Contestație decizie de concediere. Decizia 3130/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 3130

Ședința publică de la 16 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dorina Stoichin

JUDECĂTOR 2: Florica Diaconescu

JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.1741 din 08.10.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL JUDEȚEAN G, având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul Consiliul Județean G prin consilier juridic, lipsind recurentul contestator.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care,

Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și neexistând excepții de invocat a acordat cuvântul asupra recursului civil de față.

Consilier juridic pentru intimatul Consiliul Județean G, arată că pretenția recurentului contestator, referitoare la transferul funcției pe care a deținut-o la nivelul Corpului Gardienilor Publici ( funcție de conducere exercitată în baza unui contract individual de muncă), în temeiul art. 169 Codul muncii, în cadrul Serviciilor Publice de Poliție Comunitară, la data înființării acestora, este neîntemeiată. În condițiile în care reclamantul nu a dobândit statutul de funcționar public în urma participării la concursul organizat pentru ocuparea funcției de contabil șef în cadrul Poliției Comunitare Tg.J, respectiv nu a participat la testările sau examenele organizate de celelalte servicii publice de Poliție Comunitară din județ, proceduri de numire în funcție sau angajare în muncă prevăzute de actele normative speciale care au stat la baza reorganizării Corpului Gardienilor Publici și înființarea Serviciilor Publice de Poliție Comunitară.

Față de motivele invocate solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurentul contestator.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea formulată de petentul, s-a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intimatul Consiliul Județean G să se dispună anularea Hotărârii nr. 70/07.10.2005, art. II cu referire la încetarea contractului individual de muncă, să fie obligat intimatul să-l reîncadreze pe aceeași funcție și loc de muncă, cu același salariu, să-i plătească drepturile bănești reactualizate, începând cu 31.10.2005, până la reintegrarea efectivă, să-i anuleze înscrisurile din carnetul de muncă și să-i plătească cheltuielile de judecată.

În motivarea acțiunii, petentul a arătat că în perioada 15.10.2004 - 31.10.2005, a fost salariatul Corpului Gardienilor Publici G, având funcția de contabil șef, iar ca tot personalul, a avut calitatea de personal contractual, fiind încadrat pe bază de contract individual de muncă și începând cu data de 01.01.2005, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 371/2004 și nr.HG 2295/2004, Gai ntrat în procedura de reorganizare conform art.1 alin.3 din legea menționată anterior.

S-a mai arătat că la data de 12.04.2005 prin Hotărârea nr. 26 Consiliului Județean G, s-a stabilit repartizarea personalului G, pe funcții similare la Poliția Comunitară Tg-J, începând cu 01.05.2005 și că, prin Dispoziția nr. 249/26.09.2005, Președintele Consiliului Județean Gad ispus încetarea de drept a contractului individual de muncă al petentului începând cu 31.10.2005, ca urmare a dizolvării instituției, deși la acea dată era în vigoare nr. 54/31.08.2005.

A mai precizat petentul că, contradicția între cele două acte administrative a fost clarificată ulterior de nr. 70/07.10.2007 care, modificând nr. 54 și nr. 26/2005, a stabilit desființarea G și concedierea personalului acestei instituții.

Petentul a contestat în termen legal actele administrative în care era parte, contestația fiind depusă la Consiliul Județean G, primind răspuns prin care s-a arătat că la nivelul a fost menținut un grup de salariați, printre care și petentul.

Prin încheierea din 13.06.2006, pronunțată de Secția Comercială și de contencios Administrativ a Tribunalului Gorj, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei secții și înaintarea spre competentă soluționare la Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale din cadrul aceleiași instanțe.

Dosarul a fost înregistrat sub nr. 2056/CM/2006, iar prin sentința civilă nr. 2332/21.09.2006, a fost respinsă contestația formulată de petentul, în contradictoriu cu intimata Consiliul Județean

Împotriva acestei sentințe, contestatorul a formulat recurs și prin decizia nr. 208/22.01.2007 a Curții de Apel Craiovaa fost admis recursul, casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare, cu motivarea că instanța de fond nu a analizat sub nici un aspect respectarea condițiilor de legalitate la reorganizarea, reținând că petentul nu a promovat concursul.

S-a mai reținut în decizia instanței de control judiciar că petentul nu contestă concursul, ci supune analizei instanței modalitatea de încetare a contractului său de muncă, în contextul reorganizării Corpului Gardienilor Publici, unde a deținut funcția de contabil șef, modul cum s-a reorganizat fostul în Poliția Comunitară, invocând nerespectarea procedurilor instituite de lege la înființarea Poliției Comunitare cu privire la preluarea personalului din fostul Corp al Gardienilor Publici.

La rejudecare, s-a format dosarul nr-, în care intimatul Consiliul Județean Gad epus precizări cu privire la modul de reorganizare a G( fila nr. 11), nr.54/31.08.2005, pentru modificarea nr. 26/2005, nr. 70/07.10.2005, pentru modificarea și completarea nr. 26/2005, nr. 26/12.04.2005, privind constatarea desființării Corpului Gardienilor Publici G, protocolul nr. 4743/30.12.2004, încheiat între Consiliul Județean G și Consiliul Local Tg-J, anexa nr. 21 la acest protocol și lista de personal repartizat la Poliția Comunitară Tg-J la data de 01.01.2005.

Contestatorul a depus copia carnetului de muncă (filele nr. 17-23) și răspuns la precizările depuse de intimat (filele nr. 25-29).

Prin sentința civilă nr. 1741 din 08 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorjs -a respins contestația formulată de contestatorul.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

În perioada 15.10.2004 - 31.10.2005, contestatorul a îndeplinit funcția de contabil șef în cadrul Corpului Gardienilor Publici G, care funcționa în cadrul Consiliului Județean

Prin nr. 26/12.04.2005, s-a dispus că, începând cu data de 01.05.2005, se desființează Asupra acestei hotărâri s-a revenit prin nr. 54/31.08.2005, în sensul că începând cu data de 31.10.2005 se desființează G, stabilindu-se ca personalul desemnat cu atribuții specifice desființării persoanei juridice la nivelul G, nerepartizat, să fie preluat de către Consiliul Local Tg-J, în vederea distribuirii în posturi corespunzătoare pregătirii profesionale, în cadrul Direcției Publice de Poliție Comunitară Tg-

Ulterior, prin nr. 70/07.10.2005, s-a revenit asupra celorlalte două hotărâri prevăzându-se la art. II, că în cazul în care personalul menționat la art.4 din nr. 54/31.08.2005, nu va putea fi repartizat ca urmare a refuzului consiliilor locale, se va proceda la încetarea contractelor individuale de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003.

S-a mai reținut că, reorganizarea G, s-a realizat, potrivit Legii nr. 371/2004, prin divizarea totală a acestei instituții, modalitate ce a implicat împărțirea întregului patrimoniu al acestei persoane juridice care și-a încetat existența, către mai multe persoane juridice, municipii, orașe și comune din județul G, entități distincte, cu organe proprii, deliberative și executive, nesubordonate Consiliului Județean G, în vederea creării Serviciilor Publice de Poliție Comunitară.

Ca urmare a imposibilității preluării integrale de către Consiliul Județean Gap atrimoniului G, în termenul prevăzut inițial de Legea nr. 371/2004 și a repartizării acestuia către Autoritățile Administrației Publice Locale pentru înființarea Serviciilor Publice de Poliție Comunitară, Consiliul Județean Gam enținut la nivelul G, un grup de salariați, cu acordul acestora, pe care l-a împuternicit să exercite în mod exclusiv atribuții specifice desființării

Potrivit Dispoziției nr. 4/2005 a Președintelui Consiliului Județean G, grupul restrâns de salariați menținut la nivelul G, din cadrul căruia a făcut parte și contestatorul, a fost împuternicit să exercite doar atribuții specifice desființării persoanei juridice.

Pentru repartizarea în totalitate a personalului cu funcții economice și de alte specialități administrative încadrat în compartimentele financiar, contabilitate-salarizare, personal, juridic, aprovizionare și administrativ-secretariat, din această categorie făcând parte și contestatorul, Consiliul Județean Gaî ntreprins demersuri care nu s-au finalizat pozitiv, ca urmare a refuzului Consiliului Local Tg-J și a celorlalte consilii locale din județ de a prelua acest personal.

Prin Hotărârea nr. 137/2005 a Consiliului Local Tg-J, a fost refuzată preluarea personalului desemnat să exercite atribuții specifice în vederea desființării G, cu motivarea că nu există posibilitatea încadrării acestor persoane în structura de Poliție Comunitară din subordinea Consiliului Local Tg-

Consiliile locale, în motivarea refuzului de a prelua persoanele în cauză, au invocat drept cauze obiective, numărul mare de personal, cu funcții economice și de alte specialități administrative, existent la nivelul G, care nu putea fi absorbit de noile structuri de Poliție Comunitară, restrângerea sferei de activitate a Serviciilor de Poliție Comunitară și încetarea prin efectul legii a contractelor încheiate de G, preluate de Serviciile Publice de Poliție Comunitară.

Astfel, s-a luat decizia aplicării prevederilor art. II din nr. 70/2005, potrivit cărora, în cazul în care personalul cu atribuții specifice desființării persoanei juridice la nivelul G, nu va putea fi repartizat ca urmare a refuzului consiliilor locale, se va proceda la încetarea contractelor individuale de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003.

De altfel, potrivit art. 37 alin. 2 din HG. Nr. 2295/2004, structurile poliției Comunitare constituie în subordinea Consiliilor Locale, aveau obligația să preia drepturile și obligațiile născute din contractele încheiate până la intrarea în vigoare a Legii nr. 371/2004, în limita efectivului existent.

Preluarea personalului fostului G de către Serviciile Publice de Poliție Comunitară, nu a presupus angajarea în muncă sau numirea în funcție în mod direct, ci numai după susținerea testărilor, examenelor sau concursurilor prevăzute de lege, la care fiecare angajat, indiferent de categoria de personal la care a fost încadrat, avea obligația să participe.

În speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 19 din Legea nr. 371/2004, conform cărora angajarea funcționarilor publici în Poliția Comunitară, la înființare se face din cadrul personalului gardienilor publici, sau al altor persoane care îndeplinesc condițiile stabilite prin regulamentul cadru de organizare și funcționare al Poliției Comunitare. Art. 13 alin.1 din nr.HG 2295/2004, prevede că, la înființarea Poliției Comunitare, personalul acesteia va fi angajat din rândul gardienilor publici, care vor fi testați din punct de vedere psihologic și medical din instituții specializate, iar profesional, de către o comisie de specialitate, stabilită de Consiliul Local, aceste dispoziții, aplicându-se exclusiv gardienilor publici, în înțelesul de personal de pază, fiind deci inaplicabil petentului, care la data reorganizării instituției, deținea o funcție de conducere administrativă și nu statut de gardian public.

Conform adresei nr. 2126/14.04.2006 emisă de Poliția Comunitară Tg-J, petentul a participat la concursul organizat pentru ocuparea funcției publice de conducere de Serviciu Financiar contabilitate Personal Salarizare, nepromovând acest concurs (pag. nr. 31, dosar nr. 648/C/2006).

În consecință, încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, s-a dispus de către Consiliul Județean G, în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 371/2004. Petentul, nu a dobândit statutul de funcționar public, în urma participării la concursul organizat, pentru ocuparea funcției de contabil șef, în cadrul Poliției Comunitare Tg-J și nici nu a participat la testările sau examenele organizate de celelalte servicii publice de Poliței Comunitară din județ, aceste proceduri de numire în funcție sau angajare în muncă, fiind prevăzute de actele normative speciale, care au stat la baza reorganizării G și a înființării Serviciilor Publice de Poliție Comunitară.

Modalitatea de numire în funcții publice de conducere la nivelul Serviciilor Publice de Poliție Comunitară, inclusiv cea de contabil șef, în contextul reorganizării G, a fost atributul exclusiv al Consiliilor Locale implicate, Consiliul Județean G, neavând nici o competență legală de a interveni, întrucât, între acesta și Consiliile Locale, nu există raporturi de subordonare.

Având în vedere faptul că în speță nu este vorba de un refuz al Consiliului Județean de a repartiza întregul personal cu funcții economice și de alte specialități administrative existent la data desființării G, ci de un refuz al Consiliilor Locale care și-au creat structuri de Poliție Comunitară, în urma divizării totale a G, de a prelua integral drepturile și obligațiile născute din contractele încheiate de această instituție, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 371/2004, ținând cont că petentul nu a promovat concursul organizat pentru ocuparea funcției publice de conducere similare, neexistând nici o culpă a intimatului, referitor la încetarea contractului individual de muncă al acestuia.

Considerând că în cauza de față nu sunt aplicabile dispozițiile art. 169 din Codul Muncii, ce reglementează protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității, sau al unor părți ale acestuia, întrucât angajarea în muncă sau numirea în funcție a personalului la data înființării Serviciilor Publice de Poliție Comunitară s-a realizat în temeiul unor acte normative cu caracter special - Legea nr. 371/2004 și nr.HG 2295/2004, instanța va respinge contestația formulată de petent, sub aspectul tuturor capetelor de cerere.

Contestatorul a formulat recurs împotriva sentinței civile nr.1741/2008 a Tribunalului Gorj, pe care o consideră netemeinică și nelegală, solicitând modificarea acesteia și pe fond admiterea acțiunii.

Critică sentința pentru aprecierea greșită a instanței de fond că instituția Corpului Gardienilor Publici a funcționat în cadrul Consiliului Județean G, deși legea de înființare și funcționare a acestei instituții a precizat că se înființează pe lângă consiliile județene care au doar atribuții de numire a șefilor corpurilor gardienilor publici și hotărăsc obiectivele de interes public la care se impune organizarea pazei prin gardieni dar după regulamente proprii de organizare și funcționare elaborate conform HG 518/1993.

Întrucât patrimoniul Corpului Gardienilor Publici G nu a putut fi preluat integral de către consiliile locale în vederea creării serviciilor de poliție comunitară, s-a menținut la nivelul fostului Corp al Gardienilor Publici un grup de salariați care să exercite atribuțiile desființării, între care și el, dar fără acordul său, însă el nu a fost consultat, ci dispozițiile Președintelui Consiliului Jud. G nr.104/2004 și nr.4/2005 au fost emise unilateral.

Instanța de fond a reținut total eronat că prin Hotărârea nr.137/2005 a Consiliului Local Tg.J s-a refuzat preluarea celor rămași pentru desființarea Corpului Gardienilor Publici, întrucât nu există posibilitatea încadrării acestora deși există adresă prin care se motivează acest refuz pe tardivitatea predării și, deși există posturi vacante, aceștia vor fi scoase la concurs, iar pentru el nu sunt aplicabile art.19 din Legea nr.371/2004 și art.13 alin.1 din HG 2295/2004 și nici prin art.169 CM, ceea ce înseamnă că i s-a desfăcut nelegal contractul de muncă.

Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate și probele administrate, Curtea apreciază că nu sunt motive de casare sau modificare prev.de art.304 pr.civ. și va fi menținută.

Criticile privind aprecierea greșită de către instanța de fond a modului cum a funcționat G, în sensul că a fost doar înființat pe lângă Consiliul Județean G sunt neîntemeiate, întrucât instanța de fond nu a dat relevanță în soluționarea cauzei, asupra modului cum a funcționat fosta instituție a în cadrul său pe lângă Consiliul Județean G, ci a avut în vedere numai atribuțiile Consiliului Județean în reorganizarea și desființarea G, atribuțiuni conferite de Legea nr.371/2004.

Întrucât procedura preluării patrimoniului și personalului Gaf ost greoaie, fiind înființate servicii sau direcții de Poliție comunitară pe lângă Consiliile locale, o parte din personalul cu funcții de conducere, a fost păstrat o perioadă pentru definitivarea lichidării patrimoniului, între aceste persoane fiind și contestatorul.

Întrucât legea a precizat că personalul fostului Corp al Gardienilor Publici va fi preluat în structurile noilor servicii de Poliție Comunitară de pe lângă comisiile locale, pe baza unor testări psihologice și medicale, așa cum s-a procedat cu toți foștii salariați, era necesar ca și contestatorul să se prezinte la aceste testări, însă contestatorul s-a prezentat numai la concursul organizat pentru ocuparea funcției publice de conducere, de șef serviciu financiar contabilitate, concurs pe care însă nu l-a promovat, pretinzând fără temei că el trebuia repartizat la una din instituțiile Poliției Comunitare nou înființate pe lângă un consiliu local, neținând cont că între Consiliul jud. G și consiliile locale din teritoriu nu există raporturi de subordonare.

În rejudecarea cauzei după casare, instanța de fond a respectat îndrumările date instanța de control judiciar privind analiza condițiile impuse de lege în reorganizarea P, și a condițiile de legalitate la reorganizarea corpului, dar a constatat justificat că în speță nu este un refuz al intimatului Consiliul Jud. G de a-l repartiza pe recurentul contestator la unul din consiliile locale, ci aceste consilii și-au format serviciul de Poliție comunitară, iar pentru funcțiile de conducere, cum este și cea vizată de contestator, s-a organizat concurs în condițiile legii, la care a participat și contestatorul, dar nu l-a promovat.

Pentru aceste considerente, s-a apreciat că nu sunt incidente în cauză prevederile art.169, întrucât procedura reorganizării și preluării personalului Corpului Gardienilor Publici a fost reglementat prin acte normative speciale și hotărâri ale Consiliului Județean G, abilitat de aceste acte normative în acest sens.

În consecință, Curtea apreciază neîntemeiate criticile formulate și în baza art.312 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.1741 din 08.10.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL JUDEȚEAN G, având ca obiect contestație decizie de concediere.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Mai 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

29.05.2008

Red.jud.-

Tehn.MC/2 ex.

Președinte:Dorina Stoichin
Judecători:Dorina Stoichin, Florica Diaconescu, Corneliu Maria

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 3130/2008. Curtea de Apel Craiova