Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 1993/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1993

Ședința publică de la 08 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioana Moțățăianu

JUDECĂTOR 2: Marian Lungu

JUDECĂTOR 3: Marin Panduru

Grefier -- -

***************

Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr. 1695/03.10.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimat OLTENIA SA TG.J, având ca obiect contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurent contestator reprezentat de avocat și intimat OLTENIA SA TG.J, prin consilier juridic.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care nemaifiind cererii de formulat excepții de ridicat și constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii asupra recursului.

Avocat pentru recurent contestator, solicită admiterea recursului casarea sentinței pronunțată de Tribunalul Gorj și pe fond admiterea contestației, în sensul constatării nulității absolute a acesteia, fără cheltuieli de judecată.

Consilier juridic, pentru intimat OLTENIA SA TG.J,pune concluzii de respingerea recursului pentru motivele, formulate în scris prin întâmpinare și menținerea sentinței civile pronunțată de Tribunalul Gorj ca temeinică și legală.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Tribunalul Gorj prin sentința nr. 1695 de la 03 octombrie 2007 respins contestația formulată de contestatorul, împotriva dispoziției nr.562/4395/12.06.2007, emisă de intimata OLTENIA SA Tg.

Prin considerente s-a reținut că dispoziția contestată a fost emisă legal, deoarece la 11.06.2007 a încetat detașarea lui, de la SC ENERGETIC SA, nefiind aplicabile în cazul de față prevederile art.74 Codul muncii, care se referă la decizia de concediere colectivă și nici dispoz. art. 76 Codul muncii, ce ar presupune nulitatea absolută. De asemenea, la data emiterii deciziei, acesta nu se afla în concediu medical. De altfel, nu s-a contestat numirea sa în funcția de șef Departament comercial prin decizia nr.745/6018/08.08.2007.

Împotriva sentinței a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că dispoz. art. 74 și 76 Codul muncii au fost interpretate eronat, în condițiile în care în preambulul deciziei se invocă dispozițiile Legii nr. 31/1990. Astfel, revocarea sa din funcția de director ar fi trebuit să fie atributul AGA. Pe de altă parte, reaua credință a pârâtei rezultă și din aspectul că decizia contestată a început să-și producă efectele în perioada când se afla în concediu medical.

Recursul este nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea sau modificarea hotărârii atacate, pentru următoarele:

Recurentul a contestat decizia nr.562/4395/12.06.2007, emisă de pârâtă prin care începând cu data 14.06.2007 a fost eliberat din funcția de director, în care fusese numit în urma detașării directorului la altă unitatea., așa cum este definită de dreptul muncii are caracter temporar, încetând în momentul în care a dispărut motivul în baza căruia a avut loc.

La data de 09.08.2007, contestatorul s-a prezentat la sediul central al OLTENIA SA Tg.J, unde i s-a înmânat decizia nr.745/6018/08.08.2007 prin care a fost numit Departament Comercial, decizie pe care nu a contestat-o ceea ce presupune acordul său. Nu pot fi reținute condițiile concedierii colective, deoarece acesta a fost eliberat din funcție și nu disponibilizat, contractul său de muncă nefiind încheiat pentru funcția de director.

De asemenea, condiția incapacității temporare de muncă trebuie să existe la data emiterii deciziei și nu ulterior, când începe să-și producă efectele, având în vedere prevederile art.60 alin.1 di Codul muncii.

Nici critica vizând atributul AGA de eliberare din funcție nu este întemeiată, deoarece, conform prevederilor OLTENIA SA Tg.J, directorii și celelalte persoane din conducere sunt numiți și concediați de directorul general. AGA este abilitată numai pentru numirea directorului general al OLTENIA SA, conform mandatului primit.

În consecință, având în vedere cele expuse mai sus, se constată ca fiind neîntemeiate criticile aduse, urmând ca în baza art. 312 Cod pr.civilă, să fie respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr. 1695/03.10.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata OLTENIA SA TG.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 aprilie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

17.04.2008

Red.jud. -

2 ex/AS

Președinte:Ioana Moțățăianu
Judecători:Ioana Moțățăianu, Marian Lungu, Marin Panduru

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 1993/2008. Curtea de Apel Craiova