Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă. Decizia 6851/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.4927/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.6851/
Ședința publică de la 25 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-""SRL Țăndăreiîmpotriva sentinței civilă nr.552/F din data de 02.06.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr- (705/2009), în contradictoriu cu intimatulG,având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de modificare unilaterală a contractului de muncă".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta-""SRL Țăndărei,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.155 din 21.11.2009 depusă la doar-fila 17 și intimatulG,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.106 din 24.11.2009 depusă la dosar-fila 16.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 03.08.2009, cerere din partea Tribunalul Ialomița prin care înaintează instanței de control judiciar, motivele de recurs formulate de recurenta -""SRL Țăndărei și înregistrate la sediul acestei instanțe.
Intimatul G, prin avocat, având cuvântul, arată că la acest termen de judecată, înțelege să invoce excepția tardivității declarării recursului, având în vedere că hotărârea instanței de fond a fost comunicată recurentei la data de 25.06.2009, iar recursul a fost declarat la data de 09.07.2009.
Recurenta -""SRL Țăndărei, prin avocat, având cuvântul, solicită a se observa că recursul dedus judecății a fost declarat la data de 06.07.2009 și nu la data de 09.07.2009 și față de această dată, solicită respingerea excepției tardivității declarării recursului, invocată de intimat.
Curtea, în raport de data comunicării hotărârii instanței de fond către recurentă - 25.06.2009, conform dovezii de comunicare aflată în dosarul de fond-fila 99 și data declarării recursului - 06.07.2009, conform datei plicului poștal, respinge excepția tardivității recursului invocată de intimat.
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă părților cuvântul în susținerea și combaterea cererii de recurs.
Recurenta -""SRL Țăndărei,prin avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că în cauză subzistă motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.7 și 9 cod proc. civilă, întrucât hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină și că aceasta este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, pe de o parte, iar pe de altă parte, conform prevederilor art.261 alin.1 pct.5 cod. proc. civilă se dispune că hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele prin care s-au înlăturat cererile părților.
Așa fiind, conform jurisprudenței Curții Europene, noțiune de proces echitabil presupune ca o instanță internă care a motivat pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost suspuse și față de această împrejurare, înțelege să invoce cazul Albina contra României prin care Curtea a reamintit că dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6 par. 1 din Convenție, include dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor, iar acest drept poate fi considerat efectiv numai atunci când părțile au fost ascultate de către instanță.
Față de cele susținute, solicită a se observa că din considerentele hotărârii instanței de fond, nu rezultă că întregul material probator administrat în cauză ar fi fost avut în vedere de către instanță care nu motivează de ce înlătură apărarea întemeiată pe dispozițiile art.48 din Codul Muncii cu privire la justificarea adoptării modificării unilaterale a contractului de muncă încheiat între părți.
Societatea recurentă nu mai avea nici un autoturism în gestiune pentru a putea fi dat intimatului în vederea desfășurării activității astfel că s-a dispus modificarea unilaterală a contractului de muncă al salariatului, dat fiind situația de forță majoră și față de această împrejurare, apreciază că în cauză nu se poate reține nicio culpă a societății în executarea obligațiilor contractuale, atâta vreme cât societatea nu avea cum să prevadă că intimatul, la numai o lună de la angajare, a avariat unicul autoturism din dotarea societății.
În atare situație și față de faptul că munca nu se mai putea desfășura la locul de muncă prevăzut în contractul individual de muncă, din motive neimputabile societății, aceasta din urmă a procedat la modificarea în mod unilateral a contractului individual de muncă al intimatului, în condițiile prevăzute de art.48 din Codul Muncii.
În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 cod proc. civilă, recurenta, prin avocat, arată că instanța de fond, în considerente, reține că decizia nr.3 din 20.03.2009 este nulă, întrucât au fost încălcate dispozițiile art.267 alin.2 din Codul Muncii și că nu a fost efectuată cercetarea prealabilă, însă, la dosarul de fond au fost depuse înscrisuri prin care se poate observa că această cercetare prealabilă a existat, intimatul s-a prezentat la convocare, însă acesta a refuzat să dea vreo explicație, respectiv procesul verbal precum și nota explicativă dată de salariat la data de 21.02.2009; înscrisuri ce constituie un material probator în dovedire efectuării cercetării prealabile.
De asemenea, recurenta, prin avocat, mai arată că în fața instanței de fond a fost administrată și proba cu interogatoriu în cadrul căreia la întrebarea nr.4, intimatul a recunoscut faptul că, deși s-a prezentat la cercetarea prealabilă, acesta nu a înțeles să acorde vreo explicație comisiei de cercetare, situația în care consideră că nu se poate reține faptul că societatea recurentă ar fi încălcat prevederile art.267 alin.2 din Codul Muncii cât și faptul că decizia nr.3 din 20.03.2009 este nulă și sub aspectul că în cuprinsul acesteia nu se menționează prevederile din statutul personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat și nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de către acesta.
Acest aspect se află în contradicție cu conținutul deciziei nr.3 din 20.03.2009, în care se menționează că intimatului i s-a desfăcut contractul de muncă pentru absențe nemotivate la locul de muncă, or, obligația intimatului de a-și realiza norma de muncă este prevăzută prin prisma prevederilor art.39 din Codul Muncii și astfel era inutilă raportarea la prevederile din statutul personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă.
Mai mult decât atât, solicită a se observa că la dosarul cauzei a fost depus un contract de comodat înregistrat la Administrația Finanțelor Publice Țăndărei sub nr. 40758 din 15.12.2008, din care rezultă că autoturismul pe care intimatul își desfășura activitatea, era împrumutat de la -" "SRL și prin acest contract a fost stipulată o convenție în sensul că dacă autoturismul era avariat, contractul mai sus-menționat urma să fie reziliat.
De asemenea, recurenta, prin avocat, mai arată că a depus la dosar contractul individual de muncă înregistrat sub nr.- din 25.04.2007 cu care a înțeles să dovedească că societatea recurentă are un angajat șofer încă din anul 2007 pe singura mașină pe care o are în gestiune.
În concluzie, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, întrucât instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, nu a ținut cont de apărările societății recurente.
Fără cheltuieli de judecată.
Intimatul G, prin avocat, având cuvântul, solicită a se observa că primul motiv de recurs pornește de la ideea că instanța europeană a condamnat Statul Român pentru încălcarea prevederilor art.6 par.1 din Convenție, însă, acest motiv de recurs nu are nicio legătură cu speța dedusă judecății, împrejurare față de care apreciază că hotărârea recurată este temeinic motivată.
De asemenea, intimatul, prin avocat, mai arată că societatea recurentă a înțeles să emită două decizii, respectiv nr.2 din 23.02.2009 și 3 din 20.03.2009, însă, decizia nr.2 din 23.02.2009 este dată în contradictoriu cu prevederile art.41 din Codul Muncii, iar decizia nr.3 din 20.03.2009 cuprinde o serie de contradicții cu privire la cercetarea prealabilă, fără a se cunoaște când a avut loc această cercetare, iar în ceea ce privește fișa postului deținut de salariat, solicită a se reține faptul că aceasta niciodată nu a fost adusă la cunoștința salariatului nici măcar la momentul încheierii contractului individual de muncă și în acest mod s-a procedat și cu statutul personal și regulamentul intern al societății.
Cu privire la accidentul săvârșit de către intimat, acesta din urmă, prin avocat, arată că acest accident a constat într-o derapare ușoară a autoturismului în urma căreia mașina condusă de intimat a fost ușor avariată, iar în ziua următoare producerii accidentului, autoturismul în discuție, a circulat pe drumurile publice, fiind condusă de același șofer.
Mai mult decât atât, după acest incident, patronul societății recurente a solicitat intimatului o sumă de bani în scopul reparării autoturismului, însă intimatul a refuzat să plătească această reparație, deoarece suma solicitată de patron era o sumă foarte mare în comparație cu avaria produsă și ca urmare a acestui refuz, societatea, prin reprezentant legal, a solicitat predarea cheilor.
Se mai susține de către intimat, că societatea a dispus emiterea unei adrese către salariat înregistrată sub nr.22 din 28.02.2009 prin care intimatul în cauză era chemat la sediul societății în vederea efectuării cercetării prealabile, însă această adresă nu poate fi apreciată ca fiind o convocare și astfel, în data de 20.03.2009 s-a dispus emiterea deciziei nr.3 cu încălcarea prevederilor Codului Muncii reglementate în scopul eliminării abuzurilor săvârșite de către conducerea societății și față de această împrejurare, apreciază că decizia mai sus-menționată este lovită de nulitate.
Concluzionând, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurenta ca fiind temeinică și legală.
Cu cheltuieli de judecată, ce vor fi solicitate pe cale separată.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.552F/2.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Ialomița -Secția Civilă a admis cererea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâta SRL; a dispus anularea deciziei nr.2/23.02.2009 și deciziei nr. 3/20.03.2009 emise de pârâta C RL; a dispus reîncadrarea reclamantului pe postul deținut anterior la societatea pârâtă și obligarea acesteia la plata drepturilor salariale de la data încetării activității și până la reîncadrarea efectivă; a obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 2/23.02.2009 pârâta SRL a dispus modificarea funcției și locului muncii reclamantului, începând cu data de 23.02.2009.
Potrivit art. 41 alin 1 din Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților, iar potrivit art. 41 alin 3 din Codul Muncii, modificarea contractului individual de muncă se referă la durata contractului, locul muncii, felul muncii, condițiile de muncă, salariul, timpul de muncă și de odihnă.
Tribunalul a apreciat că decizia nr. 2/23.02.2009 emisă pârâta nu reprezintă un acord între angajat și angajator, în sensul acceptării de către contestator a modificării contractului său de muncă, sub aspectul felului și locului muncii. Mai mult decât atât, actul adițional nr. 1/23.02.2009 la contractul de muncă, aflat la dosarul cauzei fila 10, nu poartă semnătura reclamantului.
Astfel, instanța de fond a constatat că angajatorul a procedat la o modificare unilaterală a contractului de muncă al reclamantului, ceea ce echivalează cu încălcarea dispozițiilor art. 41 din Codul Muncii, întrucât funcția și locul muncii constituie elemente esențiale ale contractului de muncă, ce nu pot fi schimbate decât prin acordul părților.
Analizând decizia nr. 3/20.03.2009 tribunalul a constatat că desfacerea disciplinară a contractului de muncă al reclamantului a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 267 alin 2 din Codul Muncii, întrucât pârâta nu a respectat această normă legală, nefăcând dovada efectuării cercetării disciplinare prealabile.
Astfel instanța de fond a apreciat că cercetarea disciplinară reprezintă un ansamblu de acțiuni ce se concretizează prin întrunirea mai multor laturi: convocarea salariatului în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile, examinarea abaterii săvârșite, ascultarea salariatului în cauză și luarea unei note explicative acestuia, ascultarea celorlalți salariați și analizarea temeiniciei susținerilor acestora, arătarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările salariatului.
La dosarul cauzei, fila 44, pârâta a depus un înscris, din care reiese că salariatul a fost invitat la sediul societății " în vederea clarificării situației postului".
Chiar dacă legislația muncii nu cuprinde referiri limitative stricte privind conținutul convocatorului, tribunalul a apreciat că în speță, adresa nr. 22/28.02.2009 emisă de pârâtă nu îndeplinește cerințele minime prevăzute de art. 267 alin 2 din Codul Muncii întrucât nu a specificat că salariatul urmează a fi cercetat disciplinar, astfel acesta a fost lipsit de posibilitatea de a-și susține punctul de vedere în conformitate cu prevederile art. 267 alin. 4 din Codul Muncii și art. 24 alin1 din Constituția României.
Deși pârâta precizează în cuprinsul deciziei nr. 3/20.03.2009 cum că cercetarea disciplinară ar fi avut loc în perioada 23.02.2009-17.03.2009, acesta nu a făcut dovada prin nici un mijloc de probă că a efectuat acesta cercetare disciplinară a reclamantului.
De asemenea, tribunalul a constatat că în cuprinsul acestei decizii nu sunt menționate prevederile din statul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat și nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de către acesta.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Țăndărei, pentru următoarele considerente:
1.Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, caz prevăzut de art. 304 pct. 7. pr.civ.
În acest sens recurenta a invocat dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5.pr.civ. susținând că nici una din probele administrate de către recurentă nu a fost analizată de către instanța de fond.
Astfel, instanța nu a motivat de ce a înlăturat apărarea întemeiată pe dispozițiile art. 48 Codul Muncii, la adoptarea deciziei nr. 2/23.02.2009. fiindcă nu face nici o mențiune cu privire la aceste dispoziții legale, împrejurare ce împiedică exercitarea controlului judiciar și echivalează cu nemotivarea hotărârii, care trebuie reformată, în baza art. 304 pct. 7.pr.civ.
2. Hotărârea este dată cu încălcarea legii, caz prevăzut de art. 304 pct. 9.pr.civ.
În mod greșit instanța de fond a constatat că decizia nr. 3/20.03.2009 este nulă, pe motiv că au fost încălcate dispozițiile art. 267 alin. 2 din Codul Muncii și nu s-a dovedit efectuarea cercetării prealabile.
Recurenta a susținut că a depus la dosar înscrisuri din care rezultă că s-a efectuat cercetarea prealabilă: convocarea pentru cercetarea prealabilă din 28.02.2009, procesul-verbal încheiat la data de 06.03.2009, actul (procesul - verbal) prin care s-a constatat avarierea autoturismului și autorul acestuia, nota explicativă a intimatului, înscrisurile constituind mijloace de probă în procesul civil.
Din procesul - verbal încheiat în data de 06.03.2009, a arătat recurenta, rezultă că intimatul s-a prezentat la data convocării, însă a refuzat să dea explicații pentru faptele ce i s-au imputat.
Recurenta a mai arătat că din convocator rezultă că acesta conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 267 pct. 2 Codul Muncii, iar faptul că s-a precizat în cuprinsul acestuia "pentru clarificarea situației postului" și nu s-a menționat expres pentru cercetare prealabilă, nu poate duce la anularea deciziei, în condițiile în care, intimatul a fost prezent la data convocării, știa că provocase un accident de circulație, știa că societatea nu mai are alt autoturism pe care să-l conducă, astfel încât avea deplină cunoștință asupra motivului convocării.
Cu privire la nulitatea deciziei pentru lipsa prevederilor din statutul personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat și a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de către acesta, recurenta a susținut că acest aspect este în contradicție cu conținutul deciziei nr. 3/20.03.2009, în care se menționează faptul ca "s-a dispus desfacerea contractului de muncă pentru absențe nemotivate ale intimatului".
Obligația intimatului de a-și realiza norma de muncă este prevăzută în Codul Muncii în art. 39, astfel încât, a apreciat recurenta, era inutilă raportarea la prevederile din statutul personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
În mod corect instanța de fond a constatat nulitatea celor două decizii contestate în cauză.
Astfel, în ceea ce privește decizia de modificare a contractului de muncă, Curtea reține că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 41 Codul Muncii, reținând că, în lipsa unui acord expres al salariatului, modificarea locului muncii este interzisă de lege, decizia emisă în acest sens de către angajator fiind lovită de nulitate.
În ceea ce privește apărarea recurentei întemeiată pe dispozițiile art. 48 Codul Muncii, aceasta, chiar dacă nu a fost analizată de către instanța de fond, nu este de natură a determina modificarea soluției pronunțate, nefiind incidentă în cauză.
motivarea primei instanțe, Curtea reține că modificarea unilaterală a contractului de muncă întemeiată pe dispozițiile art. 48 Codul Muncii are un caracter temporar și este posibilă numai într-o situație de forță majoră, cu titlu de sancțiune sau de protecție a salariatului.
Recurenta a susținut în întâmpinare că în cauză ar fi intervenit o situație de forță majoră prin pierderea din gestiune a singurului autoturism al societății astfel că nu se mai impunea menținerea unui angajat pe postul de șofer.
Curtea constată că în speță, decizia nu prevede că măsura este temporară, nu indică drept temei juridic această instituție a Codului Muncii și nici un alt temei juridic, făcând trimitere la un act adițional nesemnat de salariat, iar împrejurarea descrisă în întâmpinare nu poate fi asimilată unui caz de forță majoră, întrucât, deși este exterioară voinței părților, nu are un caracter imprevizibil și invincibil, apreciat in abstracto în mod absolut.
Față de aceste împrejurări, decizia este lovită de nulitate.
În ceea ce privește decizia de concediere disciplinară, Curtea reține că instanța de fond a reținut corect inexistența elementelor obligatorii prevăzute de lege, fapt de natură a atrage sancțiunea nulității absolute a acestei decizii.
Astfel s-a reținut corect că în adresa de convocare nu este precizat obiectul convocării, respectiv faptul că este vorba de o cercetare disciplinară. Astfel, mențiunea din convocator referitoare "clarificarea situației postului" are un caracter echivoc din care nu rezultă faptul că obiectul convocării este reprezentat de cercetarea disciplinară, împrejurare ce poate vătăma pe salariatul care nu își poate pregăti apărarea în raport de faptele ce i se impută.
În ceea ce privește desfășurarea propriu zisă a cercetării disciplinare, înscrisurile la care recurenta face referire, respectiv actul prin care s-a constatat avarierea autoturismului și autorul acestuia și nota explicativă a intimatului preced convocarea fiind anterioare desfășurării procedurii prealabile și chiar a emiterii deciziei de modificare a funcției, astfel că nu pot fi apreciate ca acte de cercetare disciplinară, cu atât mai mult cu cât nici nu au legătură cu cauza întrucât vizează accidentul de circulație și nu fapta reținută ca abatere disciplinară, respectiv absențele nemotivate ale salariatului.
Nici procesul-verbal încheiat la data de 06.03.2009 nu reprezintă o probă suficientă și concludentă pentru a face dovada parcurgerii acestei etape obligatorii în procesul de stabilire a răspunderii disciplinare întrucât din conținutul acestuia rezultă că salariatul a refuzat să semneze actul adițional privind modificarea funcției și să se prezinte la noul loc de muncă începând chiar cu data de 6.03.2009, acesta nefiind cercetat pentru absența nemotivată din perioada 23.02.2009-17.03.2009.
De asemenea, corect s-a constatat că în decizie nu sunt cuprinse prevederile referitoare la disciplina muncii încălcate și nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului, aspecte sancționate cu nulitatea absolută a deciziei de sancționare disciplinară.
Cum potrivit dispozițiilor art. 77 Codul Muncii, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere, invocarea art. 39 Codul Muncii, neregăsită în decizie, nu poate complini lipsa acestui temei din cuprinsul deciziei.
Totodată, deși în decizie se precizează că salariatul nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară, nu există nicio dovadă că ulterior datei de 6.03.2009 a mai fost efectuată o altă cercetare disciplinară, pentru perioada de neprezentare la locul de muncă reținută în decizie ce depășește această dată, ajungând la 17.03.2009, iar pe de altă parte, contrar celor reținute, din conținutul procesului verbal încheiat la data de 6.03.2009 rezultă că salariatul s-a prezentat la convocare, astfel că, mențiunile din decizia de concediere, sunt contradictorii și nu pot fi invocate ca argumente de legalitate a acesteia.
Față de aceste considerente, corect nu au mai fost analizate aspectele ce țin de temeinicia sancțiunii astfel că, reținând că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 cod proc. civilă, în baza art. 312 alin. 1 cod proc. civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă - SRL cu sediul în localitatea Țăndărei, Șos. -, Complex Piață, jud. I împotriva sentinței civile nr.552F/2.06.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița -Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G domiciliat în localitatea Țăndărei,-, județul I.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
24.12.2009
Jud.fond:
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Cristescu Simona, Rotaru Florentina
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1996/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 274/2009. Curtea de... → |
|---|
