precizarea articolelor din regulamentul intern nr.6/2003 care au fost încălcate de salariat și că dispozițiile prevăzute de art.268 din Codul muncii au fost respectate în totalitate.
Critică sentința pentru nelegalitate privind convocarea salariatului și cât privește modul de efectuare a cercetării disciplinare, arătând că intimata a recunoscut că și-a încălcat atribuțiile. În ceea ce privește încălcarea termenului de 5 zile înaintea cercetării, susține că nu constituie motiv de nulitate absolută a ordinului de sancționare.
În subsidiar solicită ca intimata-reclamantă să restituie suma de 3143 lei.
Intimata-reclamantă, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii, ca legală și temeinică. Arată că raportul de audit nu ține loc de convocare, nu s-a respectat termenul de 5 zile înainte de convocare. De asemenea, arată că procesul-verbal încheiat cu ocazia cercetării disciplinare nu este semnat de către intimata-reclamantă. Arată că acest proces-verbal cuprinde două date și este semnat doar de membrii comisiei. Ordinul de sancționare nu face referire la fapta ce i se impută. Solicită obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată potrivit facturii seria A 09 nr.105/4.02.2009, pe care o depune la dosar.
În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară închise dezbaterile.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6878/06.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata SC Românească; a anulat Ordinul 31/07.03.2008 emisă de intimată.
A obligat intimata la restituirea sumelor reținute în baza Ordinului anulat și a obligat intimata la plata către contestatoare a sumei de 1190 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerente a reținut că, recurenta-contestatoarea este angajata societății pârâte, în baza contractului individual de muncă încheiat între părți, în funcția de manager de sucursală.
Prin Ordinul nr.31/01.03.2008, aceasta a fost sancționată cu reducerea salariului de bază pe trei luni cu 10%, în baza art.264 alin.1 lit. d) din Codul muncii. Faptele imputate contestatoarei, așa cum sunt enumerate în Ordinul contestat, constau în faptul că "nu a asigurat și nu a verificat respectarea procedurilor de lucru de către subordonații din sucursala pe care o conducea; nu a informat conducerea despre incidentul creat de, în legătura cu ridicarea din casierie a sumei de 1,5 miliarde ROL pe baza cererii telefonice a clientei, fără a avea vreun document semnat de client, expunând banca unui risc operațional și reputațional; a acceptat încălcarea flagrantă a procedurilor și regulamentelor ancare, permițând ca procedura de casierie să fie încălcata în mod sistematic; a încălcat regimul semnăturilor conjuncte, neasigurându-se că pe tranzacții există și semnătura; nu a comunicat în mod corespunzător cu conducerea Băncii, pentru a sesiza eventuale probleme cu care se confrunta (situația cu abaterea comisă de )".
Potrivit Ordinului, sancțiunea aplicată este motivată în drept pe dispozițiile art.268 raportat la art.263 și 264 Codul muncii și pe Capitolul VI.2, lit. b) pct.4 din Regulament intern nr.6/2003.
Potrivit art.263 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi, ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
În temeiul art. 268 Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. 3, nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Din dispozițiile legale menționate, instanța a reținut că decizia contestată, concretizând o măsură disciplinară luată de angajator împotriva angajatului, trebuie sa fie deopotrivă legală și temeinică, iar analiza cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.
În baza probatoriului administrat în cauză, în special a deciziei de sancționare și actelor care au stat la baza acesteia, instanța a constatat că cererea reclamantei este întemeiată, decizia neîndeplinind condițiile de formă prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Astfel, așa cum recurenta a arătat, potrivit art. 268 alin. 1 lit. a) Codul muncii, decizia cuprinde obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară. Așa cum au stabilit doctrina și jurisprudență, dispoziția legală menționată nu se referă la o descriere generică a faptei, angajatorul având obligația de a indica în mod concret abaterile disciplinare pentru care a emis decizia de sancționare disciplinară, pentru a permite angajatorului să-și formuleze apărări și pentru a permite instanței să exercite controlul de legalitate și temeinicie prevăzut de art. 268 alin.5 Codul muncii.
Din analiza deciziei contestate instanța a reținut că intimata a aplicat sancțiunea disciplinară pentru că "nu a asigurat și nu a verificat respectarea procedurilor de lucru de către subordonații din sucursala pe care o conducea; nu a informat conducerea despre incidentul creat de, în legătură cu ridicarea din casierie a sumei de 1,5 miliarde ROL pe baza cererii telefonice a clientei, fără a avea vreun document semnat de client, expunând banca unui risc operațional și reputațional; a acceptat încălcarea flagrantă a procedurilor și regulamentelor bancare, permițând ca procedura de casierie să fie încălcata în mod sistematic; a încălcat regimului semnăturilor conjuncte, neasigurându-se că pe tranzacții există și semnătura; nu a comunicat în mod corespunzător cu conducerea Băncii, pentru a sesiza eventualele probleme cu care se confruntă (situația cu abaterea comisă de )".
După cum se observă, în decizie nu se specifică în mod concret în ce a constat abaterea disciplinara prin neasigurarea și neverificarea respectării procedurilor de lucru de către subordonații din sucursala pe care o conduce, acceptarea încălcării flagrante a procedurilor și regulamentelor bancare, încălcarea regimul semnăturilor conjuncte, neasigurându-se că pe tranzacții există și semnătura; necomunicarea în mod corespunzător cu conducerea Băncii, pentru a sesiza eventualele probleme cu care se confruntă, în ce mod a creat situații imputate și, în legătura cu toate faptele imputate, nu se arată data la care au fost săvârșite.
Acest ultim element are o mare importanță, deoarece în lipsa acestuia, instanța nu poate calcula termenul de prescripție prevăzut de art. 268 alin.1 Codul muncii, termen prevăzut în scopul apărării drepturilor salariatului pentru a limita situația de incertitudine în care se afla raporturile sale de muncă.
Potrivit art. 268 alin. 2 lit. b) Codul muncii, tot sub sancțiunea nulității absolute, decizia trebuie să cuprindă în mod obligatoriu și precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat.
Decizia contestată nu cuprinde astfel de elemente, consecința fiind nulitatea acesteia. Referirile la Capitolul VI.2, lit. b) pct.4 din Regulamentul intern nr.6/2003, nu înlătura lipsa elementului prevăzut la art. 268 alin. 2 lit. b) Codul muncii, dispozițiile respective nu cuprind obligațiile care au fost încălcate de salariat, ci reglementează doar măsurile disciplinare în cazul încălcării obligațiilor de serviciu.
Decizia nu cuprinde nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. 3, nu a fost efectuată cercetarea. Simpla referire la apărările formulate de salariat, fără a arata conținutul acestora și motive pentru care au fost înlăturate, nu acoperă viciul actului decizional prin care s-a aplicat sancțiunea disciplinară.
Sub acest aspect, instanța a constatat că potrivit Ordinului contestat, constatările cercetării disciplinare au fost consemnate în procesul-verbal nr.914/7.03.2008.
Condițiile în care a fost efectuata cercetarea disciplinara trebuie analizate atât sub aspectul condițiilor de legalitate, cât și asupra fondului contestației.
În acest, sens potrivit art. 267 Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin.1 lit. a) nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
În vederea desfășurării acesteia, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
Din înscrisurile administrate în cauza, instanța a constatat că reclamanta a fost convocată în vederea efectuării cercetării disciplinare la data de 28.02.2008, prin adresa nr.530/18.02.2008, adresă pe care există semnătura acesteia de primire la data de 26.02.2008.
Dar, potrivit art.75 din Contract colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, sub sancțiunea nulității absolute, nici o sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Pentru cercetarea abaterii disciplinare și propunerea sancțiunii, angajatorul constituie o comisie. Din comisie va face parte fără drept de vot, în calitate de observator, și un reprezentant al organizației sindicale al cărei membru este salariatul cercetat.
Comisia îl va convoca în scris pe salariatul cercetat, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte. Convocarea va indica cel puțin motivul, data, ora și locul întrevederii.
Dar convocarea a fost făcută la data de 26.02.2008 pentru data de 28.02.2008, nefiind respectat termenul de 5 zile prevăzut de art.75 din Contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, astfel încât a fost încălcat dreptul la apărare al salariatului care nu și-a putut pregăti apărările față de faptele imputate.
Sub aspectul îndeplinirii condițiilor legale, convocarea efectuată a avut ca obiect "clarificarea modului în care s-au produs aspectele semnalate, modul de gestionare a valorilor existente în casele operative, tezaurul și -ul sucursalei și modul de efectuare operațiunilor prin conturile clienților sucursalei".
Instanța a constatat că obiectul cercetării disciplinare nu este descris clar, nu sunt arătate faptele imputate pentru care s-a declanșat procedura disciplinară, motiv pentru care încă o dată a fost încălcat dreptul la apărare al salariatului.
Mai mult, prin Ordinul contestat, salariatei i-au fost imputate și alte fapte în afara celor enumerate extrem de generic în convocarea la cercetarea disciplinară.
Dar, potrivit art. 267 Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, măsura disciplinară nu putea fi dispusă decât după efectuarea cercetării disciplinare. Dispoziții asemănătoare există și în contractul Colectiv de muncă unic la nivel național -art.75.
Cercetarea prealabilă este o condiție imperativă a legii, reprezentând o garanție a dreptului la apărare pe toată durata desfășurării acțiunii disciplinare și trebuie să respecte metodologia prevăzută de art. 267 Codul muncii. Pentru a realiza acest rol, în primul rând salariatului trebuie să i se aducă la cunoștință învinuirea pentru care este cercetat, pentru a-i acorda dreptul să-și formuleze eventualele apărări și să ofere probe și motive în combaterea învinuirii.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 268 Codul muncii și art. 264 Codul muncii, instanța a admis acțiunea precizată, anulat decizia contestată și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară prin restituirea sumelor reținute în baza acesteia.
În temeiul art.274 Cod procedura civila, constatând culpa procesuală a intimatei, parte care a căzut în pretenții, instanța a dispus obligarea acesteia și la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs SC ROMÂNEASCĂ SA membră a GRUPULUI NAȚIONAL BANK OF, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului, temeiul prevederilor art.304 alin.1 pct.9 Cod proc.civ. recurenta critică ca fiind neîntemeiata și nelegală sentința civilă nr.6878/2008 a Tribunalului București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale pronunțata în dosarul nr-, solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței atacate prin prezentul recurs, în sensul respingerii contestației formulate de recurenta, ca fiind neîntemeiată și nelegală astfel:
Prin sentința civilă nr. 6878/ 06.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a - VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis contestația formulata de către recurenta împotriva Ordinului de sancționare nr. 31/07.03.2008 emis de Directorul General al Băncii SA Membra a Grupului Național Bank of și a dispus anularea acestuia, obligarea recurentei la restituirea sumelor reținute în baza Ordinului de sancționare anulat și la plata sumei de 1.190 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest mod, instanța de fond a reținut că decizia de sancționare nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 268 alin.1 literele a), b) și c) din Codul muncii, cerințele prevăzute de art. 267 alin. 3 din Codul muncii și pe cele ale art. 75 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, prevederi a căror nerespectare este sancționată cu nulitatea absolută.
Față de considerentele avute în vedere de instanța de fond, la admiterea acțiunii reclamantei și anularea ordinului de sancționare, cu consecința restituirii sumelor reținute în baza ordinului anulat și obligarea la plata cheltuielilor de judecată, sentința civila nr. 6878/06.11.2008 este neîntemeiată și nelegală deoarece:
Cu privire la motivul reținut de instanța la pronunțarea sentinței civile și anume că în ordinul de sancționare nu se specifică în mod concret în ce a constate abaterea disciplinară, fiind astfel încălcate prevederile ale art.268 alin.1 literele a), b) și c) Codul muncii, recurenta solicită instanței să constat că ordinul contestat precizează în mod concret faptele pentru care a fost sancționată salariata și care sunt încălcări ale atribuțiilor sale de serviciu.
Astfel, din cuprinsul ordinului de sancționare rezultă în mod concret în ce au constat abaterile disciplinare, și anume:
- nu a asigurat și nu a verificat respectarea procedurilor de lucru de către subordonații din sucursala pe care o conduce;
- nu a informat conducerea băncii despre incidentul creat de, în legătura cu ridicarea din casierie a sumei de 1,5 miliarde ROL, pe baza cererii telefonice a clientei, fără a avea vreun document semnat de client, expunând unui risc operațional și reputațional. Acest singur aspect este suficient pentru a se aprecia conduita unui director de sucursala care acceptă ca un salariat să încalce grav regulile de gestiune, să plece cu nici mai mult nici mai puțin decât un 1 miliard și J de lei, fără însoțitor și fără mijloc de transport securizat.
O asemenea atitudine a unui director care a periclitat nu numai banii Băncii dar, cel mai important este că a periclitat chiar siguranța personală și viața salariatului în cauză, recurenta crede că era absolut suficientă pentru a se aplica o sancțiune disciplinară. Această faptă este clar decisivă în ordinul de sancționare, în sensul că deși a cunoscut evenimentul, nu l-a raportat conducerii băncii.
- a acceptat astfel încălcarea flagrantă a procedurilor și reglementărilor bancare, permițând că procedura de casierie să fie încălcată sistematic.
- a încălcat regimul semnăturilor conjuncte, neasigurându-se că pe tranzacții există și semnătura celuilalt reprezentant al sucursalei. Aceasta încălcare a procedurii interne s-a produs în formă continuată, fiind constată ca o atitudine constantă a intimatei contestatoare.
- nu a comunicat în mod corespunzător cu conducerea Băncii, pentru a sesiza/informa eventualele probleme cu care se confruntă (exemplu situația cu abaterea comisă de ).
Abaterile disciplinare specificate în mod concret în cuprinsul ordinului de sancționare sunt încălcarea cu vinovăție de către intimata-contestatoare a obligațiilor de serviciu stabilite prin fișa postului înscris aflat la dosarul cauzei și pe care instanța a omis a-l avea în vedere.
În sensul celor susținute mai sus,se poate constata numai din simpla lecturare a fișei postului reclamantei că aceasta, în calitate de conducător de sucursală, era responsabilă de:
- însușirea și respectarea normelor și reglementarilor Băncii și a legislației în implementarea politicii Băncii, așa cum este prezentată în deciziile managementului băncii și în procedurile interne;
- monitorizarea și evaluarea performantelor personalului din sucursala; asigurarea/monitorizarea însușirii de către personalul sucursalei a normelor/procedurilor Băncii Romanești/schimbările legislative, așa cum sunt acestea transmise de Centrală;
- verificarea și monitorizarea concordantă cu normele și procedurile Băncii Romanești, precum și cu reglementările BNR;
- semnarea contractelor, conform reglementarilor interne ale băncii;
- exercitarea controlului în scopul prevenirii fraudelor sau oricăror inadvertențe legate de numerarul și inventarul unității;
- organizarea verificării inopinate (cel puțin lunare) teller-ilor și teller valut-ilor;
- exercitarea controlului și organizarea verificării tuturor activităților unității;
- controlarea respectării regulilor și procedurilor interne;
- controlarea drepturilor de acces furnizate angajaților unității.
Față de responsabilitățile și sarcinile din fișa postului reclamantei precitate, faptele precizate în mod concret ca abateri disciplinare în ordinul de sancționare sunt tocmai încălcarea acestora obligații de serviciu.
Având în vedere cele arătate se impune concluzia că instanța de fond nu analizat întregul material aflat la dosarul cauzei pentru a constata că abaterile disciplinare au constat tocmai în neîndeplinirea de către contestatoare a responsabilităților stabilite prin fișa postului și, prin urmare,cu încălcarea rolului activ și în mod cu totul neîntemeiat, a reținut că ordinul de sancționare a fost emis cu încălcarea cerințelor art.268 alin.1 lit. a) din Codul muncii.
Neîntemeiată este și motivația reținută de instanța de fond precum că, în cuprinsul ordinului, nu se arată data la care au fost săvârșite abaterile disciplinare, întrucât:
- instanța ar fi trebuit să constate că, la emiterea ordinului de sancționare, s-a avut în vedere Raportul de audit nr.3/2008 în care sunt consemnate deficiențele constatate în urma verificării prin sondaj a activității sucursalei în perioada iulie 2007- ianuarie 2008, prin încălcări repetate ale obligațiilor de serviciu prin acțiunii și inacțiuni în formă continuată;
- reclamanta nu a contestat în vreun mod data neîndeplinirii responsabilităților pe care le avea, pentru că abaterile priveau activitatea sucursalei supuse auditării, pe perioada iulie 2007-ianuarie 2008. Dimpotrivă, și-a asumat vinovăția, dar a încercat să o motiveze subiectiv.
Cu privire la încălcarea prevederilor art. 268 alin.2 lit. b) și c) din Codul muncii reținută de instanța de fond, recurenta a solicitat a se constata netemeinicia acesteia întrucât:
- instanța de fond în mod greșit are în vedere doar prevederea de la lit. b) pct. 4 din Regulamentul intern nr.6/2003, fără ține seama că în ordinul de sancționare se precizează că se au în vedere prevederile capitolului VI.2, prevederi care definesc abaterea disciplinară, faptele ce constituie abateri disciplinare, între aceste abateri fiind și încălcarea cu vinovăție a obligațiilor de serviciu;
- prevederea lit. b) pct.4 face parte integrantă din prevederile Capitolului VI.2. privind abaterile disciplinare și sancțiunile aplicabile din Regulamentul intern nr.6/2003 și prin urmare nu poate fi avută în vedere o astfel de prevedere distinct, așa cum a înțeles instanța de fond aor eține, cu atât mai mult cu cât în ordin se precizează că la aplicarea sancțiunii disciplinare se au în vedere prevederile Capitolului VI.2, nefiind făcută mențiunea că se au în vedere doar prevederile lit. b) pct. 4 din Capitolul VI 2;
- în speța de față abaterile disciplinare au constat în încălcarea în mod repetat cu vinovăție a obligațiilor de serviciu, faptele imputate fiind comise în forma continuată.
Concluzionând asupra celor arătate se poate constata că ordinul de sancționare cuprinde precizarea prevederilor din regulamentul intern nr.6/2003 care au fost încălcate de salariat și în consecință dispozițiile art. 268 alin.1 lit. b) din Codul muncii au fost respectate în totalitate de către recurentă Ia emiterea ordinului contestat.
Neîntemeiata este și motivația instanței precum că decizia nu ar cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatei supuse sancționării, pentru că:
- dacă instanța și-ar fi exercitat rolul activ și ar fi analizat procesul verbal de cercetare prealabila disciplinară ar fi constatat că salariata "și-a asumat responsabilitatea pentru greșelile comise pe partea ei de responsabilități, justificându-le prin presiunea mare existentă la sfârșit de an";
- din procesul-verbal de cercetare prealabila disciplinară reiese că reclamanta nu a prezentat o motivare serioasă care să justifice neîndeplinirea obligațiilor de serviciu și față de care recurenta să menționeze de ce este respinsă o astfel de motivare a salariatei în cauză;
- neexistând o apărare a salariatei, ci dimpotrivă, o recunoaștere a faptelor, nu pot exista motive exprese de înlăturare a acesteia.
În consecința, în mod cu totul neîntemeiat și cu încălcarea rolului activ, instanța a reținut ca motiv de anulare a ordinului, neîndeplinirea cerințelor art.268 alin. 1 lit. c) Codul muncii.
Neîntemeiate și nelegale sunt considerentele instanței de fond cu privire la convocarea salariatului, respectiv la modul de efectuare a cercetării disciplinare întrucât:
- nerespectarea termenului de 5 zile lucrătoare înaintea cercetării nu constituie motiv de nulitate absoluta a ordinului de sancționare;
- prin Convocarea nr.530/18.02.2008 reclamantei i s-a făcut cunoscut ca: "urmare a sesizării aspectelor cuprinse în Raportul de audit nr. 3 din 07.02.2008, pentru verificarea activității desfășurate în Sucursala în perioada iulie 2007 - ianuarie 2008, vă invităm Ia sediul Centralei băncii, în data de 28.02.2008, ora 10", convocare la care intimata a dat curs;
- constatările consemnate în Raportul de audit nr. 3/2008 îi erau foarte bine cunoscute reclamantei întrucât a dat notă explicativă echipei de audit;
- obiectul convocării, de asemenea, este foarte clar pentru că, reclamantei îi erau cunoscute aspectele semnalate prin Raportul de audit, semnat chiar de reclamantă, deci nici acest aspect nu poate fi reținut ca un motiv întemeiat de anulare a ordinului de sancționare;
- atât prin Convocarea nr. 530/2008 cât și prin procesul-verbal de cercetare disciplinara reclamantei i-a fost pus în vedere să comunice în scris, chiar și ulterior cercetării prealabile, motivele pe care înțelege să le folosească în apărarea sa, drept de care aceasta nu a uzat.
În ceea ce privește cercetarea prealabilă disciplinară, instanța are în vedere prevederile art. 267 Codul muncii și ale art.75 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007- 2010, fără a preciza în ce mod ar fi fost încălcată cercetarea prealabilă disciplinară, lăsând să se înțeleagă că această cercetare disciplinară nu s-ar fi făcut, însușindu-și afirmația reclamantei, nedovedită în nici un mod.
Așa cum recurenta precizat anterior, intimata-contestatoare și-a recunoscut vinovăția față de încălcarea repetată a obligațiilor sale de serviciu, oferind o singura explicație: "presiunea mare existentă la sfârșit de an".
Pentru a oferi instanței o imagine reală, recurenta apreciază că se impune să explice că o astfel de "presiune" și-a creat-o singură intimata ca director de sucursală, care, din dorința de a primi bonusuri, a înțeles să-și îndeplinească bugetul măcar la sfârșit de an. Oricare ar fi fost presiunea bugetului alocat sucursalei, intimata-contestatoare, în calitate de prim responsabil a activității sucursalei nu avea permisiunea legală și regulamentara să nu respecte obligațiile sale de gestiune și control.
Concluzionând asupra celor arătate, recurenta solicită instanței a constata că prin soluționarea acestei cereri, instanța de fond a avut în vedere doar susținerile reclamantei, nu și-a exercitat rolul activ, nu a făcut o analiză serioasa a tuturor actelor aflate la dosarul cauzei, pronunțând o hotărâre neîntemeiată și nelegală.
În consecință, recurenta solicită instanței să constate temeinicia și legalitatea prezentei cereri de recurs și să dispună modificarea în totalitate a sentinței civile nr.6878/2008, în sensul respingerii contestație ce face obiectul acestui dosar.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată, pe de o parte, că nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 268 alin. 2 lit. a) din Codul muncii, faptele sancționate beneficiind de o descriere suficientă, cât să permită identificarea faptelor culpabile imputate, constând în neasigurarea și neverificarea procedurilor de lucru de către subordonații sucursalei pe care o conduce, acceptând încălcarea flagrantă a procedurilor și reglementărilor bancare, prin aceea că nu a informat conducerea băncii despre incidentul creat de, în legătură cu ridicarea din casierie a sumei de 1,5 milioane de lei (ROL), pe baza unei cereri telefonice, fără a avea vreun document semnat de client. S-a reținut, de asemenea, că a permis ca procedura de casierie să fie sistematic încălcată, a nesocotit regimul semnăturilor conjuncte, neasigurându-se ca pe tranzacții să existe și semnătura, respectiv nu a comunicat în mod corespunzător cu conducerea Băncii, pentru a sesiza eventualele probleme cu care se confruntă, fiind exemplificată situația cu abaterea comisă de .
Considerăm, prin urmare, că cerința prevăzută de art. 268 alin. 2 lit. a) nu trebuie interpretată în sensul de a pretinde o descriere excesivă și că faptele au fost descrise cu suficientă precizie cât să permită identificarea lor exactă și să stea la baza sancționării disciplinare, în măsura în care satisfac ipoteza normei incriminatoare.
De asemenea, data săvârșirii faptelor nu este mențiune care trebuie înscrisă obligatoriu în cuprinsul deciziei, putând fi determinată și pe baza altor acte, iar cât privește cerința efectuării cercetării disciplinare prealabile, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, Curtea constată că și aceasta a fost îndeplinită, salariatul fiind convocat în scris, la data de 26.02.2008, prin înștiințare asumată prin semnătură, cu precizarea obiectului întrevederii, locului, datei și orei, rezultatul cercetării fiind consemnat în procesul-verbal încheiat la 28.02.2008.
Sub aspectul efectuării cercetării și realizării scopului ei, este irelevant că înscrisul intitulat "convocare" nu precizează expres că are în vedere efectuarea unei cercetări disciplinare, după cum nu există vreun temei legal care să pretindă semnarea procesului-verbal întocmit cu ocazia cercetării, de către salariat, sub sancțiunea nevalabilității acesteia; de asemenea, cât privește neconvocarea cu cel puțin cinci zile înaintea cercetării, o asemenea cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității relative, întrucât e destinată să apere un interes particular, al salariatului cercetat or, în speță, nu se vede în ce fel i-a fost nesocotit reclamantei-intimate, dreptul la apărare, aceasta neînvederând cu ocazia cercetării că ar avea nevoie de timp pentru a-și pregăti apărarea, după cum nu a formulat, nici în acea împrejurare, nici prin prezenta contestație, apărări pe fondul faptelor imputabile, de natură să- înlăture răspunderea. În acest sens trebuie înțelese și prevederile art. 268 alin. 2 lit. c) din Codul muncii, anume că se referă la înlăturarea apărărilor pertinente, de natură să exonereze de răspundere, iar nu la orice motive arătate ca stând la baza nesocotirii obligațiilor de serviciu, or, intimata nu a invocat asemenea situații neimputabile, care să înlăture vinovăția sau responsabilitatea pentru faptele imputate, astfel că, sub aceste aspecte, decizia de sancționare nu este nevalabilă.
Recursul este însă nefondat, iar contestația, întemeiată, raportat la prevederile art. 268 alin. 2 lit. b) din Codul muncii, care sancționează cu nulitatea absolută, decizia care nu precizează prevederile din statut, regulamentul intern sau contractul de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat.
Se constată așadar, că niciunul dintre temeiurile invocate în cuprinsul deciziei nu circumscriu o obligație de serviciu reclamantei, prin raportare la care comportamentul acesteia, astfel cum a fost descris, să poată fi definit ca abatere disciplinară, astfel, textele invocate din Codul muncii și regulamentul intern definesc generic abaterea disciplinară și sancțiunile ce se pot aplica, dar nu și obligația concret nesocotită de salariat.
Or, sub acest aspect, prevederile art. 268 alin. 2 lit. b) din Codul muncii sunt clare, nerespectarea lor atrăgând fără echivoc, nulitatea absolută a deciziei de sancționare, prin urmare, soluția primei instanțe care a constatat aceasta este legală și temeinică, iar recursul, nefondat, urmând a fi respins ca atare, în aplicarea art. 312 alin. 1 pr. civ.
În temeiul art. 274 alin. 1C. pr. civ. reținând culpa procesuală a recurentei pentru promovarea căii de atac respinse o va obliga pe aceasta la 1190 lei, cheltuieli de judecată avansate de intimată în recurs, cu titlu de onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă SC ROMÂNEASCĂ SA membră a GRUPULUI NAȚIONAL BANK OF împotriva sentinței civile nr.6878/06.11.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.13.159/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata-reclamantă .
Obligă recurenta la 1190 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.03. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red:
Tehnored:
2 EX./07. 05.2009
Jud. fond:
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1397/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 75/2009. Curtea... → |
|---|
