Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 6432/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVIL ȘI PT. CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6432
Ședința public de la 17 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Moțățăianu
Judector: - -
Judector: - -
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de intimatul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚ C, împotriva sentinței civile nr. 2207 din 02.06.2009, pronunțat de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect "contestație decizie modificare unilateral contract de munc".
La apelul nominal fcut în ședința public, a rspuns pentru intimatul contestator, avocat, lipsind recurentul intimat SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚ
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care, apreciindu-se cauza în stare de judecat, s-a acordat cuvântul prții prezente asupra recursului.
Avocat, pentru intimatul contestator, solicit respingerea recursului și menținerea ca temeinic și legal a sentinței Tribunalului Dolj.
CURTEA
Asupra recursului de faț.
Tribunalul Dolj prin sentința nr. 2207 de la 02 iunie 2009 respins excepția tardivitții invocat de intimat.
A admis în parte contestația formulat de contestatorul, a anulat dispoziția nr. 825/18.05.2009, emis de intimatul Spitalul Clinic Județean de Urgenț C și a obligat intimatul ctre contestator la plata unor despgubiri egale cu indemnizația de conducere pentru funcția de secție Neurochirurgie, majorate și reactualizate de care acesta ar fi beneficiat începând cu data de 18.05.2007 și pân la data intervenirii unei cauze legale de stingere a acestei obligații.
A respins cererea privind obligarea intimatului la plata sumei de 6250 lei reprezentând cheltuieli de judecat.
Prin considerente s-a reținut ca fiind nefondat excepția tardivitții invocat de intimat, în lipsa dovezii aducerii la cunoștința contestatorului a dispoziției 825 din 18.05.2007.
Pe fondul cauzei, dispoziția contestat a fost apreciat ca reprezentând o modificare unilateral a al contestatorului, ce contravine dispoz. art. 41 din Codul muncii, fiind modificat funcția contestatorului, cu consecința neacordrii indemnizației de conducere, corespunztoare funcției, nerespectarea dispozițiilor legale având drept consecinț anularea msurii luate.
Au fost ignorate dispozițiile Codului muncii, conform crora nu pot fi modificate elementele esențiale ale, printre care funcția și salariul, fr acordul salariatului.
În consecinț, a fost considerat ca întemeiat contestația, iar angajatorul obligat s-i plteasc acestuia indemnizația de conducere pentru funcția de șef secție Neurochirurgie, majorat și actualizat începând cu data de 18 mai 2007 și pân la momentul intervenirii unei cauze legale de stingere a obligației.
Împotriva sentinței a declarat recurs intimatul criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând c în mod greșit a fost respins excepția tardivitții, contestatorul luând la cunoștinț de decizia nr.825/2007 și cu ocazia efecturii raportului de expertiz în cadrul dosarului de executare silit nr.35/2008. Mai mult, în cadrul dosarului nr-, a fost depus aceast dispoziție, contestatorul luând la cunoștinț de acest act.
Pe fondul cauzei, nu s-a ținut cont de art. 6 din decizia nr.4/2008 a Colegiului Medicilor, conform cruia "în spitalele clinice profesorii universitari pot ocupa funcția de șef secție pân la vârsta de 70 de ani, cu avizul Colegiului Medicilor din România și cu aprobarea ministrului sntții publice". Astfel, contestatorul nu mai îndeplinea condițiile legale pentru continuarea activitții în funcția deținut anterior, astfel încât modificarea a fost una impus de lege.
Recursul este nefondat.
Analizând actele și lucrrile dosarului, instanța constat ca fiind neîntemeiate criticile aduse, pentru urmtoarele:
Excepția tardivitții invocat de intimata - contestatoare, în lipsa îndeplinirii condițiilor prev.de art. 17 din Codul muncii, nu poate fi reținut ca întemeiat, atâta timp cât se dispune clar c "anterior încheierii sau modificrii, angajatorul are obligația de a informa salariatul cu privire la clauzele esențiale pe care intenționeaz s le înscrie în contract sau s le modifice". Nu se poate extinde interpretarea acestor dispoziții, prin crearea de noi situații, așa cum se încearc prin recursul înaintat.
Nu sunt întemeiate nici criticile ce vizeaz fondul cauzei, dispoziția nr. 825/2007, reprezentând de fapt o modificare unilateral a, fiind înclcate dispoz. art. 41 alin.1 ce dispune c aceasta poate interveni numai prin acordul prților. Alineatul 2 al aceluiași articol, arat c, este posibil modificarea unilateral dar numai în cazurile și în condițiile prevzute de prezentul cod (art.42 alin.1 și art. 48 Codul muncii ), contestatorul neaflându-se în nici una din aceste situații. Se observ, c au fost modificate elementele ce privesc funcția și drepturile salariale, elemente esențiale ale, schimbarea din funcție având drept efect reducerea salariului.
Astfel, corect instanța de fond a dat eficienț dispozițiilor legale sus menționate, impunându-se aplicarea și a dispoz. art. 78 Codul muncii, conform crora "în cazul în care concedierea a fost efectuat în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
În consecinț, constatând c nu exist motive de netemeinicie sau nelegalitate a sentinței recurate, urmeaz ca în baza art. 312 Cod pr.civil s fie respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de intimatul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚ C, împotriva sentinței civile nr. 2207 din 02.06.2009, pronunțat de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul contestator.
Decizie irevocabil.
Pronunțat în ședința public de la 17 2009.
PREȘEDINTE: Ioana Moțățăianu - - | Judector, - - | Judector, - - |
Grefier, - - |
04.12.2009
Red.jud.-
2 ex/AS
Președinte:Ioana MoțățăianuJudecători:Ioana Moțățăianu, Camelia Șelea, Marin Panduru
← Contestație decizie de concediere. Decizia 63/2010. Curtea de... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 6787/2009. Curtea... → |
---|