Contestație decizie de concediere. Decizia 1996/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 7854/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1996R
Ședința publică de la 30 Martie 2009
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Mariana Constanța Anastasiei C -
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
Pe rol fiind, soluționarea recursurilor formulate de către recurenții: și - CONSULTANTA SRL împotriva sentinței civile nr.687/F din data de 04.09.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, având ca obiect "contestație decizie de concediere".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul personal, legitimat în fața instanței și recurenta - CONSULTANTA SRL, prin avocat -, cu împuternicire avocațială nr.51134/01.09.2008, aflată la fila 17 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocatul recurentei - CONSULTANTA SRL solicită a se preciza de către recurentul, unde își are domiciliul în fapt, întrucât plicul prin care a fost expediat recursul, a fost trimis din
Recurentul învederează instanței că își are domiciliul în S str.- -.B,.2,.12, jud.
Avocatul recurentei - CONSULTANTA SRL solicită încuviințarea probei cu înscisuri și depune la dosar organigrama societății, state de plată, statul de funcții nominal anterior și ulterior încetării contractului individual de muncă. Se arată că nu mai există o altă organigramă după încetarea raporturilor de muncă cu recurentul.
Recurentul arată că nu are probe de administrat.
Curtea, și dispune strigarea cauzei la sfârșitul listei, pentru a da posibilitatea recurentului de a lua la cunoștință de înscrisurile comunicate.
La a II a strigare se prezintă recurentul personal, și recurenta - CONSULTANTA SRL, prin avocat -.
Recurentul depune la dosar procesul verbal de predare primire efectuat la momentul când s-a decis restrângerea activității societății.
Curtea, deliberând, în temeiul dispozițiilor art. 167 Cod procedură civilă, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, care au fost deja administrate.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în susținerea/combaterea recursurilor.
Recurentul solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat, instanța de fond nu a luat în calcul înscrisurile depuse la dosar și nu s-a pronunțat pe pretențiile financiare solicitate. Cât privește recursul formulat de societate, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Recurenta - CONSULTANTA SRL, prin avocat solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat, astfel cum rezultă din înscrisurile administrate, desființarea postului recurentului a fost efectivă, întrucât societatea nu mai avea contracte. Pe recursul formulat de solicită respingerea ca nefondat, întrucât drepturile salariale solicitate de acesta i-au fost acordate. Cheltuielile de judecată ocazionate cu acest proces, le va solicita pe cale separată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.687F/04.09.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Ialomița - Secția Civilă a admis cererea formulata de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Consultanta SRL B; a anulat decizia nr.4 din 08.07.2008 emisă de pârâtă și a dispus reintegrarea reclamantului în postul deținut anterior.
A obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale prevăzute în contractul de muncă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că deși potrivit art.287 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, din probele administrate în cauză pârâta nu a dovedit temeinicia măsurii luate, respectiv că desființarea postului deținut anterior de reclamant este efectivă, din contră acesta a publicat un anunț în vederea ocupării unui post de consultant, post similar cu cel ocupat de reclamant și că are la baza o cauză reală și serioasă, aceasta nedepunând la dosarul cauzei înscrisuri din care să rezulte reorganizarea activității, nu a depus organigrama înainte și după pentru a se putea observa restrângerea activității.
De asemenea faptul că atribuțiile reclamantului vor fi preluate de un alt salariat,așa cum arată pârâta, însoțit de poziția acesteia în sensul că și-a manifestat intenția de a angaja o persoana pe postul de consultant, dând publicității pe de specialitate acest lucru, este o dovadă clară că postul reclamantului nu a fost desființat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs motivat în termen legal ambele părți.
Recurentul-reclamant a criticat sentința pentru motive ce nu au fost încadrate în drept, dar a căror dezvoltare face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 7 pr. civ.
În motivarea recursului se susține că instanța nu s- pronunțat asupra cererii privind obligarea pârâtei la plata sumei de 4000 euro reprezentând veniturile pe care reclamantul le obținea în urma activității desfășurate în cadrul societății.
Se precizează că această sumă nu reprezintă numai drepturile salariale prevăzute în contractul de muncă, ci bonusurile pe care reclamantul le în casa la finalizarea fiecărei lucrări ce îi era repartizată.
Prin recursul declarat de către pârâta - CONSULTANȚĂ SRL, se critică sentința pentru motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 pr. civ.
În motivare se arată că hotărârea este lovită de nulitatea absolută, instanța încălcând dispozițiile imperative ale art. 76 din Legea nr. 168/1999.
Astfel, se arată că potrivit dispozițiilor acestui act normativ, la prima zi de înfățișare, înainte de intrarea în dezbateri, instanța are obligația de a încerca stingerea conflictului de drepturi prin împăcarea părților.
În ciuda acestor prevederi exprese și imperative ale legii, instanța a trecut direct la judecarea cauzei în fond, fără a îndeplini procedura prealabilă cerută de lege. Recurenta face precizarea că instanța era obligată să consemneze în încheierea de la prima zi de înfățișare sau în sentința pronunțată îndeplinirea sau neîndeplinirea acestei proceduri prealabile iar, în ultimul caz, motivul pentru care nu s-a putut realiza împăcarea părților.
Totodată, recurenta a subliniat și faptul că procedura prealabilă prevăzuta de art. 76 din Legea nr. 168/1999 nu depinde de atitudinea părților în proces și nu este lăsata la libera lor apreciere și nici a instanței, ea trebuind îndeplinită în virtutea legii, neexistând nici o disponibilitate în acest sens.
Ori, nici în încheierile premergătoare și nici în hotărârea pronunțată în fond, instanța nu a consemnat absolut nimic cu privire la procedura prealabilă a împăcării părților impusă în mod expres și imperativ de dispozițiile art. 76 din Legea nr. 168/1999 motiv pentru care sentința civilă nr. 687/F/04.09.2008 este nulă absolut, prezenta instanță urmând să anuleze aceasta sentința și să trimită cauza spre rejudecare instanței de fond.
Recurenta mai arată că decizia nr. 04/08.07.2008 a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale și ale contractului colectiv de muncă. Instanța Tribunalului Ialomița își bazează hotărârea pronunțata pe un anunț depus de intimat prin care recurenta scoate la angajare un post de Consultant fonduri europene, de aici instanța de fond trăgând concluzia că desființarea postului intimatului nu a fost una reala.
Ceea ce instanța de fond a ignorat a fost faptul ca respectivul post a fost scos pentru angajare nu datorita încetării contractului de muncă al intimatului ci datorita demisiei altui angajat al recurentei. Astfel, în data de 23.07.2008, recurenta a primit de la numitul, angajat al CONSULTANTA L in funcția de consultant în management, cerere scrisa prin care solicita recurentei încetarea contractului său de muncă cu acordul ambelor părți.
Ca urmare a acestei cereri, pe care recurenta a acceptat-o, aceasta a publicat pe internet în data de 30.07.2008 un anunț de angajare a unui consultant pentru fonduri europene, anunț pe care intimatul l-a printat și depus la dosarul cauzei susținând că recurenta ar fi căutat să angajeze pe postul său un alt consultant în management. Ori, în aceste condiții, este evident că instanța de fond s-a aflat într-o eroare în momentul în care a considerat că anunțul depus la dosar viza postul intimatului când, în realitate, acest anunț viza un cu totul alt post și fusese dat publicității din cu totul alte considerente.
Astfel, decizia de încetare a contractului individual de muncă al intimatului a avut la baza desființarea postului de consultant în management ca urmare a restrângerii activității de consultanta a societății.
Aceasta decizie de restructurare a fost adoptata de Adunarea Generala a Asociaților CONSULTANTA prin hotărârea nr. 2 din 07.07.2008, la propunerea Directorului General al societății.
În acest sens, recurenta a învederat instanțe că hotărârea asociaților a avut în vedere Referatul Directorului General în care se arata în mod elocvent faptul că înființarea postului de consultant în management s-a făcut avându-se în vedere o serie de realități economico-sociale, realități care însă, dată fiind și situația politică (alegerile locale), s-a schimbat în cursul anului 2008. Aceasta schimbare a dus la o lipsă a contractelor pentru care fusese înființat postul de consultant în management, începând cu luna aprilie 2008.
Așadar, desființarea postului de consultant în management a avut la baza un motiv serios și obiectiv, o cauză reală, care nu a ținut nici de angajat și nici de angajator, lipsa pe o perioada îndelungată a contractelor de elaborare a strategiilor de dezvoltare economico-sociale pentru care fusese înființat postul ocupat de intimat, reprezentând o dificultate economica pentru societate care nu mai justifica existența acelui post.
Prin urmare, este evident faptul că prin desființarea postului intimatului s-a urmărit eficientizarea activității societății prin menținerea strict a personalului necesar aducerii la îndeplinire a sarcinilor de lucru asumate de societate, aspect care a impus desființarea unui post, în speță cel al intimatului.
Recurenta a precizat că în privința legalității unei astfel de masuri s-a pronunțat și practica judecătorească, în speță Curtea de Apel București care, în Decizia nr. 2419R/19.10.2005 a reținut în mod elocvent faptul că "reorganizarea în înțelesul prevederilor art. 65 alin. 1 din Legea nr.53/2003 nu presupune cu necesitate existenta unei situații economice precare a societății angajatoare, fiind suficienta doar o modificare a schemei de personal, în funcție de oportunitățile unității.
Pe de alta parte, recurenta arată instanței faptul că desființarea postului de consultant în management a fost una efectiva, el nemairegăsindu-se în organigrama societății. Astfel, recurenta arată faptul ca după desființarea postului, nu a mai creat alte posturi și nici nu a redenumit alte posturi, acțiuni care ar fi putut conduce la ideea că desființarea postului ocupat de intimat ar fi fost una disimulată, motiv pentru care, odată în plus, contestația intimatului și sentința instanței de fond este una netemeinică.
Postul intimatului a fost desființat definitiv, acel post nemaiexistând după data încetării contractului de muncă al intimatului.
Cât privește susținerea instanței de fond potrivit căreia desființarea postului intimatului a fost una subiectiva, aceasta teză este nu numai nedovedita dar și contrara actelor aflate la dosar și chiar recunoașterilor făcute de intimat în instanță.
De altfel, din acest punct de vedere este evidentă ignorarea de către instanța de fond a înscrisurilor aflate la dosar, în speță a hotărârii nr. 2 din 07.07.2008 a Adunării Generale a Asociaților Consultanța, în care se arată expres și clar faptul că postul desființat nu este unul generic de consultant în management ci chiar cel ocupat de intimatul.
Totodată, instanța de fond a trecut cu vederea și recunoașterea intimatului de la ultimul termen de judecată prin care acesta a arătat că s-a ocupat de elaborarea strategiilor de dezvoltare pe plan local.
În recurs s-a admis proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, dar și a dispozițiilor art. 3041pr. civ. Curtea reține următoarele:
Soluția de admitere de către Tribunal a cererii reclamantului s-a întemeiat pe reținerea faptului că pârâta nu a dovedit temeinicia măsurii luate, respectiv că desființarea postului deținut anterior de reclamant este efectivă.
S-a reținut că pârâta a publicat un anunț în vederea ocupării unui post de consultant, post similar cu cel ocupat de reclamant.
Prin înscrisurile noi depuse în recurs, recurenta-pârâtă a făcut dovada caracterului real serios, obiectiv al desființări postului ocupat de către reclamant.
Din înscrisurile depuse a rezultat că desființarea postului de consultant în management (pe care îl ocupa reclamantul), a fost efectivă, el neregăsindu-se în organigrama societății după data încetării contractului de muncă al reclamantului (fila 7).
Reorganizarea activității societății angajatoare în înțelesul prevederilor art. 65 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 nu presupune cu necesitate existența unei situații economice precare a societății fiind suficient a se dovedi că a fost modificată schema de personal, în funcție de oportunitățile societății.
Decizia de restructurare, ca a urmare a restrângerii activității de consultanță a societății a fost adoptată de Adunarea Generală a Asociaților prin hotărârea nr. 2/07.07.2008, la propunerea directorului general al societății (fila 24 dosar recurs), avându-se în vedere referatul Directorului general.
A rezultat că lipsa, pentru o perioadă îndelungată a contractelor de elaborare a strategiilor de dezvoltare economico-sociale pentru care fusese înființat postul ocupat de către recurent reprezintă o dificultate pentru societate, astfel că nu se mai justifică existența acestui post.
Greșit a interpretat instanța și aspectele legate de anunțul scoaterii la angajare a unui post de consultant fonduri europene.
Din coroborarea înscrisurilor depuse a rezultat că anunțul depus la dosar de către reclamant privea postul altui angajat, care a adresat societății recurente, la data de 23.07.2008, o cerere prin care solicita încetarea contractului său de muncă cu acordul ambelor părți (fila 28).
Ulterior, la data de 30.07.2008, - Consultanță a publicat, un anunț de angajare a unui consultant pentru fonduri europene -iar un consultant în management (fila 15 dosar fond).
Curtea apreciază că, prin înscrisurile depuse, recurenta a dovedit faptul că desființarea locului de muncă al reclamantului a fost reală și efectivă, iar postul acestuia nu se mai găsește în statutul de funcții și organigramă.
Pentru motivele arătate, Curtea consideră că acțiunea reclamantului trebuia respinsă și, în temeiul art. 304 pct. 9 pr. civ. recursul - Consultanță va fi admis, iar sentința va fi modificată în tot, în sensul respingerii contestației.
Curtea a înlăturat motivul de recurs întemeiat pe susținerea societății că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 76 din Legea nr. 168/1999, deoarece nu a încercat stingerea litigiului prin împăcarea părților.
Această procedură privește conflictele de drepturi în care obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă drepturi salariale și indemnizații de asigurări sociale, și mai puțin cele privind concedierea întemeiată pe dispozițiile art. 65 alin. 1 din Codul muncii.
În această situație obligația instanței este de a verifica dacă au fost respectate dispozițiile legale aplicabile, deoarece dacă, urmare a acestei verificări se ajunge la concluzia că desființarea postului a avut o cauză reală, serioasă și a fost efectivă, problema împăcării părților nu se mai pune, contestatorul urmărind repunerea în situația anterioară.
Analizând actele și lucrările dosarului, rezultă că luarea măsurii în discuție a fost făcută cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, concedierea fiind determinată de necesitățile de reorganizare.
Pentru aceste motive, Curtea apreciază că acțiunea trebuia respinsă ca neîntemeiată și, în temeiul art. 312 alin. 1 pr. civ. recursul - CONSULTANTA SRL va fi admis, iar sentința atacată va fi modificată în tot, în sensul arătat.
Pentru aceleași motive, recursul declarat de către recurentul nu a mai fost analizat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul împotriva sentinței civile nr.687/F din data de 04.09.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr- în contradictoriu cu recurenta-intimată - CONSULTANTA SRL.
Admite recursul formulat de către recurenta-intimată - CONSULTANTA SRL împotriva sentinței civile nr.687/F din data de 04.09.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr- în contradictoriu cu recurentul .
Modifică în tot sentința atacată în sensul că:
Respinge contestația ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
ronunțată în ședință publică azi, 30.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-12.05.2009
Jud. fond:
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Mariana Constanța Anastasiei
← Conflict de muncă. Decizia 929/2009. Curtea de Apel Iasi | Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... → |
---|