Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 398/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 398

Ședința publică de la 22 Ianuarie 2010

Completul constituit din:

Președinte: - ---

JUDECĂTOR 1: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria

Grefier:

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 731/11.06.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA S, având ca obiect contestație decizie de modificare unilaterală a contractului de muncă.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru recurenta-pârâtă avocat ales și pentru intimata-pârâtă - consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen a fost acordat pentru angajare apărător și comunicare întâmpinare.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat pentru recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, modificarea sentinței recurate și pe fond - admiterea contestației, întrucât măsurile adoptate de angajator sunt de natură de a crea profit nu și de a redresa unitatea, clientei sale în mod abuziv fiindu-i schimbat locul de muncă pentru ca ulterior să fie concediată fără a beneficia de drepturile cuvenite în atare situație. Depune la dosar copie de pe contestația formulată împotriva Notificării nr. 3418/27.06.2009 și chitanța nr. 133/10.07.2009 și cere cheltuieli de judecată.

Consilier juridic pentru intimata-pârâtă pune concluzii de respingere a recursului și menținere drept temeinică și legală a sentinței atacate potrivit întâmpinării.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința nr. 731 din 11 iunie 2009, Tribunalul Olta respins ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata SC SA.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că potrivit contractului individual de muncă încheiat între părți rezultă că începând cu 1.05.1991, contestatoarea s-a angajat pe postul de operator pe o durată nedeterminată. În 13.04.2005 potrivit deciziei cu nr.782 s-a decis că, începând cu 1.04.2005, contestatoarea să lucreze ca planificator în cadrul Departamentului contabilitate.

Instanța a reținut că, potrivit art. 41 din codul muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților. 2 al aceluiași articol prevede că se poate modifica unilateral contractul individual de muncă, cu titlu de excepție, numai în cazurile și condițiile prevăzute de codul muncii.

Instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 19 al.1 din contractul colectiv de muncă semnat atât de patronat cât și de sindicatul din societate, potrivit căruia contractul individual de muncă se poate modifica în ceea ce privește felul muncii, locul de muncă, drepturile salariale și celelalte drepturi numai cu acordul părților sau la inițiativa unei din părți în cazurile prevăzute de lege sau în cazul în care necesitățile societății impun acest lucru.

Instanța a reținut că elementele de personal și salarizare au rămas neschimbate, iar măsura luată de societate a fost impusă de noul sistem informatic implementat la nivel de unitate și care a necesitat un număr mai mare de personal, contestatoarea lucrând în cadrul aceleiași unități dar la un alt compartiment, salariul neschimbat, atribuțiunile de serviciu fiind diferite de cele inițiale.

Instanța a mai reținut că în decizia contestată nu se face nicio referire la prevederile art. 48 din codul muncii, ci sunt menționate prevederile art. 19 al.1 din contractul colectiv de muncă la care am făcut referire mai sus, coroborate cu prevederile art. 40 al.1 lit.a din Legea 53/2003, potrivit cărora angajatorul are dreptul să stabilească organizarea și funcționarea unității și prin urmare, în funcție de necesități pentru desfășurarea normală a activității poate să transfere un angajat de la un compartiment la altul, cu atât mai mult cu cât în condițiile unei economii de piață, fiecare agent economic trebuie să răspundă nevoilor pieței.

De asemenea, susținerea contestatoarei că a fost mutată pe un post inexistent în scopul disponibilizării nu a fost primită întrucât nu există nicio dovadă în acest sens.

În afară de contestatoare, alte două salariate având aceeași funcție de planificatoare, datorită nevoilor societății au fost transferate de la Direcția Financiar Economică - contabilitate - Financiară la Direcția Resurse Umane, astfel încât pentru considerentele expuse, ținând cont și de prevederile art. 19 al.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, instanța a respins contestația formulată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

In motivele de recurs susține că soluția este nelegală deoarece dispozițiile contractului colectiv de muncă au fost aplicate în mod necorespunzător,art.19 alin.1 din CCM prevăzând elementele care se pot modifica în mod unilateral fără acordul salariatului.

A mai susținut recurenta că împrejurarea că unitatea intimată și-a modernizat programul informatic,de evidență și calcul salariu,din cadrul unității,nu este de natură să determine modificarea unilaterală a felului muncii și a locului de muncă.

Recurenta a mai susținut că prin mutarea sa din funcția de planificator,de la compartimentul direcție economică la direcția de resurse umane,fără consimțământul său,constituie o încălcare a dispozițiilor art.41 din codul muncii.

În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.7,8 și 9 Cod procedură civilă.

Recurenta a depus la dosar decizia nr.366/03 03 2009.

La data de 22 10 2009 intimata a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de instanța de fond.

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate,a actelor și lucrărilor dosarului precum și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză,Curtea constată și reține următoarele:

organizatorică se regăsește expres prevăzută,ca drept principal,în art.40 alin.1 lit.a codul muncii care prevede că angajatorul are dreptul să stabilească organizarea și funcționarea unității.

În raport de aceste dispoziții,se constată că angajatorul este singurul în drept să-și stabilească structurile organizatorice,să-și organizeze diferitele compartimente din cadrul unității,atribuțiile specifice unor posturi,precum și conexiunile dintre diferite structuri pentru o activitate eficientă.

În exercitarea acestei prerogative,angajatorul, ca urmare a modernizării programului informatic de evidență și calcul al salariilor din cadrul unității, a procedat la mutarea recurentei de la Direcția Financiar Economică- Planificare Strategică- contabilitate Financiară la Direcția Resurse Umane-Serviciul Salarizare tot pe funcția de planificator, emițând în acest sens decizia nr.366/03 03 2009,însă prin această măsură nu s-a produs o modificare unilaterală a contractului individual de muncă.

Locul muncii se concretizează prin localitatea și angajatorul la care se prestează munca iar prin măsura dispusă nu a fost schimbat acest element,activitatea în noul departament se va desfășura tot la sediul SA în

muncii,de asemenea nu a fost schimbat,recurenta fiind trecută tot în funcția de planificator așa cum este menționat la art.2 din decizie.

În raport de cele reținute mai sus,Curtea apreciază că sentința este temeinică și legală, urmând ca,în baza art.312 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 731/11.06.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA S, având ca obiect contestație decizie de modificare unilaterală a contractului de muncă.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 22 Ianuarie 2010.

PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu

- ---

JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria

- -

JUDECĂTOR 3: Mihaela

-

Grefier,

Red. Jud.

2 ex./IE/01.02.2010.

Jud.fond..

.

Președinte:Manuela Preda Popescu
Judecători:Manuela Preda Popescu, Corneliu Maria, Mihaela

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 398/2010. Curtea de Apel Craiova