Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia 373/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.373/
Ședința publică din 06 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata REGIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI G, cu sediul în-, jud.G împotriva sentinței civile nr.138/26.01.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-contestator G, cauza având ca obiect contestație decizie suspendare contract de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta intimată REGIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI și intimatul contestator G.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta-intimată a solicitat judecarea recursului în lipsă; intimatul-contestator a depus la dosar întâmpinare în 2 exemplare; după care:
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, iar recurenta-intimată a solicitat judecarea recursului în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constata următoarele.
Prin sentința civila nr. 138/26.01.2009 a Tribunalului Galați, s-a admis contestația formulata de contestatorul și s-a anulat decizia nr-/21.11.2008 emisa de parata Regionala de Transport Feroviar de
A fost obligata parata sa plătească contestatorului drepturile salariale aferente zilelor de suspendare actualizate în funcție de rata inflației, la data plății.
Pentru a pronunța aceasta sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Prin contestația formulată și înregistrată sub nr- din 15.12.2008 pe rolul Tribunalului Galați, contestatorul Gas olicitat în contradictoriu cu intimata Regionala de Transport Feroviar de Călători G, anularea deciziei de sancționare disciplinară nr-/21.11.2008, plata drepturilor salariale reținute în baza acestei decizii și cheltuieli de judecată.
Motivându-și în fapt contestația a arătat că a fost sancționat disciplinar, în sarcina sa reținându-se că nu a realizat norma lunară de încasări în tren pentru lunile iunie, iulie și august 2008, așa cum este prevăzut în actul - emis de pârâtă. A precizat că, în conținutul deciziei nu se precizează motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului. Cu privire la fondul problemei, a arătat că obligația de a încasa pe trenuri o anumită sumă prestabilită este imposibil de realizat material și nelegală. În susținerea contestației, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Intimata în termen legal a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată.
A susținut că norma de încasări a fost stabilită împreună cu sindicatul de ramură, că apărările invocate de contestator nu au putut fi luate în considerare întrucât contravin statutului disciplinar și fișei postului, că la niciunul din trenurile deservite, contestatorul nu a emis bilete de călătorie măcar la nivelul mediu de vânzare, susținând că norma de încasare este legală și perfect realizabilă.
În combaterea susținerilor contestatorului s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța a reținut următoarele:
Contestatorul G, în calitate de șef de tren, a fost a fost sancționat cu suspendarea a contractului individual de muncă pentru 1 zi lucrătoare, în temeiul dispozițiilor art. 264 lit. "b" din Codul muncii prin decizia nr-/21.11.2008 pe motiv că în cursul lunilor iunie, iulie și august 2008 nu a realizat norma de încasări.
Referitor la apărările contestatorului, acestea au fost înlăturate de intimată, chiar dacă cu o motivare care nu a convins reclamantul, excepția nefiind întemeiată.
Instanța a reținut că măsura de concediere dispusă împotriva contestatorului, este, în fond, netemeinică pentru următoarele considerente:
Răspunderea specifică relației de muncă, răspunderea disciplinară intervine ori de câte ori persoana angajată încalcă, prin fapta săvârșită cu vinovăție, obligația de a respecta disciplina muncii.
Răspunderea disciplinară presupune întrunirea cumulativă a următoarelor cerințe:
- existența unor abateri de la obligațiile de serviciu ale salariatului, inclusiv încălcarea normelor de comportare; obligația de serviciu trebuie să fie legală, posibilă.
- fapta salariatului să fie săvârșită cu vinovăție;
- prin fapta sa salariatul să fi adus atingere ordinii necesare bunei desfășurări a activității în unitate;
Persoanei vinovate de săvârșirea unei abateri disciplinare, i se aplică o pedeapsă, aceasta având un caracter precumpănitor moral sau material după caz, în funcție de gravitatea abaterii săvârșite.
În prezenta cauză, intimata a reținut în sarcina contestatorului faptul că nu a realizat norma de încasări în tren. Această obligație impusă în sarcina contestatorului printr-o decizie internă are un caracter vădit nelegal. Regula o constituie faptul că fiecare călător își cumpără bilet înainte de a se urca în tren. În situațiile excepționale, când un călător nu are legitimație, contravaloarea călătoriei se achită șefului de tren. A impune o normă de încasări, la nivelul anului 2008 este mai mult decât bizar și nu reflectă decât incapacitatea angajatorului de a verifica modul în care salariații își respectă îndatoririle de serviciu, referitor la controlul biletelor în tren. Dacă există suspiciuni cu privire la practici nelegale ale șefilor de tren, atunci, șeful ierarhic să dispună controale pentru a se depista situațiile și a aplica măsuri disciplinare. Soluția stabilirii apriori a unei norme de încasări în tren este nelegală, de natură să impună salariaților sarcini aberante, excesive, imposibil de realizat.
În temeiul dispozițiilor art. 78 din Codul muncii, a obligat intimata să plătească contestatorului drepturile salariale de care a fost privat pe durata suspendării, actualizate cu indicele de inflație.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs parata B - Regionala de Transport Feroviar de G pentru următoarele motive.
În mod greșit prima instanță a reținut ca obligația impusa in sarcina contestatorului printr-o decizie interna are un caracter vădit nelegal.
Astfel, a arătat că norma de încasare a fost stabilită prin Hotărârea nr. 2 Consiliului de Conducere al G și comunicată salariaților prin nota nr. -.
Prin această notă se stabilește norma de încasări pe care trebuie să o realizeze șefii de tren și conductorii de tren începând cu data de 01.03.2008.
Conf. art. 11 litera a din Statutul disciplinar salariații au obligația sa execute întocmai si la timp toate sarcinile ce decurg din funcția pe care o îndeplinesc iar potrivit art. 11 litera b din același act normativ, au obligația sa dea dovada de inițiative, simt de răspundere si grija deosebita in activitatea desfășurata.
Contestatorul intimat nu a respectat ordinul de serviciu, fișa postului și Regulamentul Intern al Stației G și nu a realizat norma de încasare.
A solicitat admiterea recursului, modificarea in tot a sentinței civile recurate si respingerea contestației ca nefondata.
În drept, a întemeiat recursul pe disp. art. 304 pct. 9.pr. civila.
Intimatul contestator a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât sentința primei instanțe este legala si temeinica.
Examinând recursul declarat din prisma motivelor invocate de recurentă cât și sub celelalte aspecte de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază acesta este nefondat față de următoarele considerente:
Răspunderea disciplinara este constituita dintr-un ansamblu de norme juridice care sancționează abaterea disciplinara, respectiv fapta in legătura cu munca si care consta intr-o acțiune sau inacțiune săvârșita cu vinovăție de către salariat.
Elementul declanșator al răspunderii disciplinare îl constituie încălcarea de către angajat, in mod culpabil, a obligațiilor sale de serviciu.
În speță, Curtea apreciază ca in mod corect a reținut prima instanță faptul ca obligația impusa contestatorului intimat este abuziva.
Răspunderea disciplinara are o întreita funcție si anume: sancționatorie, preventiva si educativa.
Ori, daca obligația impusa este in sine abuziva, răspunderea disciplinara nu își mai poate atinge scopul.
Aplicarea unei sancțiuni disciplinare nu poate sa depindă de un element aleatoriu, pentru ca însuși contractul individual de munca are un caracter oneros.
În speță, a impune salariatului chiar prin Regulament sau fișa postului sa realizeze o anumita norma de încasări prin vânzarea biletelor emise in tren este o măsura abuziva, care poate da naștere la aplicarea de sancțiuni abuzive, culpa salariatului sancționat fiind practic inexistenta.
În consecință, motivele de recurs sunt nefondate, instanța de fond concluzionând în mod corect ca măsura aprobata este abuziva pentru salariați.
de toate aceste considerente, se apreciază ca prima instanță a pronunțat o hotărâre legala si temeinica din toate punctele de vedere, sancțiunea aplicata fiind nelegala.
În consecință, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.pr. civila si, in baza disp. art. 312 alin. 1.pr civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata,CFR Călători B - REGIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI G, cu sediul în-, jud.G împotriva sentinței civile nr.138/26.01.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 06 Aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/09.04.2009
Tehnored./2 ex./ 10 Aprilie 2009
Fond:-
Asistenți jud.-
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
← Contestație decizie de pensionare. Decizia 1424/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 401/2009. Curtea... → |
---|