Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia 303/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 303/R-CM

Ședința publică din 03 Aprilie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Laura Ioniță JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin

Judecător - - -

Judecător - -

Grefier - -

S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile declarate de contestatoarea și de intimata "TURISM MUNTENIA" PITEȘTI împotriva sentinței civile nr.852/CM din 07 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.

Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc la data de 01 aprilie 2008 și s-au consemnat în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție.

CURTEA

Asupra recursurilor civile de față:

La data de 19.06.2007 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș contestația formulată de împotriva deciziei nr.28/12.06.2007 emisă de intimata "Turism Muntenia"

Se arată că prin decizia menționată a fost suspendat contractul individual de muncă al contestatoarei, având funcția de șef birou financiar contabilitate, pe motiv că împotriva acesteia s-a formulat plângere penală.

Decizia este lovită de nulitate absolută deoarece nu precizează infracțiunea pentru care s-a formulat plângerea penală spre a se putea stabili dacă există legătură între aceasta și atribuțiile din fișa postului.

Aceasta înseamnă, în opinia contestatoarei, că dispozițiile art.52 alin.1 lit.c) din Codul muncii, potrivit cărora contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în cazul în care acesta a formulat plângere penală împotriva salariatului pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută nu sunt aplicabile în cazul de față.

În al doilea rând, nu se menționează ce efecte atrage suspendarea contractului de muncă.

Pe durata suspendării se pot exercita alte drepturi și obligații decât cele constând în prestarea muncii și plata drepturilor salariale, iar contestatoarei nu i se mai permite, în mod abuziv, accesul în unitate.

Se mai susține că măsura a fost dispusă de numitul, care nu are calitatea de reprezentant al unității. Funcția de președinte al consiliului de administrație nu îi conferă dreptul de a dispune cu privire la încheierea, suspendarea sau desfacerea contractelor de muncă. Astfel de atribuții îi revin directorului general.

Împotriva emitentului deciziei au fost formulate mai multe plângeri penale și comerciale cu privire la calitatea sa.

În fine, se arată, într-un interval de o săptămână au fost suspendate foarte multe contracte individuale de muncă.

Pentru aceste motive contestatoarea a solicitat anularea deciziei, reluarea activității și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariul și cu celelalte drepturi de care a fost lipsită pe perioada suspendării raporturilor de muncă, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare intimata "Turism Muntenia" a formulat următoarele apărări:

Împotriva contestatoarei unitatea a depus plângere penală pentru faptul că alături de alți salariați ai unității a împiedicat punerea în aplicare a hotărârilor consiliului de administrație.

După validarea schimbărilor intervenite în conducerea societății, fostul președinte al consiliului de administrație, G, a refuzat să predea lui, noul președinte și director general, documentele și ștampilele.

Contestatoarea, având funcția de șef birou financiar contabilitate, s-a preocupat de antrenarea personalului în crearea unei atmosfere propice dezorganizării unității. Aceasta i-a condus pe angajați spre biroul directorului, loc în care a adresat cuvinte jignitoare membrilor consiliului de administrație.

Contestatoarea a făcut parte din grupul constituit ca un grup infracțional care a produs incidentul din data de 08.06.2007, la sediul agenției de turism, în care au fost agresați membrii consiliului de administrație.

Incidentul a avut ca urmări distrugerea unor bunuri ale unității și lovirea unui agent de pază.

În procesul-verbal al consiliului de administrație încheiat în ziua de 11.06.2007 s-a menționat că șeful birou contabilitate a implicat personalul în acțiuni denigratoare împotriva consiliului de administrație, aducând grave prejudicii morale societății.

Împotriva contestatoarei s-a hotărât și promovarea acțiunii în răspundere patrimonială pentru repararea prejudiciilor materiale.

Angajatorul a suspendat contractul de muncă în conformitate cu art.52 alin.1 lit.c) din Codul muncii, care se referă strict la existența unei plângeri penale împotriva salariatului.

Fișa de post despre care se face vorbire în contestație nu există, ea nu a fost întocmită de vechea conducere.

Efectele suspendării contractului de muncă rezultă din lege, iar în contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau în contractul individual de muncă nu s-a stipulat posibilitatea continuării existenței altor drepturi și obligații ale părților.

Pe de altă parte, se susține, are calitatea de administrator și funcția de președinte al consiliului de administrație. Potrivit art.21 pct.A din statutul "Turism Muntenia", consiliul de administrație are printre atribuții și pe aceea de a angaja și concedia personalul. În numele consiliului de administrație a semnat decizia contestată.

În fine, se arată, registrul actelor societății nu a fost pus la dispoziția noii conduceri, de aceea deciziile emise au fost înregistrate în condica de la registratura societății, primind numere mari.

Prin sentința civilă nr.852/CM/07.12.2007, Tribunalul Argeșa admis în parte contestația și a anulat decizia nr.28/12.06.2007, dispunând repunerea părților în situația anterioară în sensul reluării activității de către contestatoare.

Totodată, a obligat pe intimată la plata cheltuielilor de judecată de 50 lei.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut în fapt și în drept următoarele:

Contestatoarea este angajata intimatei în funcția de contabil șef. Prin actul adițional nr.30/05.02.2007 la contractul individual de muncă a fost numită director economic.

Prin decizia nr.28/12.06.2007 a dispus suspendarea contractului de muncă al contestatoarei în baza art.52 lit.c) Codul muncii, începând cu data de 12.06.2007, având în vedere că împotriva acesteia s-a depus o plângere penală la A, înregistrată sub nr.-/11.06.2007.

Decizia a fost semnată de, numit în funcția de președinte al consiliului de administrație în data de 26.04.2006.

Consiliul de administrație poate dispune suspendarea contractului de muncă al salariaților de vreme ce, potrivit art.21 lit.A din statutul societății comerciale, are atribuții în privința angajării și concedierii personalului.

Se apreciază, prin urmare, că nu este întemeiat motivul privind nelegalitatea deciziei emise de o persoană care nu are atribuții în acest sens.

Deși la dosarul cauzei au fost depuse mai multe plângeri penale, s-a arătat în considerentele hotărârii, instanța a avut-o în vedere doar pe cea care a stat la baza deciziei contestate.

Prin această plângere intimata a solicitat începerea urmăririi penale împotriva mai multor persoane, inclusiv împotriva contestatoarei pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.180, art.217, art.219, art.322, art.323 Cod penal.

S-a motivat plângerea penală prin aceea că mai multe persoane, printre care și contestatoarea, au agresat membrii consiliului de administrație și agenții care asigurau paza acestora, fiind distrus și un telefon mobil al unuia dintre cei agresați.

Suspendarea se circumscrie textului art.52 alin.1 lit.c) Codul muncii. Măsura suspendării este însă facultativă, nu obligatorie, urmând a fi luată dacă este necesar.

La societatea intimată există o stare conflictuală între membrii consiliului de administrație și o parte a angajaților, susținători ai fostului președinte al consiliului de administrație.

Pentru a se evita luarea unor măsuri cu caracter revanșard nimic nu împiedică părțile să deruleze raporturile de muncă până la soluționarea plângerilor penale.

Ca și consecință a anulării deciziei contestate s-a dispus repunerea părților în situația anterioară, cu excepția plății drepturilor salariale, reținându-se că în perioada în care decizia a produs efecte contestatoarea s-a aflat în concediu medical plătit.

Admiterea acestui capăt de cerere ar determina o plată nedatorată.

Cheltuielile de judecată au fost acordate în baza art.274 Cod procedură civilă.

În termen legal, părțile au declarat recurs împotriva sentinței.

Recurenta-intimată "Turism Muntenia" critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:

- Soluția instanței de fond este rezultatul greșitei aplicări a prevederilor art.52 alin.1 lit. c) Codul muncii, potrivit cărora contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în cazul în care acesta a formulat plângere penală împotriva salariatului. Această suspendare operează la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

În speța de față motivele suspendării contractului individual de muncă subzistă. Iar aprecierea incompatibilității dintre faptele penale săvârșite de salariat și funcția deținută revine angajatorului.

- Considerând că deși cele trei plângeri penale nu au fost soluționate se impune reluarea activității de către contestatoare instanța de fond a încălcat dreptul intimatei la un proces echitabil consacrat de art.6 pct.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului pentru că nu a ținut seama și de faptul că împotriva acestei salariate adunarea generală a acționarilor a hotărât la data de 30.03.2007 promovarea acțiunii în răspundere patrimonială pentru repararea prejudiciilor materiale aduse ca fost administrator al societății.

- Greșit a fost respinsă cererea de suspendare a judecății prezentei contestații, pe care intimata a formulat-o în temeiul art.244 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă. Din adresa nr.3159/P/2007 rezultă faptul că împotriva lui, președintele consiliului de administrație, s-a început urmărirea penală. Iar infracțiunea ce face obiectul cercetărilor avea înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urma a se pronunța.

- Greșit s-a dispus repunerea părților în situația anterioară. Plângerile penale formulate împotriva contestatoarei pentru antrenarea salariaților la insubordonare și crearea atmosferei propice dezorganizării societății nu au fost încă soluționate.

- Instanța nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, administrând probele considerate necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. Din cererea de probe formulată de intimata "Turism Muntenia" a fost încuviințată numai proba cu înscrisuri.

Pe de altă parte, se arată, prin acțiunile sale contestatoarea a adus grave prejudicii materiale și morale societății, de aceea nu-și mai poate continua activitatea în cadrul acesteia până când nu se va lămuri existența vinovăției sale.

Decizia contestată a fost semnată de, președintele consiliului de administrație, deoarece la data de 11.06.2007 a fost numit director general C. Această hotărâre a consiliului de administrație a fost depusă la Oficiul Registrului Comerțului spre validare, producându-și efectele la data de 02.07.2007. Potrivit prevederilor art.5 din statutul societății, președintele îndeplinește și funcția de director general.

În drept, recursul unității este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

În recursul său, contestatoarea arată că în mod greșit a fost respins capătul de cerere privind acordarea drepturilor salariale cuvenite pe perioada suspendării.

Ca urmare a unei confuzii între cazul de față și contestația formulată de numitul G, s-a reținut că a beneficiat de concediu medical plătit.

Conform statului de plată depus la dosar i-a fost plătit contestatoarei doar concediul de odihnă, nu și celelalte drepturi salariale sau concediul medical.

Iar din celelalte înscrisuri aflate la dosar nu rezultă că ar fi beneficiat în acea perioadă de concediu medical.

În drept, recursul contestatoarei este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă.

Recursul intimatei "Turism Muntenia" nu este fondat.

Obiectul jurisdicției muncii îl formează, potrivit dispozițiilor art.281 Codul muncii, și conflictele de muncă cu privire la suspendarea contractelor individuale de muncă. Într-un astfel de litigiu instanța este învestită a verifica dacă sunt aplicate corect situației de fapt prevederile art.50 și următoarele Codul muncii, care permit suspendarea contractului individual de muncă.

Altfel spus, în speța de față este atributul instanței de judecată a examina dacă faptele pentru care s-a formulat plângerea penală sunt incompatibile cu funcția deținută de salariat pentru a se putea dispune suspendarea raporturilor de muncă până la finalizarea procesului penal printr-o hotărâre definitivă.

Pentru că suspendarea contractului de muncă are consecințe importante pentru ambele părți față de durata destul de mare pentru care sunt oprite prestarea muncii de către salariat și plata drepturilor de natură salarială de către angajator, așa cum prevede art.49 alin.2 Codul muncii, respingerea cererii de suspendare a judecății răspunde necesității de a se lămuri în regim de urgență legalitatea și temeinicia măsurii dispuse de angajator.

Litigiile de muncă astfel reglementate de dispozițiile art.286 și urm. Codul muncii se caracterizează prin celeritate, ceea ce înseamnă că și dispozițiile art.244 alin.2 Cod procedură civilă, care reglementează suspendarea facultativă a judecății au fost corect aplicate.

Legat de aprecierea incompatibilității faptelor imputate salariatei cu funcția deținută de aceasta, din lucrările dosarului rezultă, așa cum a reținut și tribunalul, că suspendarea contractului de muncă al contestatoarei a fost dispusă în baza art.52 alin.1 lit.c) Codul muncii.

Textul de lege reglementează cazul de suspendare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului atunci când acesta a formulat plângere penală împotriva salariatului pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută.

În plângerea penală avută în vedere la emiterea deciziei nr.28/12.06.2007, înregistrată la A sub nr.-/11.06.2007 se arată următoarele:

Noua conducere a unității a solicitat de nenumărate ori lui G să elibereze biroul președintelui consiliului de administrație pentru a fi luat în primire de noul președinte.

Gar efuzat să elibereze biroul și să predea documentele firmei, iar împreună cu un grup de presiune în care se afla și contestatoarea a împiedicat prin forță noul consiliu de administrație să își exercite atribuțiile legale.

În ziua de 08.06.2007 noua conducere a încercat din nou să intre în biroul președintelui consiliului de administrație însoțită de o firmă de pază.

Grupul de salariați în care se afla contestatoarea a agresat persoanele din noua conducere și agenții de pază producând o încăierare. Un agent de pază a fost lovit, au fost sparte geamuri și a fost distrus un telefon mobil.

Pentru aceste motive s-a solicitat începerea urmăririi penale împotriva grupului de salariați menționat mai sus pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de dispozițiile art.180, 217, 219, 322, 323 și 324 Cod penal.

Astfel motivată plângerea, deși face referire la opunerea prin violență a mai multor salariați la instalarea noii conduceri, nu precizează faptele imputate fiecăruia dintre aceștia.

Plângerea se rezumă la provocarea unei încăierări, fără a arăta cum a determinat fiecare participant declanșarea confruntării.

În aceste condiții este imposibil a se stabili care sunt faptele ce se impută contestatoarei și dacă un astfel de comportament este compatibil cu funcția de șef birou financiar contabilitate pe care o exercită aceasta.

Pe de altă parte, este vorba despre pretinse fapte de încălcare a regulamentului interior, ceea ce nu poate constitui motiv pentru suspendarea din funcție potrivit art. 52 alin.1 lit.c) muncii.

Obligația de a păstra ordinea la locul de muncă și de a nu instiga la insubordonare nu au legătură cu atribuțiile specifice funcției îndeplinite de salariat, respectiv cu atribuțiile contabilului șef în cazul de față.

Suspendarea din funcție trebuie să opereze ca măsură de protecție a unității față de pericolul extinderii prin intermediul exercitării funcției sau profesiei a consecințelor periculoase ale unei fapte penale. Aceasta înseamnă că fapta penală trebuie să vizeze atribuțiile derivând din profesia exercitată de salariat și nu disciplina muncii în unitate, a cărei încălcare atrage răspunderea disciplinară. A se vedea în acest sens dispozițiile art. 258 și următoarele muncii.

De aceea trebuie reținut că nu rezultă pretinsa incompatibilitate între faptele penale pentru care se solicită începerea urmăririi penale prin plângerea nr.-/2007 și funcția deținută de contestatoare, ceea ce face ca măsura suspendării contractului său de muncă să fie netemeinică și nelegală.

Față de cele arătate mai sus, afirmația recurentei-intimate potrivit căreia, dispunând reluarea activității de către contestatoare, instanța de fond a încălcat dreptul la un proces echitabil este nefondată. Nefinalizarea cercetărilor penale nu are relevanță câtă vreme nu a rezultat că acestea privesc fapte incompatibile cu funcția exercitată iar o altă acțiune în răspundere patrimonială nu are legătură cu obiectul cauzei.

Pentru că, așa cum susține și recurenta-intimată, suspendarea raporturilor de muncă a fost întemeiată pe plângerea penală împotriva salariatului, examinarea legalității și temeiniciei măsurii unilaterale dispuse de angajator se sprijină pe înscrisurile depuse la dosar, cum sunt decizia emisă de unitate, plângerea penală formulată de aceasta și alte înscrisuri din care rezultă funcția și atribuțiile, obligațiile contestatoarei. Rezultă de aici exercitarea rolului activ cu respectarea regulilor vizând admisibilitatea probelor, respectiv corecta aplicare a prevederilor art.129 alin 5 și art. 167 pr.civ.

O eventuală declarație de martori sau mărturisire, de altfel plângerile penale ulterioare nu pot suplini motivarea pe care trebuia să o conțină decizia contestată.

Pentru aceste considerente se va reține că soluția instanței de fond, constând în anularea deciziei de suspendare a contractului de muncă al contestatoarei, este legală și temeinică, astfel că nu se regăsesc cu privire la aceasta motivele de modificare reglementate de dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.

Recursul contestatoarei este fondat.

Din înscrisurile aflate la dosar - extras din registrul de evidență a deciziilor, stat de plată, decizia nr.28/12.06.2007 - nu a rezultat că a intervenit suspendarea contractului de muncă al contestatoarei pentru incapacitate temporară de muncă, urmată de plata indemnizației de concediu medical. Aceasta înseamnă că printr-o greșită apreciere a probelor soluția adoptată de tribunal nu constituie o integrală repunere a părților în situația anterioară emiterii deciziei anulate.

Pentru aceste motive, în temeiul art.3041și art.304 pct.9 Cod procedură civilă va fi admis recursul contestatoarei și modificată în parte sentința în sensul că obligă pe intimată să plătească contestatoarei drepturile salariale cuvenite pe perioada suspendării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta-contestatoare, domiciliată în Pitești,-, -.6A,.A,.3,.8, județul A, împotriva sentinței civile nr.852/CM din 07 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind " Turism Muntenia"

Modifică în parte sentința în sensul că obligă pe intimata "Turism Muntenia" Pitești să plătească contestatoarei drepturile salariale cuvenite pe perioada suspendării.

Respinge recursul declarat de recurenta-intimată "TURISM MUNTENIA" PITEȘTI, împotriva aceleiași sentințe civile.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 03 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

4 ex./05.05.2008

Jud.fond: /

Președinte:Laura Ioniță
Judecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia 303/2008. Curtea de Apel Pitesti