Contestație decizie de sancționare. Decizia 847/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 847

Ședința publică de la 12 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu

JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea

JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu

Grefier - -

La ordine fiind judecarea recursului civil declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr.1375 din 24.09.2008, pronunțată de Tribunalul Iași, în contradictoriu cu intimata SC SA, având ca obiect contestație decizie de sancționare.

La apelul nominal din ședința publică se prezintă avocat pentru recurentul, consilier juridic pentru intimata

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S- prezentat referatul asupra cauzei de către grefier care învederează că pricina - în stadiul procesual al recursului - se află la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită; nu se solicită judecata în lipsă.

Președintele completului de judecată dă citire raportului, potrivit căruia recursul este declarat și motivat în termen.

Consilier juridic depune la dosar întâmpinare, cu duplicat pentru comunicare.

Avocat, pentru recurent, primește duplicatul întâmpinării. Nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de aceasta.

Recursul fiind în stare de judecată, s-a dat cuvântul la dezbateri.

Avocat, pentru recurent, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, pentru motive de nelegalitate a sentinței primei instanțe.Susține că s-a încălcat dreptul la apărare recurentului - reclamant prin aceea că apărătorul ales a reziliat contractul de asistență juridică iar reclamantul nu a avut cunoștință de aceasta și nu a fost citat de către prima instanță cum era legal. admiterea recursului, casarea sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare. Depune la dosar chitanța privind plata onorariului de avocat.

Consilier juridic cere respingerea recursului ca fiind nefondat, menținerea sentinței primei instanțe ca fiind legală și temeinică. Susține că motivul de nelegalitate invocat de recurent nu este susținut de actele dosarului de fond, din care rezultă că la termenul de judecată când s-a dezbătut fondul cauzei, reclamantul a fost citat dar nu s-a prezentat. Asistența juridică nu era obligatorie în cauză.

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului de față.

Prin sentința 1375/24.09.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, a fost respinsă contestația formulată de în contradictoriu cu intimata SA

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 377 din 19.05.2008, "" dispus sancționarea disciplinară salariatului cu reducerea salariului de bază cu 10% pe 2 luni, potrivit art. 264 alin.1 lit. d Codul Muncii, reținându-se că în data de 25.04.2008 refuzat să execute lucrarea atribuită - respectiv să confecționeze un raft metalic pentru depozitul central, iar în data de 21.02.2008, datorită comportamentului său s-au născut divergențe între el și salariații, fapt ce dus la înlocuirea lui de la acel punct.

Conform contractului individual de muncă nr. 1913/4.01.2006, contestatorul fost angajat la "" în funcția de îngrijitor animate, la data de 4.01.2006.

La data de 19.01.2007, contestatorul depus o cerere ce fost înregistrată la "" sub nr. 1783/19.01.2007 prin care solicita schimbarea locului de muncă cu menționarea faptului că este calificat în meseria de.

Prin actul adițional la contractul de muncă nr. 3625/2007 s- dispus ca începând cu data de 5.02.2007 contestatorul să fie trecut în funcția de confecții metalice la atelierul confecții metalice.

Potrivit fișei postului ocupat de contestator, acesta îndeplinea sarcinile privind realizarea de structuri și construcții metalice prin asamblarea de profile rectangulare, tablă sau țevi metalice, executarea diferitelor produse/ repere specifice confecții metalice, din profile și țevi metalice ori tablă de diferite dimensiuni după desen/schițe, începând cu pregătirea materialului, execuție, sudură, finisare, montaj.

Față de cele menționate, instanța de fond a reținut că susținerile contestatorului privind inexistența calificării pentru realizarea raftului metalic la data de 25.04.2008 sunt neîntemeiate.

Contestatorul mai susținut că evenimentele conflictuale despre care se menționează în decizia contestată că au avut loc în data de 21.02.2008 nu s-au întâmplat. Cu privire la acestea, prima instanța a reținut că, în speță nu s-au făcut dovezi care să confirme susținerea contestatorului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, considerând-o nelegală. A susținut acesta că tribunalul i-a încălcat dreptul la apărare întrucât a judecat în fond cauza la termenul din 24.09.2008, în lipsa sa și a apărătorului.

A mai arătat recurentul că nu avea cunoștință despre cererea de reziliere a contractului de asistență juridică depusă de avocat la dosarul cauzei și că instanța de fond trebuia să-l înștiințeze despre această împrejurare și să amâne judecata.

Intimata Iaf ormulat întâmpinare susținând că salariatul, deși a fost legal citat, nu a formulat apărări și nu s-a prezentat la interogatoriu, prima instanță aplicând corect disp. art. 225 Cod procedură civilă.

A mai arătat intimata că instanța de judecată nu are obligația de a intermedia raporturile dintre avocat și client.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs invocate și dispopzițiile legale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat.

Contestatorul a investit instanța de fond cu o acțiune prin care a solicitat anularea deciziei de sancționare disciplinară nr. 377/19.05.2008 emisă de intimata SC SA I, decizie prin care s-a dispus reducerea salariului de bază cu 10% pe 2 luni conform art. 264 lit. d Codul Muncii.

La primul termen de judecată instanța de fond a dispus comunicarea către contestator a întâmpinării și documentației depuse la dosar de către angajator, amânând judecata cauzei. Apărătorul contestatorului, av. (delegație fila 26 dosar fond) a solicitat, prin cererea depusă la registratura instanței la data de 20.08.2008, amânarea cauzei pe motive medicale, susținând totodată că până la termenul ce se va acorda va formula și apărările pe care le consideră necesare pentru susținerea intereselor contestatorului. Având în vedere această împrejurare ca și cererea de probe formulată de unitate la termenul din 20.08.2008, tribunalul a acordat un nou termen la data de 24.09.2008, dispunând citarea lui cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu însă acesta nu s-a prezentat.

Nu pot fi primite susținerile contestatorului privind încălcarea dreptului la apărare atât timp cât art. 156 Cod procedură civilă prevede un singur termen pentru lipsă de apărare temeinic motivata iar în cauză s-au acordat 2 termene de judecată, apărătorul său având cunoștință de aceste termene, așa cum rezultă fără echivoc, din cererile de amânare formulate (filele 25,30 dosar fond).

În ceea ce privește relațiile dintre contestatorul -recurent și apărător, respectiv eventuala reziliere a contractului de asistență juridică, acestea depind strict de cele două părți, instanța de judecată neavând nici o obligație procedurală în acest sens.

Fiind citat personal, contestatorul -recurent era cel care avea interes și trebuia să procedeze la contactarea apărătorului și la clarificarea relațiilor contractuale.

Față de cele reținute, Curtea, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul și va menține sentința Tribunalului Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile 1375/24.09.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12.12.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

12.01.2009

Tribunalul Iași:

-

-

Președinte:Daniela Pruteanu
Judecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de sancționare. Decizia 847/2008. Curtea de Apel Iasi