Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia 339/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 339/R-CM
Ședința publică din 18 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
JUDECĂTOR 3: Georgiana
Judecător: -
Grefier:
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de intimata TURISM MUNTENIA, cu sediul în Pitești, Munteania, nr.1, județul A, împotriva sentinței civile nr.896/CM din 21 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind contestatorul, domiciliat în Pitești,--164, județul
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Grefierul de ședință învederează instanței că, la dosarul cauzei s-au depus, prin serviciul de registratură al instanței, un borderou cu acte, de către intimatul-contestator
Curtea, constată că dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16 aprilie 2008, încheierea de ședință de la această dată făcând parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA:
Constată că, la data de 19 iunie 2007, Gaf ormulat contestație, împotriva deciziei nr.26/12 iunie 2007 prin care intimata TURISM MUNTENIA Pitești i-a suspendat contractul individual de muncă în temeiul art.52 lit.c Codul muncii și a solicitat anularea acesteia și repunerea în situația anterioară.
În motivarea contestației a susținut că decizia de mai sus este nemotivată, deoarece nu a fost descrisă fapta pretinsă a fi fost săvârșită ce a determinat luarea măsurii, astfel că nu se poate verifica dacă există legătură de cauzalitate între aceasta și atribuțiile sale de serviciu.
Deosebit, a susținut că decizia este nulă pentru că nu este prevăzută funcția în care este încadrat și nu se menționează efectele pe care le atrage suspendarea contractului individual de muncă, aplicarea disp.art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii nefiind posibilă.
La data de 14 noiembrie 2007, contestatorul și-a completat susținerile arătând că decizia de suspendare este nelegală deoarece a fost luată de un organ necompetent, respectiv președintele consiliului de administrație și nu angajatorul cu care a încheiat contractul individual de muncă și nu sunt întrunite cerințele textului legal pe care s-a întemeiat, deoarece nu s-a făcut dovada că a săvârșit o faptă penală și că este incompatibil cu exercițiul funcției pe care o deține în lipsa descrierii faptice a acesteia în conținutul deciziei.
Deosebit, a solicitat obligarea intimatei la plata sumei de 50.000 euro daune morale pentru prejudiciul moral pe care i l-a cauzat, urmare a suspendării abuzive a contractului individual de muncă.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.896/CM/21 decembrie 2007, a admis în parte contestația completată și a anulat decizia nr.26/12 iunie 2007 emisă de intimată, dispunând repunerea părților în situația anterioară în sensul reluării activității de către contestator în funcția avută anterior emiterii acesteia și obligării la plata drepturilor salariale, actualizate, indexate și majorate pe perioada 12 iunie 2007 până la reluarea efectivă a activității.
Ca să pronunțe această sentință, instanța de fond a reținut în esență că potrivit contractului individual de muncă din data de 13 iulie 1994 contestatorul este angajatul intimatei în funcția de administrator hotel, iar prin decizia din data de 12 iunie 2007, i-a fost suspendat contractul individual de muncă în temeiul art.52 lit.c din Codul muncii, motivat de formularea unei plângeri penale împotriva sa înregistrată la A sub nr.-/25 mai 2007.
S-a reținut că decizia analizată a fost semnată de președintele consiliului de administrație care potrivit art.21 lit.Aa din statutul intimatei are atribuții în legătură cu angajarea și concedierea personalului, astfel că în virtutea principiului "cine poate mai mult, poate și mai puțin", era abilitat să suspende contractul individual de muncă al contestatorului.
În consecință, s-a apreciat că susținerea acestuia potrivit căruia decizia evocată este lovită de nulitate absolută deoarece a fost emisă de o persoană fără calitate este neîntemeiată.
S-a observat însă că pe fond decizia analizată este lipsită de suport deoarece plângerea penală înregistrată sub nr.-/25 mai 2007 nu există, iar din conținutul actelor și lucrărilor dosarului rezultă că înscrisurile depuse considerate a avea acest caracter sunt simple sesizări privitoare la verificarea unor situații de fapt și nu plângeri penale în înțelesul legal al termenului.
Or, potrivit art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii, contractul individual de muncă al salariatului poate fi suspendat din inițiativa angajatorului doar în situația în care s-a formulat o plângere penală împotriva sa ori a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile pentru funcția deținută până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, aplicarea acestei măsuri constituind numai o facultate a angajatorului și nu o obligație a sa.
Și în fine, instanța a mai reținut că la societatea intimată există o stare conflictuală între membrii consiliului de administrație actual și o parte a angajaților, susținători ai fostului președinte al consiliului de administrație, însă nu sunt întrunite cerințele prevăzute de textul legal pe care s-a întemeiat măsura în lipsa unei plângeri penale.
În consecință, a apreciat că se impune admiterea contestației și anularea deciziei, urmând repunerea părților în situația anterioară, cu observația că cererea contestatorului pentru acordarea daunelor morale este neîntemeiată.
Intimata a declarat recurs împotriva sentinței de mai sus pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul motivului prev.de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, referitor la încălcarea legii și aplicarea greșită a acesteia, cu referire la art.52 alin.2 din Codul muncii.
În dezvoltarea criticii aduse sentinței a susținut că deși s-a făcut dovada că s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune împotriva actualului președinte al consiliului de administrație, instanța greșit a reținut că nu sunt întrunite cerințele legale pentru suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului.
De asemenea, a susținut că a făcut dovada că a formulat plângere penală împotriva acestuia și că atâta timp cât nu s-a dovedit nevinovăția de către organele de cercetare penală, măsura suspendării se impune deoarece penalul ține în loc disciplinarul.
În acest context a susținut că instanța a încălcat și prevederile art.6 pct.1 din Convenție considerând că deși nu au fost soluționate cele șapte plângeri penale formulate împotriva contestatorului, se impune reluarea activității de către acesta.
Or, în acest caz suspendarea urma să protejeze unitatea față de pericolul continuării activității ilicite a contestatorului care a mobilizat un grup infracțional la data de 8 iunie 2007 agresând membrii consiliului de administrație și distrugând bunuri.
Din această perspectivă a apreciat că instanța a încălcat rolul activ al judecătorului, prev.de art.129 alin.5 din Codul d e procedură civilă, deoarece nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului.
În continuare, intimata a reiterat susținerile sale din întâmpinare referitoare la invocarea excepției nulității absolute a deciziei de către contestator, făcând referire la dispozițiile art.268 alin.2 din Codul muncii și art.264 alin.1 din Codul muncii, precum și la calitatea procesuală a persoanei care a emis decizia, arătând în esență că apărările contestatorului sunt neîntemeiate.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează.
Potrivit art.52 alin.1 din Codul muncii, angajatorul poate suspenda contractul individual de muncă în cazul în care a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcția deținută până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Din expunerea textului reglementării suspendării contractului individual de muncă în acest caz, se desprinde că aplicarea acestei măsuri se poate lua în două situații anume: când s-a formulat plângere penală împotriva salariatului pentru o faptă incompatibilă cu funcția deținută, ori când a fost trimis în judecată pentru o astfel de faptă.
În prima situație incidentă în cauza analizată, suspendarea din funcție poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite două condiții, respectiv s-a formulat plângere penală împotriva salariatului, deosebit, faptele imputate prin această plângere îl fac incompatibil cu exercițiul funcției pe care o deține.
Altfel, în lipsa întrunirii concomitente a celor două condiții, măsura suspendării nu poate fi dispusă pentru că reglementarea ce o conține este de excepție, textul fiind de strictă și limitată aplicare numai la ceea ce legiuitorul a prevăzut în mod expres.
În cauză, prin decizia nr.26/12 iunie 2007, s-a dispus că începând cu data acesteia se suspendă contractul individual de muncă al contestatorului având în vedere plângerea penală formulată împotriva sa înregistrată la A sub nr.-/25 mai 2007.
Verificând dacă prima condiție pentru suspendarea contractului individual de muncă în temeiul art.52 lit.c din Codul muncii este îndeplinită, rezultă că în mod corect instanța de fond a apreciat contrariul, întrucât nu s-a făcut dovada formulării unei plângeri penale împotriva contestatorului.
Din acest punct de vedere, invocarea înregistrării plângerii sub nr.de mai sus este greșită la dosar fiind depuse mai multe plângeri purtând date ulterioare celei de 25 mai 2007 și la care decizia de suspendare nu se referă, ceea ce înseamnă că nu s-a formulat plângerea penală la care se referă decizia de suspendare a contractului individual de muncă.
Dar, chiar dacă s-ar fi făcut această dovadă se impunea ca plângerea penală să îndeplinească cerințele prev.de art.222 alin.2 Cod procedură penală care se referă la conținutul plângerii ce trebuie să cuprindă numele, persoana, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul ei, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă pe care se întemeiază.
Or, nici din conținutul celorlalte plângeri depuse ulterior la dosar, pe parcursul soluționării cauzei, înregistrate la A la 11 iunie 2007, 26 iunie 2007, 21 august 2007, 28 septembrie 2007 și 7 noiembrie 2007, și, nu rezultă că sunt întrunite cerințele textului din Codul d e procedură penală menționat.
În această situație nu se poate verifica cea de-a doua cerință impusă de art.52 lit.c din Codul muncii pentru suspendarea contractului individual de muncă, respectiv dacă salariatul contestator este incompatibil cu exercițiul funcției pe care o deține, urmare a formulării plângerii penale.
Prin urmare, în conținutul pretinsei plângeri penale este necesar să se descrie în detaliu fapta și să se arate tot astfel mijloacele de probă prin care se dovedește pentru ca instanța de dreptul muncii raportând pretinsa faptă la atribuțiile de serviciu ale contestatorului ce rezultă din fișa postului să aprecieze dacă în continuare este ori nu incompatibil să le exercite.
Numai în astfel de situații suspendarea contractului individual de muncă se poate susține, de aceea, legea nu a prevăzut-o un mod obligatoriu, imperativ, ci doar ca pe o facultate pentru angajator care nu trebuie însă să o exercite abuziv.
Față de considerentele expuse, rezultă că decizia în discuție este nemotivată, ceea ce determină nulitatea absolută a acesteia, întrucât concluzionând, indică numărul unei plângeri penale care nu există, nu se face descrierea faptică, amănunțită a unor împrejurări, stări, situații atribuite contestatorului care-l fac incompatibil să exercite atribuțiile postului pe care este încadrat, făcând imposibilă verificarea concordanței între pretinsa faptă și aceste atribuții.
În acest context, în conținutul deciziei ar fi trebuit descrise atribuțiile de serviciu ale contestatorului și arătat în ce mod au fost încălcate prin săvârșirea faptei imputate ce face obiectul unei eventuale plângeri penale și cum este incompatibil să mai exercite aceste atribuții.
Așa fiind, este inexact că prin hotărârea pronunțată tribunalul a încălcat legea, dimpotrivă, este în armonie perfectă cu aceasta, art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii, precum și cu dispozițiile art.6 pct.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului invocate, potrivit căreia orice persoană are dreptul să-i fie examinată cauza în mod echitabil.
Susținerile intimatei în recurs, sunt nefondate reprezentând o apreciere greșită a legii din partea sa în sensul că dacă s-a declanșat urmărirea penală a actualului consiliu de administrație trebuie suspendat contractul de muncă al contestatorului, ori că organele de cercetare penală trebuie să dovedească nevinovăția contestatorului deși este știut că oricine beneficiază de prezumția de nevinovăție și că organele de cercetare penală au rolul de a răsturna această prezumție, dovedind vinovăția.
Tot astfel, s-au invocat fără nici o legătură cu obiectul sesizării instanței, dispozițiile art.268 alin.2 din Codul muncii și dispozițiile art.264 din Codul muncii, cuprinse în capitolul Răspunderea disciplinară, iar referirile la nulitatea deciziei de suspendare prin prisma susținerilor contestatorului exced reținerilor instanței care a apreciat că persoana emitentă era abilitată în acest sens.
În concluzie, față de toate considerentele expuse, rezultă că prin hotărârea recurată tribunalul a aplicat corect dispozițiile legale criticate, urmând a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de intimata TURISM MUNTENIA, împotriva sentinței civile nr.896/CM din 21 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind contestatorul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
GN/8 mai 2008
GM/2 ex.
Jud.fond:
OPINIE SEPARATĂ
Analizând recursul declarat de SC SA - Pitești, prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate consider că acesta este întemeiat, urmând a fi admis ca atare, în baza art.312 Cod pr.civilă, și a se modifica sentința de la fond, în sensul respingerii contestației formulate de contestatorul G, în totalitate.
Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304, pct.9 Cod pr.civilă este întemeiat, urmând a fi admis ca atare, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv art.52, alin.1, pct.2 Cod pr.civilă.
Astfel, prin decizia nr.26/18.06.2007 emisă de către recurenta-intimată (fila 3 dosar fond) a fost suspendat contractul de muncă al contestatorului, în baza art.52, alin.1, lit.c Codul muncii, având în vedere plângerea penală formulată împotriva acestuia.
Dispozițiile art.52, alin.1 lit. "c" Codul muncii, prevăd posibilitatea suspendării contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, în cazul în care angajatorul a formulat plângerea penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Consider că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute pentru suspendarea contractului individual de muncă, condiții prevăzute de art.52, alin.1 lit. "c" Codul muncii.
Astfel, s-a făcut dovada formulării plângerii penale împotriva contestatorului pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută.
Din plângerea penală, aflată la filele 80-90 dosar fond care a stat la baza emiterii deciziei contestate rezultă că recurenta a formulat o astfel de plângere, cerință impusă de art.52, alin.1, lit. "c" Codul muncii, plângere penală care întrunește cerințele prevăzute de art.222, alin.2 Cod pr.penală, în sensul că aceasta indică numele contestatorului, alături de al altor salariați asociați cu acesta, infracțiunile comise, descrierea acestora, nefiind reală susținerea privind lipsa acestor elemente.
Astfel, din conținutul plângerii penale amintite rezultă că numitul, G, fost președinte al Consiliului de Administrație și director general al SC SA, alături de alți salariați din vechea conducere, s-au asociat într-un grup infracțional agresând actuala conducere, agenții de pază, provocând încăierare, spărgând geamurile, distrugând un telefon mobil.
Consider că nu era obligatorie menționarea atribuțiilor de serviciu ale contestatorului, în plângerea penală, iar caracterizarea acesteia ca un act valabil de sesizare a organului de cercetare penală, revine Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, ci nu instanței civile.
Atribuțiile de serviciu ale contestatorului, funcția deținută și faptele comise, rezultă din procesul -verbal încheiat la 11.06.2007 (filele 44-46), care a stat la baza emiterii deciziei contestate; Statutul SC SA (f 47-49); fișa postului(44-46), sesizarea de la filele 30-31, procesul verbal încheiat la 7.05.2007 (filele 40-43), articolul de presă (fila 113).
Astfel una din atribuțiile contestatorului este aceea a realizării unei ambianțe armonioase în relațiile de muncă dintre toți angajații.
Ori, faptele penale comise sunt incompatibile cu funcția deținută, cerință cerută de art.52, alin.1, lit. "c", fiind de notorietate, datorită presei și televiziunii că intimatul - contestator, alături de ceilalți colegi a distrus bunuri ale societății, a produs încăierare, a lovit un agent de pază, instigând la insubordonarea salariaților față de noua conducere.
Rezultă astfel, cu prisosință că numitul, G este incompatibil să mai exercite funcția deținută.
Fiind îndeplinite astfel cele două cerințe prevăzute de art.52, alin.1 litera "c" Codul muncii, respectiv formularea plângerii penale și existența unei fapte penale incompatibilă cu funcția deținută de contestator, în mod legal s-a dispus suspendarea contractului de muncă.
Consider că nu era necesară descrierea faptei penale săvârșite de contestator, în conținutul deciziei de suspendare și nici atribuțiile de serviciu ale acestuia, cu modul în care au fost încălcate acestea, din două considerente:
În primul rând, dispozițiile art.52, alin.1, litera "c" prevăd doar condiția formulării unei plângeri penale, angajatorul fiind cel care are inițiativa și apreciază dacă fapta penală este incompatibilă cu funcția deținută de salariat, condiții ce au fost îndeplinite, așa cum am arătat anterior.
În al doilea rând, plângerea penală, împreună cu celelalte acte descriu faptele săvârșite și atribuțiile de serviciu ale contestatorului, la baza emiterii deciziei de suspendare stând procesul-verbal amintit anterior și plângerea penală.
Drept urmare, nu se poate susține că decizia emisă este nemotivată, fiind nulă.
În altă ordine de idei, consider că se impunea suspendarea judecății cauzei, potrivit art.244, alin.1, pct.2 Cod pr.civilă, existând dovezi că s-a început urmărirea penală pentru infracțiuni care au înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da, o astfel de cerere de suspendare, fiind făcută de către recurenta - intimată, cerere nelegal respinsă.
Instanța de fond a încălcat și dispozițiile art.52, alin.2 Codul muncii, care prevăd că în cazul arătat la art.52, alin.1, litera "c" Codul muncii, aplicabil în speța de față, dacă se constată nevinovăția salariatului, acesta își reia activitatea anterioară, plătitându-i-se o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.
Ori, în speța de față nu s-au terminat cercetările penale, nestabilindu-se nevinovăția salariatului - contestator, care, în mod greșit a fost repus în situația anterioară emiterii deciziei de suspendare a contractului individual de muncă.
Al doilea motiv de recurs este întemeiat, constatându-se că instanța de fond nu a avut un rol activ, potrivit art.129, alin.5 Cod pr.civilă, în aflarea adevărului, în cauză fiind utilă și proba cu martori.
Pe de altă parte, era necesară a adresă pentru a se afla în ce stare sunt cercetările penale, dacă s-a soluționat plângerea penală.
De asemenea, consider că se impunea repunerea cauzei pe rol deoarece, după rămânerea dosarului în pronunțare, la data de 16.04.2008 și până pe data de 18.04.2008, intimatul-contestator, G, cu borderoul de acte de la fila 122, a depus, în data de 18.04.2008 o serie de acte, care aveau legătură cu speța în cauză și care trebuiau cunoscute de partea adversă și puse în discuția părților.
Astfel, din decizia nr.11/21.01.2008 rezultă că recurenta a executat sentința de la fond, respectiv sentința civilă nr.896/CM/21.12.2007, executorie de drept, reâncadrându-l pe contestator, însă a -II-a zi, prin decizia nr.18/22.01.2008 a dispus din nou suspendarea în baza aceluiași temei de drept, respectiv art.52, alin.1, litera "c" Codul muncii, invocându-se aceeași plângere penală formulată pentru aceleași infracțiuni.
În concluzie, consider că recursul declarat este întemeiat, instanța de fond pronunțând o hotărâre vădit nelegală, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, așa cum am arătat, în considerentele expuse.
Judecător,
Red.
/19.05.2008
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Veronica Șerbănoiu Bădescu, Georgiana
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 3130/2008. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 1104/2009. Curtea... → |
|---|
