Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 1208/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 1208
Ședința publică de la 11 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu
JUDECĂTOR 2: Marin Panduru
JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu
Grefier - -
Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de SC" DISTRIBUȚIE"SA, împotriva deciziei civile nr. 1853 din 05.09.2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile a răspuns revizuentul SC" DISTRIBUȚIE"SA, reprezentat de avocat și intimata .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru revizuientul SC DISTRIBUȚIE SA, arată că a achitat cauțiunea stabilită de instanță în sumă de 500 lei și depune recipisa nr.-/1.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat și excepții de invocat, acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.
Avocat, pentru revizuientă, susține oral motivele scrise din cererea de revizuire, în raport de care, solicită în principal, admiterea cererii, modificarea în tot a deciziei nr. 1853/2007 a Curții de APEL CRAIOVA în baza art.322 pct.1 pr.civ, iar în subsidiar, solicită modificarea în parte a deciziei atacate în baza art.322 pct.3 pr.civ.
Cu privire la excepția tardivității promovării cererii, invocată de intimat, solicită respingerea acesteia.
Intimata, solicită admiterea excepției tardivității și respingerea cererii de revizuire.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față;
La data de 14.09.2006, reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei 175/24.08.2006 emisă de intimata Sucursala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice C, prin care s-a dispus modificarea contractului individual de muncă, solicitând anularea deciziei și reintegrarea pe postul avut anterior, emiterii acesteia cu plata drepturilor bănești cuvenite până la reintegrare.
În motivele contestației, s-a arătat că prin decizia criticată, angajatorul a stabilit ca începând cu data de 01.08.2006 să fie trecut din funcția de inginer șef, pe care o deținea din august 2005 în cadrul SDFEE C pe postul de inginer principal specialist în cadrul Centrului de Exploatare 110 KV
A apreciat contestatorul că decizia este nelegală și netemeinică, deoarece nu cunoaște cauzele care au determinat o astfel de măsură disciplinară.
A susținut că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art.267 alin.1 Codul muncii, neefectuându-se o cercetare prealabilă.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației ca nefondată.
La data de 24.01.2007, contestatorul și-a precizat contestația inițială, apreciind că prin modificarea contractului individual de muncă s-au încălcat dispoz.art.41 alin.1 din Codul muncii, acesta nemanifestându-și consimțământul, dispoz.art.17 alin.1 din cod privind obligația angajatorului a-l informa anterior modificării și dispozițiile art.17 alin.4 privind încunoștințarea salariatului în scris cu privire la modificarea celor două clauze din contract.
Tribunalul Dolj, prin decizia nr.92 din 25 ianuarie 2007, pronunțată în dosarul nr-, a respins contestația formulată de.
Contestatoarea a formulat recurs împotriva sentinței nr.92/2007 a Tribunalului Dolj, criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând modificarea acesteia și admiterea contestației.
A criticat sentința și pentru neluarea în considerare a susținerilor sale referitoare la regimul juridic al contractului de performanță, în sensul că nu este reglementat de art.294 CM, și deci litigiul este de natură comercială fiind aplicabile prevederile Legii nr.31/1990.
În același timp a susținut încălcarea de către intimată a prevederilor art.5 și 38 CM, deși a susținut în fața instanței aceste nelegalități, au fost ignorate, dispunându-se înaintarea contractului de performanță numai pentru anumite persoane, fără a se aduce vreo justificare, iar altor persoane li s-au prelungit contractele de asemenea, fără justificare.
A susținut că instanța de fond a apreciat corect că acest contract de performanță este o anexă la contractul individual de muncă, așa încât prin încetarea acestuia s-a procedat indirect și nelegal la modificarea unilaterală a contractului de muncă în ceea ce privește elementele esențiale și anume funcția și salariatul.
Prin decizia civilă nr.1853 din 05 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr- s-a admis recursul formulat de recurenta contestatoare, în contradictoriu cu intimata pârâtă Sucursala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice
A fost modificată sentința, în sensul că s-a admis contestația și s-a anulat decizia nr.175/24.08.2006 emisă de intimată, dispunându-se reintegrarea contestatorului pe postul și funcția deținută anterior, cu plata drepturilor corespunzătoare.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și ansamblul probelor administrate, Curtea a apreciat că sunt neîntemeiate criticile privind regimul juridic al contractului de performanță ca fiindu-i aplicabile prevederile Legii nr.31/1999, deoarece instanța de fond a apreciat corect că acel contract de performanță este o anexă, act adițional la contractul individual de muncă, reglementând tot raporturi de muncă între angajator și salariat, dar impunând anumite sarcini de conducerea unui sector sau chiar al întregii autorități din societatea sau unitatea respectivă, așa cum de altfel recurentul recunoaște prin chiar motivele sale de recurs, în final.
Sunt întemeiate criticile privind nerespectarea prevederilor art.5 din CM, care reglementează și interzice discriminarea între salariați pentru price criterii și în orice situații, textul impunând un principiu în raporturile de muncă, acela al egalității de tratament față de toți salariații și acest principiu este consacrat în toate relațiile internaționale de drept de muncă și impus de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Contestatoarea încadrat pe funcția de șef serviciu tehnic energetic, prin contractul individual de muncă nr.2750/03.06.1993, la intimată, a fost promovat pe postul de inginer șef secție tehnică SDFEE C, conform contractului de performanță din 01.08.2005, anexe la așa cum este precizat la art. XII pct.2 din contractul de performanță.
Deci, contractul său de muncă a fost modificat prin acordul părților și la expirarea contractului de performanță din 31.07.2006 nu au mai încheiat un nou act adițional prin voința ambelor părți, ci contestatorul a fost numit în mod unilateral prin decizia nr.175 din 24.08.2006 pe postul de inginer principal în cadrul contractului de exploatare
Față de contractul său individual de muncă inițial în care avea funcția de șef serviciu energetic, este evident că noua funcție acordată fără negociere, înseamnă modificarea unor elemente esențiale al și anume felul muncii și salariu, prohibite de art.41 din CM.
Dar, decizia nr.200/25.07.2006 prin care i-a încetat contractul de performanță a încălcat principiul egalității tuturor salariaților, pentru că pentru o parte contractul s-a menținut (anexa 1), pentru o parte a încetat (anexa 2) și pentru o parte s-a amânat (anexa 3) fără să existe explicații.
În recurs s-a solicitat intimatei să comunice obligațiile neexecutate de contestator dar nu s-a răspuns.
Cum decizia 175/24.08.2006 de schimbare a funcției contestatorului a fost emisă cu 24 zile mai târziu față de data de la care i-a încetat funcția, din contractul de performanță era firesc ca acesta să considere prelungit și contractul său, deci intimata a modificat retroactiv raporturile sale de muncă, trecerea pe un post inferior celui din însemnând o retrogradare și aceasta trebuia motivată de abateri grave, care nu au fost reținute în sarcina sa.
Împotriva acestei decizii a introdus cerere de revizuire intimata SC DISTRIBUȚIE SA, în temeiul art. 322 pct. 1 Cod pr. civilă, solicitând admiterea cererii de revizuire și schimbarea în totalitate a deciziei nr.1853/2007, în sensul respingerii recursului.
Arată că instanța de recurs a ignorat voința părților de a încheia contractul pe o durată de un an, iar instanța de fond a făcut o apreciere corectă situației de fapt, prin raportare la prevederile Codului muncii și ale Legii nr.31/1990.
În perioada de timp care s-a scurs de la pronunțarea sentinței instanței de fond și până la pronunțarea deciziei asupra recursului, fosta societate a suferit o serie întreagă de transformări sub aspect organizatoric, iar la 15.03.2007, prin divizarea parțială a SC " OLTENIA" au luat ființă două noi societăți - SC " DISTRIBUȚIE" SA și SC " VÂNZARE" SA și contestatorul a cunoscut transformarea care a avut loc, astfel că a semnat actul adițional la contractul individual de muncă.
Intimata și-a precizat această cerere de revizuire, în sensul că solicită, în principal, în temeiul art. 322 pct.1 Cod pr. civilă, modificarea în tot a deciziei nr.1853/2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, Iar în subsidiar, în temeiul art. 322 pct. 3 Cod pr. civilă, modificarea în parte a aceleiași decizii, în sensul respingerii recursului formulat de contestatorul.
A solicitat de asemenea, suspendarea deciziei potrivit art. 325 Cod pr. civilă și art. 403 alin. 3 din același cod.
În motivarea cererii precizatoare arată că au intervenit modificări în organizarea unității angajatoare în temeiul Directivei nr.2003/54/CE adoptată de Parlamentul European și publicată în Oficial al Uniunii Europene, cât și al HG nr.890/2003, publicată în Monitorul Oficial Partea I din 14.08.2003 și care s-au finalizat la 15.03.2007 prin emiterea certificatului de înregistrare mențiuni și tot atunci s-a încheiat actul adițional la contractul individual de muncă.
Decizia împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire evocă fondul, fiind susceptibilă de revizuire și cauza de revizuire invocată se încadrează în motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 Cod pr. civilă, în sensul că "obiectul pricinii nu se mai află în ființă".
Nici postul deținut anterior de angajat și nici structura organizatorică în care acesta era încadrat nu mai există la momentul punerii în executare a deciziei, astfel că postul în care s-a dispus reintegrarea " nu se află în ființă".
În acest sens, prin hotărârea Consiliului de administrație nr.1 din 10 ianuarie 2007 s-a decis că începând cu data înregistrării la registrul comerțului a noii societăți să se aplice o nouă organigramă, situație care era firească în condițiile în care procesul de divizare avusese loc, iar contestatorul deținea o funcție de conducere în baza unui contract de performanță încheiat pe o perioadă determinată, adică până la 31.07.2006.
Revizuienta se află practic în imposibilitate de a-l reîncadra în funcție pe contestator, întrucât postul s-a desființat ulterior concedierii, din motive obiective, iar instanța supremă a statuat în practică că " în cazul în care postul în care s-a dispus reintegrarea a fost desființat. unitatea nu poate fi considerată în culpă și nu datorează despăgubiri pentru refuz de reîncadrare."
Cererea de revizuire se respinge, pentru considerentele care se vor expune:
Potrivit art. 322 Cod pr. civilă, " Revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice, ce nu se pot aduce la îndeplinire;
3. dacă obiectul pricinii nu se află în ființă".
Cu privire la excepția de tardivitate a cererii de revizuire se constată că aceasta este neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 324 pct. 1 și 2 Cod pr. civilă.
În speță, cererea de revizuire se întemeiază pe prevederile art. 322 pct. 1 și 3 Cod pr. civilă, susținându-se că în intervalul de timp care a trecut de la data pronunțării instanței de fond și până la soluționarea recursului, intimata revizuientă a suferit o serie întreagă de transformări sub aspectul organizatoric și postul a fost desființat la 27 martie 2007.
Motivele de revizuire invocate nu sunt întemeiate, în condițiile în care art. 322 pct. 1 Cod pr. civilă se referă la situația în care dispozitivul nu poate fi pus în executare, deoarece, dacă s-ar executa una din dispoziții, s-ar ajunge la neexecutarea celorlalte și în speță aceste aspecte nu se regăsesc.
Susținerile revizuientei nu pot fi primite, întrucât nici nu se arată care sunt dispozițiile potrivnice pe care le conține dispozitivul hotărârii și care nu pot fi aduse la îndeplinire, pentru a se ajunge la concluzia că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul legal menționat.
Se observă că decizia contestată a fost emisă la 24.08.2006, iar desființarea postului, după cum susține revizuienta, a avut loc la 17.03.2007 și sub acest aspect nu s-a făcut această dovadă, pentru a se forma convingerea că într-adevăr "obiectul pricinii nu se află în ființă".
De altfel, această sintagmă desemnează ideea de dispariție fizică a bunului, iar în cauză nu se poate reține o asemenea situație, care să se poată încadra în cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 3 Cod pr. civilă.
În motivele invocate de revizuienta intimată, aceasta se referă la aspecte de fond care au fost avute în vedere de către instanța de recurs care s-a pronunțat la 5 septembrie 2007 și desființarea postului, după susținerea revizuientei, la 15 martie 2007, astfel că nici nu pot forma obiect al acestei căi extraordinare de atac, neputându-se încadra în cazurile prevăzute expres și limitativ de art. 322 Cod pr. civilă.
Ca atare, în temeiul art. 326 și următoarele Cod pr. civilă cererea de revizuire se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de SC" DISTRIBUȚIE"SA, împotriva deciziei civile nr. 1853 din 05.09.2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Judec.-
Tehn./2 ex.
28.03.2008
Jud.fond
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Marin Panduru, Ioana Moțățăianu
← Contestație decizie de concediere. Decizia 2460/2008. Curtea... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 1717/2008. Curtea... → |
---|