Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 6604/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
-ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
/
DOSAR NR-
Format vechi nr.5111/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.6604/
Ședința Publică din data de 17 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Zeca Dorina
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Farmathy Amelia
GREFIER - -
****************
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta-contestatoare împotriva sentinței civile nr.3053 din data de 09.04.2009, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.10384/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata SC " România" SRL - având ca obiect "contestație decizie modificare contract muncă".
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurenta-contestatoare personal și asistată de apărător d-nul avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 19 dosar recurs emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-din 30.09.2009 și intimata SC " România" SRL prin apărător dna avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 10 dosar recurs emisă în baza contractului de asistență juridică nr.30515 din 07.10.2009. Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că la dosar s-a depus prin serviciul "registratură" al secției la data de 05.11.2009 de către intimata SC " România" SRL întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurenta-contestatoare, în dublu exemplar.
Curtea, în ședință publică, procedează la comunicarea întâmpinării formulate în cauză de către intimata SC " România" SRL, către recurenta-contestatoare, prin avocat.
Recurenta-contestatoare, prin avocat, având cuvântul, arată că în această fază procesuală înțelege să solicite încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv actul adițional încheiat la contractul individual de muncă și fișa postului, față de apărările formulate prin întâmpinare de către partea intimată adversă, potrivit cu care, fișa postului ar fi fost semnată la data de 05.01.2005, ori, din informațiile sale, acest act a fost semnat ulterior acestei date.
Curtea acordă cuvântul intimatei prin avocat asupra cererii de probatorii formulate de către recurenta-contestatoare, prin avocat.
Intimata SC " România" SRL, prin avocat, având cuvântul, arată că toate înscrisurile au fost depuse la dosar, existând și fișa postului semnată de către recurentă pentru postul de recepționer astfel cum s-a modificat prin actul adițional pe 2005. Așa fiind, consideră proba solicitată de către recurenta-contestatoare ca nefiind concludentă.
Recurenta-contestatoare prin avocat, având cuvântul, arată că sarcina probei revine angajatorului, însă având în vedere atitudinea părții intimate, apreciază că în cauză a dovedit faptul că fișa postului a fost semnată la 2 ani de zile, împrejurare față de care înțelege să renunțe la proba cu înscrisuri solicitată.
Părțile prezente întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în susținerea, respectiv combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenta-contestatoare, prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a hotărârii judecătorești recurarte, anularea actului adițional nr.2/2005 și repunerea părților în situația anterioară, cu plata diferențelor salariale dintre salariul care i-a fost acordat pentru funcția de recepționeră și salariul aferent funcției de secretar administrativ cu majorările și indexările care au avut loc în această perioadă, plata sporului de 50%din salariul de bază, precum și acordarea daunelor morale.
Astfel, arată că elementul esențial pentru care solicită anularea actului adițional nr.2/2005, îl constituie faptul că semnătura pe actul menționat a fost obținută manopere dolosive, consimțământul recurentei nefiind valabil exprimat, conform dispozițiilor art.956 și art. 960 Cod civil.
Precizează totodată faptul că, actul adițional are un număr de 5 fiel, toate cuprinzând clauze ce nu aveau de-a face în mod direct cu activitatea principală,iar ca op procedură internă, contractul individual suporta modificări anual cu privire la elementul salarizare, astfel încât, se aștepta ca prin actul adițional în discuție să se modifice numai salariul. Însă, printre cele 5 pagini de conținut juridic ale actului, pentru a-i deturna atenția, i-a fost mărit salariul, și totodată pe această cale s-a strecurat și modificarea funcției din secretar administrativ în recepționer.
Precizează totodată faptul că toate celelalte acte adiționale care au fost semnate anterior nu aveau decât o singură pagină, astfel încât îi era foarte ușor să observe o eventuală modificare a funcției sale.
Așa fiind, convinsă că prin acest act nu s-a adus nicio modificare esențială a contractului de muncă, ba mai mult, comunicându-i-se că prin acest act i s-a mărit salariul, cunoscând și practica societății, recurenta fiind de bună credință a semnat actul adițional contestat.
Apreciază în acest sens că ar fi trebuit ca această modificare importantă să-i fie adusă la cunoștință, cu 15 zile înainte de semnarea oricărui act de modificare, așa cum prevăd dispozițiile art. 17 alin.(4) din Codul muncii, dispoziție nerespectată de către angajator
În consecință, apreciază că acordul de voință a fost obținut prin manopere dolosive, fapt ce rezultă și din momentul în care societatea a ales semnarea acestui act în cea de a doua zi de lucru a anului 2005, adică imediat după sărbătorile de anul nou.
Cât privește existența fișei postului, recurenta-contestatoare prin avoca,t arată că nu s-a făcut dovada încheierii acestui înscris, deși angajatorul ar fi avut obligația să îi pună la dispoziție o nouă fișă a postului ca urmare a modificării funcției.
Astfel, dacă acordul de voință privind semnarea actului adițional nu ar fi fost urmărită a fi obținută prin dol, atunci în momentul în care i s-a cerut semnarea actului ar fi trebuit să i se prezinte și noua fișă a postului, ori această fișă i-a fost pusă la dispoziție la data de 25 mai 2007 cu ocazia încercării de rearanjare a situației.
În ceea ce privește plata sporului de 50%, recurenta-contestatoare prin avocat, arată că instanța de fond considerând că nu are suport juridic, neînțelegând ce înseamnă termen sau scurt, nu s-a pronunțat pe acest capăt de cerere apreciind că în cauză se impune a se face dovada dacă recurenta a exercitat o funcție prin asimilare cu funcția sa.
Cu privire la daunele morale, recurenta-contestatoare prin avocat, apreciază că aceste daune au fost pe deplin dovedite, dat fiind faptul că aceasta a suferit un prejudiciu moral, urmare a acțiunilor angajatorului, astfel că starea sa a fost modificată fiind obligată să aibă un conflict de drepturi cu angajatorul.
Față de toate aceste considerente, față de cele pa larg dezvoltate în cuprinsul motivelor de recurs, recurenta-contestatoare concluzionează în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată și motivată în scris.
Cu cheltuieli de judecată.
Intimata SC " România" SRL, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de către recurenta-contestatoare și menținerea hotărârii judecătorești recurate, pentru următoarele considerente:
Cât privește primul capăt de cerere, apreciază că acesta este inadmisibil față de dispozițiile art.316 și art. 294 Cod proc. civ.
Astfel, arată că prin cererea de chemare în judecată recurenta-contestatoare a susținut că nu a semnat actul adițional, deoarece nu ar fi fost de acord cu acesta, iar în recurs solicită anularea aceluiași act adițional, dat fiind faptul că semnătura i-ar fi fost obținută prin dol.
Așa fiind, solicită în principal respingerea acestui capăt de cerere ca fiind inadmisibil, în subsidiar ca nefondat, întrucât nu sunt îndeplinite cele două elemente esențiale ale doliului.
În cea ce privește plata sporului de 50% din salariul de bază al funcției de șef administrativ, intimata prin avocat, arată că instanța de fiind în mod corect a reținut că dispozițiile art. 41 alin.(3) lit."f" din contractul colectiv de muncă la nivel național nu sunt aplicabile în speța dedusă judecății întrucât nu vizează situația în care un salariat exercită pentru o perioadă scurtă de timp parte din atribuțiile unui coleg aflat în concediu.
Referitor la solicitarea recurentei-contestatoare de acordare a daunelor morale, intimata prin avocat arată că instanța de fond a respins capătul de cerere accesoriu privind plata daunelor morale ca o consecință a respingerii capătului de cerere privind constatarea nulității actului adițional.
Mai mult decât atât, dreptul la acțiune al recurentei cu privire la despăgubiri având ca fapt generator actul adițional nr.2/2005 este prescris în raport de dispozițiile art. 283 alin.(1). "C" DIN Codul muncii potrivit căruia cererea privind acordarea de despăgubiri poate fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în condițiile în care obiectul conflictului ar consta în plata unor despăgubiri către salariat. Or, în speță, recurenta a introdus cererea la data de 12.03.2008 iar precizările prin care s-a referit prima dată la daunele morale pentru schimbarea funcției au fost depuse la 05.09.2008, deci după trecerea termenului de 3 ani.
Față de aceste considerente, față de cele dezvoltate pe cale de întâmpinare, intimata SC " România" SRL, prin avocat, concluzionează în sensul respingerii recursului, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești pronunțate de către instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Fără cheltuieli de judecată, acestea urmând a fi solicitate pe cale separată.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 03.08.2009, recurenta a criticat sentința civilă nr.3053/09.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, invocând dispozițiile art.57 alin.1, art.283 alin.1 lit.d și art.269 alin.1 din Legea nr.53/2003, art.998-999 Cod civil, fără însă a indica temeiul legal privitor la motivul de recurs care ar îndreptăți instanța de control judiciar să dispună casarea sentinței atacate și judecarea pe fond a pricinii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susținut că semnătura sa pe actul adițional nr.2/2005 a fost obținută prin dol, utilizându-se manopere dolosive constând în: complexitatea actului adițional în care a fost strecurată și modificarea funcției, nerespectarea dispozițiilor art.17 alin.4 din Legea nr.53/2003 cu privire la obligația de informare cu 15 zile anterior modificării, semnarea actului adițional în primele zile de lucru după sărbătorile de iarnă ale anului 2004, lipsa fișei postului care i-a fost pusă la dispoziție abia la data de 25.05.2007, iar nu la data când a semnat actul adițional.
În privința capătului de cerere având ca obiect plata sporului de 50% din salariul de bază al funcției de șef administrativ, recurenta a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei pretenții, aceeași omisiune înregistrându-se și în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect daunele morale.
Intimata SC " România" SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Asupra acestuia, Curtea reține următoarele:
Recurenta a criticat pe larg sentința civilă nr.3053/09.04.2009 pronunțată de Tribunalul București, dar a ignorat obligația legală de a-și întemeia în drept calea de atac exercitată cu referire la dispozițiile legale care reglementează recursul.
Din această perspectivă, raportat la expunerea de motive din cererea de recurs, Curtea observă că această expunere nu se referă la niciunul din motivele de casare prevăzut de art.304 pct.1-5 Cod pr.civilă cu referire la dispozițiile art.312 alin.1 și 3 Cod pr.civilă.
Dimpotrivă, elementele expunerii îndreptățesc instanța de control judiciar, în absența oricărei precizări explicite din partea recurentei, să analizeze criticile aduse sentinței atacate prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
În acțiunea ce a format obiectul cererii soluționate de Tribunalul București, recurenta a invocat lipsa consimțământului liber exprimat la semnarea actului adițional.
Într-adevăr, așa cum corect a observat intimata în întâmpinarea formulată, în recurs reclamanta schimbă cauza pretențiilor invocând existența dolului care nu se confundă și nu se identifică cu lipsa consimțământului, iar în faza recursului își schimbă susținerile invocând dolul, prin urmare existența consimțământului, dar viciat prin dol.
Potrivit dispozițiilor art.294 alin.1 Cod pr.civilă, aplicabile și în cazul exercitării recursului în conformitate cu prevederile art.316 Cod pr.civilă, în recurs nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
Lipsa consimțământului nu echivalează din punct de vedere a cauzei juridice cu un consimțământ viciat prin dol. În măsura în care recurenta a confundat cele două cauze juridice distincte, confuzia îi aparține, iar dacă această schimbare a cauzei juridice a fost una intenționată, o astfel de conduită procesuală intră sub incidența dispozițiilor art.294 alin.1 Cod pr.civilă.
Recurenta a avut posibilitatea de a-și expune argumentele în fața Curții relativ la această schimbare a cauzei juridice întrucât, așa cum rezultă din practicaua prezentei decizii, a luat cunoștință de conținutul întâmpinării și de apărările pe care aceasta le conținea.
Inadmisibilitatea la care face referire intimata ca răspuns la schimbarea cauzei juridice, este în fapt și în drept o apărare pe fondul cauzei relativ la netemeinicia recursului, nefiind interpretată de instanța de control judiciar ca o excepție, ci ca o veritabilă apărare.
Cum această apărare este întemeiată față de dispozițiile art.294 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea nu va analiza susținerile recurentei referitoare la vicierea consimțământului prin dol, reținând că aceste susțineri, pentru a fi supuse aprecierii de către instanța de control judiciar, trebuia să facă parte din argumentația cererii de chemare în judecată soluționată prin sentința recurată, iar nu să fie invocată direct în fața Curții.
Orice persoană are dreptul fundamental ca o instanță să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, însă această obligație stabilită în sarcina instanțelor nu scutește persoana interesată, în speță reclamanta-recurentă, de a se conforma regulilor procedurale care reglementează modalitatea în care aceste pretenții trebuie expuse, respectiv de a respecta obligația conform căreia pretențiile și temeiurile juridice pe care se fundamentează trebuie mai întâi formulate în fața instanței de fond pentru ca să existe obligația instanței de control judiciar de a verifica legalitatea soluției în raport de temeiurile juridice invocate și de situația de fapt reținută.
Argumentele mai sus expuse constituie motivarea Curții pentru neluarea în considerare a criticilor aduse sentinței recurate referitoare la vicierea consimțământului prin dol.
În privința lipsei consimțământului invocată de reclamanta-recurentă în fața Tribunalului, Curtea reține că nicio probă administrată în etapa judecății pe fond nu susține o asemenea împrejurare.
Semnătura de pe actul adițional a cărui nulitate se solicită îi aparține reclamantei-recurente, reprezentând manifestarea exterioară a consimțământului.
Împrejurarea că actul adițional, semnat de reclamanta-recurentă avea mai multe pagini și un conținut complex nu constituie un argument în favoarea reținerii lipsei consimțământului, câtă vreme reclamanta-recurentă dispune de abilitățile cognitive necesare și suficiente pentru a-și da seama că o semnătură pe orice act poate genera obligații în sarcina sa, fiind prin urmare prudent și rațional să lectureze cu atenție cuprinsul înscrisului înainte de a-l semna. Dacă recurenta-reclamantă a înțeles să-și asume în mod conștient un risc, respectiv de a-și da acordul pentru schimbarea funcției și modificarea drepturilor salariale, fără a citi aceste mențiuni, o astfel de împrejurare nu echivalează cu lipsa consimțământului, ci este expresia și rezultatul conduitei superficiale a reclamantei-recurente. În ce măsură angajatorul a contribuit la o astfel de atitudine a reclamantei-recurente excede analizei Curții întrucât asemenea împrejurări nu pot fi obiectiv relaționate cu lipsa consimțământului, ci cu exercitarea unor pretinse manopere dolosive asupra cărora instanța de control judiciar nu se poate pronunța pentru că ar excede cadrului legal stabilit prin dispozițiile art.294 alin.1 și art.316 Cod pr.civilă.
Cele două critici expuse în cererea de recurs referitoare la nerespectarea dispozițiilor art.17 din Legea nr.53/2003 și la lipsa comunicării fișei postului odată cu prezentarea actului adițional spre semnare, deși au fost grupate în cererea de recurs în susținerea argumentului referitor la manoperele dolosive, sunt apreciate de C ca motive de ordine publică relativ la condițiile de validitate ale actului adițional prevăzute de dispozițiile Legii nr.53/2003. Pornind de la această premisă, Curtea le va analiza fără ca această analiză să exceadă dispozițiilor art.294 alin.1 Cod pr.civilă, câtă vreme recurenta-reclamantă a solicitat instanței de fond să constate nulitatea actului adițional pe care îl aprecia, la acel moment, ca fiind un act juridic unilateral.
Potrivit dispozițiilor art.17 din Legea nr.53/2003 (în forma în vigoare la data semnării actului adițional), salariatul trebuie încunoștiințat în scris cu 15 zile înainte de încheierea actului adițional prin care se modifică funcția și atribuțiile postului.
Legea, respectiv art.17 alin.4 din Legea nr.53/2003, impune obligativitatea încheierii unui act adițional în cazul modificării funcției.
Din coroborarea dispozițiilor înscrise în alin.4 al art.17 din Legea nr.53/2003 cu cele înscrise în alin.1 și 11din același text de lege, rezultă că obligația de informare a salariatului cu privire la intenția de modificare se consideră îndeplinită de către angajator la momentul semnării actului adițional.
Modificarea funcției din secretar în recepționer a fost făcută încă din anul 2005 prin actul adițional nr.2/05.01.2005, în anul 2008, prin actul adițional nr.5/15.02.2008 (act pe care reclamanta a refuzat să-l semneze, așa cum ea însăși precizează în cererea de chemare în judecată), propunându-i-se reclamantei majorarea salariului de la 2000 Ron la 2200 Ron, iar nu schimbarea funcției.
Reclamanta a acceptat încă din 2005 schimbarea felului muncii, primind cu ocazia semnării actului adițional nr.2/05.01.2005 și fișa postului cu atribuțiile pe care trebuie să le îndeplinească un recepționer.
Nimic nu a împiedicat-o pe reclamantă să refuze semnarea actului adițional nr.2/05.01.2005 și să motiveze acest refuz prin nerespectarea obligației de informare în scris prealabilă semnării actului adițional.
Este adevărat că la data de 05.01.2005, în textul art.17 din Legea nr.53/2003 nu se regăsea alin.11care a făcut parte din conținutul art.17 la data de 15.02.2008, însă Curtea apreciază că neîncunoștiințarea în scris a reclamantei-recurente cu 15 zile înainte de data de 05.01.2005 nu reprezintă un motiv de nulitate necondiționată a actului adițional nr.2/05.01.2005.
Atât timp cât reclamanta-recurentă a avut posibilitatea, citind cu atenție întreg conținutul actului adițional nr.2/05.01.2005, să refuze semnarea acestuia, cum de altfel a procedat 3 ani mai târziu cu actul adițional nr.5/2008, dar a acceptat să îl semneze, acest act adițional își produce efectele reprezentând acordul de voință al părților, chiar dacă nu a existat încunoștiințarea în scris și prealabilă a salariatului. Această formalitate prealabilă neîndeplinită nu poate conduce la constatarea nulității actului adițional câtă vreme, cel mai târziu la data când i s-a prezentat actul adițional, reclamanta a avut posibilitatea să afle despre intenția de modificare a contractului individual de muncă și de a refuza această modificare, cu condiția să fi avut răbdarea și atenția corespunzătoare de a lectura mențiunile actului atunci când i s-a prezentat spre semnare actul adițional.
Mai mult decât atât, art.19 din Legea nr.53/2003 (în forma în vigoare la data semnării actului adițional nr.2/05.01.2005) arată cu claritate care sunt consecințele neîndeplinirii formalității prevăzute de art.17 alin.1 din Legea nr.53/2003, respectiv posibilitatea pentru salariatul vătămat de a sesiza, în termen de 30 de zile, instanța judecătorească competentă și să solicite despăgubiri corespunzătoare prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării de către angajator a obligației de informare.
Este evident, față de conținutul art.19 din Legea nr.53/2003 (în forma în vigoare la data de 05.01.2005), că niciun moment legiuitorul nu a condiționat validitatea actului adițional de existența încunoștiințării prealabile în scris a salariatului (probabil din rațiuni similare cu cele expuse de C în cele ce preced), ci a stabilit în mod concret modalitatea de acoperire a eventualului prejudiciu suportat de salariat ca urmare a nerespectării obligației de încunoștiințare în scris, prealabilă modificării contractului individual de muncă prin act adițional.
Aceleași argumente își păstrează valabilitatea și în ceea ce privește pretinsa necomunicare a fișei postului la momentul schimbării funcției din secretar în recepționer.
Din actele depuse la dosarul de fond rezultă că o fișă a postului a fost comunicată reclamantei, însă nu se poate stabili cu precizie data la care această comunicare a fost făcută (pe fișa postului de recepționer apare semnătura reclamantei, dar nu și data lângă semnătură).
Raportat la conținutul dispozițiilor art.19 din Legea nr.53/2003 (în forma în vigoare la data de 05.01.2005), este irelevant la ce dată i-a fost comunicată reclamantei fișa postului prin prima pretenției formulată de contestatoare a nulității actului adițional nr.2/05.01.2005, câtă vreme sancțiunea necomunicării atribuțiilor ce urmau a fi exercitate ca urmare a schimbării funcției cu 15 zile înainte de semnarea actului adițional nu invalidează actul adițional semnat, ci oferă posibilitatea recurentei-reclamante de a solicita despăgubiri, pretenții ce nu au format petitul prezentei cereri de chemare în judecată.
Interpretarea dispoziției legale pentru acest capăt de cerere având ca obiect nulitatea actelor adiționale nr.2/2005 și nr.5/2008, a fost în mod corect realizată de instanța de fond, nefiind incidente prevederile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea observând că în recurs recurenta nici măcar nu a mai amintit o singură critică referitor la actul adițional nr.5/2008, ci s-a axat exclusiv pe critica soluției dată cererii de constatare a nulității actului adițional nr.2/2005, schimbând, prin expunerea motivelor, cauza juridică pe care și-a întemeiat la fond pretențiile din lipsa consimțământului în afirmarea unui consimțământ existent, dar viciat.
În privința criticii referitoare la pretinsa nepronunțare a instanței de fond asupra capetelor de cerere având ca obiect plata sporului de 50% și acordarea daunelor morale, Curtea reamintește recurentei-reclamante că acestea au făcut parte din contestația pe care a înregistrat-o pe rolul Tribunalului București la data de 12.03.2008 iar prin sentința recurată instanța de fond a respins ca neîntemeiată contestația în ansamblul său, contestație care avea mai multe capete de cerere. Mai mult decât atât, din considerentele sentinței, rezultă că instanța de fond a avut în vedere și aceste capete de cerere ale acțiunii (pe care Tribunalul a calificat-o drept contestație) atunci când a deliberat și a consemnat rezultatul deliberării în minută și, ulterior, în dispozitiv.
De altminteri, chiar dacă ar fi fost reală susținerea recurentei cu privire la nesoluționarea celor două capete de cerere mai sus amintite, o asemenea împrejurare nu ar fi fost posibil a fi cenzurată de instanța de recurs, neîncadrându-se în niciunul din motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.1-9 Cod pr.civilă, dar ar fi fost susceptibilă de a fi îndreptată printr-o cale de atac de retractare, respectiv prin introducerea pe rolul Tribunalului Bucureștia unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.2 Cod pr.civilă.
Așa cum instanța de fond corect a reținut, Curtea apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.41 al.3 lit.f din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, nefiind vorba despre o perioadă de timp semnificativă în care atribuțiile de șef administrator să fi fost exercitate în mod exclusiv de către reclamanta-recurentă.
De altfel, chiar din tabelul prezentat în cererea de recurs rezultă că reclamanta-recurentă ar fi îndeplinit atribuții ce reveneau șefului administrativ timp de 102 zile, interval de timp ce ar putea apărea ca semnificativ, însă raportat la o perioadă de timp de 4 ani, respectiv de aproximativ 1200 zile lucrătoare, reprezintă sub 10% din totalul activității desfășurate de reclamantă în perioada 2005-2008, ceea ce demonstrează că aceste atribuții i-au fost delegate pe perioade scurte de timp, de maxim o lună și J (în anii2006 și 2007) în intervalul 2005-2008.
Referitor la neacordarea daunelor morale, soluția instanței de fond este corectă și legală, câtă vreme acestea au un vădit caracter de accesorialitate față de capătul de cerere principal constând în anularea a două acte adiționale.
Având în vedere că instanța de fond a constatat validitatea celor 2 acte adiționale, soarta juridică a cererii accesorii depinzând de soluția dată capătului de cerere principal, acesta din urmă fiind respins, cererea privind acordarea daunelor morale nu putea avea un alt rezultat logic decât respingerea sa.
Curtea cunoaște semnificația lexicală și juridică a sintagmei daune morale, însă în această cauză, ca urmare a respingerii cererii principale față de care cererea privind acordarea daunelor morale are un vădit caracter de accesorialitate, exced posibilității de analiză criticile recurentei referitoare la pretinsa alterare a stării afective și schimbarea temporară a dispoziției sufletești.
Atât timp cât actul juridic în privința căruia reclamanta a declanșat judecata și în legătură cu care recurenta-reclamantă pretinde alterarea stării afective, a fost considerat atât de Tribunal, cât și de C, valabil întocmit, orice dezechilibru emoțional încercat de reclamanta-recurentă nu se poate relaționa cu pretinsul abuz săvârșit de angajatorul-intimat.
Având în vedere ansamblul argumentelor mai sus expuse, apreciind că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea urmează, în temeiul prevederilor art.312 Cod pr.civilă, să respingă ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-contestatoare împotriva sentinței civile nr.3053 din data de 09.04.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.10384/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata SC " România" SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact.LG/2 ex./16.12.2009
Jud.fond:;
Președinte:Zeca DorinaJudecători:Zeca Dorina, Petre Magdalena, Farmathy Amelia
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 51/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 2120/2009. Curtea... → |
|---|
